Familia, 1867 (Anul 3, nr. 1-50)
1867-05-28 / nr. 22
Filomel’a canta dulce Pana codrulu e verdosu, Dar’ ne lasa si se duce Candu coroan’a-i cade josu. Candu pre vesced’a campia Trece-unu fluturelu in sboru, Cautandu vr’o iasomia Se-si aline alu seu doru; Dîn’a doruriloru mele Cugeta la sartea mea, Caci si mie’n doru si gele Vieti’a-mi trece trista, grea. Pre campi’a înflorită Canta paserea ’ntristata Pre o cruce părăsită La movil’a cea uitata. Ea totu canta si suspina, Plânge, versa lacrimiori, „Aci zace o tierina !“ Striga ea la caletori. Domn’a inimatiei mele Cugeta atunci ca ea : Plânge greulu sortii-mi rele Grelesce tierin’a mea! J. G. Dragescu, mmwa« Corela istorica originala (Finea.) — Dara totusi pentru unulu care a suferitu atât’a, intrerupe priorulu — care si-a inplenitu misiunea e consultu ca viéti’a debila ce-i a mai remasu sa o petreca in pietate sub unu asilu a lui Christu. De aceea te rogu ca inca in urma acesta sa îmbraci vestmentulu monacalu si manastirea Obiew va primi in altariele sale pre strainulu plinu de religiositate pana la ultimele betranetie. — Misiunea nóstra o depunemu, continua strainulu, — in momentulu ultimu alu vietiei, misiunea lui Christu a fostu implenita prin moartea sa. Eu se imbracu vestmentulu monacalu? costumu urgisitu alu animiloru caste o! neci odata pana spiritulu meu mai pote resiste unom superstitiuni morbose. Unu Christu a scosu spiritele necurate din organismulu omului celui morbosu, unu chrestinismu adeveratu va cura insusi corpulu monacalu. Ea duce si deodata cade lesinata, paliditatea mortii se intinde preste corpulu ei. Priorulu a fara de sine se departa infuriatu pentru, ca a petrecutu nesce mominte cu o persona după părerea densului ori nebuna ori fara relegiune. Cu doue ore mai tardîu unu servitorii! anuncia, — ca pre o comunicatiune sacramentala nu va fi necesaria pentru strainulu celureu morbosu. După multa cugetare, priorulu ordina sa i se imparta sant’a comunicatiune si apoi se se scota afara de cerculu santu alu manasteriului. Indata si intra unu monacu in odai’a morbosului. Figur’a imposanta, privirea trista, manier’a seriosa depingeau sufletidu densului. Preste totu se prea ca nu atatu calitatea s’a ue monacu catu mai multu nemulti mmirea anemei sale lu presentau in astu-feliu depusetiune admirabile. — In numele tatalui si alu fiului si alu spiritului santu promit! lui Ddieu celui atatu potente si induratu a-ti mărturisi tote pecatele tale, duce monaculu cu o voce blanda. Strainulu tace si privesce uimitu pre monacu. Monaculu tace, cufundandu-i-se privirile in trasurile cele apolinice a străinului, candu in urma reculegandu-se dise : — Promiti lui Ddieu si voiesci, ca cu anima curata se te comunici cu sacramentulu salvării spiritului teu? Strainulu : „Promitu“. — Ai adoratu totu de un’a pre Ddieulu celu adeveratu si credenti’a ta nua inceputu vreodată a se clatină seuascadé — intréba monaculu. — Unu singura Ddieu si o cruce respunde strainulu, — a fostu simbolulu credintiei mele, dara intre feliurite popoare spre salvarea vietiei mele reservate spre alte fapte am adoratu subo credintia simulata diei străini. — Inocinti’a animei tale pre marea pasiunilor, continua monaculu, n’a suferitu vre o data vre unu naufragiu; toate cele vechi si cele noue de cari-ti aduci aminte cu o anima sincera si cu părere de reu descopere-le astadi? — Eta-mi inocinti’a in deplina flore nevescedîta, respunde lacramandu strainulu, — era aici acestu simbolu care l’am primitu pana candu castitatea animei mele va pote triumfă. Astadi candu spiritulu meu ranitu se lupta cu agoniele morții, candu anim’a mea la privirea acestui talismanu, ce mi-a potutu da cate o reminiscentia dulce in vietia, in continu se tulbura , adi cu pietate lu depunu in manile santîei tale spre a-lu păstră intre pretiosele monastirei de la anim’a juna a Simonidei ce pentru relegea lui Christu si pentru o amare invapaiata multe a suferitu. 258