Familia, 1867 (Anul 3, nr. 1-50)
1867-10-19 / nr. 41
482 servandu atragerea si talentulu lui Faraday pentru serviti’a ce propunea dinsulu, incepu se protege pe istetiulu seu invetiacelu, si midiloci ca acest’a se poata intra ca ajutătoriu in laboratoriulu Institutului regesen de Londra. Acest’a se intempla la anulu 1813, Faraday abié era de 20 de ani. Mai tardîu elu devini nu numai amicu si colaboratoriu alu protectorului seuma si urmatoriu pe carier’a sa. Din tempulu acest’a Faraday deveni omu cunoscutu in toata lumea culta. Multe societati străine se grăbiră a-lu alege de membru. Intr’ aceste primi ordulu legiunei de onóare. Academi’a scientifica francesa, precum si academi’a medicala oferiră titlulu de membru. Tóta Anglia nu-lu numiâ altfelu decâtu „Marele electrisatoriu.“ Cu tóate aceste dinsulu era pre modestu. In 1855 la unu banchetu ce se dede in onóarea lui la Parisu, neci decâtu n’a voitu se ocupe loculu principalu la mesa, ducandu ca sunt de fatia altii multu mai demni decâtu elu pentru loculu acel’a. Astfelu de modestia a profesatu in toata viéti’a lui, pana ce in fine spre daun’a mare a sciintieloru mori in lun’a trecuta in etate de 74 ani. Domnisioarei M. Bi. Dina bela si iubita, De ce esti in veci machnnta, De ce plângi, de ce suspini, De ce dorulu nu-ti alini? Ce-ti lipsesce dîna tîe ? Ce dorere te sfasîa ? Nu ai ape sioptitóre N’ai câmpii subdietare. N’ai trecutu, nu ai unu nume, Celu mai mândru ceriu din lume, N’ai munţi mari si majestosi, Copii bravi, copii folosi ? Spune mi dîna, dînisiora Cu cositia galbioara Cu sinu dalba de floricele Si cu ochi siori de stele ; Spune-mi dina ’ncantatoare, Santa si nemuritoare, De ce plângi, si ce te doare, Cine-ti rode-a vietiei flore ? Dar’ vr’unu zmeu, bala spurcata, Te-a amenintiatu vr’odata, Câ-ti va suge alu teu sânge ? Spune-mi draga si nu plânge! Ori vr’o cruda ursitoare Ti-a ursitu noptea ’n recere, Câ-ai se fii nefericita ? Spune-mi dân’a mea iubita ! Dor’ unu suveniru placutu, Unu doru falnicu din trecutu, A venitu in sboru la tine, De aceea versi suspine ? Esti frumóasa, rapitóare, Mandra si nemeritóre, Ai o tiera cu unu nume Celu mai gloriosu din lume ; Tiera, campu de batalia Campu betranu de barbatîa, Pentruce te tenguiesci, De ce plângi, de ce jelesei ? — Am eu ape sioptitóre, Am câmpii subdietare, Am trecutu, unu falnicu nume, Celu mai mândru ceriu din lume; Am munţi mari si majestosi, „Dar’ n’am fii bravi si falosi Caci eroii si-aloru nume, Cari vne ridicară ’n lume, Au trecutu de pre pamentu In alu păcii locasiu santu, Si pre plaiulu stramosiescu, Numai „laşi“ se tiraiescu. Plangu amaru si voiu mai plânge, Câci copii mei de sânge, , Copii verdi, sufletu sinceru, Copii cu brade de feru, Copii iuti si pui de leu, Cu curagiu mare de zmeu : Adi candu tier’a e ’n nevoi Din zmei s’au prefacutu oi. Câtu privirea mea cuprinde, Unu desiertu grozavu se ’ntinde, Codrii plangu, câmpii jelescu, Copii si femei racnescu; Ceriulu e ’n carcatu de nori, Vaile sunt fara flori, Si unu vuietu tristu, cumplitu, Suna vai! necontenitu : „Dîna! dîna părăsită Ai se fii batjocorita, Umilita si ’nsultata, Restignita si calcata.“ Eu ce-am fostu nemuritóre Adi sum umbra peritóre, Caci copii mei, vai mie ! Asta-di gemu in agonia , Uitandu vremile betrane, Candu cu limbele pagane,