Familia, 1871 (Anul 7, nr. 1-52)
1871-09-12 / nr. 37
Avramu Iancu. — Starea lui de acuma si visiunile sale. II. Se respundu acuma pe rondu la intrebarile din numerulu trecutu! 1. Avramu Iancu cuprindiendu cu toate caldur’a sufletului seu spiritulu timpului, s’au insuitu sinceru a midiloci imbunatatîrea soartei ticaloase a fiiloru națiunii fara de nici o reserva ori egoismu; acést’a o recunoscu si scriitorii dusmani ai nostri. Cum i-a reesîtu întreprinderea? pentru ce aste si nu altu-cum ? judece istori’a martora timpuriloru si ochiulu adeverului! La 2. Destrugerea planuriloru măreție ale dinsului după complanarea lucruriloru asie precum s’au complanatu, eroic’a-i întreprindere aprobata de toata națiunea, i-au adusu multe neplăceri, persecutiuni, arestări si alte batjocure; de unde nu este de mirare, deca anim’a dinsului sentitoria s’a conturbatu, conturbarea a degeneratu in melancolia, mai tardâu in nepăsare, si toate împreuna i-au adusu mania. Calamitatea acést’a sufleteasca, de după principiulu „Nulla calamitas sola“, l’a degradatu si materialminte, si inca asié, câtu cei ce nu l’au vediutu in starea acést’a deplorabila, nu-si potu forma idea despre starea abnorma in care se afla elu. Din aceste urméza, că Avramu Iancu, de oarece a militatu pentru realisarea scopului doritu de toata națiunea, adeca s’a luptatu cu trupu si sufletu pentru imbunatatîrea soartei poporului romanu, întruparea egalității, libertății si a fratetatii; de sine urmeaza, că deca elu a cadiutu, a cadiutu cu dinsulu ideea si principiulu adoptatu universalminte; amu cadiutu noi; restignitu fiindu adeverulu si dreptatea, este restignitu dinsulu, si cu dinsulu noi; prin urmare elu este demnu de soartea amara in care se afla; nu este demnu ca națiunea romana se-lu uite, se-lu lase prad’a batjocuriloru si insulteloru strainiloru si ticalosiloru, ci chiar din contra, merita a fi privitu de un’a relicvia sacra, bine pastrata, onorata, pentru că onoratu fiindu dinsulu prin națiune, națiunea se stiméaza pe sine, asiea stă si contrariulu, unde este batjocoritu Iancu, este batjocorita națiunea romana. Destulu a fostu unu martiriu de 22 de ani, pentru unu omu nevinovatu !! ! Christosu n a suferitu atâtea. Cu aceste am respunsu si la punctulu alu 3-lea. Urmeaza acuma se incheiu relatarea mea cu respunsulu la punctulu alu 4-le. Sciu că naţiunea romana peste totu este seraca si vecsata de multe neajunsuri, dar totu odata cunoscu si dîcu si aceea, că seracii acestia, de din cace de Carpati numerâmu la 2.500.000 suflete celu pucinu; acuma se dîcemu, că din numerulu acest’a capi de familia sunt 1.000000; dintre capii de acestia de familia nu este nici unulu, care de felu se nu poata depune o suma de 2 cruceri, si cca capitalulu de 20,000 florini, din a cărui interusuriu numai 6°/0, martirulu si relicvi’a acest’a a națiunii ar pote sa fia intretienutu cu onóare cuvenita caracterului dinsului, si națiunea s’ar onora pe sine cu faptulu acestu umanu de o parte, ér de alta parte capitalulu agonisitu asié ar ramâné după glorificarea dinsului totu spre dispusetiunea națiunii. Deci, propunerea mea modesta este acest’a : de óarece Avramu Iancu instinctualminte este legatu cu resiedinti’a (de cumva vagârile si estravagârile lui potu fi numite asié) de comitatulu Zarandului, de unde mai departe nu-i place a se duce, se infiintiâmu cu de graba comitete pretutindene si culegandu bani, sé-i administrâmu in Baia de Crisiu la barbati de încredere, rogandu-i, ca seu se reserve o chilia pentru dinsulu in spitalulu de nou redicatu, unde se i-se deie adapostu cuvenitu, seu sei-se cumpere acolo undeva, ori in Halmagiu alta localitate, unde se poata trai onoratu pana in finea vieții. Ingrijirea acést’a despre nefericitulu nostru in toata intemplarea ni-ar aduce onoare, pana ce déca lu perdemu undeva pe sub garduri, ca pe unu nimene, istori’a inca cu totu dreptulu ne va stigmatisu de nemultiamitori si poate si mai aspru, caci titlulu acest’a lu cam meritamu si pana acuma facia cu dinsulu. Pentru motivarea inițiativei acesteia nu recurgu la esemplulu altoru națiuni, pentru că si intre alte națiuni sunt nemultiamitare, si dorere ! chiar in genulu latinu aflamu esemplele cele mai eclatante ale nemultiamirii; asie, refacendu ingratitudinea Romei vechie, potu aduce esemple mai prospete din sinlu națiunii spaniole si portugale : oricine nu stie, că osamintele lui Compons, Grermanii au voitu se le aduca din Portugalia, pentru ca se glorifice memoria aceluia, care intre conationalii sei au moritu de foame, si numai atunci s’au aflatu rușinați, că nu seiau nici loculu unde lu ingropase pe celu de toti uitatu, care in viéti’a sa flamendiendu a scrisu glori’a lusitana. Cine nu scie viéti’a trista si plina de calamități a spaniolului Miguel Cervantes Saavedra, autoru ne 434