Familia, 1872 (Anul 8, nr. 1-52)
1872-09-17 / nr. 38
444 1 Mii, mii de lănci cu flamuri se miscu falfaitorie, Ca trestiele dese din balti, candu sufla ventulu, In aeru sboru nechezuri, comandi resunatorie (!) Si caii 'n neastemperu framentu pe focu pamentulu. Aici pe langa o nimerita asemenare, aflamu in versulu din urma unu ecuivalentu alu celebrului versu virgilianu: „Quadrupedante putrem sonitu quatit ungula campum.“ Cea mai buna asemenare in tóta poem’a este: Candu sufla ventulu tomnei prin codri vescedîti, Copacii plini de frundie sunt astu felu (!) sguduiti, Si crengile cadiute, si frundiele uscate, Pe campi in depărtare sunt astu-felu semenate. Sa nu fiu acusatu, ca am atinsu — la părere — si erori minutiose. N’am lasatu nici frumsetile preserate ici-calea. Ori care poetu, simtîndu in sine foculu sacru alu poesiei, voiesce a servi cu consciintia si devotamentu musei sale, se-si tiena totude-un’a inaintea ochiloru, ca in poesia — ca si intr’unu tablou — ori ce péta, ori ce trăsură rea deforma de cele mai multe ori totulu, si totu-de-un’a forte multu. Pictorului si poetului nu se ierta nici odată erori sau scapari din penelu., Erorile in conceptiune, dispositiune, cadu in sarcin’a talentului, care lu dâ natur’a, si natur’a n’o poţi certa. Arone Densusianu, rece vor’a vieţii mele, Trece, trece ne’ncetatu. Si prin munţi, printre vâlcele Floricele n’am aflatu. Trece, — si prin ramurele Ciripindu — n'am audîtu. Cantam, — dar paserele Macaru un’a n’am gasitu. Trece — vaiu ! — macaru o fraga Ca se gustu nu am aflatu ; De si va r’a mi-a fostu draga, Dar in vanu am adus tatu. Si arsîti’a de la sare Tata var’a-am suferitu; Dar o umbra de recere Nicairi nu am gasitu. Am cautatu o apa rece Se potu stinge setea mea; Dar isvorulu sta se sece ! Cine-ar fi potutu se bea ? Am aflatu eu o fiintia Omenéasca s’o adoru; Dar a ei indiferintia, Atesta lipsa d’amoru. Astu-felu voir’a trecatorie Tóté mi le-a refusatu; Chiar natur’a, cu rigoare Contra mea s’a revoltatu. Obositu-am de dorere, De viétia-su saturatu; Vedu, câ tóte-su o părere, Totulu a degeneratu. Eca dar câ tómn’a vine, De la ea n’am ce s’asceptu; Vina dina dar mai bine, Se ’nceteze alu meu peptu. Si se dîcu cuventu de mórte, Fia ultimulu cuventu: Amara-mi fu a mea sórte Câtu am traitu pe pamentu ! Z. Antinescu. Cuiu cu cuiu. — Proverbu intr’unu actu- — (Fine.) Constantinu. Cum astea. Elisa. Iubiam acestu jocu inca de pe timpulu, candu eram copila tanera si nemaritata... Constantinu. Atunce poteai... Si acuma? Constantina. Acuma... Elisa. Ver’a vieții.