Familia, 1873 (Anul 9, nr. 1-44)
1873-01-14 / nr. 2
Ve pare ca e gluma, candu crunta desperarea Si tînta catra ceriuri; — ve rideti voi de starea Victimeloru ce strigu : *) ni. Candu o căldură dulce, samururi, catifele, Sub draperii bogate de stofe, de dantele. V’adorme p’unu divanu; Candu mii lumini ascunse in lampe colorate Resfrangu si ve ’mmultiesce ’n oglindile-ardicate De josu pana ’n tavanu ; Si-o copilitia dulce, ridienda, gratiósa, In reverintie intra usióra si frumósa Ca si unu angerasiu, — Si după ea unu june maretiu, voiosu si tare, Cu faci’a viua, plina, cu fruntea 'ntinsa, mare, Si siedu p’unu scaunasiu ; Candu ve vedeţi intr’insii pe voi miniatura, Si gestu, organu, accente, ori care-a loru trăsură E-a vostra, Si iubiţi! Si vede mum’a’sociulu, si tat’a er soci’a; Si sciţi c’aveti mijloace! ve erta avutî’a Se-i faceţi fericiţi; Ore gândiţi atuncea, ca pote ’n alta casa Au doi betrani o feta, totu astu felu de frumoasa, Dar e trăită reu ; Si plangu , caci mane pote copil’a o s’apuce O cale... n’au de hrana; si vieti’a este dulce, C’aste va Dumnedieu. Candu cin’a ve ascepta in sal’a de mancare Si ’n giurulu vostru vase cu flori in mii culoare » Ve’mbeta de mirosu : Candu ochii vi se perde pe mese incarcate D’argintu, de porcelane, cristale totu sapate, C’unu viu focu luminosu ; Si candu pe mes’a voastra cea plina de legume De globu ’ntregu produce, d’esentie, si de spume, De vinuri spumegandu, Vedeţi îndestularea ce cara, gramadesee, Si-unu suiu de servi in prejma ce-alergu, ve ocolesce Punendu si ardicandu; Atunci, atunci ganditu-ati, ca langa cas’a vostra Este-o casutia vechia si sparta,mica, prosta; Ce crivetiulu, luandu Charti’a din ferestre, unu viscolu o petrece, Baga in ea zapada, e frigu intr’ins’a, rece, Caci tata e in ventu ! Ganditu-ati vre odata c’aci, ’n asta cocioba, O veduva seraca, bolnava, góla, slaba, Cu siese copilasi, Stau in ocolu pe vétr’a abie cu mu tăciune ! Li-i frigu, li-i somnu, li-i femé si picu de slabitiune, O multu sunt dragalasi! Candu mului dintre dinsii ardic’o manusîtia, Scutiu rosia ca raculu si dice : „Maiculitia, Te scól’, nu mai dormi! Ni-i frigu si nu e foame, te scól’! Iu foculu mare! Da-mi pane! Pune mes’a!“ si ea ’n deliru, tresare! Nu pute-a-i mai mintî. Se scóla, si-smulge perulu si ese pe zapada, Si vede cas’a voastra in veci totu in parada, In veci in veselii: Ferestrile ’ndoite ce crapa de lumina; Si vesel’ave umbra ridienda, dulce, lina, Saltandu in bucurii... Curendu! daţi in genunchie! Uitati! Oh! pieră slav’a! Blastemele s’asverla, precum s’asverla lav’a Ce-o vdrsa unu vulcanu ! O! tremurați! câci glasu-i in ceriuri e puternicu ! Mai greu de câtu sentinti’a cu care unu nimernicu Strivesce unu sermanu ! 1840. Cesar Bolliac *) Aci a taiatu Ceasur’a patru strofe. 14 Marti sear’a. — Novela din vieti’a poporului. — (Urmare.) II. Floarea satului. Poporalii romanu, popom poeticii, are multa inclinatiune pentru satira si umoru. Acesta inclinatiune naturala inspira de multe ori idei de unu adeveratu pretiu literariu, cari adunate laolalta am forma unu tesauru de nalta valóre. Ingeniulu seu satiricii se ivesce la tote ocasiunile, in totu momentulu, incâtu nu este persoana seu situatiune comica, la care ein sfe nu faca o batjocura. Astu-felu nu veti găsi nici unu satu romanescu, in care o mulţime de locuitori sfe nu aiba si unu nume de batjocura, afara de acel’a mostenitu de la părinţi. Unulu e Holoboca, al tulii Sfredelusiu»