Familia, 1874 (Anul 10, nr. 1-51)
1874-10-20 / nr. 41
Fant Amicii mei, cunósceti fantasm’a ganditóare, Ce vine si pe sinu-mi inclina capula seu ? E juna si frumóasa ! Dar pentru ce ea pre Apasa traiulu meu ? Din anii cei mai tineri ea totu me urmaresce. Asiu vré se fugu de dins’a, caci ochiu-i langurosu Descepta ’n alu meu sufletu unu doru ce me sdrobesce. Asiu vroi, dar ce folosu ? Câci ori si unde pașii voiu indrepta in lume, Cu umbr’a după mine aldrga ne 'ncetatu. Presinti’a ei mi place. Dar care-i alu seu nume ? Eu inca n’ai fi aflatu. Se fugu, se scapu de dins’a, nu este cu putintia. Chiar intre voi candu m’aflu, ea vine ’ncetisioru Si cu unu chipu angelicu, cuprinsu de suferintia Mi cauta cu amoru. Atunci vederea-mi pere si totu ce me ’ncongiura Dispare intr’o lume de vise, de himeri; Estasulu me cuprinde si sufletulu meu sbara Colo in alte sferi. Dar candu dintr’asta lume cerdsca, ideala, Cu voi siediendu la mesa, d’odata me trediescu, as m’a. Candu sufletulu revine in lumea lui reala, In lutulu omenescu. Oh ! câtu de grea mi pare atunci a mea vidita! Cum aerulu m’apésa! Cum asiu voi se sboru Din nou spre regiunea in care se resfatia Edemulu rapitoru! O ! tu ce-mi turburi pacea, fantasma fara nume! Ducându-mi cugetarea in regiuni ceresci, Pentru eternitate de ce dintr’asta lume Nu vii sé me rapesci? Asiu vré sé scapu de lutulu ce sufletulu mi-apdsa, De asta inchisóare ce-lu tine pe pamentu, Caci spiritului nostru de lume ce i pasa ? Lui, lumea e mormentu ! Amaru acelui care in corpulu de reptila, Din voi’a proi inalta a unui mare dieu, închide, incatena unu sufletu de acvila ! E insusi Prometeu! O tu, fantasma draga, ori ia-me ’n sboru cu tine, Lasandu aci in lume plapandulu meu argilu, Ori fugi, c’a ta iubire nu are locu in mine — Abia cum unu copilu !