Familia, 1877 (Anul 13, nr. 1-52)
1877-07-10 / nr. 28
Cursa elementara de istoria literaturei române. (Urmare.) Romaiulu. Romanulu, nu este după cum s’ar pute crede o spunere de intemplări imaginate numai ca să desfateze. Delectarea lectorului, dice Huet, invetiatulu episcopu d’Avanches pe care romantieriulu iscusitu se pare a si o fipropusu de scopu, nu este decâtu unu mijlocu tîntitoru la invetiatur’a spiritelor si la indreptarea moravurilor. Asia feliu censurându ridiculele si vitiele, aretându defectulu celu tristu alu passiuniloru neînfrânte, insuinti’a de a insuflă necontenitu amoru pentru virtute si a o face să se simtiesca, că numai ea singura e demna de iubirea noastra, că numai ea e isvorulu fericirii noastre : acést’a este datori’a romantierului. In acestu modu romanulu face gloria autorului si indulcesce moravurile societății. Intemplările trebue inventate, inse să fia verosimile, cari să interesseze si să lege de ele pe cetitori. In spunerea lor nu trebue nimicu se fia langedu, lucrarea să mérga cu rapediune, stilulu să fia viu si plinu de căldură, incâtu din ce in ce să se aprinda imaginatiunea si spiritulu cetitorului; caracterele persónelor să fia bine insemnate si susţinute până la fine; desnodamentulu adusu chiar si din mediulu intemplărilor. Romancierulu este datoru a represintă totu-deuna virtutea prin colorile cele mai strălucite, să o faca de respectatu si de iubitu chiar si in nenorocirile cele mai apesatoare, era intrele să le depinga prin totu acea ce e mai posomoritu si uriciosu, insuflându prin ele disgustu, dispretiu si terere. Totu romancierulu ce se indeparteaza de acestu principiu, nu e demnu de a se numi omu onestu seu cetatienu bunu. Romanulu istoricu este acela in care ficţiunea este amestecata cu istori’a, elu este unu feliu de descriere bastarda, care adeseori sacrifica istori’a pentru ficţiune. In romanulu istoricu n’a escelatu decâtu genii mari precum Walter Scott, Dumas etc. Intre novelistii istorici si romantierii români insemnamu cu deosebire intre cei mai betrâni pe George Asachi, care celu d’ântâiu si de pe la 1840 începu a ne delectă cu asemenea genu de scriere; de la elu avemu : „Nuvelele istorice ale României'1 Editiunea III, Iasi Tip. Inst. Albin’a 1867, considerate unu capu d’opera. Alesandru P. Hajdeu : „Domni’a Arnautului“, novela istorica, Bucuresci 1872. Constantinu Negruti : „Alesandru Lapusneanu“, „Pecatele tineretielor“ etc. D. Bolintineanu : „Manuilu“ romanii