Familia, 1878 (Anul 14, nr. 1-98)
1878-10-19 / nr. 79
502 FAMILIa înderepta salutându regiunea intrega cu salutarea si oftarea: Eu plecu, dar ducu cu mine: Suveniri frumoase, unu divinu odoru Peste care anii nu tragu brezda lor! Emilia Lungu, Maritata si totuşi fara barbatu. — Komáim americanu, de Mrs. May Agnes Fleming. — (Urmare.) Pentru ce nu putea ea purta haina rosa de metasa ca Mathilda Charteris si a-si decora perulu cu pandici scumpe ? In lumin’a dîrei Polly se vedea acum mai palida si mai slaba, decâtu pana aci, si se priviâ cu melancholia. Reactiunea întră. Se pate că după dejunu va fi ea mai bine dispusa, si tiner’a fetitîa merse în chilia de locuita. Ulrich depingea în atelieru. Rosanna era ocupata cu economi’a. Pe lângă tata melancholi’a si superarea ei pentru prospidarea rea, beii câteva tasse de thee si luă îndata a mâna materialele ei de desemnu, ca sub ulmulu celu mare se desemne după natura. Rosanna protestă. Adi e dâu’a de spelatu, Polly se-si lase acele lucruri la o parte si se fierba. A fierbe ! Polly oftă adâncu. în lumea acea, în care ei traiescu, nu esistu dîle de spelatu, si nici o dama nu-si ferbe singuru vr’o mâncare. Ea ascultă mechanicu, când înse vedul Rosanna fagî’a ei palida, ochii turburaţi si mişcările ei lâncede, se înspăimântă. — Asîa e, aceste sânt urmările, fiindcă ai absentatu jumetate de nóapte si ai jucatu. Cauta, cum îti este fagî’a ! Ie- ti îndata peleri’a si te du de aci! Aerulu curatu îti va face bine. — Mergu, Rosanno, — respunse Polly cu blândetîa neîndatinata si parasi cas’a. Ea înse nu merse departe, ci se asîedîâ pe unu gardutîu în gradina si se confundă în cugete adânci. Persoanele de eri lucrau în lumin’a soarelui înaintea ei; ea vedul fagî’a blânda si frumoasa a lui Guido, fagî’a blondina femeiesca, fina si aristocratica a lui Ralf Fane, vedul pe superb’a Diana Hautton, pe serios’a si melancholic’a Lady Charteris si pe Mathilda în haina rosa deschisa. Astfel de regîe notabile, astfel de nume plăcute! Si ea era Polly Mason. — Numele meu din botezu de sigura e Maria, — cugetă ea, — nici acest’a nu însemnedîa raultu, totuși e mai frumosu decâtu Polly. Ea începu a desemnă, si desemna mechanicu fagî’a aceluia, cu care era mai multu ocupata. Schitî’a era fugitiva, înse nimerita, si atâtu era ea de confundata, încâtu nu audî pașii cari se apropiau. — E forte nimeritu, Miss Mason, — audî ea deodata o voce lângă ea, — numai câtu amiculu nostru Guido e ceva magulitu. — Mr. Fane! — dâse Polly sarindu si cautându asi ascunde desemnulu. Ce putea elu pre cugetă despre ea? Nimicu alta, decâtu că ea e amorisata în frumosulu oficieru de garda. Si în adeveru Mr. Fane era ceva jalusu, căci în somnu îlu persecutâ fagî’a ei cea amabila si gragiosa. — Dta mi-ai promisu că-mi vei aretâ pester’a, în care dta cu Miss Warren v’ati jucatu de a Robinson Crusoe si Vinerea. Te rogu ai bunetate acum, pentru că după mediadi îmi voiu permite a te conduce în Priory. Miss Hautton promise amicabilu, că mi-va sfede de regin’a Eleanor. — Spre acea se si potrivesce ea de minune, — respunse Polly si-si revocă în memoria superb’a ei căutătură, cu care o priviâ, — ea apare întocmai câ si când ar lasa unei rivale voi’a libera a-si alege seu pumnalulu seu pocalulu cu veninu. Nu, multîamescu, Mr. Fane, nu primescu bratîulu dtale, aici e atunci usuatu, când------Rosîndu întrerupse. — Când esti logoditu, asîa e? Ah, Miss Mason, acea ar fi pentru mine pre mare fericire! Si elu credea în momentu, câ e în adeveru logoditu. Când se simtea Ralf Fane încatusîatu, persecută de comunu victim’a sa cu perseverantî’a unui Indianu. Si artistulu admiră acești ochi vineți, aceste trasuri fine, acést’a gura amabila, de si avuti’a Dianei Hautton îlu ntragea. Miss Lang i observă pe ambii din fereasta si i privi cu dispretîu si ura. Ei îsi îndreptară pașii spre malu, unde undele azure, spelau nesipulu albu, unde lumina soarelui lucra pe acea undulatîune, până ce totulu semena unei mări de focu, pe acareia unde navigau fara sgomotu luntricele pescarilor. — Oh, Polly, de asi puté pictora acestu tablou, — eschiamă însufletîtu artistulu, — si sé me facil nemuritoru cu acelu opu, ier laurulu meu sé-lu depunu la picîorele ei! Prima oara a numit’o elu „Polly“, si de ar fi vedîutu Rosanna acum fagî’a ei, nu ar fi gasit’o pré palida. Si Ralf venise în perplesitate; lui i se parea, ca si când ar fi în periclu mare, cufundatu în nesipulu marei, si vorbiâ acum despre mii de lucruri bagatele, cari înse pentru Polly cu noutăti erau de interesu. Tiner’a fetitîa îsi facea ilusiuni, înaintea ochilor ei spirituali naluciâ visiunea unui conductu de cununia, pe sine se vedea în vestmentu albu decoratu cu florî de orange si cu unu velu, care o încungîurâ cu unu noru usîoru, ea se vedea în biseric’a din Spekhaven, în o esistintîa plăcută, în care dîrele de spelatu si lucrurile de casa formau numai o reminiscintîa neplăcută a trecutului ei. Ei întrara în pestera. Artistulu schitîâ scen’a si Miss Mason cântâ, ca se auda echoulu stâncelor. Ea avea o voce aspra si plăcută si Ralf Fane se uimi totu mai multu. Ea cântâ balad’a vechia, pe care Quentin Durward odimara în vechi’a urbe francesa ascultâ cu plăcere; cugetele ei părăsiră pe Ralf Fane și se îndreptară spre fagî’a cea bruna cu ochii adâncu meditând, spre fiulu favoritu alu Lordului Montalien. Sus conte Guido, ar’a a sositu, Căci sarele-a apusu în mare, Mirosu d’orange umple aerulu, Si vântulu marii bate tare. Si ciocârlia a ’ncetatu nie multu, La socî’a ei s’a dusu ferice ; Ah ! tóté, tóte lu chiama nencetatu. Dar Guido n’a venitu aice. Tîerancele s’aduna tóte ’n choru, Ca liberu mândru se se ’nchine . Anulu XIV.