Familia, 1878 (Anul 14, nr. 1-98)

1878-02-23 / nr. 16

94 FAMILIA. Anulu XIV. — De când suntemu la­olalta, aceasta închissoare îmi pare unu paradis . .. — Paradisulu este iubirea noastra ; îl vom duce pretotu-indene cu noi. — E bine ! ai dreptate . . . vino . . . — Fi-vei în stare a merge ? — Sam prea slaba . . . am mâncatu asia de pa­­gina . . . Pânea aceasta neagra me sparia . . . Simtieam deja ametieli . . . dar, sprijinindu-me de tine, voiu găsi puteri . . . Sermanda femeia se însielă. Abia se sculă, în pi­ciore, siovai. Ametielile, de care vorbi, se manifestară de nou, si­­ făcură cu neputintia d’a face unu pasiu. Annibal o luă în bratie si o duse; dar după ce urcă treptele, cu presios’a-i sarcina, puterile i lipsiră si lui; fu silitu să se opresca. Spre norocire Dominica așteptă în strada, la part’a închisorii. Elu fugi se caute o birja, si contele Rabon, după ce dădu­ temnitiarului probe noue de li­­beralitatea sa, redică pe contess’a în birj’a aceea, care apoi o duse la cas’a lor. Erau diece ore de deminetia. După calculele lui Dominicu, tocmai la timpulu acel’a trebuia să se observe în castelu absinti’a contelui. Dominicu a calculatu bine. La optu ore, servitorulu — că de obiceiu — s’a înfagistatu a-și face servigiulu. Gasindu ușile încuiate, si presupunendu că stapânulu seu doarme, se retrase cu cugetulu să vina mai târdîu. La nene ère elu batu erasi, la începutu mai în­­cetu, apoi mai tare, si neprimindu nici unu respunsu, grăbi să însciintieze pe dn’a Olimpia, alu cărei des­­partiamentu comunică cu alți contelui prin o trecatóre ce o cunosceau. Ex-marquist a de Chavigny merse la acea treca­tóre, si o găsi încuiata, ceea ce nici­odata nu se în­tâmplă. Ea bătu si strigă din tóate puterile sale de mai multe ori, dar fara resultata. La începutu numai una esplicatiune plausibila a acestei tăceri i se înfagistă în spiritu. — Contele a trebuitu să moara asta-nóapte, — îsi duse ea. Oh ! de cumva ar fi asia, cum mi-asiu bine­­cuventa steu’a! Ea grăbi să arete neliniscea cea mai mare, si porunci să se sparga usi’a. Câte­va lovituri fure de ajunsu. Olimpia si doi­­trei servitori întrara în despartiemântu, unde — pre­cum soimu — nu putură să gaseasca pe nimene. Dn’a Chavigny pali. Usile încuiate pe din launtru, ferest’a remasa de jumetate deschisa, i probau învederatu, că Annibal a parasitu castelulu într’unu modu misteriosu, cu voin­­ti’a d’a ascunde depărtarea lui câtu se va puté mai multu timpu. Ce motivu importantu l’a decisu pe neaşteptate să recurgă la acestu mijlocu estremu, elu, care până 'n momentulu acest’a a fost atâtu de frântu, atâtu de ascultatoru ? Ce descoperire l’a suprinsu pe neașteptate? Unde s’a dusu ? Era întrebările, pe cari frumoas’a. Olimpia si le punea însedar; era ceea ce dâns’a nu putea întielege, nici ghici. Dădu ordinu d’a merge în grajduri spre a caută déca n’a peritu vr’unu calu în timpulu nopții? Servitorulu însarcinatu cu acesta m­issiune se rentorse spunendu, că Ivébir și Mesrour lipsescu de la iesle. Elu aducea cu sine pe copilandrulu însarci­natu anume să grisiésca de caii orientali. O . Acelu copilandru, întrebatu de dn’a Chavigny, la începutu ducea că nu scie nimica ; dar apoi, ame­­nințiatu că numai decâtu va fi închisu că unu talharu, sau celu paginu că unu complice alu tâlharului celor doi cai, spuse totu ce sciea. Intielegăndu că Dominicu eră sogiulu contelui, frumos l a Olimpia nu se mai îndoi nici unu mo- i mentu.­­ — Elu scie totu ! — îsi duse ea, — stim perduta, da, perduta, numai de cumva si de asta-data nu voiu scapă prin îndresnél’a cea mare ! Annibal se afla la Clermont, me ducu să-lu întâlnescu, si déca guver­­natorulu nu m’a tradatu, voiu luptă pana ’n fine. O óra mai târdâu, ea se urcă în trăsură și plecă dându ordinu cocierului să mâie câtu mai iute va puté. In optu ore sosi, si se opri nu înaintea locuintiei contelui, ci la a guvernatorului. Ioana d’Octeville din întâmplare se află a­casa. El, cum audî anungiându-se frumoas’a Olimpia, sari s’alerge la ea, si voi să ’ncepa trasele sale de galanteria destuchiata ; dar visitatoarea nu-i lasă timpu. — Vediutu-ai astadi pe contele Rahon ? — în­trebă ea de­odata. — Da, frumoasa dóamna, a trebuitu să me scolu în diori de dî, că să-lu potu primi. La draci­­­elu este unu omu fara mila. — Speru, că nu i-ai spusu nimica ? — Ce puteamu să-i spunu? Elu sciea tóté. Dn’a Chavigny se cutremură din crescatu până ’n piciore si gângavi cu o voce tremurânda: — Ce sciea dânsulu ? — Gragios’a visita cu care ai binevoitu a me onoră, manc­atulu de arestare cerutu de dta si datu prin mine, arestarea persoanei ce mi-a dusu că se nu­­mesce Ioana Saulnier și închiderea aceleia în înch­is­­sarea Presidialului. — Ce a voitu elu de la dta ? — Autorisatiunea d’a vedé numai decâtu pe prinsonier’a si ordinulu d’a-i redă libertatea , de cumva elu ar află cu cale acést’a, după ce a vorbitu cu ea. — Si, — strigă frumóas’a Olimpia desperata, — și datu-i-ai ceea ce a cerutu ? — Puteam să refusu? Te rogu, judeca! — Prin urmare elu a vediutu femei’a aceea? Este libera femei’a aceea ? — Da, de asta-minétia, frumoasa dama ; si cu dureri adânca vedu, că esti mahnita pentru aaest’a. — Die conte, — respunse Olimpia cu o miscare de desperatiune, — m’ai perdutu. Si dâns’a esî iute din salon, apoi din casa, fara că să lase pe învimuitulu Ioana d’Octeville s’o ur­meze. (Va urmi.)

Next