Familia, 1879 (Anul 15, nr. 1-99)

1879-09-16 / nr. 71

462 FAMILIA, pentru ca cocoana Leona — numele fiicei lordului Ners­­rington — se se aprinda si mai tare si se alimenteze unu amoru fâra sperantîa, seu ceru putînu abia reali­­sabilu. Când dara servitorul lui Arthur ajunse la ei si spuse, ca domnul seu a disparutu de trei dile, ea se sparia grozavu si începu se presupună la momentu fi­nea cea mai tragica. Din momentul acela ea nu mai avu­ linisce si re­­pausu ; tramise dara si dens l a servitorii în toate partile, se i se aduca scrie despre idealul seu. Dar însedar. Ar­thur nu se găsi nici viu, nici mortu. Totu ce se putu afla din unu polițiştii, fu, câ acesta a vedîutu alalta sera pe Arthur, certându-se cu oficierul Zorcoff la partea gradinei lordului Mont­­peare. De atunce înse nim­ene nu l’a mai vedîutu. Acestu indiciu înse fu de ajunsu, spre a se pute face conclusiunea, câ dânşii s’au batutu în duelu. Acesta se afirmâ si prin împregîurarea, câ nici Zorcolf nu se aflâ în Nickholm, si densul a disparutu de câte­va dile. A trei’a di unul dintre învetîatorii din Kickholm arangîâ cu scolarii sei o escursiune în padurea înveci­nată, spre a le face distracţiune si totu-odat­a a le pro­­cura mijloace d’a-si întări corpul prin eserciţie în câm­pul liberu. Adunându-se şcolarii, cari îsi adusera feluritele lor instrumente de jocu, învet­atorul le aretâ direcţiu­nea în care aveau se mérga. Si şcolarii porniră cu sgomotu mare, saltându si cântându cu veselia, de resunâ padurea. De­odata înse unul seuse unu tîpetu de înfiorare, si fugi la învetîatorul, dicendu: — Domnule învetiatoru, colo lângă copacîul a­­cela zace unu mortu. — Ce dici tu, baete, — întrebâ învetîatorul. — Unu omu mortu, — dise ierasi baiatul. învetîatorul alergâ la locul aretatu, si o vedere înfricos­ata i se areta acolo. Arthur acoperitii de sân­gele închegatu, zacea încă totu acolo, în o stare ce storcea lacrime din ochi. învet­atorul îl recunoscu îndata, si tramise vorba în orasîu, de unde numai decât veni unu caru, care transporta cadavrul la spitalu. Casul face mare sensaţiune în poporaţiune, mai multu decât toti înse se impresionâ cocon’a Leona. Aflându adeverul înfioratoru, ea leşinâ si deşteptâ cele mai mari temeri în cei din giurul ei. Ma, medicul chiamatu declarâ, câ ensasi viéti’a ei se afla în pe­­ricolu. Trei dile zăcu dens’a asîâ dicendu fâra simţiri si cei din apropiarea ei se aşteptau în totu momentul la catastrofa, ce după spus’a medicului, forte usioru pu­tea se urmeze. Se ’ntîelege, câ membrii familiei, sciindu caus’a acestui pericolu momentanii, câ adeca oficierul Zorcoff a omorîtu în duelu pe Arthur, pe care Leona îl iubii fara sperantîa : toata mâni’a si totu dorul lor de resbu­­nare se îndreptă spre persoan’a care li-a produsu acesta spaima si nenorocire, adeca spre Zorcoff. Leona avea unu frate. Tinerii de 23 ani, iubindu fierbinte pe soru-sa, inim’a acestuia se aprinse mai iute si jura, câ va resbuna pe soru-sa si va omorî pe acela care a ucisu amorul tainuitu al ei. Tocmai când cadavrul lui Arthur se transportâ în orasîu, sosi din alta direcțiune Zorcoff’, carele ab­­sentâ câteva zile. Fratele Leonei, junele Guillom, cum aflâ câ Zor­coff a sositu, alergâ la el si îl întimpinâ cu aceste vorbe: — Ucigătorii ce esti, vei da seama de fapt’a-ti mârsîava. — Nu te înt­elegu, — respunse Zorcoff. De si­­guru seu esti beatu seu smintitu. — Nu suni beatu decât numai de dorul resbunâ­­rii; nici smintitu nu suni, câci potu se judecu, câ esti unu ticalosu. — Eu ticalosu ? — racul oficierul, si sari cu fu­ria spre Guillom, câ se-l străpungă. — Se i­ede, câ esti unu lasîu,­­­­ strigâ Guillom, scoti­ndu iute unu pistolii, — câci de-ai fi unu cava­lerii, ai sei ce ti-i datoria. — E bine, — se linisti Zorcoff’, — peste o ora secundantii mei vor fi la dta. — I voiu aștepta cu ai mei. Si după aceste Guillom esi liniscitu, ca celu ce si-a arang­atu trebile forte bine, si se departa a-si caută secundanți. Peste done ore contrarii se ’ntelnira pe câmpul luptei. Se schimbară trei împușcature, si după a trei’a înfocatul Guillom remase mortu. Tocmai pe când sosi la părintele seu scriea, ca fiul seu a cadiutu în duelu, medicul i anuncia o alta scrie infioratoare, moartea fiicei sale. A trei’a di apoi se porni din curtea lordului Ners­­rington unu conductu funebralu, care conducea la lo­­cuintî’a eterna doue cosciuguri. Gelea familiei nu se poate descrie. N’a fost unu och­iu, care se nu fi versatu lacrime , si nici o anima, care se nu fi palpitatii cu emoțiune tremurânda. — Ieta ce a produsu unu amoru secretu ! — își diceau mulți aruncându unu pumu de tîerina pe cele doue cossîuguri asîedîate în cript’a familiara. Noi înse, cari scimu toate cele petrecute, vom mai dice : — Ieta ce catastrofa gelnica s’a nascutu prin aceea, câ în acea noapte fatala Barbu a îmbracatu cos­tumul lui Zorcoff! Trei morti! (Va unna.) — De ce? e ce-ti place Eeu a face, Nimicindu liniscea mea ; Nu scii tu, câ cu grăbire Ceriu-ti dâ o resplatire Pentr’o fapta rea ? Nu scii tu ce greominte. Câte lacrime ferbinte Am avutu de a versâ, Pân’ajunseşi la putere, De-a în­frânge-ori ce durere Și linisce-a-mi câştiga ? De ce vini dar lângă mine, Eu am spusu ce pentru tine în inim’a mea nutrescu : Este blând­a fericire, Fara patimi nălucire, E amorul celu frat­escu ! Anul XV. EMILIA LUNGU.

Next