Familia, 1879 (Anul 15, nr. 1-99)
1879-09-16 / nr. 71
462 FAMILIA, pentru ca cocoana Leona — numele fiicei lordului Nersrington — se se aprinda si mai tare si se alimenteze unu amoru fâra sperantîa, seu ceru putînu abia realisabilu. Când dara servitorul lui Arthur ajunse la ei si spuse, ca domnul seu a disparutu de trei dile, ea se sparia grozavu si începu se presupună la momentu finea cea mai tragica. Din momentul acela ea nu mai avu linisce si repausu ; tramise dara si dens l a servitorii în toate partile, se i se aduca scrie despre idealul seu. Dar însedar. Arthur nu se găsi nici viu, nici mortu. Totu ce se putu afla din unu polițiştii, fu, câ acesta a vedîutu alalta sera pe Arthur, certându-se cu oficierul Zorcoff la partea gradinei lordului Montpeare. De atunce înse nimene nu l’a mai vedîutu. Acestu indiciu înse fu de ajunsu, spre a se pute face conclusiunea, câ dânşii s’au batutu în duelu. Acesta se afirmâ si prin împregîurarea, câ nici Zorcolf nu se aflâ în Nickholm, si densul a disparutu de câteva dile. A trei’a di unul dintre învetîatorii din Kickholm arangîâ cu scolarii sei o escursiune în padurea învecinată, spre a le face distracţiune si totu-odata a le procura mijloace d’a-si întări corpul prin eserciţie în câmpul liberu. Adunându-se şcolarii, cari îsi adusera feluritele lor instrumente de jocu, învetatorul le aretâ direcţiunea în care aveau se mérga. Si şcolarii porniră cu sgomotu mare, saltându si cântându cu veselia, de resunâ padurea. Deodata înse unul seuse unu tîpetu de înfiorare, si fugi la învetîatorul, dicendu: — Domnule învetiatoru, colo lângă copacîul acela zace unu mortu. — Ce dici tu, baete, — întrebâ învetîatorul. — Unu omu mortu, — dise ierasi baiatul. învetîatorul alergâ la locul aretatu, si o vedere înfricosata i se areta acolo. Arthur acoperitii de sângele închegatu, zacea încă totu acolo, în o stare ce storcea lacrime din ochi. învetatorul îl recunoscu îndata, si tramise vorba în orasîu, de unde numai decât veni unu caru, care transporta cadavrul la spitalu. Casul face mare sensaţiune în poporaţiune, mai multu decât toti înse se impresionâ cocon’a Leona. Aflându adeverul înfioratoru, ea leşinâ si deşteptâ cele mai mari temeri în cei din giurul ei. Ma, medicul chiamatu declarâ, câ ensasi viéti’a ei se afla în pericolu. Trei dile zăcu dens’a asîâ dicendu fâra simţiri si cei din apropiarea ei se aşteptau în totu momentul la catastrofa, ce după spus’a medicului, forte usioru putea se urmeze. Se ’ntîelege, câ membrii familiei, sciindu caus’a acestui pericolu momentanii, câ adeca oficierul Zorcoff a omorîtu în duelu pe Arthur, pe care Leona îl iubii fara sperantîa : toata mâni’a si totu dorul lor de resbunare se îndreptă spre persoan’a care li-a produsu acesta spaima si nenorocire, adeca spre Zorcoff. Leona avea unu frate. Tinerii de 23 ani, iubindu fierbinte pe soru-sa, inim’a acestuia se aprinse mai iute si jura, câ va resbuna pe soru-sa si va omorî pe acela care a ucisu amorul tainuitu al ei. Tocmai când cadavrul lui Arthur se transportâ în orasîu, sosi din alta direcțiune Zorcoff’, carele absentâ câteva zile. Fratele Leonei, junele Guillom, cum aflâ câ Zorcoff a sositu, alergâ la el si îl întimpinâ cu aceste vorbe: — Ucigătorii ce esti, vei da seama de fapt’a-ti mârsîava. — Nu te întelegu, — respunse Zorcoff. De siguru seu esti beatu seu smintitu. — Nu suni beatu decât numai de dorul resbunârii; nici smintitu nu suni, câci potu se judecu, câ esti unu ticalosu. — Eu ticalosu ? — racul oficierul, si sari cu furia spre Guillom, câ se-l străpungă. — Se iede, câ esti unu lasîu, strigâ Guillom, scotindu iute unu pistolii, — câci de-ai fi unu cavalerii, ai sei ce ti-i datoria. — E bine, — se linisti Zorcoff’, — peste o ora secundantii mei vor fi la dta. — I voiu aștepta cu ai mei. Si după aceste Guillom esi liniscitu, ca celu ce si-a arangatu trebile forte bine, si se departa a-si caută secundanți. Peste done ore contrarii se ’ntelnira pe câmpul luptei. Se schimbară trei împușcature, si după a trei’a înfocatul Guillom remase mortu. Tocmai pe când sosi la părintele seu scriea, ca fiul seu a cadiutu în duelu, medicul i anuncia o alta scrie infioratoare, moartea fiicei sale. A trei’a di apoi se porni din curtea lordului Nersrington unu conductu funebralu, care conducea la locuintî’a eterna doue cosciuguri. Gelea familiei nu se poate descrie. N’a fost unu ochiu, care se nu fi versatu lacrime , si nici o anima, care se nu fi palpitatii cu emoțiune tremurânda. — Ieta ce a produsu unu amoru secretu ! — își diceau mulți aruncându unu pumu de tîerina pe cele doue cossîuguri asîedîate în cript’a familiara. Noi înse, cari scimu toate cele petrecute, vom mai dice : — Ieta ce catastrofa gelnica s’a nascutu prin aceea, câ în acea noapte fatala Barbu a îmbracatu costumul lui Zorcoff! Trei morti! (Va unna.) — De ce? e ce-ti place Eeu a face, Nimicindu liniscea mea ; Nu scii tu, câ cu grăbire Ceriu-ti dâ o resplatire Pentr’o fapta rea ? Nu scii tu ce greominte. Câte lacrime ferbinte Am avutu de a versâ, Pân’ajunseşi la putere, De-a înfrânge-ori ce durere Și linisce-a-mi câştiga ? De ce vini dar lângă mine, Eu am spusu ce pentru tine în inim’a mea nutrescu : Este blânda fericire, Fara patimi nălucire, E amorul celu fratescu ! Anul XV. EMILIA LUNGU.