Familia, 1882 (Anul 18, nr. 1-52)
1882-05-23 / nr. 21
250 FAMILIA. Aste palpite vehemente, aste oftări fără voie, ori lacrimele ce-i reveniau la recetirea biletului? Și ce ar fi dis asta bună mamă, au nu că ea îl încuragiase la aste? Tăcu dară, tăcu contra datorinței fiesei! îș resbunânse acest păcat, fata portă greu tăcerea, încungiurând pe Severin până la o serbare, ce întruni mai mulţi ospeţi la ei. Ore cine aminti de un vals, Elmira se puse la pian, şi junele părechi nu se imblară a aderă Terpsichorei. Cu Severin schimbase cuvinte scurte, între martori. Ocupată fiind, nici că mai putea gândi cu ce regret petrece el, cu fiinţe străine sufletului seu. Dar societatea îşi are legile ei. Şi el avea pre mult tact, pentru a greşi contra lor. Altcum zăcea în firea lui o mândră predomnire, nu tradă nimic. Ca apele tăcute de oglindă când şi când melancolie, urmărind degetele fugace pe clapele instrumentului. Piesa de joc sfârşi, cu acorde pline şi apăsate. Tasilo se aşeda a preluda. O fantasie de Liszt îi înşiră tonurile, ca o tempestate durduitul norilor. Din o delirare în regiunea mai înnaltă, sări acompaniând adâncul bariton a lui Severin, ce cântă »Dorinţa“ lui Alecsandri. Fără patimă eră cântul, dar cu simţ şi neîntrecută căldură. Deosebit în cuvintele din urmă, în care poetul a pus în gura junelui rugarea : „a nu respinge al seu amor”. Fragedia în mişca în aşa grad, cât pentru toţi se perdu gestul îndreptat Elmirei, cu o raza din ochii lui visionari. Dar unul pricepu vibrarea cântului, şi asta rază aprofundată în ochii fetei. Era Tasilo. Cu o inspiraţiune vine propuse îndată societăţii, a eşi în curtea curată, unde ici colea înmugurise câte un arbore. Disolvaţi în grupe mici discutau o logodnă, întâmplată între un june academic şi o jună avută. Glume şi picanterii nu lipsiră. — E un vulpoi mirele, — susţinură unii. — E seducţiune pe făta, — reflectară alţii. 1 —• Dar voia ei o face „Domnă studentă*, — zise Tasilo în rîs. — Atunci în ambele caşuri învinovăţesc părinţii. — adause o matronă. Copiii ades cer nebunii, nu e bine a le face placul oricând, întrebat fiind şi Severin, îş desfăşură părerea, că diferinţa averei nu este pedecă în căsătoria a doi tineri, ce se iubesc. Statoria înse de datorinţa oricărui bărbat, aş câştigă subsistinţă, apoi nevastă. E un grad de stimă pentru el, şi pentru femeia bogată ori seracă, şi o bună temelie pentru viitor ! Vorbind, cercă privirea Elmirei, spre a se convinge de la înţeles. Nu eră îndoială, un loc de cinste dădu în destinul seu. Cu umbletul uşor aduse Elmira albumul, cu portretele părechei logodite. Fresce care le însoţi de un comentar glumeţ, însas ea desveli aripele spiritului cu o naivă observare, ce în originalitatea sa eră tocmai ca fulgerul ce ne suprinde din semn. Albumul remase la ea, căci Severin are la colţul unei epistole. I-ar fi aruncat-o acum, pete cu nişte isbucniri mâniose, de nu erau martori, ce ușor esplicau scena altcum. Prin o mâhnită privire, i dădu să înțelegă, că-i causase supărare. O ardea încă ca un cerc aprins biletul trecut, și acum o împinse fără milă de nou în asemenea ispită. In tăcerea micei chilii, la lampa redusă frecă șirele lui, de asta-dată line, iubitoare şi mângăiese. Nici tulburată, nici silită a lacrima stată îndoioşată, ca la prevestirea unei minuni. Era pre resăritul intern, fericirea ce aduce palpite şi neastâmpăr, până vedi pe cineva? Când desconsideră farmeci şi podobe, pentru a fi lângă o persona dorită? Osara Marta spuse așa. Dar Elmira nu putea să respundă, ori sâ le constateze. Simţiă numai blânda apropiere a unor mişcări dulci, necunoscute, şi totui calde şi fericitoare. Se întrebă şi despre ele, de erau nepericuloase ori chiar veninoase? Se retrăgea atunci, se retrăgea nestiind că numai din ţesetura paiigenului se pote retrage omul, niciodată înse din a ursitei! Găsindu-le dară curate şi nevătemătore, se dădu lor cu suflet îmbogăţit de încântări. Şi eră forte fericită! Asemenea fericiri visionare numeşce omenimea procopsită : fericiri copileşci. Trufaşă şi orbită, uită, că chiar fericirile copileşci sunt adevărate; ele nu au un mâne, ori poimâne, sânt vecinice şi neperitoare în noianul pătimas, ce te aruncă în toate părţile. Trufia le râde, invidia le ignorază nepricepând ne- sfârşita lor productivitate, cu care se renasc continuu. Sub fericirea lor, Elmira nu scobori în frase și sentimentalități scârbose. Făloșia-i virginală interzise lui Severin, chiar orice alta scriere sau declarare. Cu chipul ei încă copilesc îi uimi hotărirea, fiind deplin convins, că o va și ține. Erau deja mai multe luni, de când recunoscu în ea temelia unor principii aşă statornice, instinctul datorinţelor atât de profund, cât trebui să se supună cu ascultare. Dar la toate aste, prin minunată isteţime găsi mijloace a-i vorbi indirect, de simţimintele sale. O iubit, şi iubirea e invenţiosă! Şi nu există nimic mai drăgălaş decât acel lim- I bagiu cu care un suflet electrisat şefe vorbi despre ilustele şi speranţele sale, chiar în cercuri de persoane reci şi solemnele. Aşă cetind vre-o alusie, întindându-i o musicalie de esecutat, alegea pe cea mai potrivită stării sale; ori cetind din autori români sau străini vre-o alusie amorosă, ântâi înfigea o căutătură spre ea, apoi cetia mai departe. Ea luă fisionomie aspră, alta dată roşia aretând cu degeraşul spre carte. Nu pronunciase mai mult cuvântul »amor*, sta ţintuit de făgaduială, întocmai ca şi cavalerii timpurilor vechi. Totuş tragedia atenţiunilor sale, întimpinate de o deschisă prietenie a fetei, porni a în ghimpă o fiinţă, ce oricând urmăriâ ca un nor, jalus de sorele ce înveselia inima lor. Era Tasilo Petravski. Adevârat! înaintea tuturor treceau acești doi juni de amici, în realitate erau numai pe jumătate. Studiară laolaltă încă de atunci, când marele proprietar Petravski descoperi în fiul unui preot din satele sale române, un cap inteligent, și o râvnă la studiare, cum nu mai găsise în tot trecutul său. Deci îl luă la sine, învrednicindu-l a fi consocin vlăstariului seu aristocratic. Iscusitul părinte ghici avantagiul unei asemene cunoscinţe, căci băietul seu ca idol al mamei bolnăviţose, era peste măsură resfăţat şi aplecat la nimicuri. La întâia audire de Severin, sfredelit de înfocare se opuse cu mare nedumerire. Nu-i trebuiă consociu, un spion care sâ-i controleze păsurile. Făcu front părintelui seu, și estâ învingător de nu-1 sfătuiă mama a se supune. Anul XVIII.