Familia, 1887 (Anul 23, nr. 1-52)

1887-08-02 / nr. 31

ORADEA-MARE /'NAGYVÁRADJ Ese in fiecare duminecă. Redactiunea in î Kc/.6|t-uU-za iir. 395. Așa a fost să fie. — Novelă. — (Urmare.D upă ce te-a dus, incepu Frusina suspinând, nu trecu mult și eră pe Toma cu o falcă ’n cer și cu alta in pământ. — Unde-i coconaşul? răcni el intrând in tindă. — Ce fel de coconaş? respunsei și-mi făcui cruce. — Coconaşul nostru ! mai zise odată Toma. — Domne feresce, dar’ n’ai căpiat Tomo, de întrecut ce te-ai făcut. — Tacă-ţi gura de asemenea prostii, cu d’al d’astea nu me amețesci tu pe mine. Scote băiatul, că de unde nu .. . — Și tu prostă, nesocotită, nemernica de tine, te-ai speriat de gura lui. — Ba nu. — Așa dară a înfundat ușa cămarei. — Nici asta, dar tocmai când eram să-l îndu­plec pe Toma cu vorba, era că coconașul începe să țipe din cămară. Atunci firesc, nu l’am mai putut ascunde dinaintea lui. Vai de mine, ce se va mai alege din noi! — Boerul a vrut să asmuțe poliția după mine. — Of vai săracii de noi. — Na vr’o doi creițari din cei cari mi au dat­ cocoana, eu me duc să me imbet, ca să mai uit de necaz. — Nu te du, stai acasă . . . In zadar se rugă Frusina, căci Stoica nu o mai ascultă. Eșise îndârjit și apucase spre cârciuma, care era la colţul uliţei, ce scotea de pe »costiţă» spre drumul cel mare. Ploaia şi furtuna duduise pe lucrători de pe câmp de se adunase o semă de omeni la cârciumă. Când intră si Stoica, aproape toate mesele erau cuprinse, numai in dosul şirodului pe după uşe eră o mesa la care nu şedea decât George Bleaca, de care se feriau Dârdescenii, căci numai acum scăpase din temniţă, unde se duse inchis fiindcă aprinsese şura stăpânului seu. Nici Stoica nu s’ar fi pus lângă el dăcă ar fi fost in toata firea sa, dar in amărăciunea inimei sale işi (jise: tot una, ceilalți nu voiesc să scie de mine, să me pui dară lângă singurul om din Dârde­şci, care­­mi mai poate fi ferțat! — Bună sera nene George! — cu aceste cuvinte Stoica se puse lângă robul scăpat. — Bună sera Stoico, ce ești așa de necăjit, nu-ți sânt boii acasă ? — Ba sânt acasă, dar mâne nu vor mai fi. — Serji jos și be — mai adă o jumătate, nene Mărtine, se adresă cătră cârcîmar. — Și­­aici, reîncepă George Bleacă după ce cârcî­­marul asedase o jumătate de litră de rachiu prost pe măsă, că vră să-ți ia boii, eu te soieam om cu dare de mână. — Da, am fost până mai acum doi ani, dar in doue veri am ajuns la sapă de lemn, afurisit să fi fost ceasul in care Toma Moacă a ajuns omul boe­­rului. — Toma Moacă, fiul fostului meu stăpăn ! es­­c Mama George. — Bine dici, ai slujit la tată-seu ,când i s’a aprins șura. — Da, și am fost osândit pentru acel foc, dar tot Toma a fost de vină. — Cum așa ? — Mi-a dat de am beut, până ce m’am făcut ca un butuc, apoi s-a uns de mine, or tată-seu m’a gonit, eu vise mi-am resbunat asupra bătrânului și­ Prețul pe un an 10 fl. 2 aug. st. v. 14 aug. st. n. ANUL XXIII. 1887. Pe V2 de an 5 N­ . pe ‘/« de an 2 N­. 70 cr. Pentru România pe an 25 lei Unei domnișoare. (Care-mi ceruse versuri.) "t£u care ai un suflet comori de poesie, Copilă desmierdată de visuri şi plăceri,­­ Re ce cu stăruinţă acuma ceri tu mie,­­ Cântări încununate de-o dulce veselie, Acuma, când in mine nu sânt decât dureri ? Speram, şi al meu zimbet sfruntă ori­ce mâhnire; Visam, şi tot in giuru-mi cu drag me mângăia; Cântam, şi tinereţa hrăniă a mea simţire; Iubiam, şi-o umbră négra cădu p’a mea iubire; Plângeam, căci al meu suflet acuma se ’ndoiâ.. .. O scurtă fericire ş-apoi un trunchiu de vîeţă Ce omu-1 ingrijeşte, ce anii-1 putredesc, Acesta véd in mine, cum dai p’un sloi de ghiață, Tu vrei să cauți încă ilusii și verdeță, Când ele nici­odată acolo nu trăesc ? Al. Candiano-Popescu. 31

Next