Familia, 1887 (Anul 23, nr. 1-52)

1887-11-08 / nr. 45

530 Şi literaţi de porunculă Resară ’n cale-ţi cât de deşi. Tu ţine vise socoteala Că-s mulţi chemaţi — puţini alem. A. Vlăhuţă, Ştefan Vodă şi Turcii. (Tradiţiune.) Ilncheiare.­ ceva? — intreba orăş săhastrul. — Nu aud nimică! — Calcă pe piciorul meu cel stâng! Stefan făcu şi de astădată aşa după cum i-a spus săhastrul. — Audi acum, ceva? — Aud ! — Ce-audi ? — O cântare. Dar nu ştiu: preoţi sunt aceia, ce cântă, ori ângeri, căci mai dulce, mai plăcută şi mai frumosă cântare decât acesta n’am audit de când sânt. — Aceia nu sunt preoţi, ci ângeri, — respunse săhastrul. — Mi-am închipuit, eu că aceea nu poate să fie cântare de preoți, ci numai de îngeri. — Știi acuma una, Măria-Ta ? — Ce să știu ? — intreba Stefan. — Pune gând la Dumnedeu că in lumină, unde se aude acuma cântarea, ce-ai audit-o, vei face o mănăstire, al cărei pristol să fie tocmai acolo, unde se află acum copaciul, in care ard luminile şi lasă dacă te vei căi vr’odată! Şi deca vei pune acest gând la Dumnedeu cu scop ca să te ţii de cuvânt­, poţi merge in voia cea bună a te bate nu numai cu Turcii, carii te-au invins acuma, ci şi cu mulţi alţi duşmani şi lasă dacă nu-i vei învinge pe toţi! — Voi face tote, după cum imi spui, numai să-mi ajute Dumnedeu ca să pot învinge pe duşmanii ţerii mele, carii o ameninţă cu pierdare. — Amin ! . . . . Acuma poţi merge fără frică in­potriva ne’mpâcaţilor Turci, căci mai nainte de cum iţi poţi închipui, ai să-i învingi şi ai să curăţeşti ţara de dânşii! — Dar de unde să iau eu atâta oste, cu câtă sâ-i pot învinge ? — Ţâra-i mare, . . . mai sânt âncă destui omeni intr’ânsa, cautâ-ţi numai ostea trebuinciosă şi vei află-o! După acesta, mulţămind Ştefan Vodă din totâ inima săhastrului pentru primirea, mângăerea şi sfatul lui cel părintesc, işi luă rămas bun dela densul, se scobori de pe vârful stâncei, scoase calul din pivniţă in care l-a fost adăpostit săhastrul de cu seră, se sui călare şi se porni ca să-şi caute omeni cu carii să plece orăş împotriva Turcilor. Şi mergând el aşă, cât timp va fi mers şi eşind la ţară, in puţine zile strinse o mulţime de popor pe lângă sine şi cu acesta se porni apoi orăş împotriva Turcilor. Turcii, vetjând că Ştefan Vodă nu se mai arată, ură oştea lui, câtă a mai remas in viaţă, s’a im­­prăşciat in tote părţile ca puii cei de păturniche, socotiră că a lor e acuma Moldova, că nime n’a mai cuteză să se scole cu arma asupra lor şi de-aceea incepură şi ei a se imprăşciă in mai multe părţi şi a prăda ţara, luând tot ce le pică in mână sau ar­­dând tot ce nu putea luă şi duce cu dânşii. Şi bucu­ria lor eră nespus de mare că s’au cotorosit de un om indoreptnic şi primejdios ca Ştefan Vodă. Dar zădrnică li-a fost totă bucuria, căci tocmai pe când nu visă ei, ată că Ştefan Vodă cu oamenii, carii­­ adunase din părţile despre mâcrănopte ale Mol­dovei, adecă din partea Rădăuţului şi a Cernăuţului de astădi, precum şi cu cei carii mai nainte s’au fost ascuns prin crierii munţilor, se repedi pe ne­aşteptate şi cu o furie ne mai audită asupra lor. Şi după ce a început acuma Ştefan a se bate cu Turcii, ată că a dat Dumnedeu un nor şi o ne­gură dusă şi forte intunecosă in partea aceea, unde se află Turcii, că nu se vedea de fel unii pe alţii şi din noi curgea ploe cu foc asupra lor. Şi ’n zapă­­ceala cea mare au început acuma a se bate ş-a se tăia ei din ei. Ei pe când se întâmplă acastă măce­lărie ne mai pomenită de omeni, o basma rosiă ca para focului plutiâ in aer pe de­asupra lor. In partea aceea vise, unde eră Ştefan Vodă cu oamenii sei, eră senin şi frumos şi oştilor sale nime nu-i făcea nimică. Dar el şi cu ai sei bătea şi tăia in Turci ca ’n curechiu şi nu le da nici de cum rând ca să-şi vie cât de puţin in fire. Şi pe când zăpăcala şi incurcala Turcilor eră mai mare şi mai infiorâtore, pe când se tăia şi se măcelăria mai cumplit, ată că scapă un Turc călare din mijlocul imbulzelei turcesci şi vedând cele ce se întâmplă, strigă in gura mare : »Staţi fraţilor locului, că nu ne bate Ştefan Vodă, ci ne bate Dumnedeu pentru răutatea şi dauna cea mare, care am făcut-o acestei ţeri !« Turcii, audind glasul, care se vede că eră a vre­unui pasă şi vedând că nu e bine de dânşii, bucu­roşi ar fi încetat de a se bate şi s’ar fi împăcat, numai dacă ar fi putut şi ar fi avut când. Dar de grabă, căci acuma, de-ar şi fi voit ori şi cât să se impace, Ştefan Vodă nu le da rând, ci apucându-i mereu din coste şi dela spate, nu se lăsă, până ce pe cei mai mulţi dintre dânşii nu-i trimise pe ceea­­laltă lume, or pe cei ce mai scăpară ca prin ure­chile acului de morte, nu-i îngădui nici un pic, până ce nu-i alungă pe toţi peste Dunăre şi curăţă ţara pe mai multă vreme de dânşii. Şi după ce a invins Ştefan pe Turci ş-a scăpat ţara de dânşii, s’a intors ind­rept, unde­ a fost lupta mai înverşunată, a poruncit să adune la un loc pe toţi ostaşii, câţi au cădut morţi in luptă, a spus să facă mai multe movile din dânşii, să-i prohodască ca pe nişte voinici şi creştini adevăraţi, să-i acopere fru­mos cu ţerină ca şi pe ori care alt creştin. Şi cum a poruncit Ştefan Vodă, aşă s’a şi făcut şi el âncă a stătut de faţă, până ce toţi s’au înmor­mântat cum se cuvine. El după ce a implinit şi acâstă datorie creşti­­nască, a dat drumul tuturor oamenilor, carii l-au aju­­norat cu atâta credinţă şi bărbăţie, ca să margă fie­care pe la vetrile sale şi s’a intors şi el plin de voe bună la scaunul seu din oraşul Sucava. Dar Ştefan Vodă nu petrecu mult timp in Su­cava, ci, voind a-şi împlini făgăduinţa, ce-a dat-o mai nainte săhastrului dela chilia de pâtră, porunci să adune mai mulţi măeştri de zidari şi se porni apoi dimpreună cu aceştia, precum şi cu mai mulţi boeri şi curteni ai se spre locul unde se află astăzji satul Futna şi ajungând acolo, puse să zidască mănăstirea Putna tocmai pe locul acela, unde a vetjut luminile ardiend s-a aucjit îngerii cântând, adecă după cum l-a sfătuit săhastrul dela casa sau chilia de pâtră, care mănăstire a remas până in cjiua de astădi. Apoi s’a intors orăş la scaunul seu din Sucava. Şi aşă Ştefan Vodă s-a ţinut atât cuvântul ce l-a dat săhastrului, cât şi cela ce l-a dat sfetnicilor sei înainte de resboiu, căci el cât a fost și a trăit, n’a plătit Turcilor nici un ban ca haraciu. S. FI. Marian. FAMILIA Anul XXIII.

Next