Familia, 1892 (Anul 28, nr. 1-52)

1892-11-08 / nr. 45

ORADEA-MARE JHAN ARADJ Ese in fiecare duminecă. 8 novembre st. v. Redactiunea : Nr.45. 20 novembre st. n. Strada principala 375 a. ANUL XXVIII. 1892. Prețul pe un an 10 fl. Pe V2 de an 5 fl. Pe z­i de an 2 fl. 70 cr. Pentru România pe an 25 lei. Cordi rupte. |j|j|e­ rundele ingălbinite cădeau incet de pe arbori şi W^toventul tomnatic suruiâ trist prin câmpurile şi pă-X^durile părăsite de cântec şi amor, de parfum şi pompă de colori. Soarele maiestos privia obosit,­­ asemenea unui rege, căruia i s’a urât de toate şi nu­­ mai doresce decât a odihni şi a dormi somnul etern. El şi ea s’au iubit. Oare de când ? — Cine s’ar mai gândi ’n amor la timpul mărginit d­in amor, unde numai vecînicia esistă: vecî­­nicie de deliciu, seu vecínicie de durere! Așa au credut-o și visat-o și ei. A­­mor eterni —ah da, dacă s’ar putea cu­prinde eternitatea prin strimtul săn o­­menesc! Sau să se pată ! — El a incer­­cat-o și s’a prăpădit ș-a murit, cum mor frundele îngălbenite sub recile rade a soa­­a­relui de toamna. — Me iubesci, Iléno ? — Da, te iubesc. — Și me vei aș­teptă, nu-i asa? Pa­tru ani este timp mult — vise tu me iubesci, Iléno ? — Ce om curios mai ești Ghiță! — ți-am spus-o deja! — Da,mi-ai spus-o, — zise tinerul cu vocea lui moale și admirabil de afundă, — aș dori vise să o tot aud! — Ah! — dete ea cam impacient din umeri, — este prea uricios a audi mereu repețindu-se ceva. Prin ochii albaștri senini a tinerului trecu ca ș-un nor. — Tot ce atinge amorul nostru, cred, nu poate să fie urîcios pentru noi. Tăcu. Sfărimând o frundă veştedă printre degetele fine albe, se uită nespus de dulce la ea, care urmăriă cu privirile mersul unei rândunele interdiate. — Nu-i aşă — reluă el iarăş cuventul — îmi permiţi să-ţi scriu, şi — nu me vei face s’aştept timp prea lung? — Te rog, nu te osteni prea tare; ştii, nu-mi place a scrie epistole. — Ah, Ilena! de ai înţelege, că te iubesc aşa de mult! « Te iubesc şi n’am un cuget, o simţire, să nu fie contopite cu fiinţa ta. » Ea se uită un mo­ment serios la el, apoi rîse vesel şi c’o cocheteriă dră­gălaşe ’ntrebă: «Of, of, bade Ghiţă! şi oare ce afli tu ’n mine de iubit?! Nu-i aşa, ochii mei japanezi, tenitul meu alb ca şi... ce sa die nu­mai?.. ca şi... le­băda negra — aste le afli tu demne de adorat ? Tinerul surise u­­şor, apoi continuă serios: «Nu şciu, I­­leano, frumoasa eşti ori ba; şciu numai că te iubesc! îți iu- 45 Aristitla Romanescu in Neron.

Next