Familia, 1895 (Anul 31, nr. 1-52)
1895-12-03 / nr. 49
ur ca. — Pas. — Și pas. — Vrea să duc& 0 ’nvârtim samsurcă. Forte bine , eu știu, n’am să prind nimic. — Nu se prinde,zise primul jucător, care aruncă un as. — Să nu se prindă, întăriră ceialalți doi. — Nu se prinde, mai adăogă primul. — Să nu se prindă, întăriră ceialalți. — Pil pe asta,zise cel dintâi, aruncând un șapte ochi. — Prinde-o măgarule și sărut-o, că n’o mai veji — adăogă cel de-al treilea, acoperind pe şapte cu opt ochi. — Ce-i de-al treilea vise, in loc să pue o carte mai mare, de aceeaș coloare, aruncă un as strein, și astfel scăpă. — Nu se poate ! strigă cel păcălit, me trageţi pe sforă. Eu ve dau dracului, cu prefă vostră cu tot. Ce vrea să glică asta ? adăogă el indignat: glie şapte trefle şi intru de doue ori; glie cupe simple şi din căpitan me vîră şi acolo; die carale, die pici, — dumealui se ţine de mine ca un scaiu. Acuma puiu opt peste şapte şi dumnealui găseşte mijloc să me ’ncalţe şi cu astea. Apoi nene, până-aci ! Unde-s cupele, me rog? Eu n’am decât doue; câte ai die general ? — Patru, răspunse primul jucător. — Ei, doue şi cu patru fac şese; vrea să ducă, dumnealui să aibă doue cupe ’n mână. Unde-s? — Uitați, die colonel, că ’n jocul ăsta este și talon, — poate c’or fi ’n talon. — Ei, or fi ’n talon... or fi ’n talon, dra me cam iei așa, peste . . . picior. — Nu te supără, colonelule, dice generalul G. Viea nostră este ca suava nouă, Care ’n diminaţă ne suride nouă. Atâta patimă avea generalul pe Bolintineanu şi prefă. Cărțile se ’mpărțiseră din nou. — Pas, zise generalul. — Ne passe pas, îi respunse o voce de la spate, și ’n acelaș timp un cap nețesălat se ivi deasura mesei de joc. Câteș trei jucătorii se intorseră spre mosafir, care, îmbrăcat cu o manta prosta de soldat și fără grad la chipiu, semăna cu un tamburmajor liberat. El începu să vorbască repede: — Nene, eu nu șciu cum veți fi ducând-o voi, da eu șciu c’o duc prost al dracului. Audi cap! . . dă tunurile pe mâna copiilor: bofa, bofa totă noaptea. De-abia dici Doamne ajută, că s’a liniștit Turcu, și din căpitan . . . Janghină ăla, cum îl chiamă?... — Lambrino? — Ei, Lambrino ,dnealui cică să încerce un tir de noapte ca să-și friseze posiția pentru tir plonjeant. Eu la omenii mei le spun una, și artileria face alta. — Da ce le spui die colonel? întrebă ironic căpitanul care jucă. — Ce să le spuiu mon cher? ia i-am oprit de-a mai furna nóaptea. Pe așa beznă de întuneric te vede Turcu și in gaura de șarpe de că ai furna. Căpitanul incepu să rîdă cu hohot. — Ce rîdi, domnule ? îl apostrofa noul venit cureutate. 49 Pasteur. Prețul pe un an 10 fl. Pe l/s de an 5 fl. ORADEA-MARE (N. VÁRAD) 3 decembre st. v 16 decembre st. n. Ese in fiecare duminecă Redacțiunea: Strada principală 37Sf.Nr. 49.ANUL XXXI. 1895. Pe lie de an 2 fl. 70 cr. Pentru Rmânia pe an 25 lei