Femeia, 1975 (Anul 28, nr. 1-12)

1975-01-01 / nr. 1

ANETA DUMITRIU de creşterea calificării şi organiza­rea reciclării «depinde însăşi în­făptuirea Programului de edifi­care a societăţii socialiste multi­lateral dezvoltate şi trecerea spre comunism». Spuneţi-ne, tovarăşă Maria Stănescu, ce se preconi­zează pentru '75? — Anul acesta este un an cu totul aparte în însăşi istoria învă­­ţămîntului românesc. Generali­zarea învăţămîntului liceal pe pri­ma sa treaptă (sînt în anul I 265 1­67 de elevi, cea mai mare promoţie şcolară din învăţămîn­­tul nostru) impune o îmbunătă­ţire a conţinutului său, în sensul cuprinderii celor mai noi cuce­riri ale ştiinţei şi culturii contem­porane, al apropierii tot mai orga­nice de producţie. Necesitatea integrării eficiente a învăţămîn­tului cu producţia presupune, de asemenea, supravegherea îndea­proape a bunei desfăşurări a acti­vităţii atelierelor şcolare. Trebuie să facem mai mult pentru a spri­jini extinderea micro-întrepri­­derilor şi micro-cooperativelor, în care copiii învaţă să muncească, după exemplul adulţilor, se for­mează încă de pe acum pentru viaţă, în anul acesta va trebui să se asigure cu forţă de muncă califi­cată atît noile obiective industria­le, cît şi dezvoltarea celorlalte existente. Cifric, aceasta înseam­nă peste 400 000 de muncitori, dintre care 34 la sută femei. Fireşte, parte dintre ei sunt pregă­tiţi în şcoli profesionale, alţii prin ucenicie sau prin cursuri de calificare la locul de muncă. Ce­rinţele tehnicii moderne impun un grad de profesionalism ridicat, atît de ridicat încît muncitorul, după calificare, să se poată inte­gra în timpul cel mai scurt în producţie şi să obţină rezultatele corespunzătoare. Pentru femei, faptul devine cu atît mai vital cu cît domeniile în care ele lucrează astăzi sînt din ce in ce mai com­plexe: construcţia de maşini-unel­­te şi electrotehnice, industria chi­mică, a celulozei şi hîrtiei etc. Dealtfel, calificarea forţei de mun­că feminine rămîne pe mai departe una din acele probleme în care factorii direct răspunzători tre­buie să acţioneze cu mai multă perseverenţă. Un studiu iniţiat în- tr-o serie de întreprinderi cu ma­joritate feminină — «Electroba­­nat», «Clujana», «Dunăreana»­­a arătat că este încă mare numărul femeilor a căror calificare este redusă. De altminteri, organiza­rea cursurilor de calificare şi îm­bunătăţire a calificării pentru a­ treaga forţă de muncă feminină, şi nu numai feminină, devine una din condiţiile adaptării la tehnica actuală şi implicit a îndeplinirii exemplare a obiectivelor de plan. Cinci începe să se fabrice betonul e semn că un nou obiectiv se zămisleşte. * Cinci începe ,,automatizarea"­ e semn că se apropie naşterea * Inginera chimistă, specialistă in materiale de construcţii, Filofteia Nuţă, ca şef al labora­torului staţiei de betoane de pe Şantierul Piteşti-Sud, supraveghea­ză de peste opt ani fabricarea be­tonului pe una din cele mai mari platforme petrochimice în con­strucţie din ţară. — Ce înseamnă pentru dumnea­voastră un început de an, Filofteia Nuţă ? — Bineînţeles că beton, înce­­pînd cu asigurarea reţetelor de preparare, cu asigurarea materiei prime de calitate, cu supraveghe­rea producerii lui, cu recoltarea probelor în staţie, şi apoi probe de control după 28 de zile, care, intr-un fel, au devenit probe de control suplimentar, un coefi­cient de siguranţă în plus. Pentru că n-avem voie să greşim. Aceasta ar însemna demolarea unei în­tregi construcţii. Şi asta nu e posibil. Aş mai adăuga că betonul nu e o substanţă monotonă, că noi fabricăm pentru platforma Piteşti-Sud peste 350 de feluri de betoane. Anul ’75, încă din prima sa zi, înseamnă pentru noi muncă în program de şantier, adică muncă măsurată în zile­­lumină, pentru că continuă con­struirea de obiective noi, printre care instalaţiile de alcool etilic, terpolimeri, acrilometil. — Dumneavoastră, în schimb, Sanda Fierbinţeanu, lucraţi la «au­tomatizări». Dumneavoastră a­­nunţaţi terminarea noilor obiec­tive. Aşadar, ce ne vestiţi pentru '75? — Intrarea în funcţiune a încă patru obiective de mare valoare, printre care piroliza 2, precum şi terminarea lucrărilor la insta­laţiile de oxid de etilenă şi glico­­coli, de etil benzen, benzen din toluen. Aici, la Piteşti, noi, cei care lucrăm în «automatizări», montăm pe întreaga platformă aparatură românească, care, con­fruntată cu cea din străinătate, îşi trece încercările, dintre cele mai dificile, cu succes! Pregătim recoltele toamnei, pe care le vrem recolte-record­ — Cooperatorii din Izbiceni, şi 80 la sută dintre ei sunt femei, prin angajamentul lor, devenit chemate la întrecere către toţi lucrătorii din agricultura României, au prins a-şi măsura puterile în obţinerea unor recolte aproape fără prece­dent. E un act de curaj şi de încre­dere în propriile dv. forţe. Pe ce v-aţi bizuit angajamentul, tovarăşă Stela Băeţică ? — Sigur că este un act de curaj al celor din Izbiceni, dar şi de ambiţie, şi mai ales dorinţa de a face mai mult decît pînă acum. Angajamentele noastre s-au bazat pe recoltele obţinute, pe munca noastră şi, de ce n-aş zice-o, pe hărnicia noastră. Pentru că, ve­deţi noi ţărani din moşi-stră­­moşi ne reînvăţăm meseria — recunoaştem, a face agricultură astăzi e o meserie cu totul nouă decît a moşilor noştri. Nici măcar prăşitul nu-l mai facem aşa cum am apucat.­ Iacă, noi ştiam că «rarul umple carul», dar cei care au procedat aşa nu l-au prea umplut în condiţiile în care irigi pămîntul, porumbul leagă şi dacă e mai des. Şi ăsta e doar un exem­plu. N-aş vrea să se creadă că dau lecţii dar, devenind lucră­tor într-o agricultură socialistă, tre­buie să lucrăm la nivelul acesteia. Aşa am reuşit anul trecut să re­coltăm 3 700 kg de grîu la hectar şi 6 900 kg de porumb, iar la sfecla de zahăr peste 45 de tone. Pe anumite parcele s-au obţinut aproape 14 000 kg de ştiuleţi la hectar şi aproape 60 000 kg de sfeclă. Recoltele din vara aceasta ni le-am propus tocmai bazîn­­du-ne pe experienţa anului trecut, iar pregătirea lor am început-o încă din toamnă, de la aratul pămîntului. Acum, în ianuarie, griul nostru este o mîndreţe. Iarna, în mod obişnuit trăiam în aştep­tarea primăverii. Acum, cu toţii sîntem elevi la cursurile agro­zootehnice, tocmai pentru ca în­ceputul lucrărilor agricole să ne găsească în formă. înainte de a încheia, aş vrea să fac o mărturisire: poate că nu ne-am fi luat aceste angajamente dacă n-am fi primit încurajarea celui mai iubit fiu al pămîntului românesc. Vizitîndu-ne la înce­putul lui octombrie, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, trecîndu-ne în revistă rezultatele, ne-a între­bat dacă ne prindem să ne mă­surăm forţele cu pămîntul, dacă sîntem hotăriţi să muncim pe mai departe pentru a face din recoltele bune nu o excepţie, ci un fapt obişnuit. Iar noi i-am răspuns secretarului general al partidului, şi ne-am răspuns chiar nouă înşine, prin chemarea pe care o cunoaşteţi.

Next