Femeia, 1991 (Anul 44, nr. 1-12)

1991-01-01 / nr. 1

& . O voce mereu tînără Soprana ILEANA COTRUBAŞ FRANKFURT. Aplauzele nu mai conteneau. Publicul nu mai voia, pur şi simplu, s-o lase să plece. La prima dintre cele doua reprezentaţii ale Ilenei Cotrubaş, care au avut loc în Sala Mare a Operei din Frankfurt, cu rolul „Mimi" din „Boema“ de G. Puccini, am avut impresia că admi­ratorii au luat scena cu asalt, vrînd să-i mulţumească. Marea cintăreaţă este ferm hotărită să părăsească opera, dar nu şi celelalte genuri. Este o hotărîre pe care fanii ei tre­buie s-o respecte. Cît despre înalta sa artă, soprana a făcut o carieră mondială, abor­­dînd, de-a lungul timpului, toate ro­lurile pentru care a fost solicitată. A cântat pe scenele operelor din Viena, San Francisco, Metropolitan din New York. „Mimi“ din „Boema“ a fost partitura de debut la Chicago. La Covent Garden din Londra a fost invitată adesea. Primirea înregistră­rilor pe disc cu cantate de Bach, arii de Mozart, cu Caietul de Lieduri Ita­liene de Hugo Wolf, ca și a partituri­lor din repertoriul ei, cum ar fi Ma­non de Massenet ori preţioasa opera a lui Charpentier, Luise, au marcat un triumf. „Boema"... O „Mimi” tulburătoare, ce a arătat, încă o dată, cît de ti­­nără, luminoasă, rafinată este vocea ei atît de îndrăgita. Simplu, fără artificii, ea a apărut cu strălucirea tinereţii: o „Mimi“ de o nesfirşită gingăşie, tristeţe şi avind puterea durerii. A avut ca partener în rolul lui Ro­dolfo pe Luis Lima, tenor plăcut, al cărui timbru seducător s-a contopit cu cel strălucitor al sopranei. Şar­mul ei tineresc şi jocul său flexibil şi natural au fost puse în valoare într-un mod ideal. Triumful a dat să­lii un aspect incendiar. Interpreţii, şi nu în ultimul rind tinărul dirijor Mi­chael Boden, cu înclinaţia lui pentru contrapartida instrumentelor de per­cuţie, au asigurat succesul memora­bilei seri. Rolurile ei Pamina, Gilda, Méli­­sande, Antonia, Zerlina, Sophie şi Euridyke pe care le-a cîntat la Frankfurt între 1968 şi 1971 ca an­gajată a Operei, şi mai tîrziu ca oas­pete, nu vor putea fi uitate COVOARE FERMECATE Pe vremea copilăriei genialului humuleştean, un flăcău care ştia să toarcă, să năvădească, să­ţeasa pri­mea negreşit porecla de „torcălău". Pe atunci, ele, Penelopele, se raz­­boiau cu iţele şi suveicile ei, cu ce­lelalte arme. Acum că, uite, Fin­landa, şi-a ales un ministru de răz­­boi-femeie, lor le rămîn firele de lină, de cînepă ori borangic să în­chipuie subtile armonii cromatice, să le descopere noi valenţe expre­sive, să decoreze cu rafinament, dar şi cu har spaţiile habitatului uman. Fireşte, este o simplă glumă, pe care sper că mi-o vor ierta plasticie­­nii Radu Avram, Gabriela Beja, Va­sile Dobra şi Mihai Moldovanu, au­torii lucrărilor din expoziţia „Tapise­rie V“ de la Galeria Orizont. Alături de ei, în căutări şi în speranţe, ma­rea artistă Cela Neamţu, cea ale că­rei covoare fermecate au zburat peste mări şi ţări, din Tokio şi pî­­nă-n Valparaiso, deschizind lumii noi ferestre spre spiritualitatea ro­mânească. O.T. 0 INTERPRETA ÎNDRĂGITĂ Creaţia populară din ţinuturile Re­­şiţei şi Bîrzavei are un farmec aparte. Făuritorul anonim a adunat din veacuri şi adună mereu frumu­seţi din sufletul oamenilor. Frumu­seţi întruchipate în lemnul încrustat, în lutul ulcioarelor smălţuite, în jo­cul şi portul local, şi mai ales în cîn­­tec. Printre talentele ce s-au afirmat şi se afirmă în interpretarea cîntecu­­lui popular de pe aceste meleaguri se numără şi Valeria Arnăutu. Desfăşurînd o activitate artistică asiduă, dublată de un viguros talent şi o voce admirabilă, tinăra inter­pretă a urcat cu răbdare şi pasiune fitmul anevoios şi plin de neprevă­zut al artei autentice, ivind spre pu­blic tulburătoare doine, balade şi­ntece bănăţene, din care răzbat, ca un fermecat evantai, gînduri şi simţăminte omeneşti, izvorite din căldura inimii. Ultimul său disc, cel de-al patru­lea, apărut de curînd, constituie un frumos şi emoţionant recital al artis­tei. Intitulat „Vino iară, primăvară", discul reuneşte, într-un minunat bu­chet, unsprezece cî­ntece, generos mesaj către ţară, din folclorul bănă­ţean. Ori de cte ori urcă pe scenă sau se află în faţa camerelor de luat ve­deri, tînăra interpretă este înveşmîn­­tată în pitoreşti costume, specifice zonei din care provine. Toate sunt lucrate cu măiestrie şi migală de bu­nica sa, Ana Meda, creatoare de artă populară, vestită nu numai în Banat, ci în întreaga ţară, în urmă cu aproape doi ani, Vale­ria Arnăutu a devenit mamă. Are o fetiţă, Ana-Maria, pe care o iubeşte ca pe lumina soarelui. Fiind prea mică, ea nu s-a decis încă dacă îşi va urma sau nu mama pe calea cîn­­tecului. AUREL BĂBEANU DE MO­RM­AReA ACTA Cerul e pal. Soarele a mu­rit­ în haos, plutesc amabar­­caţiuni ciudate: un peşte uriaş (Leviathan?), din burta căruia răsar siluete albe, go­lite de expresie; un butoi ce adăposteşte un Diogene re­semnat, un cuceritor, purtînd rămăşiţe de cămaşă de zale, hlamida, coroană, a încălecat o sferă (globul pămîntesc, un meteorit?)... Un personaj priveşte lumea printr-un boi opac, un altul adastă sub un clopot trans­parent... Ultimele două fac parte dintr-o altă perioadă de crea- Călători şi filozofi­ ţie a artistei, cîrsd era obse­dată de tema zidului, pe care tot încearcă să-l spargă fragi­lii omuleţi de porţelan. „Călă­torii“ de acum aşteaptă cu detaşare, cu seninătate, sa se-ntîmple ceva... Evident, nici o participare la expoziţiile personale ori colective ale Corneliei Moldo­­veanu nu a trecut neobser­vata. Examenele reprezentate de expoziţiile deschise în ulti­mii ani în Franţa, Belgia, Ita­lia, Germania au fost trecute cu brio, iar succesul recentei sale întîlniri cu publicul ro­mânesc la Galeria Căminul Artei certifică, receptarea me­sajului său. „în expoziţie, am timp să-mi observ lucrările — ne declară plasticiana — şi să urmăresc reacţia privitorilor. Important e că­ nimeni nu trece indiferent, înainte se in­stala o complicitate cu vizita­torii, care înţelegeau ce am vrut să exprim, deşi unii se temeau pentru curajul meu. Acum, libertatea dialogului e neîngrădită, ceea ce e stimu­lativ. Am trecut, de curînd, într-o altă etapă a creaţiei, explorînd posibilităţile nebâ­­nuite ale unor materiale ce păreau incompatibile. îmi îm­prospătez mereu mijloacele de expresie, pentru că nu vreau să se aştearnă praful elaborării ce atrage rutina, monotonia. Mă interesează ideea, esenţa în tot ceea ce fac“. Lucrările purtînd semnături Cornelia Moldoveanu au da­rul să incite. Omuleţii săi de-o şchioapă nu păstrează nimic din graţioasa încreme­nire a statuetelor de Meissen, cu aristocraticii lor păstori în travesti. Acum artiştii privesc realitatea in faţă, iar pentru viitor au antene speciale. Operele de artă nu se limi­tează să „decoreze“ o am­bianţă idilică. Menirea lor e de „memento". Să le privim — aşa cum ne îndemna Brân­­cuşi — pînă le înţelegem. OCTAVIA TREISTAR ! REVISTA „FEMEIA“ NU ESTE ORGANUL DE PRESA AL NICI UNEI ORGANIZAŢII POLITICE SAU OBŞTEŞTI, ci rAmine O TRIBUNA LI­BERA, independentA, A TUTUROR FEMEILOR DIN ROMANIA COPERTA I: Fermecător, surisul tinereţii: ANCA DOROBANŢU Foto ^ C. CIOBOATA =5­­/1 • Singure în noaptea de Revelion • Familia — între speranţă şi incertitudine • Degringolada • între noi, femeile Confidenţa doamnelor şi a domnilor • Modă • Cosmetică • Femeia şi căminul • Caleidoscop

Next