Flacăra Iaşului, august 1967 (Anul 23, nr. 6496-6520)
1967-08-02 / nr. 6497
r ANDI XXIII, MIERCURI 2 August 1961 4 PAGINI 2 SANI Nr. §491 or Proletari din toate ţările, uniţi-văl Organ al Comitetului regional Iaşi al P.C.R. şi al Sfatului popular regional Citiţi în pagina a 2-a: HOTAR ÎN HOTAR C.A.P. BÂLŢAŢI Progrese evidente ■ Sporuri frumoase de recoltă ■ Contribuţie din ce în ce mai mare ■ Cheltuieli bine gîndite C.A.P. TG. FRUMOS Rezultatele obţinute nu oglindesc posibilităţile ■ O veche îndeletnicire ce trebuie pusă în drepturi ■ Zootehnia poate da mai mult H Gîndirea colectivă, pe treapta cuvenită ■ Nu-i suficient numai să constaţi Ana Surleac, una din cele mai destoinice maşiniste de la Fabrica de confecţii din Vaslui. Ci PE MERIDIANELE GLOBULUI • cineva Şedinţa Comitetului celor 18 state • COMENTAR EXTERN Planuri sortite eşecului • Situafia din Grecia PROMOVAREA SPIRITULUI CREATOR ■ Sftă nască iromăril orelor aplicative! ■ Referate sau metoda orală? ■ In aiei un caz reproducerea cursului ■ Stimularea personalităţii studentului In capitalul Intitulat „Metodele pedagogice In procesul de Invăţămînt“ din Studiul privind dezvoltarea Invăţămtntului superior se vorbeşte pe larg despre însemnătatea orelor aplicative (seminarii, lucrări de laborator, proiecte), arătîndu-se că se vor continua eforturile pentru a îmbogăţi conţinutul şi metodica lor. Tocmai In acest scop şi pe baza concluziilor desprinse din anul universitar trecut, am ţinut să cunoaştem opiniile unor cadre didactice din facultăţile ieşene cu privire la seminarii. „Alături de curs, seminarul — ne-a spus prof. dr. docent ION ŞANDRU, prorector al Universităţii ieșene — este o formă de sprijin a asimilării materiei predate, de fixare a problemelor mai dificile. In numeroase cazuri acesta ajută mai activ la aprofundarea unor capitole decit cursul, datorită tocmai numărului mare şi variat de exerciţii care se fac In colectiv, cu grupa de studenţi. In planurile de Invăţămtnt, seminarul şi lucrarea practică au o pondere diferită. Astfel, la facultăţile umaniste, raportul dintre orele de curs şi orele de seminar este de 3:1, 3:2 şi mai rar 1:1, faţă de facultăţile teoretico-practice, unde raportul se schimbă în favoarea seminariilor şi lucrărilor practice. Măsura preconizată în Studiul privind dezvoltarea invăţămîntului superior de a asigura creşterea raportului activităţilor aplicative faţă de orele de predare, în aşa fel încît acesta să ajungă de cel puţin 1 : 1, îndeosebi pentru specialităţile de profil tehnic sau experimental, ni se pare foarte binevenită. In etapa actuală considerăm necesar ca toate disciplinele să fie prevăzute cu ore de seminar, urmlnd ca treptat să sporească ponderea lor şi la facultăţile umaniste. Aceasta însă presupune editarea unui număr mai mare de manuale, astfel încît, după cum prevede studiul, să nu mai fie necesară predarea integrală a cursului, ci numai a unor anumite capitole, în favoarea acordării mai multor ore activităţilor aplicative. Şi acum, referindu-ne la formele în care se desfăşoară seminariile, trebuie să amintim că ele sunt diferite, la unele discipline se foloseşte metoda orală, discutîndu-se direct temele din cursul predat. Ia altele, studenţii pregătesc referate pe care le susţin în faţa grupei, discuţiile făcîndu-se pe baza lor. In recentul studiu se spune: „Se va extinde sistemul de referate seminariale, ca unul din cele mai eficace mijloace pentru îndrumarea tineretului spre muncă independentă“. Personal consider că ambele forme amintite mai sus sunt bune, cu menţiunea că în primul caz să se evite simpla reproducere a cursurilor, iar în al doilea caz, discuţiile să nu se rezume numai la conţinutul referatului, ci studenţii să fie îndrumaţi şi stimulaţi să consulte şi bibliografie. Numai în acest fel seminarul va contribui la o pregătire temeinică". „Şi eu consider — ne-a precizat prof. dr. docent GAVRIL ISTRATE, decanul Facultăţii de filologie — că un seminar care repetă materia de la curs nu e reuşit şi că măiestria conducătorului de seminar rezultă tocmai din felul care izbuteşte să stimuleze dezbateri vii şi interesante, din modul în care ajută la definirea personalităţii studentului, la afirmarea convingerilor sale, a opiniilor proprii, a argumentelor privind susţinerea,unor idei sau combaterea lor. In actualul studiu se subliniază importanţa stimulării gîndirii creatoare a studenţilor, a iniţierii lor în metoda de cercetare ştiinţifică a disciplinei. Fără îndoială că seminariile nu trebuie privite în chip uniform, ci este absolut necesar să ne orientăm după specificul fiecărei discipline. La limbi, de exemplu, se impune să stăruim asupra unor elemente de amănunt fără de care nu se pot însuşi cunoştinţe de bază, în timp ce în literatură, dimpotrivă, seminariile trebuie îndrumate spre probleme de orientare, de interpretarea fenomenului literar pe baza nu atlt a cursului, cît a bibliografiei parcurse. Aș mai propune, deoarece se ivesc deosebiri de metodă, de pregătire de la o grupă la alta, să se studieze dacă nu ar fi posibil — tot la literatură — să se alcătuiască grupe mai mari, mai ales că în trecut seminarul se ţinea cu întregul an, ceea ce dădea posibilitatea ca acesta să fie condus chiar de profesorul care preda cursul". Majoritatea interlocutorilor noştri s-au referit la faptul că această verigă dificilă din lanţul formelor de învăţămînt trebuie încredinţată unor cadre cu practică pedagogică îndelungată şi talent, or, prin forţa împrejurărilor — din motive ce ţineau de normare — pînă în prezent, ea a fost atribuită în cele mai multe cazuri cadrelor celor mai tinere — asistenţilor şi lectorilor. In Studiul privind dezvoltarea învăţămîntului superior se arată că titularii cursurilor vor prelua obligaţii de conducere nemijlocită a unor seminarii. „Procedeul de a folosi şi elemente tinere în conducerea seminariilor are, după părerea mea, şi o latură pozitivă — semnala prof. dr. NICOLAE CALINICENCO, şeful catedrei de fizică de la Institutul politehnic din Iaşi — în sensul că aceştia se deprind cu munca didactică propriu-zisă, unii dovedind chiar aptitudini deosebite. Mai sunt însă destui tentaţi să facă la seminarii aproape acelaşi lucru ce se predă la curs, să nu antreneze studenţii la rezolvarea problemelor, ba mai mult chiar, să monopolizeze discuţiile în loc de a interveni doar atunci cînd este necesar. In legătură cu aceasta studiul precizea ELENA PIETRARU (continuare in pag. a 3-a) Ancheta noastră cu privire la seminariile In Invățâmtntul superior ORGANIZAREA PRODUCŢIEI Proiectele capacităţilor productive nu sunt o limită ■ De la 6.000 de ore productive la 7.400 ■ In primul semestru un spor de producţie de 13,3 milioane lei ■ Ce arată o analiză mai amănunţită ■ De ce eforturile uzinei nu au întotdeauna succes In acţiunea de organizare ştiinţifică a producţiei, colectivul de la Uzina de prelucrare a maselor plastice, sub conducerea comitetului de partid, a pornit de la ideea că capacităţile productive proiectate nu sunt o limită, că printr-o mai bună organizare a producţiei şi a muncii ele pot fi lărgite. In acest scop au fost elaborate cîteva studii care ne-au permis să luăm unele măsuri ale căror rezultate s-au observat imediat. Bilanţul pe primul semestru ne dovedeşte acest lucru. Producţia globală a fost depăşită cu 13,3 milioane lei, corespunzînd unui indice de productivitate a muncii de 110,6 la sută, cu 35,9 la sută mai mare decît în aceeaşi perioadă a anului trecut. Măsurile luate de noi au avut în vedere în mod special mărirea ciclului de funcţionare a maşinilor şi utilajelor de la 6.000 de ore pe an cît era prevăzut în proiect pînă la 7.400 ore diferenţiat pe maşini şi utilaje după natura şi gradul lor de solicitare. Aceasta a fost posibil prin reducerea timpului prevăzut pentru reparaţii (fără a dăuna calităţii reparaţiilor), a timpului de încălzire, de montare a diferitelor dispozitive etc., ceea ce a însemnat, bineînţeles, o mai bună organizare a muncii tocmai în domeniile respective. Pentru reparaţii, de exemplu, s-au organizat echipe centralizate care pot executa lucrările în timp mai scurt şi mai calificat decît lăcătuşii şi mecanicii repartizaţi înainte pe secţii. După cum era şi firesc creşterea numărului orelor de funcţionare a atras după sine şi creşterea producţiei. Proiectul prevede, de exemplu, ca utilajele care produc covor p.c.v. să realizeze o producţie de 5.520 tone anual, iar noi spunem acum că vor putea da 5.690 tone. Instalaţiile care produc granule electrotehnice vor da 4.100 tone anual în loc de 3.500 tone, cele pentru folii plastifiate 1.350 tone anual în loc de 1.000 tone etc. Pe această cale avem posibilitatea ca pînă la sfîrşitul anului să realizăm peste plan o producţie de 26,7 milioane Iei. Prevederile noastre nu sunt de loc fanteziste deoarece o jumătate din această producţie suplimentară a şi fost realizată în primul semestru (13,3 milioane lei). Sporurile de producţie bazate pe creşterea productivităţii muncii au influenţat pozitiv şi ceilalţi indicatori de plan— preţul de cost (economii suplimentare în primul semestru de 2,3 milioane lei) şi beneficiile care au sporit cu 5,4 milioane lei faţă de prevederi. Sunt, deci, motive să apreciem că în acţiunea de îmbunătăţire a organizării producţiei am pornit cu dreptul. Aceasta nu înseamnă însă că am făcut totul. O analiză mai amănunţită ne arată că în uzină mai sunt rezerve interne care pot să sporească mai mult capacităţile de producţie, mai ales că unele din ele nu au atins nici limitele proiectate. Semestrul I ne arată că la producţia de ţevi p.c.v s-a folosit numai 68,7 la sută din capacitatea proiectată, la tuburi pentru instalaţii 74,6 la sută, iar la plăci ondulate numai 33,7 la sută. Cauza principală constă în lipsa de comenzi sau de materii prime. Nu e vorba de orice fel de comenzi, ci de acelea care pot fi îndeplinite în condiţiile tehnice ale uzinei noastre. Dacă ne referim la ţevile p.c.v. se constată că numai utilajele care produc ţevi de dimensiuni mari nu au comenzi suficiente, în timp ce utilajele pentru tipuri de dimensiuni mici aproape că nu pot satisface cererile beneficiarilor. Străduinţa conducerii uzinei se îndreaptă spre încheierea unor contracte care să favorizeze folosirea integrală a tuturor capacităţilor de producţie, dar uneori succesul depinde şi de modul în care sîntem sprijiniţi de forul nostru tutelar, sau de întreprinderile de comerţ exterior. Folosirea deplină a capacităţilor de producţie este urmată şi de defecţiunile mecanice şi electrice care pe uzină însumează în semestrul I 7.540 de ore. Aici e numai vina noastră, mai avem muncitori care nu acordă atenţia cuvenită ridicării gradului de calificare, deşi s-au organizat cursuri speciale, sau care nu lucrează cu atenţia cuvenită. Va trebui să întărim mai mult disciplina de producţie, răspunderea pentru buna întreţinere a maşinilor şi utilajelor, pentru ridicarea nivelului de calificare a tuturor muncitorilor, să acordăm o atenţie sporită asistenţei tehnice. Calitatea necorespunzătoare a unor materii prime constituie o altă cauză de micșorare a timpului util de lucru . Ing. GHEORGHE PAFTALA directorul Uzinei de prelucrare a maselor plastice Iasi (continuare in pag. a 2-a) După 40 de ani BIRLAD (de la subredacţia ziarului „Flacăra laşului") Promoţia din 1927 a Şcolii normale din Bîrlad s-a reîntîlnit, după 40 de ani, în localul Liceului nr. 3 din localitate. Pe rînd, a fost scos fiecare la tablă de către prof. emerit Petre Todirescu, fostul director al Şcolii normale. Subiectul lecţiei acelaşi pentru toţi: ce-ai făcut d-ta în viaţă ? Subiect greu, dar nu s-au înregistrat decît răspunsuri bune şi foarte bune. Pentru a-şi revedea colegii, unii participanţi au străbătut distanţe apreciabile. Ion Balaban, de la Gurahonţ, regiunea Crişana, a făcut peste 1.000 de km., Nicolae Covatu a sosit direct de la Calafat. Pentru a-şi întilni foştii elevi a venit de la Paşcani şi prof. Cicerone Antonovici,în vîrstă de 90 de ani. Prof. emerit Petre Todirescu le-a vorbit elevilor săi despre rolul învăţătorului în statul socialist. La sfîrşit, cei prezenţi s-au lăsat în voia aducerilor aminte. Le-a ţinut tovărăşie un pahar de vin cu mult mai tînăr decît amintirile lor. Pe şantierele de la Porţile de Fier La mai multe obiective de pe şantierele Sistemului hidroenergetic şi de navigaţie de la Porţile de Fier, lucrările de construcţii şi montaj sunt în avans faţă de grafice. La ecluză — unul din obiectivele de bază — s-a turnat pînă acum aproape o treime din cantitatea totală de beton. Zilnic, aici se toarnă peste 390 vagoane de beton şi se montează aproximativ 18 vagoane de armături de fier. La noile căi de comunicaţie — calea ferată şi şoseaua naţională — avansul cîştigat faţa de planul la zi este de două luni. Colectivul întreprinderii de construcţii a reuşit să termine şapte din cele nouă tunele ce se construiesc de-a lungul celor două căi de comunicaţie. In acest fel s-au creat condiţii ca angajamentul de a da în folosinţă calea ferată cu şase luni mai devreme, iar şoseaua naţională la sfîrşitul anului 1968 — să fie îndeplinit. (Agerpres) La Uzina mecanică „Nicolina“ 211 tone de metal economisit Corespondentul nostru voluntar, tehnicianul Marcel Scorțaru, ne informează că la Uzina mecanică „Nicolina" s-au economisit în primul semestru al anului 211 tone de metal. Cum a fost posibilă această economie? Prin elaborarea unor judicioase planuri de croire, folosirea largă a deşeurilor (fără a dăuna calităţii pieselor), recondiţionarea unor piese de la vagoanele şi locomotivele intrate în reparaţie. Colectivul uzinei, scrie în încheiere corespondentul nostru voluntar, este hotărît să revizuiască mai larg normele de consum de materiale şi, acordînd o atenţie sporită calităţii, să realizeze noi economii de metal. La Fabrica de rulmenţi Bîrlad In dotare: noi maşini In ultimele zile ale lunii iulie, la Fabrica de rulmenţi Birlad au sosit, conform planului de extindere şi modernizare a întreprinderii, o serie de noi maşini. Astfel, secţiile sculărie şi strungărie au fost dotate cu cite două maşini de ascuţit de tipul 150 A, şi... 175 A, cu o maşină universală FP-2 Dekell şi un strung revolver SR V-40. Prin utilizarea acestor maşini de înaltă tehnicitate, cuţitele de strung vor putea fi ascuţite cu o mai mare precizie, rectificarea şi lepuirea plăcuţelor dure aşchietoare se vor putea efectua sub toate unghiurile, iar durata operaţi ilor va fi redusă simţitor. “ Imagine din secţia extracţie a Fabricii de ulei „Iunirea" Iaşi, secţie evidenţiată în întrecerea socialistă. Motto: „Ştii nu, frumoaso, că ulciorul Din care bei Înfrigurată L-a făurit cîndva olarul Din ţăria unui trup de faţă ?“. (Onmnar Khayyam). Chiar daca, astăzi, nici meşterii olari nu se mai adapă la izvoarele acestei credinţe, legenda prefacerii trupului de faţă un ulcior îşi mai păstrează farmecul, degajind încă un uşor parfum romantic şi conferind olăritului un loc aparte in sfera celorlalte meşteşuguriartă, îndeletnicire complexă, care presupune din partea celui ce-o practică nu numai îndeminare şi talent, ci şi temeinice cunoştinţe de tehnică in domenii variate, olăritul s-a născut în cele mai străvechi timpuri şi s-a dezvoltat şi perfecţionat mereu, devenind pentru perioadele îndepărtate un fel de carte de istorie, iar pentru vremurile contemporane un meşteşug ridicat pe culmile superioare ale artei. Obiectele ieşite de pe mina olarilor români au trecut de mult granițele patriei, ducind cu ele Încă o dovadă că în preajma Carpaţilor trăieşte şi munceşte un popor harnic şi talentat. Şi cînd priveşti obiectele zvelte şi elegante, ca nişte fiinţe vii aproape, nu poţi să nu te gîndeşti că prefacerea trupului de fată in ulcior, chiar dacă nu-i o credinţă, e in orice caz o legendă frumoasă, născută cine ştie cind din imaginaţia vreunui olar îndrăgostit. Mărturisim că, vizitind nu de mult atelierul lui Gheorghe ,3. Zbera, an cunoscut olar din comuna Tansa, raionul Negreşti, am avut impresia că pătrundem direct in lumea învăluită în aburul legendei. Domnea acolo o linişte solemnă şi calmă şi o pace tainică. Doar ţăcănitul sacadat al roţii olarului puncta tăcerea, măsurind-o cum măsoară acele ceasornicului curgerea timpului. Aplecat deasupra lutului, meşterul avea mişcări elegante şi uşoare, prelungi şi atente, ca intr-un ritual, in acea atmosferă de vrajă, se năştea parcă o lume. Asistam la metamorfoza lutului , la prefacerea lui in obiecte zvelte, amintind de trupul de fată din a cărui ţărină a fost frămintată huma. Aţi văzut vreodată cum lucrează olarii ? Atunci cînd stau aplecaţi asupra lutului şi roţii, olarii devin poeţi. Eşti tentat să te priveşti mai curind frunţile îngîndurate, decit miinile agere şi duioase, mîngiind lutul cu gestul cu care îndrăgostitul îşi dezmiardă iubita. Frunţile lor ascund, atunci, nişte clocote interioare, a căror răbufnire se materializează în frămintarea îndelungă şi migăloasă a humei, pînă ce aceasta capătă forma dorită. Frămintarea aceasta are ceva comun cu frămintarea strofei. Vizitind comuna Tansa, baştina mai multor meşteri olari vestiti in regiunea noastră şi in afara graniţelor ei, am mers pe firul istoriei acestui meşteşug etici. Moş Gheorghe Zbera, de pildă, a deprins să facă oale şi străchini de la bătrinul său, care la hiadul lui, a invăţat de la un cumnat, pe nume — semnificativ — Gheorghe Olaru. Acesta ştia olăritul de la Vasile Olaru, iar Vasile Olaru de la unul Andrei Olaru şi tot aşa, pînă cine ştie in ce afundături de vreme. De la această familie a lui Olaru au învăţat şi altele — ale lui Ion şi Vasile Cristian, de exemplu. Alţii, ca Ion Diaconu, au şcolit la moş Gheorghe Zbera, la rindul lor Hind şi ei dascăli întru ale olăritului. Dar meşteşugul olăritului nu se rezumă doar la talentul şi îndemînarea cu care dai formă nouă lutului humos — an pămînt spe- V. FILIP (continuare In pag. a 3-a) Olarii din Tansa