Flacăra Iaşului, octombrie 1970 (Anul 26, nr. 7476-7502)

1970-10-27 / nr. 7498

FLACĂRĂ TASULUI PAGINA 2 * Fotbal, divizia ABine c-a fost aşa! Politeh­nica—Universitatea Craiova 2-0 (0-0) Ne-a­­ gîndit că, scăpaţi de „complexul Oblemenco" (tu­narul craiovean nu apărea în formaţia sa), fotbaliştii ieşeni vor desfăta privirile suporte­rilor lor cu un joc de cali­tate, aşa cum oferă de fapt pe alte stadioane din tară. Nu omiteam, bineînţeles, re­plica echipei craiovene, dar valoarea ei era un argument în plus în favoarea ideii că puteam viziona un spectacol fotbalistic agreabil. Speranţele au fost spulbe­rate. Ambele echipe s-au an­gajat intr-un joc de uzură, cu pase la întîmplare sau „te­lefonate", cu destule neregu­­larităţi. Am putea găsi o scu­ză : starea necorespunzătoare a gazonului, cu smocuri de iarbă şi denivelări care impri­mă traiectorii curioase balo­nului. Insă evoluţia sub aşteptări a mijlocaşilor ieşeni, precum şi a înaintaşilor (cu excepţia lui Lupulescu) nu poate fi pusă numai pe seama stării gazonului. Marica şi Goliac au pierdut, îndeosebi în pri­ma parte a întâlnirii, dispu­ta cu mijlocaşii craioveni, au cedat adversarilor zona cen­trală a terenului. Ei s-au do­vedit mai puţin inspiraţi ca de obicei. La rîndul lor îna­intaşii s-au lăsat nepermis de uşor deposedaţi de balon, au încercat acţiuni individuale fără eficienţă. (.raiovenii au sesizat slă­biciunile acestea chiar de la început şi, în consecinţă, au atacat cu destulă vigoare. Ei au avut, de altfel, o u­­şoară superioritate pînă la pauză, fiind mai periculoşi în fazele de finalizare. Pu­teau înscrie chiar în prime­le minute, numai că Bălan, în două rînduri (min. 3 şi 6) s-a dovedit imprecis în execuţii. Prima acţiune mai înche­gată a gazdelor s-a produs abia în min. 16, dar finali­zarea ei, lăsată în seama lui Marica, s-a făcut imprecis şi cu încetineală. A trebuit să aşteptăm­ ulti­mele 45 de minute pentru a vedea o formaţie, cea ieşea­nă, ceva mai organizată în joc, mai periculoasă. Ianul şi Alecu au împins nu o dată e­­chipa din spate spre careul advers, ultimul asumîndu-şi uneori şi rolul de finalizator. Dar două ocazii bune au fost pierdute de Goliac (de la un metru a trimis balonul peste poartă!) şi Alecu. In plină dominare a gazdelor, oaspeţii au avut cea mai mare ocazie de a înscrie: Bălan a primit balonul de la... Cuperman, n-a mai putut fi­ ajuns din urmă, dar, singur cu Cizic, în careu, a şutat în acesta ieşit curajos la blocaj (min. 66). Cum evoluau lucrurile şi cum se apărau oaspeţii, victoria ieşenilor ar fi fost foarte greu de obţinut dacă Bălan înscria. Aşa însă, gazdele au for­ţat tot mai multe în ultimele 20 de minute. Moldoveanu a­­vea să înscrie primul gol, printr-un plonjon spectaculos (min. 73), coautori fiind lanul şi Lupulescu. Dar siguranţa în victorie s-a definitivat a­­bia după ce Bîrlan a înscris în proprie poartă, la o cen­trare efectuată de Lupulescu (min. 86), încercările craiovenilor du­pă acest autogol n-au mai fost de nici un folos. Din formaţia ieşeană (Cizic — Romila, lanul, Alecu, Pal — Goliac, Marica — Incze, Cuperman, Lupulescu, Moldo­veanu) s-au evidenţiat, după părerea noastră, lanul, Lupu­lescu, parţial Alecu şi Romila. Oaspeţii au prezentat o formaţie fără cîţiva titulari (gazdelor le-au lipsit doi: Ior­­dache şi Stoicescu): Oprea — Niculescu, Deselnicu, Bîrlan, Lepădatu — Strîmbeanu, Ivan — Martinovici, Donose, Bălan, Neagu (min. 81, Daşcu). Ne-au plăcut Bălan, Deselnicu şi Ivan (ultimul a jucat încă ne­refăcut.). Arbitru lui Gh. Ghemigean (București) n-avem ce-i re­proşa. A condus cu autorita­te. Dar, de teamă ca jocul să nu degenereze, a fluierat prea mult, uneori în dauna legii avantajului. Gh. MATEI Lă tineret-rezerve : 0—0. Printr-o „foarfecă" spectaculoasă, Bitlan va reuși să zădărnicească încercarea lui Lupulescu de a intra în po­sesia balonului. Foto: D. ROTARU, coresp. Paschet, div. B Iaşi-încă un Baschetbalistele de la Uni­versitatea Iaşi au întâlnit du­minică dimineaţa, pe coche­tul teren cu bitum al C.S.M.­­ului, formaţia Progresul Bucu­reşti, singura care, alături de cea ieşeană, nu cunoscuse încă înfrîngerea. Aşadar, un derbi. Deşi mai rar un ase­menea caz, el a satisfăcut­ de această dată aşteptările sub toate aspectele. Studentele din Iaşi au acţionat la început prudent, apoi, încet-încet, mingea a început să circule tot mai repede datorită stră­daniilor deosebite depuse in special de Apostol, o jucă­toare cu o energie şi cu un simţ al jocului foarte rar în­­tîlniit. Ifeşencele au pasat mult, cu siguranţă, descoperind cu­loare şi lansînd prin acestea pe Gumeniuc, Radu sau Lás­zló. Combinaţiile rapide şi derulante ale gazdelor sur­prind mereu dezorganizată „zona" Progresului, aduc în­ Universitatea pas spre „A“ du-le ieşencelor nu numai un avantaj psihologic, ci şi unul material. Astfel, cu excepţia primelor minute, cînd scorul s-a menţinut­ strîns (2—2 ; 2—4 ; 6—5 ; 8—7), din a doua jumătate a reprizei întîi am asistat la o suită prelungită de admirabile atacuri ale gaz­delor încheiate cu „coşuri" spectaculoase, care au făcut ca Universitatea să încheie prima parte a meciului cu scorul de 34—15 în favoarea sa şi, apoi, să obţină, în final, o categorică victorie la 32 (!) de puncte diferenţă : 67—35. De menţionat că antrenorul Gh. Luca a folosit, pe toată durata meciului, doar cinci jucătoare: Apostol (20 pct.), Radu (14), Molrariu (12), Gu­meniuc (11) și László (10). A arbitrat, foarte bine, cu­plul M. Aldea (Ploieşti) — S. Lupu­ (Focşani), Gh. VASILIU Constructorul - învingătoare în derbiul ieșean în ultima confruntare a du­minicii baschetbalistice. Con­structorul a dispus de colega sa de întrecere din Iaşi, Po­litehnica, cu scorul de 75—69 (41—35). Avînd experienţa şi rutina de partea sa, Construc­torul (cu Voroneanu, Chio­­reanu, Mihailiuc, Scripcaru 11 în formaţie) a dominat şi controlat tot timpul jocului. Astfel, cu excepţia min. 6, cînd Politehnica a condus cu 11—10, învingătorii au avut t­ot timpul 5, 6 sau chiar 11 puncte avans, datorită în spe­cial lui Manole Voroneanu, aflat în zi de „coş", realiza­torul unei jumătăţi aproape din punctele Constructorului. 30. . Politehnica, cu jucători des­tul de înalţi foarte tineri însă, a greşit tactic menţinîn­­­du-se în ritmul mai lent de joc impus de Constructorul. Şi, în plus, în afara unei apă­rări defectuos alcătuită, a folosit extrem de rar contra­atacurile, „armă" care ar fi trebuit să constituie una din principalele surse de puncte. In acest context prezentat pînă acum, victoria Construc­torului este perfect meritată. Au condus, cu competenţă, M. Aldea (Ploieşti) şi C. Stan­­ciu (Iaşi).­ C. SILVESTRU In campionatul juniorilor şi şcolarilor, tinerii baschet­­balişti de la C.S.M. Iaşi au dispus de cei de la Liceul militar din Cîmpulung cu scorul de 80—69 (40—24), după un joc de slab nivel tehnic influenţat de tempe­ratura scăzută a aerului. Ele­vii profesorului Dan Păveles­­cu au încheiat turul avind 6 victorii din tot atîtea partide și situîndu-se pe locul I în seria a Vil-a. volei, divizia B Univer­sitatea Iaşi-Flamura roşie Bucureşti 0-3 (-2,-3,-13) Jucînd pe teren propriu, vo­leibalistele de la Universita­tea au fost întrecute cu cate­goricul scor de 3-0 (2, 3, 13). In tot cursul partidei, stu­dentele au fost de nerecunos­cut, evoluînd vădit sub posi­bilităţi, jucînd dezorientate în teren, comiţind numeroase gre­şeli copilăreşti atît in atac, cît şi în apărare. Aceasta a facilitat victoria comoda a bucureştencelor, care au bene­ficiat de o apărare foarte mo­bilă şi de un atac variat şi un mare vervă de joc. I. CIOBANU — corespondent. Volei, divizia A 3*0, în... 43 de minute! Duminică, în sala „Voinţa", campioana ţării, Penicilina, a repurtat o victorie facilă cu 3—0 (9, 2, 0), în dauna echi­pei C.S.M. Sibiu. După cum o reflectă şi sco­rul, întîlnirea a avut o linie ascendentă — pentru ieşence, care se „încălzesc" destul de greu, abia în ultimul set reu­şind să joace mai aproape de valoarea lor, adică să facă acea demonstraţie de volei aş­teptată. In rest, în faţa unor adversare virtual învinse, cam­pioanele au făcut un joc o­­bişnuit, fără faze deosebite, însă agreabil, des răsplătit cu aplauze. Cele care ni s-au părut a fi totuşi decise să ia totul în serios, au fost Itu, Chi­­riţescu şi Dobrescu. Arbitrii Z. Pătru (Bucureşti) şi V. Arhire (Braşov), n-au avut probleme. P.S. Nu înţelegem unde a dispărut masa arbitrilor din sala „Voinţa" şi cum au tre­cut aceştia la masa care fu­sese rezervată presei ! Invităm conducerea asocia­ţiei să ia măsuri urgente pen­tru reînfiinţarea mesei oficia­­lilor, deoarece în aceste con­diţii cronicarii sportivi pre­zenţi nu pot dispune de con­diţii prielnice de vizibilitate şi lucru. Const. PĂLADUŢA Florentina Itu, una dintre cele mai bune jucătoare din partida Penicilina — C.S.M. Sibiu, finalizează un atac, cu tot blocajul adversarelor. Foto : M. CANTEA, coresp. Fotbal, divizia B C. F. R. - Poiana Cîmpina 3-3 (1-2) PAŞCANI (de la subredacţia ziarului „Flacăra Iaşului"). Adevărată lovitură de teatru duminică după-amiază pe sta­dionul din Paşcani: deşi por­neau favoriţi în partida cu ad­versarii din Gimpina, feroviarii s-au văzut conduşi chiar din primul minut, ca urmare a u­­nei lovituri libere de la 18 m. executată de Baboie la care portarul Gatrina a rămas sim­plu spectator. Mai mult ca a­­fât, ceea ce nu vor reuşi U­­droaică (min. 12) cu poarta goală şi Mărculescu (min. 28) de la 5 m­., vor realiza oaspe­ţii : un nou gol prin Chiorcău ln min. 83. La scorul de 0—2, ne imaginăm ce greu le-a venit feroviarilor să-şi refacă mora­lul pentru a remonta handi­capul şi a încerca să obţină Victoria. Cu toate acestea, ei şi-au mobilizat forţele, înain­taşii reuşind să înscrie două goluri prin Mărculescu (min. 37 şi 50) şi să ia conducerea printr-un al treilea gol înscris de Ciupa în min. 71. In fina­lul partidei, apărătorii de la C.F.R. fac noi greşeli şi, cul­mea, tocmai în condiţiile în care adversarii acţionau doar în 10 oameni prin eliminarea fundaşului Dănilă pentru inju­rii aduse arbitrului. Dar cînd nimeni nu se mai aştepta, oas­peţii, printr-un contraatac ful­gerător, reuşesc să stabilească egalitatea prin Străchioiu (min. 86). Arbitrul Nic. Stănescu din Buzău a condus satisfăcător dar, pe parcursul partidei, a dat decizii în compensaţie, con­tribuind la enervarea jucăto­rilor. C. ERVIN „Cupa Consiliului judeţean al sindicatelor“ Cea de a treia ediţie a „Cu­pei Consiliului judeţean al sindicatelor" a ajuns la etapa judeţeană. Zilele trecute, pe baza sportivă de la Ciurea (din păcate, asociaţia sportivă de aici n-a asigurat cele mai bu­ne condiţii de desfăşurare), au avut loc întreceri la mai multe ramuri de sport. ATLETISM, femei, 100 m. plat: Iuliana Marian (Progre­sul Paşcani); 800 m.: Elena Helban (Confecţia Iaşi); greu­tate : Antoaneta Petrila (Pro­gresul Paşcani); băieţi, 100 m. plat: V. Bacu (Foresta Ciu­rea) ; 1 500 m. : Gh. Apostol (C.F.R. Paşcani); greutate : V. Ciob­an (Ţesătura Iaşi). CICLISM : C.F.R. Paşcani (M. Catriniuc şi Ed. Dricinschi). Volei: Progresul Paşcani. Fot­bal : Terom Iaşi. După ultimele probe care se vor desfăşura la Iaşi, vor fi întocmite clasamentele genera­le şi va fi înmînat trofeul aso­ciaţiei clasate pe primul loc. C.­ENEA Cupa „Emil Racoviţă La Liceul „Emil Racoviţă" a avut loc prima ediţie a „Cupei Emil Racoviţă", Întrecere care, după dorinţa organizatorilor, va deveni tradiţională la trei ramuri de sport: atletism, handbal, volei. Alături de elevii liceului au participat, ca invitaţi, colegii dinn celelalte licee ieșene. Cu această ocazie a fost inaugurată noua bază spor­tivă a liceului care cuprinde un teren de handbal bitumi­­nat, un teren de volei și unul de baschet cu zgură, o groapă de sărituri, o pistă de 60 m, cu trei culoare și un sector de aruncări. Au avut loc întreceri viu disputate, între cele 12 echipe prezente la handbal şi volei, şi cei 50 de concurenţi la at­letism, pentru cîştigarea celor trei cupe puse în joc. Gazdele au cîştigat două cupe (la at­letism şi handbal), iar elevii Liceului „Garabet Ibrăileanu" — una (la volei). Dincolo de rezultate, se cu­vine să menţionăm sprijinul deosebit pe care-l acordă con­­ tro­ ducerea Liceului „Emil Raco­­viţă" sportului şi sugerăm şi altor licee şi şcoli generale din Iaşi să organizeze aseme­nea competiţii. Prof. V. VÂCÂRIŢA—coresp. ­ Graţie şi armonie Graţie şi armonie — două no­ţiuni aflate într-o fericită sim­bioză, dirijate de muzica lui­­Wagner sau Enescu, şi-au dat întîlnire duminică dimi­neaţa în sala C.S.M. Primul concurs de gimnas­tică modernă din Iaşi dotat cu „Cupa Iaşului" a reunit reprezentante a trei univer­sităţi din ţară: Cluj, Timişoa­ra şi Iaşi. Competiţia, venită să com­penseze lipsa concursurilor de acest gen în perioada ce a trecut de la începutul a­­nului, constituie de fapt un test Înaintea confruntărilor pe plan naţional. Gimnastele ne-au oferit un spectacol a­­greabil, de bună calitate, un spectacol ce a putut consti­tui un bun prilej de a cîştiga noi adepți. * Clasamentele au arătat astfel: Echipe : Categoria I.: Uni­versitatea Cluj 73,60 puncte (Rago, Pallag, Alexa, Ianko); 2. Universitatea Timişoara 49,80 puncte; Categoria a II-a: 1. Universitatea Iaşi 74,60 puncte (Pîrvu, Tănase, Franciuc, Semenov); 2. Uni­versitatea Timişoara 74,50 puncte ; 3. Universitatea Cluj­­ 44,20 puncte. Ansamblu : 1. Universitatea Timişoara 8,30 puncte; 2­. U­­niversitatea Iaşi 8,20 puncte. Individual: Categoria I.: 1. Monica Fonta (Universitatea Timişoara) 25,20 puncte; 2. Agneta Rago (Universitatea Cluj) 24,90 puncte; 3. Ligia Lăzăreanu (Universitatea Ti­mişoara) 24,60 puncte. Cate­goria a II-a: 1. Lucia Cotelia (Universitatea Timişoara) 25,10 puncte ; 2.3 Dorina Pîrvu, Viorica Franciuc — 24,70 puncte (ambele de la Univer­sitatea Iaşi). De menţionat buna organi­zare a concursului şi spriji­nul activ acordat de A.J.E.F.S. I. BANU corespondent „Cupa Muscelul“ la box Debut victorios al ieşenilor Cea de a doua ediţie a „Cupei, Muscelul", competiţie pe echipe rezervată tinerilor pugilişti, se bucură şi de a­­ceastă dată de o largă parti­cipare. Juniorii Nicolinei, ciştigăto­­rii primei ediţii a „Cupei", au luat un start bun, întrecînd la Iaşi selecţionata Cimpu­­lung Muscel cu catego­ricul scor de 29—9. Aşa cum ne indică şi rez­ultatul final, gazdele s-au impus cu au­toritate, remarcîndu-se în spe­cial pucin­îştii F. Costinescu şi Gh. Racoviţă. La 1 noiembrie, tinerii bo­xeri de la Nicolina vor evo­lua, în cadrul aceleiaşi com­petiţii, la Reşiţa, V. VINATORU coresp. Şedință festivă şi sesiune de comunicări (urmare din pag. 1) create prin grija partidului şi statului nostru. Studentul Mihai Tatulici, de la Facultatea de filologie, a exprimat apoi, în cuvinte cal­de, mîndria de a face parte dintre cei care urmează cursu­rile acestui prestigios institut de învăţămînt supe­rior şi s-a angajat, în numele tuturor stu­denţilor, să răspundă printr-o pregătire corespunzătoare ne­cesităţilor şi cerinţelor actuale. Intr-o atmosferă de puternic entuziasm, s-a dat apoi citire unei telegrame adresate Comi­tetului Central al Partidului Comunist Român, tovarăşului NICOLAE CEAUŞESCU, perso­nal, în care se spune, printre altele: „Universitatea din Iaşi, cu potenţialul ei de cercetători, preţuind şi continuînd tradiţii strălucite, dispune de largi po­sibilităţi care permit îmbogă­ţirea patrimoniului ştiinţei ro­mâneşti. Cele peste 600 de co­municări care vor fi prezentate la actuala sesiune atestă ca­pacitatea de creaţie ştiinţifică, abordarea unei tematici diver­se şi de mare actualitate. Ne angajăm să răspundem cu tot devotamentul sarcinilor care ne revin în măreaţa operă de dezvoltare a economiei şi cul­turii româneşti, prin ridicarea de specialişti cu înaltă califi­care, prin înfăptuirea celei mai strinse legături între învăţă­mînt, ştiinţă şi producţie". A avut apoi loc deschiderea sesiunii ştiinţifice prin comu­nicarea prof. univ. dr. Ernest Stere, care a vorbit despre în­semnătatea operei lui Vasile Conta şi dezvoltarea filozofiei şi culturii româneşti. In după-amiaza aceleiaşi zile, au început şedinţele pe secţii. Lucrările se vor desfăşura pînă sîmbătă, 31 octombrie. Semna­lăm faptul că în cadrul secţiei de filologie va avea loc sesiu­nea comemorativă „Ilie Bărbu­­lescu”, iar la secţia ştiinţe e­­conomice, în afara comunică­rilor propriu-zise, se va ţine cel de al treilea simpozion de mecanografie şi informatică economică. La împlinirea a 110 ani de la înfiinţarea Pinacotecii ieşene Vernisajul expoziţiei permanente de artă contemporană Cu prilejul împli­nirii a 110 ani de la inaugurarea Pi­nacotecii naţionale din Iaşi, duminică a avut loc vernisa­jul expoziţiei per­manente de artă contemporană ro­mânească, la Mu­zeul de artă din cadrul Comple­­­xului muzeistic ie­şean. La această ma­nifestare artistică au participat oa­meni de cultură, muncitori, studenţi şi elevi. Cuvîntul de des­chidere a fost ros­tit de prof. Clau­dia Paradais, şef de secţie la Mu­zeul de artă, Care a făcut un scurt istoric al Pinacote­cii, subliniind înce­puturile grele ale acestei instituţii, dar şi­ entuziasmul unor cărturari de seamă ce au militat pen­tru înfiinţarea şi dezvoltarea ei. Vor­bitorul a arătat a­­poi condiţiile opti­me de care se bucură astăzi mu­zeul respectiv, sta­tul nostru alocînd în acest scop fon­duri importante şi asigurind extinde­rea spaţiului de expunere şi con­servare pentru cele circa 3.000 de lu­crări ce formează acest tezaur, posi­bilităţi largi de rea­lizare a unor ex­poziţii, tipărituri, a­­chiziţii etc. In în­cheiere, mulţumind pentru toate aceste condiţii, tov. C. Paradais s-a anga­jat să organizeze noi manifestări cul­turale, care să ducă la cultivarea gustului estetic al maselor şi la popu­larizarea unor va­lori artistice. Cei prezenţi au vizitat apoi, cu de­osebit interes, sec­ţia de artă româ­nească contempo­rană, mult extinsă și reorganizată pe baza unor criterii noi. Fiecare oră­­ chibzuit folosită (urmare din pag. îl bilizări necorespunzătoare a cooperatorilor la lucru. Altfel, cum pot explica conducerile C.A.P.-uriior Şcheia, Popricani, Brătuleşti, Vatra şi altele ră­­mînerile în urmă, fiindcă ve­cinii lor sunt mult mai avansaţi cu această lucrare, deşi au a­vut suprafeţe mult mai mari cu porumb ? Conducerile unităţilor coo­peratiste, brigadierii, toţi co­operatorii, trebuie să înţelea­gă că acum e bine de depănu­­­şat şi nu pe frig. Operaţiunea trebuie grabnic încheiată şi, paralel cu aceasta, îndeplinite obligaţiunile contractuale, pen­tru ca în felul, acesta să se poată face calculele respective în vederea achitării drepturilor cooperatorilor, cuvenite pentru normele de muncă prestate. Co­mitetele comunale de partid, consiliile populare comunale au obligaţia de a acorda tot spri­jinul care se impune. Previziunile meteorologice şi faptul că suntem­ în prag de noiembrie nu ne îngăduie să pierdem nici măcar o singură oră prielnică pentru lucru. In cel mai scurt timp, toată recol­ta de porumb trebuie să fie în hambare, iar obligaţiile con­tractuale onorate. Doriţi legume de calitate bună? (urmare din pag. 1) intr-un dezacord flagrant cu condiţiile pe care le oferă con­strucţia şi dotarea unităţii. O situaţie similară am întâlnit şi la unitatea nr. 40 (Institutul agronomic) unde interiorul u­­nităţii demonstra cu prisosinţă lipsa de preocupare din par­tea gestionarului Gheorghe Varaciu (rugi de vie uscaţi vinete intrate în putrefacţie, ambalaj împrăştiat etc.), iar hîrtiile, resturile de legume, un borcan cu iaurt spart în­­tîmpinau consumatorii în fa­ţa unităţii în acea zi cu toate că era aproape de ora închi­derii. In ceea ce priveşte corec­titudinea gestionarilor şi vîn­­zătorilor în exercitarea func­ţiunilor ce ie revin, a respec­tului şi solicitudinii faţă de consumatori, şi de astă dată am găsit suficiente exemple negative. Ceapa, acest pro­dus foarte căutat de consu­matori, este uneori distribuit „pe uşa din spate" a unită­ţilor de desfacere pe bază de „cunoştinţe" sau... Aşa, de exemplu, în ziua respectivă, la unitatea 48 ceapa nu putea fi văzută decit dacă intrai în magazia anexă. O situaţie si­milară am surprins şi la uni­tatea nr. 1, unde privilegia­ţii gestionarului se aprovizio­nau cu ceapă direct din de­pozitul unităţii, în timp ce la toate chioşcurile din Piaţa Ha­lei care ţin de unitatea respec­tivă ceapa lipsea. In ace­laşi timp, însă — surprinză­tor — de la unitatea 40 se putea procura ceapă, dar, bi­neînţeles, tot pe uşa din spa­te. Măi inspirat decit ceilalţi confraţi, gestionarul Gheorghe Varaciu ne răspunde că ser­veşte la fel pe orice consu­mator pînă se termină marfa. Dar, ne întrebăm noi, de unde să ştie consumatorul că se vindea ceapă într-un mod atît de „discret" ? Lipsa unor condici de su­gestii şi sesizări (lucru amin­tit de noi de nenumărate ori) la unităţile nr. 1 şi 40, lipsa programelor de funcţionare la chioşcurile din Piaţa Halei, lipsa de curăţenie şi preocu­pare din partea unor lucră­tori din acest sector (merceo­logi, gestionari, vînzători etc.) sunt probleme care ar trebui să preocupe într-o mai mare măsură organele de resort. Cu alte cuvinte, dacă învestitura principală faţă de consumatori revine pînă la urmă gestiona­rilor şi vînzătorilor, modul cum se îndeplineşte această învestitură nu poate fi lăsată la voia întîmplării. Dacă nici veriga intermediară în struc­tura organizatorică a C.L.F.­­ului — merceologii — nu-şi face datoria, atunci este firesc ca aceste greutăţi, neajunsuri, ilegalităţi din partea unor lu­crători să se perpetueze la infinit şi să nu-şi găsească o rezolvare rapidă şi concretă. Un control permanent şi exi­gent, însoţit de măsuri vor avea darul să-i facă pe cei aflaţi în contact nemijlocit cu consumatorul să simtă răspun­derea ce le revin­­. *In de 24 ore Radio Iaşi Programul de seară (27 oc­tombrie) : 17.00 Buletin de ştiri; 17.05 Estrada zilei? 17.30 Pe teme cetăţeneşti; 17.45 La microfon, so­lişti şi formaţii de amatori; 18.00 Descriptio Moldaviae; 18.20 Ctrb­­­ecul care mi-e drag; 19.00 Ra­diojurnal; 19.15 Solişti români de operă: Arta Florescu şi Oc­­tav Enigărescu; 19.30 Teatru la microfon : „Fedra" de Racin­e ; 21.00 Buletin de ştiri; 21.05 Voci din foneteta de aur ; 21.20 Jazz... concert; 21.30 Cinemeri­­diane; 21.40 Jazz... concert (con­tinuare). Programul de dimineaţă (28 oc­tombrie): 6.00 Buletin de ştiri; 6.05 Matineu muzical; 6.30 Emi­siune pentru sate; 6.40 Drag mi-e jocul românesc; 7.00 Informaţii şi muzică. Televiziune 18.00 Deschiderea emisiunii *­» Microavanpremiera» 18.05 Cam­pionatele mondiale de gimnastică:^ Finala feminină pe aparate.; Transmisiune directă de la Lju­bljana; 18.35 „Bastonul de ma­reşal". Despre calităţile necesara realizării în profesiunea aleasă; 19.15 Anunţuri—publicitate; 19.20 1001 de seri — emisiune pentru cei mici; 19.30 Telejurnalul de seară; 20.00 Masă rotundă T. V. : Probleme anti-epidemice de ac­tualitate; 20.30 Seară de teatru: „O scrisoare pierdută" de Ion Luca Caragiale. Spectacol al Teatrului Naţional „I. L. Cara­­giale", înregistrat în anul 1969; 22.30 Prim plan: Dumitru Dumi­tru, Erou al Mun­cii Socialiste, directorul I.A.S. Pietroiu; 23.00­ Telejurnalul de noapte. Cinematografe VICTORIA, orele 9; 1110; 14.30; 16.40; 18.50; 21 „Numai mortul va răspunde", producţie a studiouri­lor poloneze. REPUBLICA, orele 9; 11.15; 14; 16.15; 18.30; 20.45: „Alfa—Romeo şi Julieta", produc­ţie a studiourilor maghiare cu Éva Ruttkay, Zoltán Latinovics. CINEMATOGRAFUL DE ARTA „COPOU", orele 9, 11; 15; 17, 19;­­21: „Canarul şi viscolul“, ci­­nema­scop-color, producţie a stu­dioului „Bucureşti". Regia : Ma­nole . Marcus... ARXAI-vi­sele 9,15, 11;15, 15; 17; 19; 21 „Noul an­gajat", producţie a studiourilor poloneze. Completare „Varşovia în pictura Canoleto". TATARASI, orele 16; 18; 20: „Misteriosul X din Cosmos", cinemascop, pro­ducţie a studiourilor japoneze. Completare „Douăzeci de secun­de". NICOLINA, orele 16; 18; 20: „Sub semnul lui Monte Cristo", producţie a studiourilor franceze. Completare : „Aşa e Varşovia“. Teatrul Naţional La ora 19.30, Teatrul Naţio­nal prezintă un spectacol cu piesa „Tango la Nisa". Sunt va­labile biletele cu seria 142. Seară de filme franceze Azi la ora 20.15, în amfitea­trul I al Universităţii ieşene va avea loc o seară de filme fran­ceze. Cu acest prilej, iubitorii celei de a 7-a arte vor putea viziona filmul „Ruy Bias" de Victor Hugo. Filmul va fi prezentat de lec­torul francez Jean Delaperriére. Biroul de turism pentru tineret Tinerii din judeţul Iaşi pot participa la următoarele excursii externe cu petrecerea revelionu­lui : R. S. Cehoslovacă (Praga — Karlovy-Vary) în perioada 29 de­cembrie a.c. — 7 ianuarie 1971.­ Costul excursiei este de 1180 lei plus 265 lei, bani de schimb. R. P. Polonă (Varșovia—Kraco­­via) perioada 29 decembrie a.c.— 7 ianuarie 1971. Costul este de 985 lei plus 300 lei, bani de schimb. R. P. Bulgară, 29 decem­brie a.c. — 3 ianuarie 1971. Cos­tul excursiei 584 lei, plus 130 lei, bani de schimb. R. P. Un­gară, de la 30 decembrie a.c.— 4 ianuarie 1971. Costul excursiei 570 lei, plus 250 lei, bani de schimb. înscrierile se fac la sectorul de turism al Comitetului judeţean Iaşi al U.T.C. şi la Agenţia BTT de la Casa de cultură a tineretului şi studenţilor pînă la data de 30 octombrie a.c. Pronoexpres Extragerea I : 19 9 3 4 12 36 38 23. Extragerea a II-a : 20 8 13 6 2 42 3 27. Extragerea a III-a : 15 44 I 26 12 6 37 8. Extragerea a IV-a : 11 20 10 24 3 28 6 9. Extragerea a V-a : 16 21 31 Vremea se va încălzi uşor cu cerul variabil la temporar acope­­rit. Local va ploua slab. Vintul va sufla slab la moderat din sec­­torul sud-vestic. Temperatura a­­erului în creştere uşoară ; mini­mele vor fi cuprinse între 0 şi 5 grade, iar maximele între 13 și 16 grade. Diminea­ța se va semnala ceață slabă.­ 37 14 12 19 43.U . A . w ■ 37 14 12 19 43. J^XpOziţie pioniereasca 8 Timpul probabil Echipajele pioniereşti de expediţionari „Vînătorii lui Dragoş", câştigătoare ale ma­relui trofeu „Busola de aur” şi „Moldavia”, de la Şcoala ge­nerală din comuna Butea, s-au întors din expediţiile concursu­lui republican cu trofee inte­resante pe care le-au înmănun­cheat intr-o expoziţie deschi­să recent la Casa pionierilor. Sunt expuse colecţii etnografi­ce, folcloristice, geologice, ier­bare, fotografii, albume, cule­geri de poezii şi cintece popu­lare, caiete cu date despre o­­biceiuri și tradiții, culese din mai multe zone geografice ale țării.

Next