Flacăra Iaşului, februarie 1971 (Anul 27, nr. 7580-7603)

1971-02-25 / nr. 7600

ANUL nu Nr. 7600 JOI FEBRUARIE 1071 4 RABINI SB BANI 25 Organ al Comitetului judeţean Iaşi al P.C.R. şi al Consiliului popular judeţean Cuvintarea tovarăşului NICOLAE CEAUŞESCU la Consfătuirea de luc centralelor industriale şi ai celorlalte unităţi cu statut de centrală Stimaţi tovarăşi, Aş dori să încep prin a adresa tuturor participanţilor la această consfătuire de lucru un salut din partea Comitetului Central al partidului. (Aplauze puternice, prelungite). La consfătuire participă cadre de conducere ale unităţilor economice cu statut de centrală, directori ai unor institute de cercetare, conducerile ministerelor, secretarii cu problemele economice de la comitetele judeţene şi alţi activişti de partid, de sindicat şi de stat. Prin caracterul său, consfătuirea reprezintă un adevărat forum de dezbatere largă a celor mai importante probleme ale activităţii economice din ţara noastră. In discuţiile care au avut loc la ministere, cit şi în plenul consfătuirii, s-a relevat justeţea hotărîrilor Conferinţei Naţionale a partidului privind Îmbunătăţirea organizării şi conducerii activităţii economice. Deşi centralele industriale îşi desfăşoară activitatea doar de un an şi jumătate, putem spune că ele şi-au dovedit pe deplin eficienţa. In timpul lucrărilor consfătuirii s-au subliniat pe larg aspectele pozitive şi, în acelaşi timp, s-au adus unele critici îndreptăţite, atît cu privire la organizarea centralelor, cît şi în legătură cu metodele şi stilul lor de lucru. Au fost formulate multe propuneri privind sporirea drepturilor centralelor, îndeosebi în ce priveşte problemele de finanţare. Nu însă în aceeaşi măsură tovarăşii care au luat cuvîntul s-au preocupat de unele deficienţe din activitatea proprie, de felul cum trebuie acţionat pentru a spori eficienţa activităţii unităţilor noastre economice. Din acest punct de vedere, aş putea spune că dezbaterile din consfătuirea noastră au avut un anumit minus. De asemenea, în cadrul consfătuirii au fost făcute o serie de critici şi propuneri — în cea mai mare parte juste— cu privire la proiectele de legi supuse discuţiilor. Putem aprecia deci că dezbaterile s-au desfăşurat într-un spirit de lucru; ele au oglindit creşterea nivelului general al cadrelor noastre din economie, competenţa profesională şi înaltul lor spirit de răspundere pentru bunul mers al întregii activităţi economice. Problemele ridicate în consfătuire vor trebui să fie analizate temeinic, ţinindu-se seama de ele atît la definitivarea proiectelor de legi, cît şi la stabilirea măsurilor de îmbunătăţire în continuare a organizării, planificării şi conducerii activităţii economice. Consfătuirea noastră are loc într-o perioadă deosebit de importantă pentru dezvoltarea economică şi social-culturală a ţării, marcată prin încheierea cu succes a cincinalului 1968 —1970 şi trecerea la realizarea noului plan de cinci ani. După cum cunoaşteţi cu toţii, prevederile cincinalului trecut au fost îndeplinite cu succes. Producţia industrială a continuat să se dezvolte în ritmuri înalte, superioare celor prevăzute în plan; s-au construit şi dat în funcţiune numeroase obiective în industrie, agricultură şi în celelalte ramuri, s-au obţinut noi progrese însemnate în repartizarea raţională, armonioasă a forţelor de producţie pe întreg teritoriul ţării. România a făcut în această perioadă noi paşi înainte pe drumul creşterii forţei sale economice, al valorificării tot mai intense a potenţialului material şi uman. Ca urmare a rezultatelor obţinute în dezvoltarea producţiei, în mai buna gospodărire a resurselor ţării, venitul naţional a crescut într-un ritm mediu de 7,7 la sută. Pe această bază au fost luate importante măsuri privind creşterea nivelului de trai al populaţiei, au sporit veniturile tuturor oamenilor muncii de la oraşe şi sate, au fost majorate în această perioadă toate categoriile de salarii şi îndeosebi salariile mici, au crescut pensiile şi alocaţiile pentru copii, s-a realizat un important program de construcţii de locuinţe. Toate aceste realizări au fost posibile datorită muncii pline de abnegaţie desfăşurate de întregul popor pentru înfăptuirea politicii partidului privind dezvoltarea economică şi socială a patriei noastre socialiste. Analizînd aceste rezultate, recenta plenară a Comitetului Central al partidului a dat o înaltă apreciere muncii desfăşurate în perioada cincinalului 1966—1970 de clasa noastră muncitoare, de ţărănime, intelectualitate, de toţi oamenii muncii şi le-a adresat tuturor calde felicitări pentru succesele obţinute. Cincinalul care a trecut a însemnat totodată pentru ţara noastră perioada aplicării unor importante măsuri menite să asigure o îmbunătăţire a organizării şi conducerii economiei, a întregii vieţi sociale. S-au creat condiţii pentru apropierea conducerii de activitatea concretă, pentru rezolvarea mai operativă a problemelor producţiei şi vieţii social-culturale. In cadrul acestor măsuri, stabilite pe baza hotărîrilor Conferinţei Naţionale a partidului, se numără şi crearea centralelor industriale, care a însemnat un pas important pe calea perfecţionării conducerii şi planificării activităţii economice. O deosebită importanţă a avut crearea consiliilor de administraţie şi a comitetelor de direcţie. Instituţionalizarea adunărilor generale ale salariaţilor, care au contribuit la promovarea largă a principiului conducerii colective, la atragerea mai intensă a maselor de oameni ai muncii la organizarea şi conducerea producţiei, la adîncirea democratismului socialist în economie şi în întreaga viaţă socială, îmbunătăţirea muncii de planificare, dezvoltarea relaţiilor contractuale din economie, organizarea mai bună a activităţii de investiţii, perfecţionarea comerţului exterior şi a sistemului financiar şi de credit, îmbunătăţirea cadrului legislativ al activităţii economice şi alte măsuri luate in această perioadă au creat condiţii ca centralele industriale să se afirme tot mai mult ca organisme principale în viaţa economică a ţării, nu înfăptuirea politicii partidului şi statului în acest domeniu hotăritor pentru progresul întregii noastre societăţi. Tovarăşi. Doresc să mă refer, în continuare, la cîteva probleme pe care le consider mai importante. In primul rind, in legătură cu organizarea şi funcţionarea centralelor şi a celorlalte unităţi cu statut de centrală. Putem spune că activitatea desfăşurată de aceste unităţi în cursul anului 1971 a demonstrat că modul de organizare a producţiei pe care l-am adoptat corespunde pe deplin stadiului actual de dezvoltare a economiei noastre socialiste. Ţinînd seama de cerinţele pe care le ridică desfăşurarea revoluţiei tehnico-ştiinţifice contemporane, de procesul intens de dezvoltare şi diversificare a economiei noastre, a apărut ca o necesitate obiectivă concentrarea producţiei în unităţi mari în stare să asigure o conducere superioară din toate punctele de vedere a activităţii economice. Faptele demonstrează că era greu să se asigure o bună conducere a producţiei materiale, perfecţionarea proceselor de muncă şi, în general, dezvoltarea forţelor de producţie ale societăţii noastre socialiste menţinîndu-se un număr mare de unităţi dispersate ; aceasta presupunea atît risipirea cadrelor — care constituie problema cea mai importantă — cît şi dispersarea mijloacelor economice, financiare. De altfel, rezultatele pozitive obţinute de centralele industriale, contribuţia pe care ele au adus-o la realizarea planului de dezvoltare a economiei naţionale vin să adeverească pe deplin ceea ce am spus mai înainte. Consider pozitiv faptul că majoritatea centralelor s-au constituit pe baza conducerilor unor întreprinderi existente. De altfel, aşa cum s-a aratat aici, aceste unităţi au obţinut şi cele mai bune rezultate. După cum se ştie, la adoptarea hotâririi privind organizarea centralelor industriale s-a pornit de la ideea ca ele să devină unităţi de producţia şi nu organisme de coordonare. Este vorba deci de unirea, de concentrarea producţiei în unităţi mari şi nu de crearea unor organisme de îndrumare, lăsîndu-se însă ca activitatea de producţie să se desfăşoare mai departe în vechea formă. Se pare însă că nu toate centralele — şi nici chiar toate ministerele — au înţeles acest lucru. Mai există unele centrale ce funcţionează mai mult ca organisme de coordonare şi care, în mare parte, nu fac decît să reediteze, cu mici modificări, activitatea fostelor direcții generale din ministere. Desigur, trebuie să avem în vedere diversitatea mare a sectoarelor economiei noastre, deci și a formelor organizatorice , dar această diversitate nu trebuie să ducă la concluzia că trebuie să adoptăm principii deosebite în organizarea acestor unităţi economice. Putem să avem forme organizatorice foarte diverse, structuri sau organigrame foarte diferite — şi în această privinţă sînt de acord să lăsăm o libertate desăvîrşită ministerelor, centralelor şi organizaţiilor economice cu statut de centrală, dar toate trebuie să se încadreze în spiritul general de care am vorbit, să devină unităţi economice integrate care răspund de conducerea întregii activităţi de producţie, cu tot ce implică aceasta pentru unităţile respective. De asemenea, diversitatea de organizare, corespunzătoare specificului fiecărui sector şi fiecărei ramuri de activitate, nu trebuie să transforme aceste unităţi în mini-ministere — aşa cum s-a întîmplat cu unele centrale. Există centrale industriale care, pe lingă faptul că au o organizare şi atribuţiuni asemănătoare cu cele ale fostelor direcţii generale, şi-au creat şi un aparat numeros, unele depăşind cu mult personalul unor ministere economice. Acest lucru s-a realizat nu pe seama aparatului din ministere, pentru că aceasta tot ar fi fost un lucru pozitiv, ci, în special, pe seama cadrelor tehnice din întreprinderi. Aceasta a dus la slăbirea încadrării întreprinderilor cu personal de execuţie şi de conducere a producţiei, ceea ce a avut urmări negative în acest domeniu. N-aş putea să nu menţionez, de asemenea, faptul că în organizarea unităţilor economice cu statut de centrală nu s-au aplicat pînă la capăt hotărîrile de partid şi de stat privind trimiterea spre producţia a cadrelor din ministere. Fiecare minister a căutat să procedeze în aşa fel încît, pînă la urmă, toţi oamenii, cu mici excepţii, să rămînă în Bucureşti. Din toate aşa-zisele reduceri de personal care s-au realizat în ce priveşte aparatul ministerelor, nici 10 la sută nu au mers în unităţile de producţie în provincie, deşi ştim cu toţi că astăzi aproape 85 la sută din producţia ţării se realizează acolo, nu în Bucureşti. Insist asupra acestor aspecte pentru că trebuie să le avem în vedere la definitivarea măsurilor pe care urmează să le luăm în continuare în scopul asigurării cu cadre corespunzătoare a unităţilor productive. Pe bună dreptate au arătat aici mai mulţi tovarăşi că s-a observat o oarecare încetineală in preluarea de către centrale a activităţilor pe care acestea trebuiau să le îndeplinească. Desigur, cauzele pot fi mai multe. Sîntem la început şi, ca atare, a fost nevoie ca lucrurile să mai fie clarificate, dar se pare că a existat şi o oarecare reţinere, în primul rind din partea centralelor. Acestea nu s-au dovedit destul de hotărite in a prelua cît mai operativ atribuţiunile ce li s-au încredinţat şi a trece la realizarea tuturor sarcinilor ce le reveneau. Această reţinere este legată, desigur, şi de faptul că noua formă de organizare implică o creştere serioasă a răspunderilor cadrelor respective ; am întîlnit cazuri cînd unii tovarăşi aveau părerea că centralele nu trebuie să preia, totuşi, prea multe atribuţiuni şi sarcini de la ministere. Au existat reţineri şi la ministere — fireşte din alte motive. In parte, asemenea reţineri s-au născut dintr-o oarecare neîncredere în posibilităţile noilor organisme economice de a soluţiona corespunzător problemele conducerii şi organizării producţiei; ele au pornit însă şi dintr-o anumită teamă a aparatului central că dacă se vor trece prea multe atribuţiuni la centrale se va vedea că nu se justifică menţinerea unui personal atît de numeros la ministere şi că va fi necesar să se meargă mai ferm pe linia deplasării de sus în jos a cadrelor şi a forţelor noastre, a îndreptării lor spre procesul de producţie, acolo unde se hotărăşte pînă la urmă buna calitate a produselor. Cred însă că am ajuns acum în situaţia de a depăşi aceste reţineri. Consfătuirea de astăzi ne-a dat posibilitatea să clarificăm o serie de probleme in această privinţă şi va trebui să trecem cu hotărîre la realizarea, într-un timp cît mai scurt şi în condiţii cît mai bune, a sarcinilor puse de conducerea de partid şi de stat în acest domeniu. Aş dori să mă opresc, de asemenea, pe scurt, asupra unor probleme mai importante care trebuie să stea in faţa unităţilor economice cu statut de centrală, înainte de toate, doresc să subliniez necesitatea ca aceste întreprinderi cu statut de centrală să asigure o integrare completă economico-financiară a unităţilor care s-au reunit în cadrul lor, să devină în mod real organisme de conducere a activităţii de producţie, de bună gospodărire a mijloacelor materiale şi financiare. In acest sens, înseşi legea şi proiectul de statut pun în centrul preocupărilor această latură a activităţii centralelor industriale. Pornind de aici este necesar să acţionăm cu mai multă fermitate pentru profilarea şi specializarea producţiei. Aceasta, desigur, este valabil pentru toate unităţile noastre economice, ţinînd seama de specificul şi caracterul fiecărei activităţi. Doresc însă să mă refer îndeosebi la sectorul construcţiilor de maşini, unde această problemă este de o necesitate imediată. Pentru a realiza importantul program pe care acest sector îl are de îndeplinit în cadrul planului cincinal actual, şi pentru a face ca ramura construcţiilor de maşini să realizeze produse de înaltă tehnicitate atît pentru înzestrarea economiei naţionale cu maşini şi utilaje cu parametri de nivel mondial, cit şi pentru realizarea prevederilor mari de export, este necesar să lichidăm cit mai repede fărimiţarea actuală din acest sector şi să asigurăm o bună profilare şi specializare a producţiei. Nu mai este admisibil ca in fiecare din cele cîteva sute de unităţi ale industriei construcţiilor de maşini să se facă de toate. Cit timp vom avea, de exemplu, în fiecare unitate, mai mare sau mai mică, sectoare calde şi nu le vom concentra, cît timp nu vom reuni forţele de specialişti şi de cercetare şi nu vom asigura o îndrumare unitară a acestor sectoare, nu vom lichida rebuturile. Şi, se ştie că rebuturile reprezintă una din lipsurile mari ale acestui domeniu de activitate. Dacă vom menţine actualul fel de a lucra, continuînd să fabricăm în zeci de unităţi motoare şi subansamble şi nu vom profila întreprinderi speciale pe familii, pe grupe sau chiar pe produse specifice, nu vom avea producţie bună, de serie, nu vom avea o eficienţă economică corespunzătoare. Se pare însă că această problemă nu este bine înţeleasă în întreaga ramură a construcţiilor de maşini. Cînd s-au creat centralele s-a avut de la început în vedere — şi s-a trasat ca sarcină — ca unităţile din acest sector să treacă rapid la specializare. Nu doresc să mă refer în mod concret la nici un fel de centrale, deşi am vizitat în ultimele luni multe Întreprinderi şi am discutat cu mulţi dintre dumneavoastră. Trebuie să spun însă că ne mişcăm destul de încet în această privinţă, că există nici reţineri; fiecare conducător de întreprindere vrea să dovedească că poate face mai bine în unitatea sa anumite piese sau subansamble şi că nu este nevoie să aştepte să i le livreze o centrală sau alta specializată în realizarea unor asemenea produse. Or, a continua în felul acesta, înseamnă a lucra meşteşugăreşte ! Şi nu se poate merge aşa mai departe ! Construcţia de maşini trebuie să fie, prin excelenţă, modern organizată din toate punctele de vedere. Specializarea în construcţiile de maşini constituie o necesitate de prim ordin, dacă vrem, într-adevăr, să asigurăm produselor noastre un nivel tehnic ridicat şi competitivitate pe scară internaţională. Nu mă mai refer la celelalte ramuri pentru că problemele specializării se pun în mod diferit, deşi in această consfătuire unii tovarăşi au vorbit despre felul in care se acţionează in această privinţă în industria uşoară. Problema specializării trebuie, intr-adevăr, să o tratăm în mod diferenţiat, de la ramură la ramură, îndeosebi este necesar să acordăm, în această privinţă, atenţia principală construcţiilor de maşini şi, plecînd de aici, să realizăm tot ceea ce se impune pentru toate celelalte ramuri. In ce priveşte activitatea de cercetare şi proiectare doresc să arăt că în acest domeniu am făcut paşi insemnaţi înainte, am obţinut o serie de rezultate bune. In cincinalul care a trecut am creat un mare număr de institute şi centre de cercetare. In sectorul construcţiilor de maşini, unde in 1965 aveam doar două sau trei institute, am ajuns să avem astăzi 17 institute şi centre de cercetare. Consider că acesta este un lucru bun, aşa cum apreciez ca pozitiv faptul că aceste institute şi centre funcţionează îndeosebi pe lingă unităţile productive, la centrale, ceea ce asigură o strînsă legătură a activităţii de cercetare şi proiectare cu producţia. Nu vreau să mă mai refer la lipsurile care sunt în acest domeniu de activitate. Doresc însă să subliniez că va trebui să acordăm o atenţie mai mare cercetării şi proiectării, în special în ramura construcţiilor de maşini, unde introducerea noului este deosebit de rapidă. Se cunoaşte că în această ramură, într-un interval de 6-7 ani, apar noi tehnologii, noi motoare şi utilaje, noi maşini şi, dacă nu ţinem pasul, nu vom putea fi competitivi pe piaţa internaţională, nu vom putea înzestra economia naţională cu tehnica modernă, avansată. De aceea este necesar să acordăm o mare atenţie activităţii de cercetare din această ramură, introducerii cit mai rapide In producţie a rezultatelor ei. Aceasta este, desigur, valabil şi pentru celelalte ramuri de activitate — pentru chimie, metalurgie, industria minieră. Industria uşoară şi alimentară, In raport cu specificul şi caracterul fiecăreia. Este clar, de exemplu, că dacă avem un Institut minier-cărbune şi există 3 centrale industriale ale cărbunelui nu va trebui să înfiinţăm pentru fiecare din ele cite un institut. Desigur, o dată cu dezvoltarea activităţii de cercetare în institute este necesar ca şi în unităţile productive să sporească preocuparea pentru aplicarea rezultatelor cercetării, perfecţionarea continuă a producţiei, introducerea noului. Trebuie să avem în vedere necesitatea unei coordonări a cercetării ştiinţifice spre a nu risipi forţele şi a folosi mai bine atît cadrele, cit şi mijloacele tehnice, materiale şi financiare şi a obţine mai rapid soluţionarea unor probleme tehnico-ştiinţifice pe care le ridică dezvoltarea producţiei, progresul general al întregii ţări. De altfel, acesta a fost scopul înfiinţării, la timpul respectiv, a Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice. Pro continuate m pag. a 2-al ■ ................ . In pagina a 4-a • H INDOCHINA Puternice la ■ atacuri ale forțelor ■ S patriotice ■ ■ ■ CHILE Industria cupriferă nu va fi naționalizată Consfătuirea pe ţară a lucrătorilor din întreprinderile agricole de stat In Capitală au început miercuri dimineaţa lucrările primei Consfătuiri pe ţară a lucrătorilor din întreprinderile agricole de stat. Consfătuirea se înscrie pe linia promovată de conducerea partidului şi statului de a organiza periodic consultarea largă a lucrătorilor şi specialiştilor din diferite sectoare ale economiei naţionale, în legătură cu activitatea desfăşurată şi căile prin care pot fi puse în valoare, cît mai chibzuit şi deplin, rezervele de creştere a producţiei şi a eficienţei economice. La lucrările Consfătuirii participă aproape 2.600 de delegaţi — muncitori, tehnicieni, ingineri agronomi şi zootehnişti, medici veterinari şi economişti din întreprinderile agricole de stat— precum şi numeroşi invitaţi , activişti de partid, reprezentanţi ai ministerelor şi instituţiilor centrale, oameni de ştiinţă din institutele de cercetări şi din învăţămîntul superior agricol. Prima zi a lucrărilor Consfătuirii a fost consacrată dezbaterii pe secţii de specialitate: culturi de cîmp; legume şi cartofi; pomicultură; viticultură; vaci pentru lapte; taurine pentru carne; ovine; porcine; păsări şi animale mici. De asemenea, s-au purtat discuţii pe marginea celor mai moderne tehnologii şi forme de organizare a producţiei şi a muncii care pot contribui la sporirea continuă şi substanţială a aportului întreprinderilor agricole de stat, la dezvoltarea economiei noastre naţionale. In cursul zilei de joi, lucrările Consfătuirii se vor desfăşura în plen, urmînd a fi prezentate concluziile dezbaterilor din secţiile de specialitate şi a se stabili măsuri pentru perfecţionarea activităţii viitoare, în spiritul directivelor adoptate de partid în vederea ridicării agriculturii noastre socialiste pe trepte noi de progres. (Agerpres) Imagine de pe șantierul Centrului teritorial de calcul ce se construiește în zona industrială a Iașului. Foto: D. ROTARU—coresp. . RECICLAREA în pas cu cuceririle stiintei si tehnicii Proiectul de lege privind perfecţionarea pregătirii profesionale a salariaţilor din unităţile socialiste de stat, elaborat pe baza indicaţiilor recentei Plenare a Comitetului Central al Partidului Comunist Român, este supus dezbaterii publice în spiritul democraţiei socialiste ce caracterizează viaţa politică şi socială a ţării noastre. Izvorât din grija de a asigura un nivel profesional corespunzător şi informarea la zi cu tot ce este nou şi avansat în fiecare profesiune, această măsură dovedeşte preocuparea conducerii noastre de partid. De altfel legiferarea acestei îndatoriri a fiecărui cetăţean de a-şi perfecţiona calificarea corespunde întrutotul cerinţelor economiei şi culturii noastre în plină dezvoltare. Incepind de astăzi ziarul nostru va oferi un cadru larg acestor dezbateri. Unul din imperativele principale ale epocii noastre, pentru oricine activează în cîmpul muncii, este de a se ţine la curent cu toate cuceririle ştiinţei şi tehnicii, cu toate transformările economice şi sociale pe care le trăim. Ritmul trepidant de dezvoltare în toate domeniile activităţii umane impune cunoaşterea transformărilor ce au loc de la an la an, cel puţin în sectorul în care muncim, pen maummmmammmamammsammam Prof. dr. docent Nicolae V. BOŢAN Institutul politehnic Iaşi tru ca roadele activităţii noastre să poată fi pe măsura şi la nivelul înnoirilor la care asistăm. Pe linia acestui imperativ se înscrie şi „Proiectul de lege privind perfecţionarea pregătirii profesionale a salariaţilor din unităţile socialiste de stat", supus dezbaterii publice, pentru ca fiecare din noi prin observaţiile şi propunerile pe care le vom face să putem contribui la completarea şi definitivarea lui. Citind cu deosebită atenţie acest proiect, am putut constata că aplicarea în practică a prevederilor pe care le (continuare in pag. a 2-a) j GARNET IEŞEAN Firme şi reclame... întunecoase Grija edililor pentru Înfrumuseţarea oraşului nostru, nu mai trebuie amintită , zilnic, sub ochii noştri, vedem cum locul caselor vechi, al bătrânelor cartiere îi iau graţioase construcţii, noi cvartale. Zilnic, ici apare un nou parc, colo se asfaltează o stradă, într-un loc apare un edificiu cultural-social sau sportiv, undeva un magazin modern ia locul trecutelor dughene. Noaptea, bulevardele oraşului capătă şi mai multă viaţă. Şuvoiul de oameni se scurge in toate sensurile pe sub felinarele fluorescente, inundă magazinele, cinematografele. Un plus de farmec, în umbrele serii, îi dau filmele şi reclamele luminoase. Sau, ar trebui să-l dea, pentru că majoritatea nu sunt aprinse. De curiozitate, în cîteva seri, am intrat în mai multe magazine, pentru a afla de ce se menţine o asemenea stare de lapte. Am aflat că sunt două cauze : ori neglijenţa unor şefi de magazine, (care încă n-au înţeles că aceasta e o datorie a lor), ori însuşi faptul că respectivele urme sau reclame sunt stricate. N-o să-i amintesc acum pe toţi cei care mi-au spus că „au uitat“ să aprindă firma luminoasă. Ar fi prea mulţi! Voi spune doar că după ce am trecut prin toate magazinele şi localurile scăldate în Întuneric de pe strada Lăpuşneanu, amintindu-le celor în cauză să-şi facă datoria, m-am uitat In urmă : reclamele sclipeau vesel, în toate culorile. Strada parcă era alta ! Cit despre cele stricate. .. ce să mai vorbim ! Cît timp a funcţionat firma hotelului „Unirea" ? Sau, ştie cineva ce culoare are firma librăriei „Mihai Eminescu"? Şi altele. Probabil că nici Atelierul de reparat utilaj comercial, care are sarcina să le repare, nu cunoaşte aceste lucruri. Şi astfel, oraşul e văduvit de o parte din farmecul său nocturn. Spun „farmec“, fiindcă nu mă gîndesc, nu vreau să mă gindesc, şi la estetica acestor Urme, care ori sînt şablonate, ori ilizibile (vezi hotel „Unirea“ — cînd funcţionează), ori sint pur şi simplu banale (vezi str. Gării şi cite altele). Oare cei care le fac se gindesc numai la scopul lor pur funcţional (pe care îl neglijează apoi, alţii), nu şi la frumuseţea străzilor noastre ? Cred că trebuie reconsiderată această problemă. Ne trebuie firme, dar ele să fie frumoase, şi... să funcţioneze (altfel, de ce le mai facem !?). Iar cei care uită să le folosească, să fie sancţionaţi, deoarece atentează la frumuseţea oraşului nostru. Const. PALADUŢA _______