Flacăra Iaşului, ianuarie 2009 (Anul 9, nr. 2497-2520)

2009-01-17 / nr. 2508

i SÂMBĂTĂ, 17 ianuarie 2009 ULTIMUL MINUT Raluca Olaru, eliminată în turul doi al calificărilor la Australian Open Jucătoarea de tenis Raluca Ioana Olaru, cap de serie numărul 16, a ratat, ieri, accesul în turul trei al calificărilor de la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, informează site­­ul oficial al competiţiei. Olaru a fost învinsă, în turul doi, de Marija Mirkovici (Australia), cu scorul de 6-4, 6-3. Antrenorul Gertjan Verbeek, demis de Feyenoord Rotterdam Antrenorul Gertjan Verbeek a fost demis, aseară, de la condu­cerea tehnică a echipei Feyenoord Rotterdam din cauza rezultatelor slabe ale echipei. Feyenoord îşi dorea câştigarea actualei ediţii a campionatului, dar, la jumătatea întrecerii, se află abia pe locul al 12-lea în clasament, fiind eliminată şi din Cupa UEFA. Directorul tehnic Peter Bősz şi antrenorul secund Wim Jansen au demisionat și ei, fiind solidari cu Verbeek. Fost antrenor cu rezultate bune la SC Heerenveen, Verbeek a sosit la Feyenoord în vara trecută. Clubul din Rotterdam nu a anunțat cine va fi succesorul lui Verbeek, însă nu al fost secund al acestuia, Leon Vlemmings, va asigura interimatul. Verbeek este al patrulea antrenor care părăseşte o echipă din prima ligă olandeză în actuala ediţie a cam­pionatului, după Raymond Atteveld (Roda Kerkrade), Willem van Hanegem (FC Utrecht) şi Hans Westerhof (Vitesse Arnhem). Wiltord va juca în următoarele şase luni la Marseille Atacantul francez Sylvain Wiltord, de la Rennes, s-a trans­ferat pentru următoarele şase luni la gruparea Olympiqu­e Marseille. Wiltord, 34 de ani, 92 de selecţii în reprezentativa Franţei, nu mai făcea parte din planurile tehnicianului echipei Rennes, Guy Lacombe. Confruntat cu absențe în com­partimentul său ofensiv, antrenorul marseillezilor, Eric Gerets, s-a declarat încântat de sosirea lui Wiltord. "îmi doream un atacant veritabil și nu am ezitat în aducerea sa aici pentru următoarele șase luni sau chiar mai mult. Wiltord poate aduce un plus în vestiarul nostru", a comentat Gerets. Pennant, transferat de la FC Liverpool la Portsmouth FC Liverpool a acceptat să-l cedeze la gruparea Portsmouth pe Jermaine Pennant, jucător utilizat foarte puţin în acest se­zon, suma tranzacţiei nefiind dată publicităţii. Sosit la Liverpool în anul 2006, Pennant, în vârstă de 26 de ani, a jucat 81 de partide pentru formația engleză, printre care finala Ligii Campionilor, pierdută, în 2007, la Atena, în fața echipei AC Milan. , ’ „ *■ . FLACARA IASULUI 16 Bergodi vine astăzi să negocieze preluarea Politehnicii tehnicianul italian va sosi în această seară, la ora 22:00, în Iaşi, iar mâine se va aşeza la masa tratativelor cu şefii grupării din Copou D­upă câteva zile de dis­cuţii telefonice, preşed­intele Politehnicii, Sorin Boca, a putut ieri să anunţe, în sfârşit, că antrenorul italian­ Cris­­tiano Bergodi va veni la Iaşi pen­tru a negocia preluarea condu­cerii tehnice a echipei din dealul Copoului. "După demisia domnului Ionuţ Popa, am decis sa aducem la echipă un antrenor experimentat si care a mai antrenat în Liga I. Domnul Bergodi se încadrează în cerinţele noastre şi de aceea în urma cu câteva zile am demarat discuţiile pentru preluarea echi­pei de dumnealui. Cristiano Ber­godi ne-a anunţat că vine sâmbă­tă la Iaşi să negociem preluarea conducerii tehnice a echipei noastre. El va ajunge, am înţeles, sâmbătă seară, cu avionul, în ju­rul orei 22:00", a afirmat Sorin Boca. Căpitanul formaţiei ieşene, Bogdan Onuţ, a afirmat că speră ca noul antrenor să-şi susţină jucătorii la fel ca Ionuţ Popa. "Am auzit şi eu că domnule Bergodi ar putea prelua Politehnica. Noi, ju­cătorii, nu avem nimic împotrivă. Dacă oficialii clubului au decis aşa, atunci noi trebuie să accep­tăm. Tot ce sperăm este ca dom­nul Bergodi să fie alături de noi, aşa cum a fost Ionuţ Popa, şi să­­ ne ajute să luăm banii restanţi. Am înţeles că acţionarii ne-au promis’ că ne vor’ da banii pe noiembrie până la plecarea în cantonament şi, în cel mai scurt timp, nu vor mai fi probleme fi­nanciare". Poli va pleca abia săptămâna viitoare în cantonament Sorin Boca a mai afirmat că data de plecare în cantonament nu mai este 16 ianuarie, cum fusese anunţat iniţial, din cauza faptului că echipa moldavă nu a numit încă un nou antrenor prin­cipal. "Jucătorii au efectuat în această săptămână vizita medi­cală şi, în continuare, se vor pre­găti în Copou, sub comanda an­trenorului secund Narcis Ciocâr­lan. Stabilisem iniţial plecarea în cantonament pentru data de 16 ianuarie, însă deoarece nu am numit încă un antrenor principal, plecarea se amână, cela mai pro­babil pentru începutul săptă­mânii viitoare", a declarat Boca. în altă ordine de idei, președ­intele clubului ieșean a precizat ca doi tineri­­ jucători din Argentina au venit, în aceste zile, să susţină probe de joc la gru­parea din Copou. "Aşa cum am spus la reunirea lotului, am reuşit să aducem doi jucători argentinieni. E vorba de Emmanuel Blanco, un mijlocaş ofensiv de 21 de ani, care a evoluat ultima dată în liga a IV-a din Argentina, la formaţia a doua a clubului Argentinos juniors şi Oscar Almanda, un fundaş dreapta, de 23 de ani, care a ju­cat ultima dată în liga a II-a din Argentina, la Club Atletico Bel­­grano. Aceştia urmează să fie văzuţi la lucru de noul antrenor în cantonamentul pe care îl va face echipa, după care vom lua o decizie în privinţa lor", a comple­tat Sorin Boca. Popa iubea fotbalul italian, Bergodi pare sâ iubească fotbalul românesc Murray crede că nu va avea un meci uşor cu Pavel Tenismanul britanic Andy Murray, care îl va întâlni pe Andrei Pavel în primul tur la Australian Open, a declarat, ieri, că l-a văzut pe român jucând de mai multe ori în trecut şi că ad­versarul său de la Melbourne este un tenisman talentat, informează scotsman.com. Pavel, numărul 1140 ATP, va reveni pe terenul de tenis la Australian Open, după aproape un an de pauză. El a abandonat, la 11 februarie 2008, în turul întâi al turneului de la Marsilia, în faţa lui Julien Benneteau, la scorul de 6-2, 1-0 pentru francez. De atunci, românul, care va împlini, la 27 februarie, 35 de ani, nu a mai dis­putat niciun meci oficial. "El are 34 de ani și l-am văzut destul de mult jucând atunci când eram mai mic. Evident, este un tenisman talentat. Va trebui să mă concentrez asupra propriului meu joc. Am jucat bine în ul­timele săptămâni şi antrena­mentele s-au desfăşurat bine", a explicat Andy Murray. Scoţianul a precizat că nu va trata cu indiferenţă întâlnirea cu Andrei Pavel, mai ales având în vedere faptul că în 2008 a fost eliminat de la Australian Open în primul tur de francezul Jo- Wilfried Tsonga, care nu se număra atunci printre favoriţi. Andy Murray l-a mai întâlnit pe Andrei Pavel, în 2005, în primul tur la US Open, meci pe care scoţianul l-a câştigat cu scorul de 6-3,­ 3-6, 3-6, 6-1, 6-4, deşi era bol­nav. "Consumasem prea multe băuturi energizante şi poate că eram prea hidratat, astfel că am vărsat totul, ceea ce nu era bine, însă a fost una din cele mai fru­moase atmosfere de care am avut parte la un meci în acea perioadă, astfel că am amintiri plăcute legate de partida cu Pavel. Era prima mea participare la US Open şi am câştigat în cinci seturi un meci foarte dificil", a relatat Murray. Kaka va analiza, luni, oferta primită de la Manchester City Mijlocaşul brazilian al formaţiei AC Milan, Kaka, va examina, luni, oferta de transfer venită din partea oficialilor grupării Manches­ter City, informează cotidianul britanic The Times. Potrivit sursei citate, după ce o primă propunere a clubului Mancester City a fost re­fuzată de Kaka, proprietarii saudiţi ai clubului englez au mărit oferta. Ei sunt acum pregătiţi să ofere aproape 150 de milioane de euro, din­tre care 120 milioane clubului lombard şi alte 30 de milioane către impresarii care se ocupă de negocierile pentru acest trasfer. Kaka, în vârstă de 27 de ani, şi-ar dori im­punerea în contract a unei clauză care să îi permite să plece de la Manchester City la sfârşitul sezonului 2009-2010 în cazul în care clubul nu va reuşi să se califice în Liga Campionilor. Antrenorul echipei Manchester City, Mark Hughes a confirmat că negocierile sunt încă în curs de desfășurare. Vopsele corecte Tel: 0232 241.591 - Fax: 0232 219.970 office@stas.com.ro - www.stas.com.ro www.flacarais.ro

Next