Flacăra Sibiului, 1968 (Anul 24 [25], nr. 3822-3835)
1968-02-14 / nr. 3834
O noua etapa în dezvoltarea învățamîntului nostru Studiul privind dezvoltarea învățămîntului de cultură generală și Studiul privind dezvoltarea învățămîntului profesional și tehnic, recent apărute în presă, se încadrează în mod organic în complexul de măsuri, menite să răspundă Hotărîrilor Congresului al IX-lea al Partidului Comunist Român, privind perfecţionarea învăţămîntului de toate gradele. Aceste studii, împreună cu Studiul privind dezvoltarea învăţămîntului superior, publicat în iulie 1967 şi dezbătut în coloanele ziarelor şi publicaţiilor de specialitate, formează un tot unitar, începînd cu învăţămîntul preşcolar şi terminînd cu învăţămîntul superior, concepute în deplină concordanţă cu etapa de dezvoltare a societăţii şi perspectivele largi ale economiei şi culturii noastre socialiste. Măsurile stabilite sînt o sinteză a tradiţiilor progresiste ale învăţămîntului nostru din trecut, a experienţei acumulate de şcolile de toate gradele, de la Reforma învăţămîntului din 1948 pînă astăzi şi a studierii rezultatelor şi orientării noi a învăţămîntului din statele cele mai avansate. Bogăţia de idei este şi rezultatul studiilor întreprinse pe teren de organele centrale de partid şi de stat şi al consultării unui număr mare de cadre didactice cu experienţă, metodă folosită cu succes şi în alte domenii de activitate. Rezultatele pozitive ale acestei metode ne întăresc tot mai mult convingerea necesităţii dezbaterii sistematice în presă şi în colectivele didactice a unor probleme actuale şi de perspectivă ale învăţămîntului, care să fie sintetizate de organele superioare şi apoi aplicate în practică, probleme începînd cu cele generale, pînă la cele de strictă specialitate. Apariţia celor trei studii a trezit interes, satisfacţie şi entuziasm în rîndul maselor de cetăţeni şi în special între cadrele didactice. Cu atît mai mari au fost satisfacţia şi încrederea cu cît în rîndurile celor trei studii şi-au văzut concretizate propunerile, gîndurile şi aspiraţiile spre ridicarea continuă a învăţămîntului de care sînt legaţi. Insă în faţa ideilor mari, înnoitoare nu ajung numai aplauzele, entuziasmul de moment, este nevoie de mobilizarea organizată a tuturor forţelor şi capacităţii didactice pentru traducerea în viaţă a ideilor şi măsurilor cu competenţă, pasiune şi dăruire, cu entuziasm patriotic şi de pe poziţia unei înalte etici profesionale. Iată de ce consider că, în toată opera de dezvoltare a învăţămîntului nostru, este necesar să avem în vedere în primul rînd omul menit să realizeze noua etapă, să studiem şi să popularizăm, în mai mare măsură decît pînă acum, experienţa pozitivă a cadrelor fruntaşe, să găsim forme noi mai eficace, mai operative de informare ideologică, ştiinţifică şi pedagogică a acestora, să punem un accent şi mai mare pe „educaţia educatorilor“ şi în special a acelora cu mai puţină experienţă în muncă şcolară, să stimulăm munca creatoare şi adevăratele valori, ca prin tot ansamblul de măsuri să perfecţionăm continuu toate cadrele didactice, la nivelul cerinţelor şi exigenţelor dezvoltării noastre economice şi social-culturale de mîine. Constantin PILOF şeful secţiunii de învăţămînt a Sfatului popular al oraşului Sibiu. Aspect din sala contabilității mecanizate a Casei raionale C.E.C. Sibiu. Prîmpeie dintr-o Urmare din pag. II Fie la cabana Păltiniş, fie la cabana 18, sau cea a turiştilor, sălile în care se serveşte masa sînt la fel de curate şi îngrijite, mîncărurile la fel de bine gătite şi gustoase, iar laudele aduse bucătăreselor, pe deplin justificate. In camerele luminoase, cu două sau mai multe paturi, dotate cu mobilier nou, buna dispoziţie continuă. Dar, în asemenea mediu, odihna totuşi devine obligatorie. Parcurgînd coridoarele, trecînd în dreptul uşilor, percepi doar ici-colo acordurile în surdină ale unor melodii redate de vreun aparat de radio portativ sau magnetofon. Multă muzică, nespus de multă, şi, pentru că muzica îmbie la dans, iată-i tot pe aceşti tineri, seara, la club sau în sala de mese, legănîndu-se în ritmul lent al tangoului, sau mai degrabă, iuţindu-şi mişcările, o dată cu interpretarea sincopată a muzicii de jazz. Pentru autenticitatea celor scrise pînă acum, un microinterviu solicitat unora dintre studenţii aflaţi la odihnă, Lucia Pop, studentă la Filologie — Cluj: „Sîntem entuziasmaţi de pitorescul staţiunii, de soarele cald al acestui februarie, dar mai ales de zăpada pe care, sinceră să fiu, nu speram s-o mai găsesc.“ Emilia Har şi Doina Vlad, studente la Facultatea de drept — Cluj: „Am mai vizitat Păltinişul, dar de fiecare dată ne încîntă mai mult, mai ales iarna. Sîntem cu toţii mulţumiţi de felul în care am fost primiţi. Cazarea şi mîncărurile servite aici, sunt într-adevăr excelente. Paul Farkas, student din Cluj: „Am venit, petrecem o vacanţă admirabilă şi vom pleca regretînd timpul scurt de care am beneficiat. în schimb, tolba plăcutelor amintiri — pelicula aparatului meu de fotografiat — e plină.“ txacanță plăcută Doi pictori la vîrsta începutului în cele cîteva cuvinte spuse în prefaţa catalogului acestei expoziţii, pe care cei doi tineri pictori mi-au făcut cinstea să mi-o ceară, m-am oprit mai mult asupra însemnătăţii prezentării celor 24 de lucrări ale lor, în cadrul unei manifestări publice. Nu voi repeta cele spuse în catalog, cu atît mai mult cu cît simplul fapt de a-şi trece lucrările din domeniul particular, privat, în cel public, este un act de curaj, justificat doar de conştiinţa ajungerii lor la un nivel al stăpînirii mijloacelor de expresie plastică, suficient pentru a putea fi arătată creaţia lor în public. Aurelian Ion Dinulescu este un pasionat, un romantic modern urmărit de aceia cărora le acordă admiraţia sa: Greco, Rembrandt, da Vinci, suprarealiştii. Dacă l-am fi văzut mergînd pe un singur drum al unuia dintre artiştii amintiţi— am fi considerat faptul o supunere oarbă unui idol. Realitatea este însă cu totul alta; idolul său, pe care nu putem să nu-l recunoaştem, este „pictura“ şi în numele ei, Aurelian Dinulescu îşi plasează admiraţia peste tot unde — prin oameni sau locuri — găseşte un conţinut filozofic ce poate fi redat prin mijloace plastice. Recunoaştem amintiri din operele văzute ale lui Greco, Rembrandt sau Leonardo, însă, ceea ce este mai preţios, recunoaştem în toate o unitate, adică mai precis personalitatea artistului, atîta cît s-a putut cristaliza pînă la această vîrstă mai mult decît tînără. Dacă studiului Aurelian Dinulescu îi datorează cunoaşterea vechilor maeştri, tinereţii sale îi datorează curajul de a vedea lumea, nu doar sub aspectele care ne cad încontinuu sub ochi, ci prin intermediul acelor detalii care, într-o împrejurare sau alta, într-un loc sau altul, sunt semnificative. Accentuarea acestor detalii, sublinierea lor, aducerea lor în primul plan, uneori supradimensionate, reordonează realitatea imediată în funcţie de sensibilitatea şi anumite afinităţi ale pictorului. Alt temperament, Dan Aldea şi-a plasat admiraţia şi serioasa stăpînire a mijloacelor de expresie asupra analizei raportului stabilit între forme şi culori în natură. Pentru aceasta, a pornit de la studierea temeinică a trupului omenesc, pe care l-a prezentat în diferite ipostaze în care mişcarea sau lumina îi dau înfăţişări pe cît de reale pe atît de ciudate uneori. La fel sînt văzute şi peisajele, mai ales clădirile, care în concepţia lui Aldea pierd detaliile nesemnificative pentru a se transforma într-un dialog subtil între materie şi lumină, aceasta din urmă distingînd detaliile şi punînd în evidenţă arhitectura prin alegerea esenţialului în detrimentul nonesenţialului. Penelul său se mişcă nuanţat pe pînză, urmărind parcă contactul vibrat al razelor de lumină, bombardînd — într-un termen ştiinţific — suprafaţa obiectului. De aceea, la Aldea, suprafeţele colorate sînt cîmpuri vibrate, nuanţate, fiecare suprafaţă cît de mică devenind „analiza“ cromatică a rezultatului acestei continui contrapuneri dintre realitatea concretă şi personalitatea artistului. Astfel, el ne descoperă de fiecare dată noi faţete, noi aspecte necunoscute nouă. Fără îndoială, că această expoziţie poate surprinde unele spirite, mai ales pe acelea care, în numele unei comodităţi ancestrale şi nemărturisite, socotesc cîmpul artei limitat la nişte funcţii în care subiectul este acela care prevalează asupra artistului. Din fericire, atît A. Dinulescu cît şi D. Aldea caută în acest dialog realitatea artist să facă să prevaleze artistul, şi calităţile evidente, mărturisite de lucrările expuse, pledează pentru dreptatea conceptului lor. De altfel, ei sînt la vîrsta marilor cristalizări, a precizării drumului pe care se vor angaja pentru împlinirea rostului lor în lume. Această dorinţă de a-şi preciza, public, încă de la o vîrstă a începuturilor conceptul lor estetic, îmi aminteşte o admirabilă frază a lui A. de Vigny, citată de A. Gide în jurnalul său: „O viaţă împlinită înseamnă realizarea gîndurilor tinereţii în anii maturităţii“. Radu IONESCU directorul Muzeului Academiei R. S. România Dansul umbrelelor. Foto: Fr. MSS Munca instructiv sarcină de mare Activitatea instructiv-educativă reprezintă o latură esenţială a muncii de culturalizare a maselor. Ea asigură continuarea procesului de instruire şi educare a cetăţenilor. Comitetul de cultură şi artă, prin comisia de răspîndire a cunoştinţelor cultural-ştiinţifice, pune un deosebit accent pe desfăşurarea, la un nivel cît mai înalt, a acestei activităţi de o deosebită importanţă în formarea şi dezvoltarea conştiinţei socialiste a locuitorilor satelor, în dezvoltarea spirituală multilaterală a acestora. Ponderea deosebită pe care această activitate o are în cadrul procesului de culturalizare reclamă o mare diversitate de forme care să îmbine, în modul cel mai fericit, utilul cu plăcutul. Plecînd de la cele arătate mai sus, Comitetul raional de cultură și artă a adoptat, din toamna anului trecut, măsuri care să sporească eficienţa activităţii instructiv-educative. Printre acestea amintim crearea brigăzilor ştiinţifice pe plan local şi acordarea unei mai mari autonomii căminelor culturale în organizarea acţiunilor de răspîndire a ştiinţei şi culturii. Din discuţiile purtate cu directorii căminelor culturale a reieşit că cerinţele spirituale ale satului contemporan impun forme mai eficiente de propagandă. Numărul mare al intelectualilor existenţi în comunele şi satele noastre, competenţa şi buna cunoaştere de către aceştia a tradiţiilor şi preferinţelor sătenilor, au permis organizarea de brigăzi ştiinţifice pe plan local. Concret, în raionul nostru s-au format 8 brigăzi ştiinţifice locale, în centre puternice, încadrate cu intelectuali bine pregătiţi. Celorlalte localităţi li s-a indicat ca, în funcţie de condiţiile lor specifice, să organizeze acţiuni cerînd sprijinul raionului, care le pune la dispoziţie conferenţiari din toate domeniile de activitate. S-a renunţat astfel la trimiterea intelectualilor cu anumite teme de la centru şi s-a lăsat libertatea de iniţiativă căminelor culturale. Din deplasările noastre pe teren am constatat că noua formă de lucru a brigăzilor ştiinţifice constituie un imbold în activitatea căminelor culturale. Brigada ştiinţifică din comuna Slimnic reuşeşte pe deplin să cîştige prestigiu în faţa sătenilor. Aci, după consultarea largă a opiniei publice, brigada ştiinţifică pregăteşte răspunsuri competente, aşteptate cu viu interes de cetăţeni. Noile cuceriri ale ştiinţei contemporane (grefarea unei inimi, lasser, despre farfuriile zburătoare, sateliţi, rachete cosmice etc.) sînt teme ce oglindesc răspîndirea noului. In acelaşi mod lucrează şi alte brigăzi ştiinţifice. Ţinînd însă cont de faptul că această formă locală e o noutate în stilul de muncă al brigăzilor, am constatat, în aceeaşi măsură, că lor trebuie să li se acorde un sprijin mai mare din partea organelor locale, în popularizarea acţiunilor, în sesizarea problemelor, a întrebărilor provenite din rîndul maselor. Aparatura şi materialul intuitiv, existent pe plan local, să fie pus la dispoziţia brigăzii într-o perfectă stare. Condiţii de desfăşurare a activităţii există în întreg raionul. Rămîne doar ca iniţiativa şi originalitatea tematicii, modul de realizare a ei, să însemne un progres în această direcţie. Propaganda prin conferinţe, seri literare, simpozioane, seri de calcul, medalioane reprezintă o parte însemnată a muncii instructiv-educative pe care trebuie să o desfăşoare căminele culturale. A reieşit, din analiza noastră, că pe alocuri se mai întîlnesc, din păcate, formalismul, şablonismul sau rutina. Conferenţiarul încă nu s-a debarasat de lectura monotonă a unui text expediat de Comitetul raional de cultură. Dintre conferenţiarii cei mai apreciaţi putem aminti, spre regretul nostru doar cîteva nume: prof. Vladimir Harea (Orlat), prof. Vaier Deleanu (Avrig), prof. Victor Voicu (Racoviţa) etc. Succesul lor se explică prin bogata documentare anterioară, cunoaşterea specificului comunei şi îmbinarea creatoare a textului expus, completat cu realităţile locale, exemplificîndu-şi tezele cu aspecte esenţiale, cu efect în rîndul auditorilor. Se constată, ca stil şi metode folosite, că se absolutizează genul de expunere uniformizată a unui text. Multe unităţi de cultură din raionul nostru nu reuşesc încă să stimuleze interesul masei prin varietatea de genuri folosite. Pe lîngă expuneri, ar trebui să existe mai multe simpozioane, jurnale vorbite, convorbiri, şezători cu auditoriul, încît acesta să simtă că este un participant activ la viaţa culturală a comunei, că ceea ce se ▼orbeşte îl priveşte în sens direct şi pe el, care nu poate să rămînă doar un simplu spectator. Bine se procedează la căminul cultural din Bungard. Deşi e un sat mic, numai cu două cadre didactice, planul de muncă pe luna ianuarie include o diversitate de teme şi genuri, într-o lună sunt prevăzute: jurnal vorbit, simpozion, medalion literar, şezătoare, dimineaţă de basm, seară tematică şi conferinţe. Este un exemplu concludent. La Amnaş, Alămor, Sibiel, de exemplu, conferinţele ocupă majoritatea genurilor din acţiunile propuse. Genurile amintite sunt folosite unilateral, unele cămine culturale merg pe linia obişnuinţei. E mai comod să organizeze numai conferinţe şi seri literare, deoarece nu există experienţă în organizarea convorbirilor, a unor schimburi de parări valoroase în cadrul cărora opinia masei s-ar afirma pregnant, s-ar spune lucruri mai interesante. încă nu s-a reuşit ca în toate căminele culturale acţiunile instructiv-educative să atingă un nivel prestigios, dublat de cele mai recente descoperiri ale cunoaşterii umane. Mulţi activişti culturali nesocotesc auditoriul, uitînd că acesta are astăzi mijloace diverse de informare, cunoaşte anumite lucruri de recentă valabilitate. Or, venind cu lucrări de pretenţii medii, o parte din ascultători afirmă pe bună dreptate că „aşa ceva s-ar mai fi auzit şi s-ar aştepta la explicaţii de profunzime". Prin aceasta am dori să se înţeleagă că un conferenţiar sau prezentator nu trebuie să se coboare la nivelul mediu de informare, ci printr-un limbaj pe înţelesul unei vaste categorii de auditori, să comunice idei, fapte cît mai interesante, la înălţimea epocii pe care o reprezintă. Octavian RUSU inspector la Comitetul raional de cultură şi artă Gheorghe NIŢU redactor CĂMINE CULTURALE SĂTEŞTI (2) educativă— răspundere