Flacăra Sibiului, 1968 (Anul 24 [25], nr. 3822-3835)

1968-02-14 / nr. 3834

O noua etapa în dezvoltarea învățamîntului nostru Studiul privind dezvoltarea învățămîntului de cultură generală și Studiul privind dezvoltarea învățămîntului pro­fesional și tehnic, recent apărute în presă, se încadrează în mod organic în complexul de măsuri, menite să răspundă Hotărîrilor Congresului al IX-lea al Partidului Comunist Român, privind perfecţionarea învăţămîntului de toate gradele. Aceste studii, împreună cu Studiul privind dezvoltarea învăţămîntului superior, publicat în iulie 1967 şi dezbătut în coloanele ziarelor şi publicaţiilor de specialitate, for­mează un tot unitar, începînd cu învăţămîntul preşcolar şi terminînd cu învăţămîntul superior, concepute în de­plină concordanţă cu etapa de dezvoltare a societăţii şi perspectivele largi ale economiei şi culturii noastre socialiste. Măsurile stabilite sînt o sinteză a tradiţiilor progresiste ale învăţămîntului nostru din trecut, a experienţei acumu­late de şcolile de toate gradele, de la Reforma învăţămîn­tului din 1948 pînă astăzi şi a studierii rezultatelor şi orien­tării noi a învăţămîntului din statele cele mai avansate. Bogăţia de idei este şi rezultatul studiilor întreprinse pe teren de organele centrale de partid şi de stat şi al consul­tării unui număr mare de cadre didactice cu experienţă, metodă folosită cu succes şi în alte domenii de activitate. Rezultatele pozitive ale acestei metode ne întăresc tot mai mult convingerea necesităţii dezbaterii sistematice în presă şi în colectivele didactice a unor probleme actuale şi de perspectivă ale învăţămîntului, care să fie sintetizate de organele superioare şi apoi aplicate în practică, probleme începînd cu cele generale, pînă la cele de strictă speciali­tate. Apariţia celor trei studii a trezit interes, satisfacţie şi entuziasm în rîndul maselor de cetăţeni şi în special între cadrele didactice. Cu atît mai mari au fost satisfacţia şi încrederea cu cît în rîndurile celor trei studii şi-au văzut concretizate propunerile, gîndurile şi aspiraţiile spre ridi­carea continuă a învăţămîntului de care sînt legaţi. Insă în faţa ideilor mari, înnoitoare nu ajung numai a­­plauzele, entuziasmul de moment, este nevoie de mobilizarea organizată a tuturor forţelor şi capacităţii didactice pentru traducerea în viaţă a ideilor şi măsurilor cu competenţă, pasiune şi dăruire, cu entuziasm patriotic şi de pe poziţia unei înalte etici profesionale. Iată de ce consider că, în toată opera de dezvoltare a învăţămîntului nostru, este necesar să avem în vedere în primul rînd omul menit să realizeze noua etapă, să stu­diem şi să popularizăm, în mai mare măsură decît pînă acum, experienţa pozitivă a cadrelor fruntaşe, să găsim forme noi mai eficace, mai operative de informare ideolo­gică, ştiinţifică şi pedagogică a acestora, să punem un ac­cent şi mai mare pe „educaţia educatorilor“ şi în special a acelora cu mai puţină experienţă în muncă şcolară, să stimulăm munca creatoare şi adevăratele valori, ca prin tot ansamblul de măsuri să perfecţionăm continuu toate cadrele didactice, la nivelul cerinţelor şi exigenţelor dez­voltării noastre economice şi social-culturale de mîine. Constantin PILOF şeful secţiunii de învăţămînt a Sfatului popular al oraşului Sibiu. Aspect din sala contabilității mecanizate a Casei raionale C.E.C. Sibiu. Prîmpeie dintr-o­ ­Urmare din pag. II Fie la cabana Păltiniş, fie la cabana 18, sau cea a turiştilor, sălile în care se serveşte masa sînt la fel de curate şi îngrijite, mîncărurile la fel de bine gătite şi gustoase, iar laudele aduse bucătăreselor, pe deplin justificate. In camerele luminoase, cu două sau mai multe paturi, dotate cu mobilier nou, buna dispoziţie continuă. Dar, în asemenea mediu, odihna totuşi devine obligatorie. Parcurgînd coridoarele, trecînd în dreptul uşilor, percepi doar ici-colo acordurile în surdină ale unor melodii redate de vreun aparat de radio por­tativ sau magnetofon. Multă muzică, nespus de multă, şi, pentru că muzica îmbie la dans, iată-i tot pe­ aceşti tineri, seara, la club sau în sala de mese, legănîndu-se în ritmul lent al tangoului, sau mai degrabă, iuţindu-şi mişcă­rile, o dată cu interpretarea sincopată a mu­zicii de jazz. Pentru autenticitatea celor scrise pînă acum, un microinterviu solicitat unora dintre studenţii aflaţi la odihnă, Lucia Pop, studentă la Filo­logie —­ Cluj: „Sîntem entuziasmaţi de pitores­cul staţiunii, de soarele cald al acestui februa­rie, dar mai ales de zăpada pe care, sinceră să fiu, nu speram s-o mai găsesc.“ Emilia Har şi Doina Vlad, studente la Facultatea de drept — Cluj: „Am mai vizitat Păltinişul, dar de fiecare dată ne încîntă mai mult, mai ales iarna. Sîntem cu toţii mulţumiţi de felul în care am fost primiţi. Cazarea şi mîncărurile servite aici, sunt într-adevăr excelente. Paul Farkas, student din Cluj: „Am venit, petrecem o vacanţă admirabilă şi vom pleca regretînd timpul scurt de care am beneficiat. în schimb, tolba plăcutelor amintiri —­ pelicula aparatului meu de fotografiat — e plină.“­ txacanță plăcută Doi pictori la vîrsta începutului în cele cîteva cuvinte spuse în prefaţa catalogului acestei expoziţii, pe care cei doi ti­neri pictori mi-au făcut cin­stea să mi-o ceară, m-am oprit mai mult asupra însemnătăţii prezentării celor 24 de lucrări ale lor, în cadrul unei mani­festări publice. Nu voi repeta cele spuse în catalog, cu atît mai mult cu cît simplul fapt de a-şi trece lucrările din do­meniul particular, privat, în cel public, este un act de curaj, justificat doar de con­ştiinţa ajungerii lor la un nivel al stăpînirii mijloacelor de ex­presie plastică, suficient pen­tru a putea fi arătată creaţia lor în public. Aurelian Ion Dinulescu este un pasionat, un romantic modern urmărit de aceia cărora le acordă admi­raţia sa: Greco, Rembrandt, da Vinci, suprarealiştii. Dacă l-am fi văzut mergînd pe un singur drum al unuia dintre artiştii amintiţi­­— am fi con­siderat faptul o supunere oarbă unui idol. Realitatea este însă cu totul alta; idolul său, pe care nu putem să nu-l recu­noaştem, este „pictura“ şi în numele ei, Aurelian Dinulescu îşi plasează admiraţia peste tot unde — prin oameni sau locuri — găseşte un conţinut filozofic ce poate fi redat prin mijloace plastice. Recunoaştem amintiri din operele văzute ale lui Greco, Rembrandt sau Leonardo, însă, ceea ce este mai preţios, recu­noaştem în toate o unitate, adică mai precis personalita­tea artistului, atîta cît s-a pu­tut cristaliza pînă la această vîrstă mai mult decît tînără. Dacă studiului Aurelian Dinu­lescu îi datorează cunoaşterea vechilor maeştri, tinereţii sale îi datorează curajul de a ve­dea lumea, nu doar sub aspec­tele care ne cad încontinuu sub ochi, ci prin intermediul acelor detalii care, într-o îm­prejurare sau alta, într-un loc sau altul, sunt semnificative. Accentuarea acestor detalii, sublinierea lor, aducerea lor în primul plan, uneori supra­dimensionate, reordonează rea­litatea imediată în funcţie de sensibilitatea şi anumite afini­tăţi ale pictorului. Alt temperament, Dan Al­­dea şi-a plasat admiraţia şi serioasa stăpînire a mijloace­lor de expresie asupra anali­zei raportului stabilit între forme şi culori în natură. Pen­tru aceasta, a pornit de la studierea temeinică a trupului omenesc, pe care l-a prezentat în diferite ipostaze în care mişcarea sau lumina îi dau înfăţişări pe cît de reale pe atît de ciudate uneori. La fel sînt văzute şi peisajele, mai ales clădirile, care în concep­ţia lui Aldea pierd detaliile nesemnificative pentru a se transforma într-un dialog sub­til între materie şi lumină, aceasta din urmă distingînd detaliile şi punînd în evidenţă arhitectura prin alegerea esen­ţialului în detrimentul non­­esenţialului. Penelul său se mişcă nuanţat pe pînză, ur­mărind parcă contactul vibrat al razelor de lumină, bombar­­dînd — într-un termen ştiin­ţific — suprafaţa obiectului. De aceea, la Aldea, supra­feţele colorate sînt cîmpuri vibrate, nuanţate, fiecare su­prafaţă cît de mică devenind „analiza“ cromatică a rezul­tatului acestei continui contra­­puneri dintre realitatea con­cretă şi personalitatea artistu­lui. Astfel, el ne descoperă de fiecare dată noi faţete, noi aspecte necunoscute nouă. Fără îndoială, că această ex­poziţie poate surprinde unele spirite, mai ales pe acelea care, în numele unei comodi­tăţi ancestrale şi nemărturisite, socotesc cîmpul artei limitat la nişte funcţii în care subiec­tul este acela care prevalează asupra artistului. Din fericire, atît A. Dinulescu cît şi D. Aldea caută în acest dialog realitate­a artist să facă să prevaleze artistul, şi calităţile evidente, mărturisite de lucră­rile expuse, pledează pentru dreptatea conceptului lor. De altfel, ei sînt la vîrsta marilor cristalizări, a preciză­rii drumului pe care se vor angaja pentru împlinirea ros­tului lor în lume. Această do­rinţă de a-şi preciza, public, încă de la o vîrstă a începu­turilor conceptul lor estetic, îmi aminteşte o admirabilă frază a lui A. de Vigny, ci­tată de A. Gide în jurnalul său: „O viaţă împlinită în­seamnă realizarea gîndurilor tinereţii în anii maturităţii“. Radu IONESCU directorul Muzeului Academiei R. S. România Dansul umbrelelor. Foto: Fr. M­SS Munca instructiv sarcină de mare Activitatea instructiv-educa­­tivă reprezintă o latură esen­ţială a muncii de culturalizare a maselor. Ea asigură conti­nuarea procesului de instruire şi educare a cetăţenilor. Co­mitetul de cultură şi artă, prin comisia de răspîndire a cu­noştinţelor cultural-ştiinţifice, pune un deosebit accent pe desfăşurarea, la un nivel cît mai înalt, a acestei activităţi de o deosebită importanţă în for­marea şi dezvoltarea conştiin­ţei socialiste a locuitorilor satelor, în dezvoltarea spiri­tuală multilaterală a acestora. Ponderea deosebită pe care această activitate o are în ca­drul procesului de culturali­zare reclamă o mare diversi­tate de forme care să îmbine, în modul cel mai fericit, uti­lul cu plăcutul. Plecînd de la cele arătate mai sus, Comitetul raional de cultură și artă a adoptat, din toamna anului trecut, măsuri care să sporească eficienţa activităţii instructiv-educative. Printre acestea amintim crea­rea brigăzilor ştiinţifice pe plan local şi acordarea unei mai mari autonomii căminelor culturale în organizarea acţiu­nilor de răspîndire a ştiinţei şi culturii. Din discuţiile purtate cu directorii căminelor culturale a reieşit că cerinţele spirituale ale satului contemporan im­pun forme mai eficiente de propagandă. Numărul mare al intelectualilor existenţi în co­munele şi satele noastre, com­petenţa şi buna cunoaştere de către aceştia a tradiţiilor şi preferinţelor sătenilor, au per­mis organizarea de brigăzi ştiinţifice pe plan local. Con­cret, în raionul nostru s-au format 8 brigăzi ştiinţifice lo­cale, în centre puternice, în­cadrate cu intelectuali bine pregătiţi. Celorlalte localităţi li s-a indicat ca, în funcţie de con­diţiile lor specifice, să organi­zeze acţiuni cerînd sprijinul raionului, care le pune la dis­poziţie conferenţiari din toate domeniile de activitate. S-a renunţat astfel la trimiterea intelectualilor cu anumite teme de la centru şi s-a lăsat li­bertatea de iniţiativă cămine­lor culturale. Din deplasările noastre pe teren am constatat că noua formă de lucru a brigăzilor ştiinţifice constituie un imbold în activitatea căminelor cultu­rale. Brigada ştiinţifică din comuna Slimnic reuşeşte pe deplin să cîştige prestigiu în faţa sătenilor. Aci, după con­sultarea largă a opiniei publi­ce, brigada ştiinţifică pregă­teşte răspunsuri competente, aşteptate cu viu interes de cetăţeni. Noile cuceriri ale şti­inţei contemporane (grefarea unei inimi, lasser, despre far­furiile zburătoare, sateliţi, ra­chete cosmice etc.) sînt teme ce oglindesc răspîndirea nou­lui. In acelaşi mod lucrează şi alte brigăzi ştiinţifice. Ţinînd însă cont de faptul că această formă locală e o noutate în stilul de muncă al brigăzilor, am constatat, în aceeaşi măsură, că lor trebuie să li se acorde un sprijin mai mare din partea organelor lo­cale, în popularizarea acţiuni­lor, în sesizarea problemelor, a întrebărilor provenite din rîndul maselor. Aparatura şi materialul intuitiv, existent pe plan local, să fie pus la dis­poziţia brigăzii într-o per­fectă stare. Condiţii de desfăşurare a activităţii există în întreg raio­nul. Rămîne doar ca iniţiativa şi originalitatea tematicii, mo­dul de realizare a ei, să în­semne un progres în această direcţie. Propaganda prin conferinţe, seri literare, simpozioane, seri de calcul, medalioane repre­zintă o parte însemnată a muncii instructiv-educative pe care trebuie să o desfăşoare căminele culturale. A reieşit, din analiza noastră, că pe a­­locuri se mai întîlnesc, din păcate, formalismul, şablonis­­mul sau rutina. Conferenţiarul încă nu s-a debarasat de lec­tura monotonă a unui text ex­pediat de Comitetul raional de cultură. Dintre conferen­ţiarii cei mai apreciaţi putem aminti, spre regretul nostru doar cîteva nume: prof. Vladi­mir Harea (Orlat), prof. Va­ier Deleanu (Avrig), prof. Vic­tor Voicu (Racoviţa) etc. Suc­cesul lor se explică prin bo­gata documentare anterioară, cunoaşterea specificului comu­nei şi îmbinarea creatoare a textului expus, completat cu realităţile locale, exemplificîn­­du-şi tezele cu aspecte esen­ţiale, cu efect în rîndul audi­torilor. Se constată, ca stil şi me­tode folosite, că se absoluti­zează genul de expunere uni­formizată a unui text. Multe unităţi de cultură din raionul nostru nu reuşesc încă să sti­muleze interesul masei prin varietatea de genuri folosite. Pe lîngă expuneri, ar trebui să existe mai multe simpo­zioane, jurnale vorbite, con­vorbiri, şezători cu auditoriul, încît acesta să simtă că este un participant activ la viaţa cul­turală a comunei, că ceea ce se ▼orbeşte îl priveşte în sens direct şi pe el, care nu poate să rămînă doar un simplu spectator. Bine se procedează la că­minul cultural din Bungard. Deşi e un sat mic, numai cu două cadre didactice, planul de muncă pe luna ianuarie in­clude o diversitate de teme şi genuri, într-o lună sunt prevă­zute: jurnal vorbit, simpozion, medalion literar, şezătoare, di­mineaţă de basm, seară tema­tică şi conferinţe. Este un exemplu concludent. La Amnaş, Alămor, Sibiel, de exemplu, conferinţele ocupă majoritatea genurilor din ac­ţiunile propuse. Genurile amin­tite sunt folosite unilateral, unele cămine culturale merg pe linia obişnuinţei. E mai comod să organizeze numai conferinţe şi seri literare, de­oarece nu există experienţă în organizarea convorbirilor, a unor schimburi de parări va­loroase în cadrul cărora opi­nia masei s-ar afirma preg­nant, s-ar spune lucruri mai interesante. încă nu s-a reuşit ca în toate căminele culturale acţiu­nile instructiv-educative să a­­tingă un nivel prestigios, du­blat de cele mai recente des­coperiri ale cunoaşterii umane. Mulţi activişti culturali neso­cotesc auditoriul, uitînd că a­­cesta are astăzi mijloace di­verse de informare, cunoaşte anumite lucruri de recentă va­labilitate. Or, venind cu lu­crări de pretenţii medii, o parte din ascultători afirmă pe bună dreptate că „aşa ceva s-ar mai fi auzit şi s-ar aş­tepta la explicaţii de profun­zime". Prin aceasta am dori să se înţeleagă că un confe­renţiar sau prezentator nu tre­buie să se coboare la nivelul mediu de informare, ci prin­­tr-un limbaj pe înţelesul unei vaste categorii de auditori, să comunice idei, fapte cît mai interesante, la înălţimea epocii pe care o reprezintă. Octavian RUSU inspector la Comitetul raional de cultură şi artă Gheorghe NIŢU redactor CĂMINE CULTURALE SĂTEŞTI (2) educativă— răspundere

Next