Flacăra, iulie-septembrie 1978 (Anul 27, nr. 27-39)
1978-07-06 / nr. 27
Ш NOU SI VECHI IN UNIVERS Dezbaterile mondiale in problemele dezarmării Idei valoroase pentru construcţia păcii Timp de săptămîni şi, în aceste ultime zile, cu interes şi speranţe sporite, întreaga omenire şi-a concentrat atenţia asupra desfăşurării primei sesiuni speciale a O.N.U. consacrate dezarmării. Acum, cînd forumul de la New York şi-a încheiat lucrările, cînd Adunarea Generală a adoptat prin consens Documentul final, caracterul de eveniment cu profunde implicaţii în viaţa omenirii pe care l-a constituit sesiunea specială de la Naţiunile Unite este evident. Aşa cum sublinia în cadrul ultimei şedinţe secretarul general al O.N.U., „sesiunea specială a fost cea mai largă dezbatere asupra dezarmării care a avut loc vreodată pe plan internaţional“. De mai multă vreme, prin acţiuni concrete, popoarele, forţele progresiste ale umanităţii îşi afirmă tot mai hotărît voinţa de a limita, într-o primă fază, apoi de a stopa definitiv demenţiala cursă a înarmărilor. Urmare firească, necesară a acestei energice mişcări de opinie şi acţiune, sesiunea specială a Adunării Generale a O.N.U consacrată dezarmării şi-a propus, de la început, pe de o parte să înregistreze poziţiile principiale ale statelor lumii faţă de imperativul dezarmării iar, pe de alta, să acumuleze propunerile concrete, modalităţile concrete care, introduse într-un document unitar, într-un program de acţiune, să determine scoaterea din imobilism a diverselor foruri şi structuri ce se ocupă de problemele dezarmării. Prima etapă a schimbului de vederi de la Naţiunile Unite — dezbaterile generale — au demonstrat năzuinţa puternică spre pace şi securitate a popoarelor din lumea întreagă. După cum sublinia secretarul general al O.N.U., aceste dezbateri „au confirmat că sesiunea specială a Adunării Generale consacrate dezarmării este un forum unic în care se poate realiza schimbul de păreri in problemele principale ale dezarmării, între toate popoarele, mari și mici...“. Intr-adevăr, reprezentanţi ai 137 de ţări — între care 23 de şefi de stat sau guvern, 7 vicepremieri şi 68 de miniştri de externe — precum şi reprezentanţii unor prestigioase institute de cercetări asupra păcii şi dezarmării, în intervenţiile lor, au atras atenţia asupra pericolului tot mai serios pe care-l reprezintă accelerarea cursei înarmărilor, mai ales pe plan calitativ, şi au formulat numeroase idei şi propuneri concrete privind modalităţile de înfăptuire a unor măsuri de dezarmare reală. Este demn de menţionat faptul că aproape toate statele — mari, mici ori mijlocii — reprezentate la sesiunea specială a Adunării Generale a O.N.U. au înaintat propuneri realiste, cu o certă valoare practică. Aceasta demonstrează că problema vitală a dezarmării priveşte deopotrivă întreaga umanitate, că ea nu poate fi încredinţată spre rezolvare nurmai unui grup restrîns de state, sau discutată de la bloc la bloc. Cuvîntările rostite în aceste zile de la tribuna Adunării Generale au relevat aproape în unanimitate pericolul nuclear existent astăzi în lume, s-au constituit în rechizitorii aspre la adresa marilor deturnări de resurse materiale şi umane din sfera dezvoltării în cea a înarmării, au atras atenţia asupra efectului minim sau aproape nul pe care tratatele de limitare a înarmărilor aflate în vigoare îl exercită asupra potenţialului militar al statelor. Adoptat prin consens de Comitetul plenar al sesiunii speciale a Adunării Generale a O.N.U. consacrată dezarmării, Documentul final — alcătuit din Preambul, Declaraţia de principii, Programul de acţiune şi Recomandări referitoare la mecanismul internaţional pentru negocieri — a fost elaborat în cadrul unei intense şi laborioase activităţi, desfăşurată iniţial în Comitetul pregătitor al sesiunii, apoi în organele de lucru ale acesteia. Pornind de la rolul central, de la răspunderea primordială a Organizaţiei Naţiunilor Unite în domeniul dezarmării, Documentul final subliniază rolul tot mai activ în acest domeniu care revine organizaţiei mondiale. în această direcţie. Documentul final stabileşte ca Adunarea Generală să fie principalul for de dezbatere al O.N.U. în problemele dezarmării, Comitetul pentru probleme politice şi de securitate al Adunării Generale urmînd să se ocupe în viitor exclusiv de ■problemele dezarmării. In acelaşi sens, s-a hotărit reactivarea Comisiei O.N.U. pentru dezarmare ca organ deliberativ specializat al Adunării Generale în acelaşi domeniu, al dezarmării. Sesiunea specială a hotărît, de asemenea, prin documentul său final, ca actuala conferinţă a Comitetului de dezarmare de la Geneva — ale cărei rezultate şi structuri s-au dovedit nesatisfăcătoare — să fie înlocuită cu un organism nou, Comitetul pentru dezarmare, care îşi va inaugura activitatea în ianuarie 1979. Noul comitet urmează să-şi desfăşoare activitatea pe baza unor reguli democratice, cum ar fi adoptarea hotărîrilor pe bază de consens, înlocuirea instituţiei copreşedinţiei prin sistemul conducerii lucrărilor prin rotaţie lunară de către toate statele membre. In acelaşi domeniu, al mecanismelor de negocieri, Documentul final prevede convocarea unei a doua sesiuni speciale a Adunării Generale a O.N.U. consacrate dezarmării, precum şi întrunirea Conferinţei mondiale de dezarmare. Intr-un capitol distinct, Documentul final consemnează propunerile şi sugestiile statelor, care au devenit o parte integrantă a lucrărilor sesiunii speciale şi care urmează să fie studiate în viitor. De subliniat că la primul punct din această listă de propuneri se află Hotărirea Comitetului Central al Partidului Comunist Român privind poziţia României în problemele dezarmării şi în primul rînd ale dezarmării nucleare. Este prezent, de asemenea, în această listă, ansamblul de direcţii de acţiune şi măsuri concrete în domeniul dezarmării prezentate la sesiunea specială din împuternicirea preşedintelui Nicolae Ceauşescu de către primul ministru al guvernului român. Era vital necesar ca nici una din propunerile utile, dintre ideile constructive avansate la sesiune să nu se piardă ci, dimpotrivă, să fie asigurat în continuare un cadru real de dezbatere şi fructificare a lor, în interesul dezarmării, al păcii şi securităţii popoarelor. Prezenţă dinamică încă din faza de pregătire a sesiunii, România — care se numără printre iniţiatorii acestui forum internaţional — şi-a materializat eforturile, şi-a adus o importantă contribuţie la elaborarea diverselor secţiuni ale Documentului final. Concepţia şi propunerile concrete ale ţării noastre în legătură cu abordarea şi principiile ce trebuie să stea la baza viitoarelor eforturi şi negocieri în sfera dezarmării şi-au găsit reflectarea in Documentul final. Ca urmare a activităţii susţinute a României, ca şi a altor state animate de dorinţa realizării unor progrese reale în cadrul negocierilor de dezarmare, idei precum participarea tuturor statelor în condiţii de deplină egalitate la soluţionarea problemelor dezarmării, creşterea rolului şi eficienţei O.N.U. în procesul dezarmării şi responsabilitatea deosebită ce revine în acest sens Adunării Generale, reactivarea Comisiei O.N.U. pentru dezarmare, caracterul deschis al dezbaterilor, pentru a putea fi supuse controlului opiniei publice şi alte contribuţii valoroase prezentate la actuala sesiune din împuternicirea preşedintelui Nicolae Ceauşescu, îşi află locul în Documentul final. România, care a acordat cea mai mare atenţie sesiunii speciale a O.N.U. consacrate dezarmării, măsurilor concrete îndreptate spre frînarea cursei înarmărilor, consideră că hotărîrile adoptate în cursul săptămînii trecute la Naţiunile Unite constituie doar începutul unei noi abordări a problematicii dezarmării. Aşa cum sublinia în cadrul ultimei şedinţe şeful delegaţiei României, reafirmînd convingerea hotărîtă a ţării noastre, adoptarea unor măsuri ferme şi angajante în domeniul dezarmării rămîne unul din imperativele şi unul dintre prerogativele O.N.U., o sarcină centrală a noilor structuri de negocieri stabilite în cadrul oferit de sesiunea specială: DOINA IOVANEL ■ ------------------------------------------------- OCHII ŞI URECHILE LUMII Un tur pe Terra A început Turul ciclist al Franţei şi simt că, deodată, ziua mi s-a mai îmbogăţit cu un rock. Trei săptămini, de dimineaţă, voi deschide ziarul şi voi căuta ştirea despre cel care a ciştigat etapa. Soarta balenelor, destinul stimulatoarelor cardiace — frumos destin ! - descoperirea unui dinte de mamut bicefal, ciocnirea dintre un transatlantic şi o rîndunică, atîtea şi atîtea basme zilnice care foiesc prin zonele de copilărire ale fiinţei, vor intra într-un uşor con de umbră pentru a mă lăsa să urmăresc povestea de la Pirinei la Alpi, precum odată, demult de tot, zile întregi n-am mîncat de zguduit се-am fost la povestea de la Apenini pină la Anzi, din „Cupre". Turul ciclist al Franței - ca să fiu cu totul sincer - mă interesează mai mult decît un zbor cosmic sau o traversare îndelungă a oceanelor. Nu cer să mi se dea dreptate, nu polemizez cu nimeni. Pe timpul Turului, o pace de copil mă cuprinde şi n-am spirit critic faţă de ea , aşa cum nu-mi trece prin cap să fiu critic literar cu „Cinci săptămîni in balon", cu „20 000 de leghe sub mări" sau „Testamentul unui excentric“, tot aşa nu sînt pornit să demistific Turul Franţei. Prea multe demistificâri duc la altă mistificare. Adevărul e că Turul Franţei nu m-a tulburat din copilărie - de ce să căutăm totul acolo ?, omul mai are o viaţă şi după aceea... — ci din adolescenţă. Eram soldat la Cluj cînd am citit pentru prima oară „Război şi pace“ şi, simultan, presa franceză cu Bartali, Coppi, Kubler, ca să trec mai departe spre Charly Gaul, luxemburghezul, şi Bahamontes, „vulturul din Toledo“. Colecţia „Miroir sprint", cu numerele speciale căutate din chioşc în chioşc bucureştean, cu clasica înfruntare Anquetil-Poundor, cu moartea lui Simpson, o ţin în bibliotecă, lingă Balzac, Rebreanu şi dosarele lumii în ultimul deceniu, de la '68, ca să dau o cifră, încoace. Nu văd vreo jignire adusă culturii prin vecinătatea lui „Miroir sprint" - „Special Tour“, lingă „Comedia umană". Dar felul cum pasiunile adolescenţei nu se maturizează şi se copilăresc, mă intrigă. Multe evenimente ar fi trebuit să-mi deschidă ochii şi să mă silească la a renunţa de a mai vedea în Turul Franţei pe bicicletă un eveniment serios şi dramatic al existenţei mele. Recunosc : o seamă de evenimente mi-au deschis ochii dar după aceea i-am închis iarăşi, intr-o taciturnă acceptare că Turul, cu ale lui cîmpii şi piscuri, cu dramele şi comediile sale in adinea ’S de vale, cu ziariştii săi căţăraţi pe motociclete de unde scriu mai frumos ca Chateaubriand. Turul, ca epopee a energiei omeneşti pentru un ciob de nemurire, nu merită alungat din mine. A deschide ochii uu e criteriu suprem al desluşirii lucrurilor ; contează enorm şi asupra căror fapte îi închizi şi ce revelaţii au loc, atunci, sub pleoape. In fiecare vară, Turul Franţei imi spune că Terra e mai importantă decît cosmosul. Un minunat egoism raţional de pămîntean mă străbate din cap pînă-n degetul mic de la picior şi mină. Nu-mi mai simt scheletul, nu mai vreau să ştiu de el. Turul Franţei e pentru mine un eveniment poetic al vieţii de pămîntean. Unde mai pui că anul acesta nici nu există un favorit indiscutabil şi lipsesc supercampionii. Vom alerga un necunoscut. Ideea mea este că va învinge un ciclist oarecare, ca prin '57, mi se pare, cînd a biruit un obscur Walkowiak. Dau acest pronostic cu mult elan, elanul unui om fericit că nici un ordinator din cele programate pentru a indica echipa triumfătoare in „Mondialul” de fotbal n-a „văzut“ Argentina, cel mai „dulce" fiind ordinatorul Peruvian care a dat Olanda, învingătoare în finală a Scoţiei ! Imi vine să-i strig, ca unui om, în termenii lui nenea Iancu, măreţul : „Vino, nene, să te pup !“ RADU COSAŞU ■ _______________ | Flacăra pagina 20 Giulio Carlo Argan oaspete al ţării noastre Giulio Carlo Argan, apreciat istoric şi critic de artă, primarul capitalei Italiei ne-a vizitat recent ţara la invitaţia primăriei Bucureştiului. Prieten al României, admirator al istoriei şi artei româneşti, domnul Argan a avut amabilitatea să răspundă la cîteva întrebări pentru cititorii revistei. — Ca prieten al ţării noastre şi cunoscător al realizărilor ei, ţinînd cont de faptul că aţi vizitat-o în mai multe rînduri, ce gîndiţi acum despre România ? — Atît eu cît şi colegii mei care fac parte din delegaţia municipalităţii Romei, am fost de-a dreptul impresionaţi şi ne exprimăm admiraţia pentru forţa pe care România, condusă de preşedintele Nicolae Ceauşescu, o angajează în progresul său tehnic şi cultural. Datorită politicii juste şi clarvăzătoare a preşedintelui dv., România joacă un rol de mare importanţă pe plan internaţional. România pune problema dezvoltării sale sub semnul a doi factori fundamentali : caracterul ştiinţific al acestei dezvoltări şi formarea cadrelor la un nivel superior, astfel încît evoluţia economică din anii următori să nu fie doar efectul tehnicii avansate, ci şi al unei raţiuni politice avansate. Sub raport edi- litar am făcut o comparaţie între Bucureştiul de acum 11 ani, pe care l-am cunoscut cu prilejul Colocviului Brâncuşi, şi cel de astăzi. M-a impresionat foarte mult faptul că au fost şterse aproape complet urmele dezastruosului cutremur de anul trecut. Acest lucru este o dovadă de bună gospodărire, de voinţă a administraţiei oraşului şi de vitalitate a cetăţenilor săi. La Constanţa şi la Tulcea arhitectura se impune prin modernitate ca şi în Capitală, atît la edificiile culturale (teatre, cinematografe, muzee, case de cultură), administrative, cît şi la locuinţele populaţiei. Acest lucru mi-a confirmat faptul că în societatea socialistă, diferenţele care există în societatea burgheză între oraşele de provincie şi capitală se atenuează evident. — Ştiu că în afară de arta populară românească vă pasionează şi creaţia lui Brâncuşi. — Sculptura lui Brâncuşi, artist de mărimea unui Picasso sau Matisse, a deschis un nou drum în artă. In esenţialitatea sa a găsit rădăcini şi lumină în arta populară a ţării sale şi nu într-o cultură de clasă. Dacă există un artist care să fie considerat al poporului, acesta este fără îndoială Brâncuşi. — Care ar fi, după părerea dv., principalele deosebiri dintre arta populară şi cea aşa-zis cultă ? — Se poate spune că arta oraşului este arta schimbărilor scurte, aşa după cum istoria oraşului este istoria schimbărilor scurte. Istoria şi arta ţărănească sînt istoria şi arta unor lungi perioade. Istoria şi arta lumii ţărăneşti sînt cele ale unei colectivităţi şi nu ale unei individualităţi. în arta ţărănească există o netă deosebire între ceea ce fac bărbaţii şi femeile, în timp ce în arta citadină participarea femeilor, cel puţin în trecut, era aproape inexistentă. Arta ţărănească este o artă ornamentală şi nu informativă nereprezentînd evenimente istorice sau personaje istorice, ca arta aşa-zis cultă. — Care sînt proiectele dv. de viitor ? Urmărim cu interes prolifica dv. activitate pe plan artistic, cunoaştem majoritatea problemelor care au fost tratate de dv. şi, în prezent, traducem pentru Editura Meridiane interesanta dv. carte „Arta modernă. 1770—1970“, astfel încît ne dăm seama că mai aveţi destule probleme pe care veţi vrea să le clarificaţi. — După ce îmi va expira mandatul de primar, doresc să revin la preocupările mele de istoric de artă, pe care, dealtfel, nu le-am abandonat, dar cărora din păcate nu pot să le mai dedic atît de mult timp ca înainte. Funcţia de primar cere o muncă zilnică de 13—14 ore. Vreau să dezvolt tema culturii estetice ţărăneşti. In privinţa punerii în practică a proiectului de a dezvolta tema culturii estetice rurale, aş fi bucuros dacă aş putea să vin în ospitaliera dv. ţară pentru a studia inestimabilul patrimoniu artistic popular atît de bine conservat și valorificat în România. NICOLAE N. RADULESCU ■ ANUL XXVII Nr. 27 (1204) - 6 iulie 1978