Flacăra, iulie-septembrie 1978 (Anul 27, nr. 27-39)

1978-07-06 / nr. 27

Ш NOU SI VECHI IN UNIVERS Dezbaterile mondiale in problemele dezarmării Idei valoroase pentru construcţia păcii Timp de săptămîni şi, în aceste ul­time zile, cu interes şi speranţe sporite, întreaga omenire şi-a concentrat aten­ţia asupra desfăşurării primei sesiuni speciale a O.N.U. consacrate dezarmă­rii. Acum, cînd forumul de la New York şi-a încheiat lucrările, cînd Adu­narea Generală a adoptat prin consens Documentul final, caracterul de eve­niment cu profunde implicaţii în viaţa omenirii pe care l-a constituit sesiunea specială de la Naţiunile Unite este evi­dent. Aşa cum sublinia în cadrul ulti­mei şedinţe secretarul general al O.N.U., „sesiunea specială a fost cea mai lar­gă dezbatere asupra dezarmării care a avut loc vreodată pe plan internaţional“. De mai multă vreme, prin acţiuni concrete, popoarele, forţele progresiste ale umanităţii îşi afirmă tot mai hotărît voinţa de a limita, într-o primă fază, apoi de a stopa definitiv demenţiala cursă a înarmărilor. Urmare firească, necesară a acestei energice mişcări de opinie şi acţiune, sesiunea specială a Adunării Generale a O.N.U consacrată dezarmării şi-a propus, de la început, pe de o parte să înregistreze poziţiile principiale ale statelor lumii faţă de imperativul dezarmării iar, pe de alta, să acumuleze propunerile concrete, mo­dalităţile concrete care, introduse în­­tr-un document unitar, într-un program de acţiune, să determine scoaterea din imobilism a diverselor foruri şi struc­turi ce se ocupă de problemele dezar­mării. Prima etapă a schimbului de vederi de la Naţiunile Unite — dezba­terile generale — au demonstrat nă­zuinţa puternică spre pace şi securitate a popoarelor din lumea întreagă. După cum sublinia secretarul general al O.N.U., aceste dezbateri „au confirmat că sesiunea specială a Adunării Gene­rale consacrate dezarmării este un fo­rum unic în care se poate realiza schimbul de păreri in problemele prin­cipale ale dezarmării, între toate po­poarele, mari și mici...“. Intr-adevăr, reprezentanţi ai 137 de ţări — între care 23 de şefi de stat sau guvern, 7 vicepremieri şi 68 de miniştri de externe — precum şi reprezentanţii unor prestigioase institute de cercetări asupra păcii şi dezarmării, în interven­ţiile lor, au atras atenţia asupra perico­lului tot mai serios pe care-l repre­zintă accelerarea cursei înarmărilor, mai ales pe plan calitativ, şi au formu­lat numeroase idei şi propuneri con­crete privind modalităţile de înfăptuire a unor măsuri de dezarmare reală. Este demn de menţionat faptul că aproape toate statele — mari, mici ori mijlocii — reprezentate la sesiunea specială a Adu­nării Generale a O.N.U. au înaintat propuneri realiste, cu o certă valoare practică. Aceasta demonstrează că pro­blema vitală a dezarmării priveşte de­opotrivă întreaga umanitate, că ea nu poate fi încredinţată spre rezolvare nur­mai unui grup restrîns de state, sau discutată de la bloc la bloc. Cuvîntările rostite în aceste zile de la tribuna Adunării Generale au rele­vat aproape în unanimitate pericolul nuclear existent astăzi în lume, s-au constituit în rechizitorii aspre la adresa marilor deturnări de resurse materiale şi umane din sfera dezvoltării în cea a înarmării, au atras atenţia asupra efectului minim sau aproape nul pe care tratatele de limitare a înarmărilor aflate în vigoare îl exercită asupra po­tenţialului militar al statelor. Adoptat prin consens de Comitetul ple­nar al sesiunii speciale a Adunării Ge­nerale a O.N.U. consacrată dezarmării, Documentul final — alcătuit din Preambul, Declaraţia de principii, Pro­gramul de acţiune şi Recomandări refe­ritoare la mecanismul internaţional pentru negocieri — a fost elaborat în cadrul unei intense şi laborioase acti­vităţi, desfăşurată iniţial în Comitetul pregătitor al sesiunii, apoi în organele de lucru ale acesteia. Pornind de la rolul central, de la răspunderea primordială a Organizaţiei Naţiunilor Unite în domeniul dezarmă­rii, Documentul final subliniază rolul tot mai activ în acest domeniu care revine organizaţiei mondiale. în această direcţie. Documentul final stabileşte ca Adunarea Generală să fie principalul for de dezbatere al O.N.U. în proble­­­mele dezarmării, Comitetul pentru pro­bleme politice şi de securitate al Adu­nării Generale urmînd să se ocupe în viitor exclusiv de ■problemele dezarmă­rii. In acelaşi sens, s-a hotărit reacti­varea Comisiei O.N.U. pentru dezar­mare ca organ deliberativ specializat al Adunării Generale în acelaşi dome­niu, al dezarmării. Sesiunea specială a hotărît, de asemenea, prin documentul său final, ca actuala conferinţă a Comi­tetului de dezarmare de la Geneva — ale cărei rezultate şi structuri s-au dovedit nesatisfăcătoare — să fie înlo­cuită cu un organism nou, Comitetul pentru dezarmare, care îşi va inaugura activitatea în ianuarie 1979. Noul co­mitet urmează să-şi desfăşoare activi­tatea pe baza unor reguli democratice, cum ar fi adoptarea hotărîrilor pe bază de consens, înlocuirea instituţiei copre­­şedinţiei prin sistemul conducerii lu­crărilor prin rotaţie lunară de către toate statele membre. In acelaşi dome­niu, al mecanismelor de negocieri, Do­cumentul final prevede convocarea unei a doua sesiuni speciale a Adunării Generale a O.N.U. consacrate dezar­mării, precum şi întrunirea Conferinţei mondiale de dezarmare. Intr-un capitol distinct, Documentul final consemnează propunerile şi suges­tiile statelor, care au devenit o parte integrantă a lucrărilor sesiunii speciale şi care urmează să fie studiate în viitor. De subliniat că la primul punct din această listă de propuneri se află Hotă­­rirea Comitetului Central al Partidului Comunist Român privind poziţia Româ­niei în problemele dezarmării şi în pri­mul rînd ale dezarmării nucleare. Este prezent, de asemenea, în această listă, ansamblul de direcţii de acţiune şi mă­suri concrete în domeniul dezarmării prezentate la sesiunea specială din împuternicirea preşedintelui Nicolae Ceauşescu de către primul ministru al guvernului român. Era vital necesar ca nici una din propunerile utile, dintre ideile constructive avansate la sesiune să nu se piardă ci, dimpotrivă, să fie asigurat în continuare un cadru real de dezbatere şi fructificare a lor, în interesul dezarmării, al păcii şi secu­rităţii popoarelor. Prezenţă dinamică încă din faza de pregătire a sesiunii, România — care se numără printre ini­ţiatorii acestui forum internaţional — şi-a materializat eforturile, şi-a adus o importantă contribuţie la elaborarea diverselor secţiuni ale Documentului final. Concepţia şi propunerile concrete ale ţării noastre în legătură cu aborda­rea şi principiile ce trebuie să stea la baza viitoarelor eforturi şi negocieri în sfera dezarmării şi-au găsit reflectarea in Documentul final. Ca urmare a ac­tivităţii susţinute a României, ca şi a altor state animate de dorinţa realizării unor progrese reale în cadrul negocie­rilor de dezarmare, idei precum parti­ciparea tuturor statelor în condiţii de deplină egalitate la soluţionarea pro­blemelor dezarmării, creşterea rolului şi eficienţei O.N.U. în procesul dezar­mării şi responsabilitatea deosebită ce revine în acest sens Adunării Generale, reactivarea Comisiei O.N.U. pentru dez­armare, caracterul deschis al dezbate­rilor, pentru a putea fi supuse contro­lului opiniei publice şi alte contribuţii valoroase prezentate la actuala sesiune din împuternicirea preşedintelui Nicolae Ceauşescu, îşi află locul în Documentul final. România, care a acordat cea mai mare atenţie sesiunii speciale a O.N.U. consa­crate dezarmării, măsurilor concrete în­dreptate spre frînarea cursei înarmări­lor, consideră că hotărîrile adoptate în cursul săptămînii trecute la Naţiunile Unite constituie doar începutul unei noi abordări a problematicii dezarmării. Aşa cum sublinia în cadrul ultimei şe­dinţe şeful delegaţiei României, reafir­­mînd convingerea hotărîtă a ţării noas­tre, adoptarea unor măsuri ferme şi angajante în domeniul dezarmării ră­­mîne unul din imperativele şi unul din­tre prerogativele O.N.U., o sarcină cen­trală a noilor structuri de negocieri stabilite în cadrul oferit de sesiunea specială: DOINA IOVANEL ■ ­-------------------------------------------------­ OCHII ŞI URECHILE LUMII Un tur pe Terra A început Turul ciclist al Franţei şi simt că, deodată, ziua mi s-a mai îmbogăţit cu un rock. Trei săptămini, de dimineaţă, voi deschide ziarul şi voi căuta ştirea despre cel care a ciştigat etapa. Soarta balenelor, des­tinul stimulatoarelor cardiace — fru­mos destin ! - descoperirea unui din­te de mamut bicefal, ciocnirea dintre un transatlantic şi o rîndunică, atîtea şi atîtea basme zilnice care foiesc prin zonele de copilărire ale fiinţei, vor in­tra într-un uşor con de umbră pen­tru a mă lăsa să urmăresc povestea de la Pirinei la Alpi, precum odată, demult de tot, zile întregi n-am mîn­­cat de zguduit се-am fost la poves­tea de la Apenini pină la Anzi, din „Cupre". Turul ciclist al Franței - ca să fiu cu totul sincer - mă interesea­ză mai mult decît un zbor cosmic sau o traversare îndelungă a oceanelor. Nu cer să mi se dea dreptate, nu polemi­zez cu nimeni. Pe timpul Turului, o pace de copil mă cuprinde şi n-am spirit critic faţă de ea , aşa cum nu-mi trece prin cap să fiu critic literar cu „Cinci săptămîni in balon", cu „20 000 de leghe sub mări" sau „Testamentul unui excentric“, tot aşa nu sînt por­nit să demistific Turul Franţei. Prea multe demistificâri duc la altă mistifi­care. Adevărul e că Turul Franţei nu m-a tulburat din copilărie - de ce să cău­tăm totul acolo ?, omul mai are o viaţă şi după aceea... — ci din ado­lescenţă. Eram soldat la Cluj cînd am citit pentru prima oară „Război şi pace“ şi, simultan, presa franceză cu Bartali, Coppi, Kubler, ca să trec mai departe spre Charly Gaul, luxembur­ghezul, şi Bahamontes, „vulturul din Toledo“. Colecţia „Miroir sprint", cu numerele speciale căutate din chioşc în chioşc bucureştean, cu clasica în­fruntare Anquetil-Poun­dor, cu moar­tea lui Simpson, o ţin în bibliotecă, lingă Balzac, Rebreanu şi dosarele lumii în ultimul deceniu, de la '68, ca să dau o cifră, încoace. Nu văd vreo jignire adusă culturii prin vecinătatea lui „Miroir sprint" - „Special Tour“, lingă „Comedia umană". Dar felul cum pasiunile adolescenţei nu se ma­turizează şi se copilăresc, mă intrigă. Multe evenimente ar fi trebuit să-mi deschidă ochii şi să mă silească la a renunţa de a mai vedea în Turul Fran­ţei pe bicicletă un eveniment serios şi dramatic al existenţei mele. Recu­nosc : o seamă de evenimente mi-au deschis ochii dar după aceea i-am închis iarăşi, intr-o taciturnă accepta­re că Turul, cu ale lui cîmpii şi piscuri, cu dramele şi comediile sale in adine­a ’S de vale, cu ziariştii săi căţăraţi pe mo­tociclete de unde scriu mai frumos ca Chateaubriand. Turul, ca epopee a energiei omeneşti pentru un ciob de nemurire, nu merită alungat din mine. A deschide ochii uu e criteriu suprem al desluşirii lucrurilor ; contează enorm şi asupra căror fapte îi închizi şi ce revelaţii au loc, atunci, sub pleoape. In fiecare vară, Turul Franţei imi spune că Terra e mai importantă decît cosmosul. Un minunat egoism raţio­nal de pămîntean mă străbate din cap pînă-n degetul mic de la picior şi mină. Nu-mi mai simt scheletul, nu mai vreau să ştiu de el. Turul Fran­ţei e pentru mine un eveniment poe­tic al vieţii de pămîntean. Unde mai pui că anul acesta nici nu există un favorit indiscutabil şi lipsesc super­­campionii. Vom alerga un necunoscut. Ideea mea este că va învinge un ci­clist oarecare, ca prin '57, mi se pare, cînd a biruit un obscur Walkowiak. Dau acest pronostic cu mult elan, elanul unui om fericit că nici un or­dinator din cele programate pentru a indica echipa triumfătoare in „Mon­dialul” de fotbal n-a „văzut“ Argen­tina, cel mai „dulce" fiind ordinato­rul Peruvian care a dat Olanda, în­vingătoare în finală a Scoţiei ! Imi vine să-i strig, ca unui om, în ter­menii lui nenea Iancu, măreţul : „Vino, nene, să te pup !“ RADU COSAŞU ■ _______________ | Flacăra pagina 20 Giulio Carlo Argan oaspete al ţării noastre Giulio Carlo Argan, apreciat istoric şi critic de artă, primarul capitalei Ita­­liei ne-a vizitat recent ţara la invitaţia primăriei Bucureştiului. Prieten al României, admirator al istoriei şi artei româneşti, domnul Argan a avut ama­bilitatea să răspundă la cîteva întrebări pentru cititorii revistei. — Ca prieten al ţării noastre şi cu­noscător al realizărilor ei, ţinînd cont de faptul că aţi vizitat-o în mai multe rînduri, ce gîndiţi acum despre Româ­nia ? — Atît eu cît şi colegii mei care fac parte din delegaţia municipalităţii Ro­mei, am fost de-a dreptul impresionaţi şi ne exprimăm admiraţia pentru forţa pe care România, condusă de preşedin­tele Nicolae Ceauşescu, o angajează în progresul său tehnic şi cultural. Datorită politicii juste şi clarvăză­toare a preşedintelui dv., România joacă un rol de mare importanţă pe plan internaţional. România pune problema dezvoltării sale sub sem­nul a doi factori fundamentali : ca­racterul ştiinţific al acestei dezvoltări şi formarea cadrelor la un nivel su­perior, astfel încît evoluţia economică din anii următori să nu fie doar efectul tehnicii avansate, ci şi al unei raţiuni politice avansate. Sub raport edi-­ litar am făcut o comparaţie între Bucu­­reştiul de acum 11 ani, pe care l-am cunoscut cu prilejul Colocviului Brân­­cuşi, şi cel de astăzi. M-a impresionat foarte mult faptul că au fost şterse aproape complet urmele dezastruosu­lui cutremur de anul trecut. Acest lucru este o dovadă de bună gospodărire, de voinţă a administraţiei oraşului şi de vitalitate a cetăţenilor săi. La Constanţa şi la Tulcea arhitectura se impune prin modernitate ca şi în Capitală, atît la edificiile culturale (teatre, cinemato­grafe, muzee, case de cultură), adminis­trative, cît şi la locuinţele populaţiei. Acest lucru mi-a confirmat faptul că în societatea socialistă, diferenţele care există în societatea burgheză între ora­şele de provincie şi capitală se ate­nuează evident. — Ştiu că în afară de arta populară românească vă pasionează şi creaţia lui Brâncuşi. — Sculptura lui Brâncuşi, artist de mărimea unui Picasso sau Matisse, a deschis un nou drum în artă. In esen­ţiali­ta­tea sa a găsit rădăcini şi lumină în arta populară a ţării sale şi nu în­tr-o cultură de clasă. Dacă există un artist care să fie considerat al poporu­lui, acesta este fără îndoială Brâncuşi. — Care ar fi, după părerea dv., prin­cipalele deosebiri dintre arta populară şi cea aşa-zis cultă ? — Se poate spune că arta oraşului este arta schimbărilor scurte, aşa după cum istoria oraşului este istoria schim­bărilor scurte. Istoria şi arta ţărănească sînt istoria şi arta unor lungi perioade. Istoria şi arta lumii ţărăneşti sînt cele ale unei colectivităţi şi nu ale unei in­dividualităţi. în arta ţărănească există o netă deosebire între ceea ce fac băr­baţii şi femeile, în timp ce în arta ci­tadină participarea femeilor, cel puţin în trecut, era aproape inexistentă. Arta ţărănească este o artă ornamentală şi nu informativă nereprezentînd eveni­mente istorice sau personaje istorice, ca arta aşa-zis cultă. — Care sînt proiectele dv. de vi­itor ? Urmărim cu interes prolifica dv. activitate pe plan artistic, cunoaştem majoritatea problemelor care au fost tratate de dv. şi, în prezent, traducem pentru Editura Meridiane interesanta dv. carte „Arta modernă. 1770—1970“, astfel încît ne dăm seama că mai aveţi destule probleme pe care veţi vrea să le clarificaţi. — După ce îmi va expira mandatul de primar, doresc să revin la preocu­pările mele de istoric de artă, pe care, dealtfel, nu le-am abandonat, dar că­rora din păcate nu pot să le mai dedic atît de mult timp ca înainte. Funcţia de primar cere o muncă zilnică de 13—14 ore. Vreau să dezvolt tema cul­turii estetice ţărăneşti. In privinţa pu­nerii în practică a proiectului de a dez­volta tema culturii estetice rurale, aş fi bucuros dacă aş putea să vin în ospi­taliera dv. ţară pentru a studia inesti­mabilul patrimoniu artistic popular atît de bine conservat și valorificat în România. NICOLAE N. RADULESCU ■ ANUL XXVII Nr. 27 (1­204) - 6 iulie 1978

Next