Foaia Noastră, 1989 (Anul 39, nr. 1-52)

1989-04-14 / nr. 15

Diplomă de moaşă din anul 1895 In decursul cercetărilor et­nografice făcute la Miche­­rechi, în zilele trecute am găsit cîteva documente de mare valoare. Văduva lui Teodor Sava, născută în anul 1920 a păstrat cu mare grijă documentele familiei şi ale rudelor sale. Printre acestea cele mai preţioase sunt do­cumentele legalizării căsăto­riilor, actele legitimării co­piilor, scrisorile scrise la sfîr­­şitul secolului trecut de preoţi români, şi o diplomă datată la 22 iulie 1895 în oraşul Oradea, care merită să fie prezentată mai amă­nunţit. Diploma justifică că soţia lui Petre Ruja, născută Eva Cejan, femeia de 41 de ani din comuna Micherechi ju­deţul Bihor, a terminat cur­sul de moaşe la Institutul Obstetric Regal Maghiar. So­ţia lui Petru Ruja — de fapt bunica informatoarei Ana Sava — a fost timp îndelun­gat moaşă la Micherechi. Da­toria moaşei a fost darea de ajutor la naşteri, îngrijirea lăuzei şi a nou născutului, înainte de formarea reţelei medicale, cînd în fiecare fa­milie se creşteau mai mulţi copii, aceste datorii au pre­tins mare experienţă şi pri­cepere din partea moaşei. A­­ceasta este cauza faptului că moaşa aproape în toate co­munităţile ţărăneşti a fost înzestrată cu putere magică. La Micherechi am aflat că soţia lui Petru Ruja a aju­tat timp îndelungat la naş­teri, dar pe lingă aceasta a fost şi o bună cunoscătoare a modurilor de vindecare ra­ţionale şi iraţionale. Putem regreta că din cunoştinţele ei s-au moştenit doar foarte puţine. Documentele aflate la Mi­cherechi sunt deja în colec­ţia muzeului din Giula, îm­bogăţind bagajul acelor acte care ne ajută să cunoaştem mai profund şi să preţuim mai mult mărturiile culturii noastre. Emilia Martin Solii dansului micherechean în Spania Zilele de primăvară tre­zesc la viaţă nu numai natu­ra, ci contribuie şi la „tre­zirea” vieţii culturale. Cu sosirea lunilor martie-apri­­lie devine mai agitată şi viaţa culturală, în şirul ac­ţiunilor culturale sunt foarte­­populare seratele folclorice organizate atît în Ungaria, cit şi în străinătate. Secvenţe din folclorul ro­mân din Ungaria vor fi prezentate şi în acest an prin concursul solilor dan­sului micherechean în fru­mosul oraş Palma de Malor­­ca. La acest festival folcloric european, organizat în anul acesta în Spania, vor lua parte din Micherechi Vasile Papp şi soţia Gheorghe Ne­­tea, Cornelia Duma, precum şi muzicantul Ioan Covaci. Moştenirea noastră strămoşească (II) Posibilităţi­­ de cercetare ştiinţifică La Muzeul „Erkel Ferenc” din Giula se găseşte un în­semnat material al documen­telor, material care cuprinde secvenţe din viaţa români­lor din Ungaria de la sfîrşi­­tul secolului trecut pînă în zilele noastre. Majoritatea documentelor sunt însă din secolul nostru. Materialul este cla­sificat pe mai multe tematici, cum ar fi documente privitoare la activitatea Uniunii Demo­cratice a Românilor din Un­garia, fotografii de arhivă şi diferite materiale mai mici adunate pe la sate, certifi­cate de naştere, legitimaţii, procese verbale, inventare, cărţi religioase, manuale şco­lare vechi, manuscrisele unor publicaţii ştiinţifice, prospec­te, programe, liste de succe­siune. Pe cele 58 benzi de mag­netofon este adunat şi pre­lucrat un bogat material et­nografic despre portul po­pular, despre tămăduirea po­pulară, despre tradiţiile po­pulare, şi chiar un material din cultura ţigănească ro­mână, colecţionată de Teo­dor Oltean şi dr. János Ben­­csik. Pe benzi figurează data, locul şi tematica colecţionă­rii, deci e foarte uşor să gă­seşti materialul căutat. Trebuie să mai prezentăm în cîteva cuvinte şi bibliote­ca muzeului, mai ales par­tea românească. Pe lingă cărţile de specialitate indis­pensabile, se pot răsfoi în bibliotecă multe almanahuri româneşti, de exemplu din Arad, din Oradea. La muzeul giulan oricine poate întreprinde cercetări cu permisul directorului Im­re Czeglédi. Precum mi-a a­­mintit şi Emilia Martin Nagy, colaboratorii muzeului chiar s-ar bucura dacă cu­ mai mulţi români ar cerceta co­lecţia bogată. La un singur lucru aş mai dori să atrag atenţia! Din păcate, materiale româ­neşti nu prea sunt aduse spontan la muzeu — se co­lecţionează doar în cursul taberelor etnografice. E pă­cat. Fiindcă la muzeu toate obiectele sunt ocrotite şi ast­fel ar face parte din patri­moniul nostru cultural şi ar fi salvat pentru generaţiile viitoare. V­an­a — Fotografii din colecţia muzeului Un raft cu cărţi româneşti de specialitate Actualităţi La căpşuni ultima posibi­litate de a le proteja contra dăunătorilor de primăvară este înaintea înfloririi. Cel mai important este comba­terea gărgăriţei albastre a căpşunilor, prevenind astfel dăunarea florilor şi a fruc­telor. Căpşunii trebuie ob­servaţi permanent, dar dacă aflăm gărgăriţe, sau simpto­­mele dăunării lor (frunze şi flori rupte, veştejite), să stropim imediat cu Unitron 40 FC, în soluţie să punem şi fungicide contra pătării frunzelor (Orthocid, Ortho­­-Phalian). Trebuie să fim a­­tenţi, pentru că în timpul înfloririi căpşunilor nu e per­mis să stropim cu insecticide. Dar trebuie să stropim con­tra putregaiului cenuşiu. La căpşunii de sub folie să combatem melcii fără cochilie (limacsii), făcînd capcane să aşezăm materiile umede (zdrenţe, scînduri) care atrag melcii, care apoi îi putem îndepărta; să îm­­prăştiem Simacid Spolana sau Delicia Schnecken­korm. înainte de înflorirea zmeu­­rei trebuie să prevenim pe­ricolul gîndacului florilor de zmeură, stropind cu soluţie de Unitron 40 FC, adăugind la soluţie şi Rezoxiklorid 50 WP­­­(­preparat de umectare). La plantele de sub folie, mai ales la ardei, tomate şi castraveţi să ne apără­m contra musculiţei albe de seră şi contra păduchilor de frunze. Dacă observăm apa­riţia păianjenului roşu, să stropim cu Bi 58 FC. La vie, în timpul înmugu­­rării şi în perioada imediată după înmugurire, cea mai importantă muncă este tot combaterea dăunătorilor. Dacă observăm pagubele co­tarilor, a gărgăriţei muguri­lor, sau a moliei torcătoare, să stropim. I. Cefan VINERI 14 APRILIE 1989 Plicul deschis al lui bace Vasile ^ssAm că. Lume să-nştimbă. Dacă ci­teşti uişagurile, asculţ radio să te uiţ la televizor cu bă­gare dă samă, nu-i greu să te convinji că în cele mai multe părţ după pămînt să petrec lucruri bune care duc câtă împăcare. Da’ şi-n ţară la noi să-nştimbă viaţa, da’ mai ales politica. Dă una ca asta numa bucura să poate voma. Aşe mă bucur şi io, şi-s tare fericit cînd aud dă democraţie mai mare, dă democraţie adevărată, dă de­mocraţie garantată dă leje ş-ase. Numa una să vorbeşti dă democraţie adevărată, şi-i alta să te şi tîi dă ie. V­oi povesti o-ntîmplare, să mă întoie jeţ la ce mă gîndesc. Încă astă toamnă s-o­ntîm­­■plat că pruncu lu’ Mihai Rotaru o­ avut o năntulejere cu preşedintele colectivii. Aşe o fo’ treaba că Mihăiţa, ca şoferu preşedintelui, înt-o sală tîrzie, cînd preşedinte­le s-o retrecut la o crîşmă­­ dîn Giula şi o căpătat po­runca să să ghete c-or mere la Ciaba Ton alt lob dă pe­trecere, n-o zis nimica nu­ma s-o pus în maşină ş-o vi­nit acasă, adecate l-o lăsat în apele lui pă preşedinte. ..Ce-i mult îi mult — s-o gîndit iei — fie ce-a fi.” Domnu preşedinte cînd s-o dat sama că cum stă trea­ba, în loc să abzîcă dă planu lui, adecate în loc să viie a­­casă c-on taxi, aşe băut cum o fost şi iei şi hortacii lui, s-or pus în taxi şi t­ă’ s-or dus la Ciaba. In ceie zî apoi prima lu­cru i-o fost să-l tragă la răs­pundere pă Mihăiţă. Numa că din asta s-o iscat o ceartă intră ii, dîn care păgubaşu numa şoferu o putut fi, încă în ziua aceie i-o şi abzîs pre­şedintele. Numa că Mihăiţa nu s-o lăsat, ce s-o dat la le­je. Nu păstă multă vreme — aşe cum o fo’ d-aşteptat — pă Mihăiţa o trăbuit să-l ieie napoi. Că preşedintelui nu i-i s-o-ntîmplat nici on bai, la una ca asta n-avem dîr ce să ne mnirăm, că cu aste şi pîn-amu am fost noi sucuiţ, asta-i democraţie la sate. N-or trecut apoi nici tri-patru săptămîni şi pre­şedintele o vîndut on cami­on veţi d­a colectivii — că iei şi la una ca asta are pu­tere, — apoi, zîcînd că şo­feru camionului îi on tată cu tri prunci, pă iei l-o ales dă şofer la maşina lui, aşe dară Mihăiţa s-o aflat fără volan şi fără pită. Numa că amu n-o mai avut pricină, da’ nici înţăles să-ş coate a­­devăru în faţa lojii. Mai ales că preşedintele i-o tăgădit că poate să rămînă în colec­tivă ca tractoroş. Mihăiţă n-o rămas, s-o cotat şi s-o aflat lucru la Cioba în meserie lui. Dîn tătă treaba asta cred că nici nu mai treabă să vă dovedesc cum că mult vînt şi ploaie ne-a bate pă noi pă cei dă la sate, pînă cînd d-acolo dă sus a ajunge pînă la noi aşe-zîsa democraţia adevărată. Că-i una să vor­beşti dă democraţie şi-i alta să roieşti s-aştept pînă cînd v­om ajunge să trăim cum vorbim. Vă salută cu drag. Vasile Ciurdaru pensionar

Next