Foaia Românească, 2011 (Anul 61, nr. 1-52)

2011-07-29 / nr. 30

29 IULIE 2011 Australianul Cadel Evans a câştigat Turul Franţei Ciclistul australian al echipei BMC, Cadel Evans, a câştigat, duminică, în pre­mieră, Turul Franţei, im­­punându-se în faţa luxem­­burghezilor R Indy şi Franck Schleck, ambii de la Leo­pard Trek. Evans, în vârstă de 34 de ani, este primul rutier din emisfera de Sud care câştigă Turul Franţei. Locul patru în clasamen­tul general a fost ocupat de francezul Thomas Voeckler (Europcar), iar pe cinci a terminat câştigăto­rul ultimelor două ediţii, spaniolul Alberto Contador (Saxo Bank). Ultima etapă din acest an, disputată pe distanţa a 95 de kilometri, între loca­lităţile Creteil şi Paris, a fost câştigată la sprint de bri­tanicul Mark Cavendish, care i-a devansat pe nor­vegianul Edvald Boasson Hagen şi pe germanii An­­drei Greipel. Cavendish, care s-a impus pentru a treia oară în carieră pe Champs-Elysees, a ajuns la 20 de victorii in Turul Fran­ţei, egalându-l astfel pe lu­xemburghezul Nicolas Frantz, care a reuşit aceas­tă performanţă în perioa­da 1924-1929. Tricoul alb cu buline ro­şii pentru cel mai bun că­ţărător din Turul Franţei a fost câştigat de spaniolul * 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 * 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Samuel Sanchez (Euskaltel), iar Mark Cavendish (HTC) a primit tricoul verde pen­tru cel mai bun rutier în cla­samentul pe puncte. Tricoul alb al celui mai bun tânăr i-a revenit fran­cezului Pierre Rolland (Europcar), cea mai bună echipă a fost Garmin, iar francezul Jeremy Roux (FDJ) a fost desemnat cel mai combativ rutier. Primele zece locuri în clasamentul general au fost ocupate de următorii ciclişti: 1. Cadel Evans (Australia) 86:12:22 2. Andy Schleck (Luxemburg) la 1:34 3. Frank Schleck (Luxemburg) la 2:30 4. Thomas Voeckler (Franţa) la 3:20 5. Alberto Contador (Spania) la 3:57 6. Samuel Sanchez (Spania) la 4:55 7. Damiano Cunego (Italia) la 6:06 8. Ivan Basso (Italia) Ia 7:23 9. Tom Danielson (SUA) la 8:15 10. Jean-Christophe Peraud (Franţa) la 10:11 ŞTIRI DIN LI/IMEA 5PORTI/ILI/II Fotbalist român la Bichişciaba Echipa de fotbal Bichişciaba 1912 Frühwald Előre SE va avea un nou jucător în persoana românului Dan Ale­xandru Leucuţa de la C.S. Ineu. Fostul jucător al UTA-ei şi al Ineului a devenit, pentru un an de zile, componentul trupei maghiare din Bichişciaba (Liga 2). Alex Leucuţa a ajuns la un acord cu diriguitorii lui Előre şi se pregăteşte pentru un sezon plin de ambiţii.„A anul viitor, se împlinesc 100 de ani de existenţă a clubului şi se încearcă promo­varea. Va fi un campionat tare, mai sunt echipe puterni­ce, cum e Nyîregyhăza, de exemplu", a spus fotbalistul originar din Ineu, satisfăcut după prima parte a experi­enţei din Ungaria. „Lucrurile stau bine, toată lumea se comportă frumos cu mine, nu m-am aşteptat să fie aşa OK, mai ales că numai eu sunt român. Cred că am avut cele mai multe minute jucate în meciurile de pregătire", a povestit Leucuţa, a cărui carieră mai include formaţiile Poli Iaşi şi Naţional Sebiş. Site în memoria lui Marian Cozma Aşa cum a promis încă din februarie 2009, MKB Veszprem, fosta echipă a handbalistului, a lansat un site în memoria românului, mariancozma.com. „Pe site gă­siţi o descriere amplă a vieţii lui, de când era copil până la aventura sa la Veszprem", a declarat Remport Csaba, preşedintele fan clubului lui MKB Veszprem. România, campioană europeană la spadă Reprezentativa feminină de spa­dă a României, formată din Ana- Maria Brânză, Loredana Ior­­dăchioiu, Anca Măroiu şi Simona Alexandru, a câştigat finala Cam­pionatului European de la Sheffield, contra Rusia, cu scorul de 45-31. România, campioană mondială în 2010, a început competiţia cu o victorie în primul tur, scor 45- 27, în faţa Danemarcei, cali­­ficându-se în sferturile de finală, fază în care tricolorele au trecut, cu 43-37 de Ungaria. în semifi­nale, româncele le-au învins, cu 45-38, pe reprezentantele Franţei, obţinând „biletele" pentru finala eu­ropeană. Pe planşă, în ultimul act al com­petiţiei, au evoluat Ana Maria Brânză, Anca Măroiu şi Simona Alexandru, în timp ce Loredana Iordăchioiu a fost rezervă. Adver­sarele lor au fost Tatiana Logunova, Lubov Şutova, Violeta Kolobova şi Anna Sivkova (rezer­vă). Medaliile de bronz au revenit spadasinelor franceze, care le-au întrecut, cu 42-41, pe sportivele din Estonia.

Next