Gazeta de Moldavia, 1855 (Anul 27, nr. 1-102)
1855-08-01 / nr. 60
EU vungă acest scop, prin o manieră care li ser pără mult mai în cumpănă cu sacribiiile lor decăt era să producă propunerile făcute de cătră noi. Cererea unei îndatoriri internațională din partea Rusiei, care vnr impune condiții pentru mărginirea pe totdeauna a puterilor ruse navale din marea Neagră, ni un drept cuvenit părților detăgăduim că este ligerante, fiindcă ele în special s'au rezervat ne acela de a impune și peste acele 4 garanții, condițiile, deșmăniilor le-ar face neapărate, ne care urmărire na Îisă, noi tot susținem că, acest mod de deslegare, pus numai decăt înainte, Kiap mai întăi de orice altă metodă, ce ar fi efectică, totuși nu poate autoriza pe alieații noștri să facă un apel in a ceea ce ni privește, la îndatoririle nu poate fi cuprins, decăt între condițiile de pace, pe care protocolul din 28 Dechemvrie ce au lămirig mai bine garnțiea a treia, l'au făcut să atărne înadine de la. Intămplările rezbelului. Credinioșii îndatoririlor neacte și ne lărgă aceste, puind un mare preț în țetuturile veniunea cu Angliea, noi vom susține cu statornicie politica noastră de acuma și vom aștepta prefacerea ce ar lua evenimentele cum și momentul priviciosu spre a pe noi noi în nici o înprejurare nu ne vom înpărtăși, deacă cel puțin asta nu va urma cu hotărărea ne strănegoțiațiile de pace, de care, mnuntată de a le conduce la o desvălire pozitivă și efectivă a celor 4 garanții. ce noi le fatem Rusiei, care Declarațiile propunem să le după espeduirea lor și punerea în lucrare, se vor comunica în credință mi guvernului M. Case Bpirane, vor fi alcătuite tot în acelaș spirit. Eds. vonstră Baceti don depeșa de față și coniecă de foloasele bunei înțălegeri, statornicite de legiile naționale între feluritele staturi Europeene, ce îndatoresc a respecta neatărnarea și întregimea pămăntului Impe- ÎNTREA PROPUNERE. Apt. 1 Înaltile părți dorind ca Înalta Poartă să ce în părți sesmului Otoman și prin urmare, pot privi orice alti și eveniment carile apli de o natură să le fie în pericol, Ka ni e cpesti de un interes Esponean. Dacă vre o nesnire servește întreg. Poartă mi una dintre părțile contratuitoare, atunce, aste de stateri mai nainte de a alerga la arme, Boynone pe cele alte pulteri în poziție de a înlătura astă întămplare prin mijloacele pacite. Apr. ©. Plenipotenții Gosieni si aici # Înaltei Porți, lerenției, adevărata putere egală a înarmivor propune inpreună Cornilor mpirime, ne care, țerșirile o vor susține în marea amărndouă puterile Neutre și care nu va trece peste numărul vaselor Rosiene de astăzi, aflătoare în astă mare, a păzișăntul întru aceasta, pe Kupillar încheie, Ea face parte întregiioare din tratatul general. De asemine, ce va ti scrie un ex măserile, pe caridzișii pleniportenți le va fi adoptat, cu scopi de a se asigue acurata și statornica păzire a îndatoririlor din articolul de față Art. 3. strămtorilor Bosforului și a Dardoanelilor Regula atingătoare de închiderea statornicită prin tratatul din 13 Iulie 18141. vă rășăne în putere, cu esepțiile cuprinse în articulile următoare: Art. 4 Fiecare dintre părțile conue pu ape așizări în marea Neagră. va fi autorizate prin un Ferman a M. Sale Sultanului, să trimită în astă mape dese fregate sau vase de o mai mică însămnătate Apr. 5 În cazul (de care D-Zău ferească) cănd Sultanul p fi amenințat de vreun atac, el își rezervează opinia de a deschide strămtorile, la toate puterile navale a alieaților săi. A DOUA PROPUNERE. Apr. 1. Ka și cel de mai de. Apr. 2. Ka și articolul 3 de sus. Apr. 3. Ka și articolul 4, cu astă adrogire însă, „spre a protegui comerțul lor „și a întrebuința o peapărată întrebuințare f. Apr. 4 Deadică Gosiea Raspori puterea ca pavală, puterile contratuitoare 4e nu au așăzări în marea Neagră, vor fi autorizate prin on Ferman à M. Sale Săltanului, ba ce încunoștiințire cu D dzile mai nainte, despre trimirerea în astă mare a unui număr adăugitor la vasele de aceleași clase și care ar fi egal cu jumătatea flotei Rosiene. Apr. 5. În nici sn timă, vasele de rezbel străine nu vor pute să arunte ancora in Cornul de aur, afară de vasele mitice ce din de ambasade, și în timp de pace, numărul vaselor de linie a puterilor contratuiatoare, ce nu au așăzări Îa marea Nearpr, as Ba trece nici clipioară peste 4 de o l aducănd să din astă mare în Dardanele și vițe-versa. Arg. 6 În cazul de care D-Zău ferească dinaintea Constantinopolului, că! părălire, căld Leostapul ar fi amenințat de o el își rezervează dreptul de a deschide strămtorile la toate puterile navale a alieaților. După cetirea acestor 6 articole, meninotenții Rosieni vor fi încunoștiințiți confidențiale, înarmarea rezervei ce ii au făcut în aceea ce se atinge de interpregațiea restălăcirea garanției la în srinarea refuzului lor de a ce uni ka mărginirea puterilor Rusiene în marea Neagre, apoi, Acrnea Franțica și Angliea, odată cu respectarea drepturilor suverane a Rusiei, vor întrebuința însă tot aceleași drepturi, indatorindue să între ele și anime. Liste a face să ce păzască principiile statornicite în art Iiu în caz de cercare peste neatărnarea și intregimea Imperiului Otoman de cătră Pocieale De a privi ca un caz de rezbel, sporirea puterei navale Gosiene, din marea Neagră, în privire celră puterea sa navală de la începutul rezbelului. Deacă Gosien se va îndatori singură, a nu trece peste acest număr, cele trei puteri de invoeck à nu mai publica convențezr. (Barma). Nota adresată de exerprea Guvernelor Germane cu data din 28 iulie: Domnule! „Priimirea ce împărtășirea protogoalelor Vienei au avut au guvernele Germanie, au cauzat vie și sinteză mulțumire Cartei Imperiale. „Toți confederații sei au prețuit anevoințile sale între restatornicirea vătei pe baze leguite și într'un kit conform cu interesele germane Cabinetul Imperial e nopolir a putea manifesta ce mare preț pune ne asemenea arătări ale acelor guverne. „Cabinetul Imperial dorește acsm a fi asigurat despre încuviințarea confederaților săi Germani în privirea atitudinei ce au doar de cănd s'au încis Conferențiile. de-s-sămine din 2 Dechemvrie mi lordului Clarenanecsa, dăndui ui Priimiți și cele alte. (subscris) Buol. contratuitoare, tratuitoare. După ce, cu apă îndestulă lată, mini de stănci sub apatice formănd 23 volbure periculoase. a Duntrei, vaporul au trecut cu ferice toate aceste stănci ca între Schila și Hariboiu, am avsne la 9, careza Orșova Austrieană numită Veche, făcănd parte de tui regimentului Romăno-Piric cu 100 locuitori, ocupă copii și păscuitul. Aice e kapantina și Ascipieans unde nu numai pasagerii ce chiar tot este supus unei aspre revizii, care, după pănă la 127, prin formalitățile dregătorilor s'au prelungit pănă AN iară, încăt vasul au petrecut aice noaptea pănă la 9 (21) dimineața la 3 oare. O dzi întreagă perdută, s'ar fi putut întrebuința sine vizitind la Mehadia apronată de 2 oare, fpăile faimoase a lui Ercole, precipică de vedere pentru locurile pitoresce, pentru monumentele Romane și a spre băi minunate, vama vasul ce au ținut Vanorul, purcegăndu a doua-dzi în 9 (21) Isxie la 3 oape dimineața, luptăndu-se cu cursul cel pene de a Dsnspel, au înaintat între munți și stănci de granit maestoase și pitoresce, care ponci și încununăripele riului. Lăngă o grădină pe malul drept, stănca formează o scară naturală în lungime de 24 palme care duce la faimoasa inscripție a lui Traian, săpată cu litere latine, pe o tablă țesută de doă genii (îngeri) înaripați. Din ambe părți ce văd doi delfini formănd cu codzile lor un arc în care figurează vulturul Roman (”). Timpul și fumul focului, ne fac pescarii sub acea peatră, au vătămat mult inckpingrea, din care se potu lămurit ceti numai următoarele cuvinte: (IMR. CAES.D. NEOVAE. FILIVS. NERVA. TRAIANVS. GERM. ROND. MAH). Pe filius. Nerrra Germ. Ponti Mari's ... rector Caesar. Diri Nerrrae. Traianus (a Imnepatorului Cesar, Dzeitului Nerva, fiiul Nerva Traiean, Germanic, Pontifeca Marcimse. . . (*) Afară de asemene semne mute a ființei Romanilor în anticitate prin aste locuri, pe ripa stăngă, în Banat, este vie în toată floarea rassa (soiul) cea mai curată de destitopt Romanilor, mărturisită de Daco-Romăni prin fizionomie, structura cea frumoasă a figurei, costumului pitoresc a femeilor, și prin bravura ostașilor mărgineni, carii se numără între cei mai buni ai armiei Austriene. Stăncele cele poncie de granit, din care unele agiungu la o înălțime de 2400 palme, oni care îngrădescu Dunărea în o albie lată numai de pr o 500 palme, înfățoșau Romanilor pasul cel mai greu pentru facerea calei xl Traiean, pentru care au fost nepoiți a sparge prin o stăncă un tunel lungu de 1600 name, ne unde, ținuce se mai be auecr remers ce pălu melaile Romane săpiege ventre Dacica, cu figura lui Antonin și polarii, parte cu delaptin, între acestiea popei ponpelor, popre pare mi monede a lui Imperatorii Romei, întru amintirea celui întă Irlius Macas, pob le nome de Ceao, de nde Clieer Țari se alasgea gțigantipau (îrdreit Traian anea tigtin de germanicoie, men Tos în pinierea Gerșanilor, un pontilec șso. MA pegerkei, «e era da op a întreținea pon, Ton pe riba Tipru, kaps à duinela la Cașitol, săncător de punte de unde Panii poartă tit. Crevon BB. cu acemene stemă g'nu tăcot. le de nourerive.