Gazeta de Sud, noiembrie 2012 (Anul 18, nr. 5383-5408)

2012-11-17 / nr. 5397

ACTUALITATE. PAGINA 2 LICITAȚIE CU REPETIȚIE LA DESZĂPEZIRE INTERVIU Sâmbătă - Duminică, 17-18 noiembrie 2012 • Gazeta de Sud Q Oltean, coleg de studenție cu Saddam Hussein Originar din Gorj (Baia de Fier). Aurel Turbăceanu a fost student al Universității din Bagdad - Facultatea de Litere și Filosofie, perioadă în care l-a cunoscut pe Saddam Hussein, student al Facultății de Drept din cadrul aceleiași universități. Turbăceanu s-a revăzut cu Saddam pe vremea când acesta era temutul șef al Irakului, în 1990. Ion Jianu Ion.Jianu a gds.t d iplomat de carieră și ambasador în Mi­nisterul Afacerilor Externe și la unele ambasade românești în țări arabe, Aurel Turbăceanu a avut șansa să cunoască multe personalități din lumea arabă, și nu numai,­­ el activând în diplomație până iul 1997. Aflat recent în­­tr-o vizită în Craiova, fostul diplomat ne-a acordat inter­viul de mai jos. I.J.: Ați absolvit, pe lân­gă Institutul de Limbi Străine, Clasice și Orientale al Univer­sității din București, și Faculta­tea de Litere și Filosofie a Uni­versității din Bagdad. Cum ați ajuns tocmai acolo? A.T.: Eram student la Universitatea București (1958) și ca urmare a unui interviu cu decanul facultății am fost selecționat de Minis­terul de Externe pentru a-mi continua studiile universitare în străinătate, în Irak, ca bur­sier, în final, urma să lucrez în isterul Afacerilor Externe (mAE), ceea ce s-a și întâm­plat. Plecarea mea la Bagdad am considerat-o, la început, ca pe o aventură. Anii de fa­cultate la Bagdad (1959-1963) m--au maturizat mai mult de­cât dacă aș fi rămas la Bucu­rești. Lumea arabă este apar­te, diferită mult de a noastră, de cea europeană. I.J.: Mi-ați spus că l-ați cunoscut in acei ani de studen­ție pe Saddam Hussein... A.T.: Dictatorul de mai târziu Saddam Hussein era pe atunci student la Facultatea de Drept și membru în orga­nizația de tineret a Partidului Be­s. Venea des în căminul studențesc în care locuiam eu. Atunci l-am cunoscut... Era un tânăr normal, cum erau toți studenții irakieni, amabili și generoși, dar la mâ­ nie se înfierbântau mai mult... Saddam Hussein se împriete­nise cu un coleg bulgar, care făcuse armata înainte să intre la facultate. Aproape zilnic, bulgarul îl instruia pe Sad­dam cum să folosească pisto­lul, fără să-i treacă prin minte că, de fapt, avea de-a face cu S-A REÎNTÂLNIT CU SADDAM ÎN CALITATE DE ȘEF AL STATULUI I.J.: L-aț­ reîntâlnit pe Saddam Hussein și când era șeful statului Irak. Ați depănat amintiri din timpul facultății? A.T., în ianuarie 1990, am fost cu generalul Victor Stănculescu, pe atunci minis­trul economiei în guvernul Roman, în vizită oficială la Bagdad pentru a discuta pro­blema datoriilor Irakului față de România. Cu acest pri­lej, am avut posibilitatea să-i amintesc președintelui iraki­an despre perioada studenției noastre comune, despre vizi­tele sale în camerele căminu­lui studenților străini (unde eram și noi, cinci studenți români), cât și despre studen­tul bulgar... A părut plăcut impresionat de revedere, dar am înțeles, din priviri, că nu dorea să comenteze relațiile sale din studenție. I.J.: După absolvirea fa­cultății din Bagdad, ați devenit diplomat în MAE și translator prezidențial de limbă arabă. Cum a fost?... A.T.: Nu spun ce emoții am avut încă de la început! M-am trezit deodată în situ­ația de a fi lângă Gheorghe Gheorghiu-Dej și alți membri din conducerea superioară de partid și de stat... Apoi, peste ani, lângă Nicolae Ceaușescu. Ce să spun în câteva cuvinte într-un interviu? Am publicat două cărți și în care cei inte­resați pot afla lucruri inedite: „întâlnire cu trecutul“ (2006); „Arabii și relațiile româno­­arabe“ (2010). Spun doar atât: activitatea de interpret de limbă arabă la nivel înalt m-a „ajutat“ să devin un candidat sigur la cardiopatie ischemi­că, operat apoi cu trei by-pas­­suri coronariene... CEAUȘESCU A FOST OPUSUL LUI GH. GHEORGHIU-DEJ I.J.: Cum a fost viața lân­gă cei doi lideri ai României, Dej și Ceaușescu? A.T.: Spre deosebire de Ceaușescu, Gheorghe Ghe­orghiu-Dej, ca persoană par­ticulară, avea un plus de căl­dură sufletească, era modest, mai uman, comunicativ, te făcea să te simți mai relaxat, îți acorda atenție, avea o privi­re prietenoasă. Ceaușescu era opusul lui Dej. Era mult mai rece, distant cu colaboratorii, vorbea puțin, te făcea să nu te simți satisfăcut de prestația proprie. Rar se întâmpla să se întrebe ceva în plus față de te­matica stabilită pentru între­vederea respectivă sau pentru vizita efectuată, în timpul recepțiilor cu omologii stră­ini, în țară sau în străinătate, mânca foarte puțin, părea tot timpul preocupat și gânditor. Nu era o fire veselă, nici su­ficient de comunicativă. Era prea rigid, încorsetat în ges­turi și în discuții. ȘTEFAN ANDREI, OMUL CU GLUMELE I.J.: Fiind de mai multe ori in apropierea președintelui Ceaușescu, ați putut urmări „live“ transformarea lui de-a lungul anilor... A.T.: Așa este: Am urmă­rit evoluția transformării mo­dului său de comportare, gân­dire și maturizare începând cu anul 1965 - când a fost ales liderul partidului - și până la sfârșitul anului 1989. S-ar pu­tea scrie o carte despre așa-zi­­sa involuție a lui Ceaușescu... Cine nu își amintește de pri­mii lui ani la conducerea țării? Era tânăr și viguros, entuziast și optimist, ceea ce i-a adus aprecieri de bun mediator și negociator, el pronunțân­­du-se pentru dezvoltarea de relații bune cu toate statele, indiferent de orânduirea lor socială și politică, pentru o politică de pace și de respec­tare a independenței și suve­ranității fiecărei națiuni. A fost adeptul introducerii în România a tehnologiei mo­derne din statele occidentale pentru industrializarea țării. Tot ce i se părea nou în țările vizitate aducea sau încerca să introducă în România. Așa se explică progresul economic, social și politic al României în anii ‘60 și 70. Festivitățile or­­ ganizate la Beijing și Phenian în 1971 cu ocazia vizitelor sale în China și Coreea de Nord l-au fascinat atât de mult în­cât i s-a declanșat, le reveni­rea în țară, un sentiment de putere absolută, dictatorială. Aceste porniri dictatoriale au fost bine alimentate și stimu­late de soția sa, promovată și ea în funcții de partid și de stat, cât și de unii colabora­tori. Aprecierile primite din partea unor lideri străini, fie ei și cei ai marilor puteri, au fost amplificate și interpreta­te în stil propriu, paralel cu epitete care umpleau paginile mass-media ca erou al Româ­niei ș.a.m.d., au contribuit - și acestea - într-o mare măsură la îndepărtarea lui Ceaușescu de realitate, pe fondul deteri­orării sale biologice. Elena Ceaușescu și, cum spuneam, câteva persoane din jurul ei, în frunte cu Bobu, Postelnicu și Manea Mănescu, propagau la scară naționa­lă lauda liderului, minciuna grosolană, înlăturau valorile și promovau în cele mai înal­te funcții politice activiști de partid de la periferia societății românești. Ea era cunoscută pentru răutate; avea preocu­pări mărunte; dorea să știe ce se vorbește prin birourile par­tidului și guvernului, aventu­rile de tot felul ale membrilor conducerii de partid și de stat, precum și ale membrilor fa­miliilor acestora. Dacă cineva îi intra în colimator, nu-i mai scotea nici dracul L. Jignea cu o plăcere bolnăvicioasă... în ultimii ani, din cauza stării de sănătate, capacitatea de muncă a lui Ceaușescu slă­bise mult. Au decis atunci să conducă, practic, împreună... Elena avea însă o mare putere de convingere și reușea să-l domine pe Ceaușescu... în timpul vizitelor la ni­vel înalt în țările arabe, atmo­sfera în rândul membrilor de­legației române era câteodată încărcată din cauza stilului de muncă al Elenei Ceaușescu. Totuși, când cuplul preziden­țial se retrăgea în apartamen­tele rezervate, tuturor mem­brilor delegației României le reapărea zâmbetul pe buze. Ștefan Andrei era cel care dă­dea o culoare plăcută vizitelor și atmosferei destinse, iar prin glumele lui reușea să descre­țească frunțile membrilor delegației. Ministrul nostru de externe era o fire veselă, deschisă, mereu pregătit să arunce câte o glumă ambasa­dorilor români, proveniți din munca de partid, cu intenția de a-i cunoaște mai bine pro­fesional... D CINE ESTE AUREL TURBĂCEANU Ambasadorul Aurel Turbăceanu, diplomat de carieră în sta­te arabe, însărcinat cu afaceri al României la Tripoli (Libia), ministru-consilier la Ambasada României din Rabat (Ma­roc), director adjunct în Ministerul Afacerilor Externe, pri­mul ambasador al României în emiratul Qatar și în Regatul Arabiei Saudite. Decorat de­ președintele Egiptului, Gamal Abdel Nasser (în 1967), regele Hussein Ibn Talal, suveranul Iordaniei (în 1974), emirul Qatarului, Hamad Bin Khalifa Al- Thani (1996). Medaliat de președintele Nicolae Ceaușescu (în 1974) și premiat de Academia Oamenilor de Știință din România (în 2on) cu premiul „Grigore Gafencu“ în calitate de coautor al lucrării „Pagini din istoria Diplomației Româ­niei“. Turbăceanu (stânga) și Saddam în 1990, la Bagdad. In dreapta lui Saddam, gen. V. Stănculescu viitorul șef al Irakului.

Next