Gazeta de Sud, noiembrie 2012 (Anul 18, nr. 5383-5408)
2012-11-17 / nr. 5397
ACTUALITATE. PAGINA 2 LICITAȚIE CU REPETIȚIE LA DESZĂPEZIRE INTERVIU Sâmbătă - Duminică, 17-18 noiembrie 2012 • Gazeta de Sud Q Oltean, coleg de studenție cu Saddam Hussein Originar din Gorj (Baia de Fier). Aurel Turbăceanu a fost student al Universității din Bagdad - Facultatea de Litere și Filosofie, perioadă în care l-a cunoscut pe Saddam Hussein, student al Facultății de Drept din cadrul aceleiași universități. Turbăceanu s-a revăzut cu Saddam pe vremea când acesta era temutul șef al Irakului, în 1990. Ion Jianu Ion.Jianu a gds.t d iplomat de carieră și ambasador în Ministerul Afacerilor Externe și la unele ambasade românești în țări arabe, Aurel Turbăceanu a avut șansa să cunoască multe personalități din lumea arabă, și nu numai, el activând în diplomație până iul 1997. Aflat recent într-o vizită în Craiova, fostul diplomat ne-a acordat interviul de mai jos. I.J.: Ați absolvit, pe lângă Institutul de Limbi Străine, Clasice și Orientale al Universității din București, și Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Bagdad. Cum ați ajuns tocmai acolo? A.T.: Eram student la Universitatea București (1958) și ca urmare a unui interviu cu decanul facultății am fost selecționat de Ministerul de Externe pentru a-mi continua studiile universitare în străinătate, în Irak, ca bursier, în final, urma să lucrez în isterul Afacerilor Externe (mAE), ceea ce s-a și întâmplat. Plecarea mea la Bagdad am considerat-o, la început, ca pe o aventură. Anii de facultate la Bagdad (1959-1963) m--au maturizat mai mult decât dacă aș fi rămas la București. Lumea arabă este aparte, diferită mult de a noastră, de cea europeană. I.J.: Mi-ați spus că l-ați cunoscut in acei ani de studenție pe Saddam Hussein... A.T.: Dictatorul de mai târziu Saddam Hussein era pe atunci student la Facultatea de Drept și membru în organizația de tineret a Partidului Bes. Venea des în căminul studențesc în care locuiam eu. Atunci l-am cunoscut... Era un tânăr normal, cum erau toți studenții irakieni, amabili și generoși, dar la mâ nie se înfierbântau mai mult... Saddam Hussein se împrietenise cu un coleg bulgar, care făcuse armata înainte să intre la facultate. Aproape zilnic, bulgarul îl instruia pe Saddam cum să folosească pistolul, fără să-i treacă prin minte că, de fapt, avea de-a face cu S-A REÎNTÂLNIT CU SADDAM ÎN CALITATE DE ȘEF AL STATULUI I.J.: L-aț reîntâlnit pe Saddam Hussein și când era șeful statului Irak. Ați depănat amintiri din timpul facultății? A.T., în ianuarie 1990, am fost cu generalul Victor Stănculescu, pe atunci ministrul economiei în guvernul Roman, în vizită oficială la Bagdad pentru a discuta problema datoriilor Irakului față de România. Cu acest prilej, am avut posibilitatea să-i amintesc președintelui irakian despre perioada studenției noastre comune, despre vizitele sale în camerele căminului studenților străini (unde eram și noi, cinci studenți români), cât și despre studentul bulgar... A părut plăcut impresionat de revedere, dar am înțeles, din priviri, că nu dorea să comenteze relațiile sale din studenție. I.J.: După absolvirea facultății din Bagdad, ați devenit diplomat în MAE și translator prezidențial de limbă arabă. Cum a fost?... A.T.: Nu spun ce emoții am avut încă de la început! M-am trezit deodată în situația de a fi lângă Gheorghe Gheorghiu-Dej și alți membri din conducerea superioară de partid și de stat... Apoi, peste ani, lângă Nicolae Ceaușescu. Ce să spun în câteva cuvinte într-un interviu? Am publicat două cărți și în care cei interesați pot afla lucruri inedite: „întâlnire cu trecutul“ (2006); „Arabii și relațiile românoarabe“ (2010). Spun doar atât: activitatea de interpret de limbă arabă la nivel înalt m-a „ajutat“ să devin un candidat sigur la cardiopatie ischemică, operat apoi cu trei by-passuri coronariene... CEAUȘESCU A FOST OPUSUL LUI GH. GHEORGHIU-DEJ I.J.: Cum a fost viața lângă cei doi lideri ai României, Dej și Ceaușescu? A.T.: Spre deosebire de Ceaușescu, Gheorghe Gheorghiu-Dej, ca persoană particulară, avea un plus de căldură sufletească, era modest, mai uman, comunicativ, te făcea să te simți mai relaxat, îți acorda atenție, avea o privire prietenoasă. Ceaușescu era opusul lui Dej. Era mult mai rece, distant cu colaboratorii, vorbea puțin, te făcea să nu te simți satisfăcut de prestația proprie. Rar se întâmpla să se întrebe ceva în plus față de tematica stabilită pentru întrevederea respectivă sau pentru vizita efectuată, în timpul recepțiilor cu omologii străini, în țară sau în străinătate, mânca foarte puțin, părea tot timpul preocupat și gânditor. Nu era o fire veselă, nici suficient de comunicativă. Era prea rigid, încorsetat în gesturi și în discuții. ȘTEFAN ANDREI, OMUL CU GLUMELE I.J.: Fiind de mai multe ori in apropierea președintelui Ceaușescu, ați putut urmări „live“ transformarea lui de-a lungul anilor... A.T.: Așa este: Am urmărit evoluția transformării modului său de comportare, gândire și maturizare începând cu anul 1965 - când a fost ales liderul partidului - și până la sfârșitul anului 1989. S-ar putea scrie o carte despre așa-zisa involuție a lui Ceaușescu... Cine nu își amintește de primii lui ani la conducerea țării? Era tânăr și viguros, entuziast și optimist, ceea ce i-a adus aprecieri de bun mediator și negociator, el pronunțându-se pentru dezvoltarea de relații bune cu toate statele, indiferent de orânduirea lor socială și politică, pentru o politică de pace și de respectare a independenței și suveranității fiecărei națiuni. A fost adeptul introducerii în România a tehnologiei moderne din statele occidentale pentru industrializarea țării. Tot ce i se părea nou în țările vizitate aducea sau încerca să introducă în România. Așa se explică progresul economic, social și politic al României în anii ‘60 și 70. Festivitățile or ganizate la Beijing și Phenian în 1971 cu ocazia vizitelor sale în China și Coreea de Nord l-au fascinat atât de mult încât i s-a declanșat, le revenirea în țară, un sentiment de putere absolută, dictatorială. Aceste porniri dictatoriale au fost bine alimentate și stimulate de soția sa, promovată și ea în funcții de partid și de stat, cât și de unii colaboratori. Aprecierile primite din partea unor lideri străini, fie ei și cei ai marilor puteri, au fost amplificate și interpretate în stil propriu, paralel cu epitete care umpleau paginile mass-media ca erou al României ș.a.m.d., au contribuit - și acestea - într-o mare măsură la îndepărtarea lui Ceaușescu de realitate, pe fondul deteriorării sale biologice. Elena Ceaușescu și, cum spuneam, câteva persoane din jurul ei, în frunte cu Bobu, Postelnicu și Manea Mănescu, propagau la scară națională lauda liderului, minciuna grosolană, înlăturau valorile și promovau în cele mai înalte funcții politice activiști de partid de la periferia societății românești. Ea era cunoscută pentru răutate; avea preocupări mărunte; dorea să știe ce se vorbește prin birourile partidului și guvernului, aventurile de tot felul ale membrilor conducerii de partid și de stat, precum și ale membrilor familiilor acestora. Dacă cineva îi intra în colimator, nu-i mai scotea nici dracul L. Jignea cu o plăcere bolnăvicioasă... în ultimii ani, din cauza stării de sănătate, capacitatea de muncă a lui Ceaușescu slăbise mult. Au decis atunci să conducă, practic, împreună... Elena avea însă o mare putere de convingere și reușea să-l domine pe Ceaușescu... în timpul vizitelor la nivel înalt în țările arabe, atmosfera în rândul membrilor delegației române era câteodată încărcată din cauza stilului de muncă al Elenei Ceaușescu. Totuși, când cuplul prezidențial se retrăgea în apartamentele rezervate, tuturor membrilor delegației României le reapărea zâmbetul pe buze. Ștefan Andrei era cel care dădea o culoare plăcută vizitelor și atmosferei destinse, iar prin glumele lui reușea să descrețească frunțile membrilor delegației. Ministrul nostru de externe era o fire veselă, deschisă, mereu pregătit să arunce câte o glumă ambasadorilor români, proveniți din munca de partid, cu intenția de a-i cunoaște mai bine profesional... D CINE ESTE AUREL TURBĂCEANU Ambasadorul Aurel Turbăceanu, diplomat de carieră în state arabe, însărcinat cu afaceri al României la Tripoli (Libia), ministru-consilier la Ambasada României din Rabat (Maroc), director adjunct în Ministerul Afacerilor Externe, primul ambasador al României în emiratul Qatar și în Regatul Arabiei Saudite. Decorat de președintele Egiptului, Gamal Abdel Nasser (în 1967), regele Hussein Ibn Talal, suveranul Iordaniei (în 1974), emirul Qatarului, Hamad Bin Khalifa Al- Thani (1996). Medaliat de președintele Nicolae Ceaușescu (în 1974) și premiat de Academia Oamenilor de Știință din România (în 2on) cu premiul „Grigore Gafencu“ în calitate de coautor al lucrării „Pagini din istoria Diplomației României“. Turbăceanu (stânga) și Saddam în 1990, la Bagdad. In dreapta lui Saddam, gen. V. Stănculescu viitorul șef al Irakului.