Gazeta de Sud, septembrie 2019 (Anul 25, nr. 7298-7318)

2019-09-11 / nr. 7305

LOCAL Miercuri, 11 septembrie 2019* Gazeta de Sud Elevii de la Colegiul „Odobleja“ fac orele în curtea școlii Cea de a doua zi de școală a fost, de fapt, o nouă zi de proteste și nemulțumiri pentru elevii și profesorii de la Colegiul „Ștefan Odobleja“ din Craiova. După prima oră, din lipsa sălilor de clasă, cursurile s-au întrerupt. Apoi, soluția găsită a fost ca elevii care nu au săli de clasă să facă orele în curtea unității școlare. Potrivit profesorilor, liceenii vor face orele în aer liber și zilele următoare. Carmen Dumitrescu carmen.rusan@gds.ro E­levii de la Colegiul „Ștefan Odobleja“ din Craiova au ieșit ieri, după prima oră de curs, în curtea unității școlare, ca să protesteze pentru că nu au săli de clasă în care să în­vețe. Problema spațiilor a apărut după ce, anul trecut, administrația locală a dat un corp de clădire unui alt liceu, în aceste condiții, în tura de dimineață învață 31 de gru­pe, care ar avea nevoie de cel puțin tot atâtea săli. Din lipsa spațiilor, s-a diminuat și du­rata cursurilor de la 50 la 40 de minute; în pauza de zece minute, elevii se mută din clase în laboratoare, dar, în acest an, aceștia spun că nici dacă apelează la acele spații nu au suficiente clase. „Nu avem săli de clasă și situația asta este foarte de­licată. Copiii stau aici pen­tru că nu au unde să intre. Nimeni nu vrea să rezolve această chestiune. Vom pro­testa până când ne vor da clădirea înapoi. Anul trecut a fost la fel, am stat mai mult cu ghiozdanele în spate, dintr-o clasă în alta. Sunt orele de 40 de minute, asta nu este po­sibil. Eu susțin bacalaureatul anul acesta și nu mi se pare normal să avem ora de 40 de minute, inclusiv la discipline­le de examen, cum ar fi istoria și româna. în 40 de minute nu este timp de nimic“, a explicat Mirela Glăvan, reprezentanta elevilor în consiliul de admi­nistrație al colegiului. Elevii spun că în fieca­re pauză merg la toaletă cu ghiozdanele. „Mai avem nevoie de 16 săli de clasă și suntem obli­gați să ne înghesuim pe ho­luri să căutăm mereu clasă, să plecăm din clădirea centrală, să mergem la laboratoare cu ghiozdanele. Mergem și la toaletă cu ghiozdanele și nu este ok. Ni s-a spus că labo­ratoarele pot fi transformate în săli de clasă, dar știm că au fost făcute cu fonduri euro­pene și nu li se poate schim­ba destinația. Noi sperăm ca problema să fie remediată“, a spus Daniel Voinea, un alt re­prezentant al elevilor. Elevii au fost însoți de profesorii de la clase în cur­tea școlii. „Elevii Colegiului «Ștefan Odobleja» din Craiova au re­fuzat să intre la ore din cau­za faptului că nu au sală de clasă fixă repartizată pentru anul școlar 2019-2020 și nu mai sunt de acord să facă eforturile inumane din anul școlar precedent, fără pauze, deplasându-se între clădiri, cu ghiozdanul în spate la to­aletă și la masă, indiferent de vreme. Sălile de clasă sunt insuficiente și sunt nevoiți să migreze oră de oră de la o sală la alta­, au spus cadrele didactice. SOLUȚIA GĂSITĂ: ORE ÎN AER LIBER ȘI MANUALE ÎMPĂRȚITE PE HOLURI Profesorii au spus că lip­sa spațiilor este resimțită și de elevii de clasa a IX-a. „Nici o clasă nu are o sală fixă. Fieca­re sală de clasă este tranzitată de mai multe grupe de elevi. Problema este că la școala profesională, unde avem și învățământ dual, la speciali­zarea mecanic-electric, după ce fac orele de discipline te­oretice, când ajung la disci­pline tehnice, o jumătate de clasă face oră de mecanică și altă jumătate face oră spe­cifică domeniului electric și avem nevoie de două săli de clasă pentru o singură gru­pă. Sunt însă doar 16 săli de clasă și 31 de grupe. Nu avem spații nici pentru discipline precum română, franceză. De exemplu, la clasa a IX-a, doamna profesoară nu are sală de clasă unde să meargă să predea“, a explicat un pro­fesor diriginte. După ce au protestat în curtea unității școlare, pro­fesorii și elevii au găsit so­luția ca o parte din elevi să facă orele în liceu, iar alții să facă orele în curtea școlii, în aer liber. „Protestul a fost de la ora 9.00 la ora 11.00. Am decis să facem cumva să re­luăm activitatea educativă. Astfel, o parte din elevi au intrat în corpul central de clădire, iar cei pentru care nu am avut săli de clasă au rămas afară“, a spus un alt cadru didactic. Profesorii au spus că din lipsa spațiilor au împărțit manualele școlare pe holuri. „Sunt condiții in­umane, au ajuns copiii să își ia manualele de pe holuri! Acolo le împărțim cărțile, că nu avem săli“, a spus un alt cadru didactic. PROFESORII AU FOST CHEMAȚI JOI LA PRIMĂRIA CRAIOVA Situația lipsei spațiilor a făcut ca unitatea școlară să ajungă în aproximativ un an la al nouălea director. Pro­fesorii care ajung manageri demisionează apoi. Ultima numire a fost făcută în urmă cu patru zile. Director este Ion Tănasie, care anterior a fost manager la Amărăști. Profesorii spun că este al no­uălea manager într-un an, în vacanța de vară se știa că pe postul de director ar trebui să vină profesorul Carmen Mar­­cu, dar a renunțat la mandat. Profesorii speră ca soluția la problemele lor să fie găsită de reprezentanții administrației locale. „Am fost mereu amâ­nați de Primăria Craiova. Azi (ieri - n.r.) am primit de la Di­recția de Patrimoniu din ca­drul Primăriei Craiova o hâr­tie prin care am fost anunțați că vom fi chemați la discuții, joi, la ora 14.00. Până atunci noi ne vom continua activi­tatea în aceleași condiții, cu elevii în aer liber. Vedem însă că e vorba doar de discuții. Sperăm ca măcar după acea întâlnire să găsim o soluție“, au spus profesorii. Reprezentanții Primăriei Craiova spun că până acum au acționat pe baza documen­telor transmise de ISJ Dolj: „Așteptăm reprezentanții profesorilor și ai Inspectoratu­lui Școlar Dolj, joi, la discuții. Toate deciziile pe care le-am luat până acum au fost pe baza documentației transmi­se de ISJ Dolj, din care reiese că la Colegiul „Odobleja“ sunt suficiente spații de învățământ pentru numărul de elevi exis­tent. Profesorii de la acest li­ceu nu au depus până acum la primărie documente prin care să arate că nu au clase“, a de­clarat Lucian Prejbeanu, con­silier al primarului Craiovei, Mihail Genoiu. STRIGĂT­UL DE LA LICEUL „VOLTAIRE" LA FORURILE SUPERIOARE în discuțiile referit­­e la lipsa spațiului de la Co­e­­giul „Ștefan Odobleja“ apare­ mereu și numele Liceului „Voltaire“, pentru că i s-a dat o clădire care a aparținut Li­ceului „Odobleja“. Protestele din ultima perioadă au făcut ca și managerul acestui liceu să dea un comunicat de pre­să, numit „Liceul «Voltaire» - dreptul la existență“, prin care anunță că nu a făcut de­cât să respecte o hotărâre de Consiliu Local. „Ca unitate școlară cu răspundere juridică, nu am făcut decât să respectăm o ho­tărâre a Consiliului Local, așa că din data de 30 august 2018, am intrat, nu fără dificultăți și împotriviri ilegitime din par­tea colegilor cu care împărțim curtea, respectiv, Colegiul «Ștefan Odobleja» Craiova, în pavilionul destinat liceului nostru. Considerăm că am respectat întru totul codul de­ontologic al cadrului didactic, scopul nostru fiind mai presus de confortul nostru personal sau lezarea imaginii unei alte instituții de învățământ“, se arată în comunicat. Elevii și profesorii au protestat ieri în curtea unității școlare pentru că nu au săli de clasă. Soluția găsită de ei a fost să rămână să facă și orele în aer liber. CLARIANT PAIELE DEVIN BIOCOMBUSTIBIL PENTRU UN MEDIU CURAT. Bioetanolul produs în Podari va reduce emisiile de gaze cu efect de seră, în transporturi. Creștem calitatea vieții. Construim una dintre cele mai moderne fabrici de bioetanol în Podari - ecologie și sustenabil. WWW.CLARIANT.COM what is precious to you?

Next