Gazeta de Sud, iulie 2021 (Anul 27, nr. 7756-7777)

2021-07-30 / nr. 7777

Adrian Popescu pune presiune pe „lei" U­niversitatea Craiova are un final de săp­tămână foarte difi­cil. Joi seară, după închiderea ediției, a dat piept cu FR Laci, în manșa a doua a turului doi preliminar al Conference League, iar duminică, de la ora 19.15 o va întâlni pe FC Botoșani, în etapa a 3-a din Liga 1. GdS a prefațat con­fruntarea cu moldovenii lui Marius Croitoru cu Adrian Popescu, fostul căpitan al Ști­inței din anii 1990. Acesta a declarat că se așteaptă la un joc greu, dar consideră că va­loarea jucătorilor Universită­­ții C­eva trebuie să-și spună cuvântul. ... * „Cu Botoșani va fi un meci greu, în perioada asta Craiova va mai susține un joc dificil, cel cu Laci, iar moldo­venii nu, deci vor fi un pic mai proaspeți. Vreau să mai punc­tez faptul că o formație își intră în ritm după 6-7 etape. Este important ca în aceas­tă perioadă echipa să joace în aceeași formulă, să nu fie schimbări în primul 11 de la o etapă, la alta. Trebuie să-ți faci o strategie cu anumiți ju­­cători și nu-i schimbi decât dacă apar accidentări, ca să le creeze omogenitatea și ju­­cătorii să se simtă în teren“, a explicat Adrian Popescu. Trebuie să-i învingem! r. n. .lentul când ești fotba­list la Universitatea Craiova, când ai un contract bun și toate condițiile propice marii performanțe nu trebuie să te gândești decât la victorie și să dai totul pe teren, înainte să intri pe teren trebuie să-ți spui în gând: trebuie să fiu cel mai bun și să câștig! Vreau să văd spiritul ăla de luptători la jucătorii de astăzi. Nu trebuie să se gândească numai la bani. Noi am jucat pe 2, 3 lei, dar tot timpul am vrut să fim cei mai buni. Respectam blazo­nul, publicul și dădeam totul în iarbă! Dacă aș fi în locul lor mi-aș dori să câștig campio­natul, fără să vreau un ban“, a ft fostul fotbalist. ARE AȘTEPTĂRI DE LA „REGHE" ȘI UN MESAJ PENTRU SORIN CÂRȚU ȘI MARCEL POPESCU Fostul fotbalist al Băni­ei a comentat puțin pe tema numirii lui Laurențiu Reghe­­campf la cârma Universității Craiova și a părut reținut. El a mai spus că și-ar dori o mai mare implicare din partea conducătorilor Sorin Cârțu și Marcel Popescu în alegerea jucătorilor pentru transfe­ruri. „Așa cum a spus și patro­nul, Reghecampf era prima opțiune și când a fost numit Ouzounidis... Deci oame­nii sunt focusați pe anumite idei, în anumite momente. Nu e rău, dar nici nu mă dă pe spate. Sper, însă, să fie de bun augur, pentru că Univer­sitatea Craiova este Univer­sitatea Craiova și trebuie să câștigăm și campionatul! De vrut, vrem cu toții, rămâne de văzut dacă și putem. N-am nicio problemă că l-a ales pe Reghecampf. El vine ca un profesionist, are un CV bun, dar nu o să simtă niciodată ce simți tu, ca oltean, ce înseam­nă Universitatea. Dar asta nu înseamnă că nu poate să facă treabă și eu sper să facă. Aș vrea să mai spun o chestie: aș vrea mai multă implicare din partea președintelui Sorin Cârțu și a managerului Mar­cel Popescu în a găsi jucă­tori care să ne facă cinste“, a punctat Adrian Popescu, care a împlinit luni 61 de ani. VREA UN FOTBAL . MAI CURAT Adrian Popescu a făcut o remarcă la adresa obiceiu­rilor din ultimii ani din fot­balul românesc și nu numai. El a taxat și galeriile care fac abuz de înjurături la adresa rivalelor. „Ce mă enervează foarte mult acum sunt acele faulturi false, care denotă slăbiciune. Cum te atinge unul, gata! Te tăvălești, te ții de față, deși te-a lovit la gleznă și te ridici după 3 secunde după ce pri­mește adversarul cartonaș. Asta nu face bine fotbalului. Asta și înjurăturile galeriilor. Nu cântă și nu-și încurajea­ză echipa, pe cât îi înjură pe adversari. Eu, când eram fot­balist, cântau și cei din pelu­ze, și cei de la tribuna 2. Era o atmosferă frumoasă și de aceea erau pe stadioane mai multe femei și copii", a înche­iat Adrian Popescu. Liga Campionilor­­ CFR Cluj s-a calificat in turul 3 preliminar C­FR Cluj s-a califi­cat în turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor! Gruparea din îruia a învins formația Lin­aln Red Imps FC cu scorul e 2-0 (1-0), miercuri seara, e Stadionul „Dr. Constantin ădulescu“ din Cluj-Napoca, 1 manșa secundă din turul a doilea preliminar. Scorul General­ a fost 4-1 pentru­rdeleni, după ce aceștia se opuseseră și în Gibraltar, cu -1. Golurile CFR-ului au fst reușite de Mike Cestor 18) și Runar Mar Sigurjon­­;on (‘58) CFR Cluj și-a asigurat itfel accederea în grupele Gropa Conference League. CFR va juca în turul al eilea preliminar al Ligii ampionilor cu Young Boys Berna, care a trecut de Slovan Bratislava cu scorul general de 3-2. Primul meci va avea loc în Gruia, pe 3 august, de la ora 19.00, iar returul în El­veția, pe 10 august, tot de la ora 19.00. CFR Cluj: Giedrius Ar­­lauskis - Mateo Susie, Danijel Graovac, Mike Cestor, Mario Camora - Ovidiu Hoban (‘46, Jonathan Rodriguez), Rinar Mar Sigurjonsson (‘74, Gu­­essouma Fofana) - Alexandru Chipciu (‘62, Valentin Cos­­tache), Ciprian Deac (+46, Anas Tahiri), Adrian Păun - Gabriel Debelluh (‘62, Bik­ei Omrani). Antrenor: Marius Șumu­­dică, Lincoln Red Imps: Ma­nuel Soler - Scott Wiseman, Roy Chipolina (‘90+3, John Sergeant), Bernardo Lopes, Jesus Toscano - Mustapha Yahaya, Marcos Rosa (‘68, Brian Gomez), Fernando Garralero ('68, Emmanuel Ocran) - Liam Walker, Kike Gomez (‘79, Lee Casciaro), Ethan Britto (‘46, Graeme Torrilla). Antrenor: Raul Castillo. ȘUMUDICĂ: „SUNT FERICIT CĂ AM ÎNDEPLINIT PRIMUL OBIECTIV" Antrenorul campioanei CFR Cluj, Marius Șumudică, a declarat că nu se poate bate cu pumnul în piept că forma­ția sa trebuia să înscrie 5-6-7 goluri deoarece importantă este calificarea. „Sunt fericit că am în­deplinit primul obiectiv și anume calificarea în grupele Conference League. Am în­tâlnit o echipă bună,­­chiar dacă toată lumea se gândeș­te că este din Gibraltar. Are jucători din liga a doua sau a treia din Spania, jucători care au calitate. Această echipă va juca în turul 3 din Europa League și și-a asigurat play­­off-ul de Conference League, unde eu cred că are șanse. Sunt bucuros că nu am luat gol. Am văzut și eu o oarecare liniște în jocul echipei mele. Nu am forțat foarte mult, am stat la adăpostul acelui 2-1 din deplasare. E greu să motivezi echipa! Nu putem să ne batem cu pumnul în piept acum că trebuia să dăm 5-6-7 goluri. Importantă este calificarea și că am câștigat cu 2-0. Mă bucur că am ieșit sănătoși de pe teren, ceea ce e iar foarte important“, a spus Șumudică. SPORT Vineri - Sâmbătă, 30 - 31 iulie 2021 • Gazeta de Sud ^ LIGA 1 / ETAPA 3 Vineri, 30 iulie - ora 19.00: Caz Metan Mediaș - FC Argeș, ora 21.30: Rapid • Farul Constanța. Sâmbătă, 31 iulie - ora 19.15: FC Voluntari - FC U Craiova, ora 22.00: CFR Cluj - Chindia Târgoviște. Duminică, 1 august - ora 19.15: Universitatea Craiova - FC Botoșani, ora 22.00: UTA Arad ■ FCSB. tuni, 2 august • ora 18.30: Sepsi Sf. Gheorghe - CS Mioveni, ora 21.30: Dinamo - Academica Clinceni. LIGA 2, ETAPA 1 Sâmbătă, 31 iulie - ora 11.00. Ripensia Timișoara - Dunărea Călărași, Unirea Dej • Unirea Slobozia, Clubul Sportiv Comunal 1599 Șelimbăr • AFC 1919 Dacia Unirea Brăila, AFC Astra - Metaloglobus București, ACS Petrolul 52 • Politehnica Iași, Concordia Chiajna - Unirea Constanța, ora 13.30: AFC Hermannstadt - ASFC Buzău. Duminică, î august - ora 12.00: Fotbal Club Brașov • Viitorul Pandurii Tărgu Jiu. Marți, 3 august - ora 18.00: Universitatea Cluj - Politehnica Timișoara. Miercuri, 4 august - ora 20.30: CSA Steaua - Csíkszereda Miercurea Civic. Pagină realizată de Alexandru Vîrtosu

Next