Gazeta de Sud, octombrie 2021 (Anul 27, nr. 7822-7842)

2021-10-27 / nr. 7840

Simona Halep. O să fie un meci bun cu Gabriela Ruse T­ragerea la sorți a ta­bloului principal de la Transylvania Open a făcut ca mai multe românce să se întâlnească încă din pri­mul tur. Unul dintre duelurile interesante le aduce față în față pe Simona Halep și Gabi Ruse. Fosta campioană de la Wimbledon și Roland Garros și principala favorită a turne­ului a afirmat despre adver­sara sa de miercuri, Gabriela Ruse, că este o jucătoare foar­te bună, care a confirmat în acest an, urcând în Top 100 mondial. „Gabi e o jucătoare foar­­t bună, de multe ori i-am spus că joacă foarte bine, e solidă, puternică. Anul aces­ta a confirmat asta, urcând în top 100, e o performanță când ești la început. O să fie un meci bun, sper să mă simt bine fizic, să fiu aptă 100%, să dau tot ce am mai bun, îmi doresc să facem un meci fru­mos”, a declarat Halep, întrebată dacă și-a do­rit să întâlnească o româncă încă din primul tur, Simona a spus: „Orice adversară este puternică la acest nivel. Cu oricine aș fi jucat ar fi fost greu. E bine că sunt două ro­mânce care pot juca împre­ună și dacă nu am mai jucat­­ acum, este un început" GREU FĂRĂ SPECTATORI Jucătoarea română s-a arătat dezamăgită de absența spectatorilor de la turneul de la Cluj-Napoca. „îmi doream foarte mult să văd oamenii din Cluj și din restul țării. Mereu mi-a plă­cut publicul de la Cluj, are o energie frumoasă și cu sigu­ranță e o veste tristă pentru sportive. Eu sunt pentru să­nătate și regulile de protecție, nu știu dacă s-a luat decizia corectă, nu sunt în măsură să comentez acest lucru. Pot să spun că îmi pare rău că nu-i avem în tribună. Am auzit că lumea mai speră să se schim­be această decizie, dar sunt obișnuită să joc fără public și încerc să mă concentrez doar pe tenis. Bineînțeles, îmi do­resc foarte mult să îi am în sală” a adăugat Halep. Simona a anunțat că spe­­ră să mai participe și la vii­toarele ediții ale Transylvania Open, având în vedere că nu intenționează să se retragă din activitate decât după 2-3 ani. „Da. Mai am de jucat doi-trei ani, am înțeles că tur­neul va avea loc pe mai mulți ani, dacă voi fi sănătoasă cu siguranță voi face asta” a mai declarat Simona Halep. ANA BOGDAN CONTINUĂ LA TRANSYLVANIA OPEN Ana Bogdan s-a calificat, luni, în optimile de finală ale turneului Transylvania Open (WTA 250), care e găzduit de BT Arena din Cluj-Napoca. Sportiva noastră a învins-o pe sârboaica Ivana Jorovic, cu scorul de 7-6 (1), 6-4, la capă­tul unui meci disputat, înche­iat după o oră și 41 de minute. Jorovic a început mai bine și a condus cu 2-0 și 3-1, dar românca a întors scorul și a avut 4-3 și 5-4. Jo­cul a ajuns în tiebreak, unde Ana Bogdan s-a impus clar, cu 7-1. Românca a dominat actul secund, conducând cu 2-0, 4-1 și 5-2, dar a pierdut două ghemuri, iar meciul pă­rea că s-a complicat. Doar că, Ana a făcut un game excelent pe serviciul advers și a închis meciul AW. Ana Bogdan și-a asigurat un cec de 3.675 de dolari și 30 de puncte WTA iar în optimi o va înfrunta pe învingătoa­­rea dintre britanica de origi­ne română Emma Răducanu, a treia favorită, și slovena Po­lona Hercog. ALEXANDRA IGNATIK A MUNCIT MULT, DAR ÎN ZADAR De partea cealaltă, Ale­xandra Ignatik (fostă Cadan­­ța) a fost învinsă de germanca Anna-Lena Friedlam cu 5-7, 6-4, 6-4. Ignatik (31 ani, 209 WTA), venită din calificări, a cedat după aproape trei ore de joc (2 h 51 min) în fața puternicei jucătoare germane (27 ani, 137 WTA). Românca a condus în primul set cu 3-1 și 5-3, dar a fost egalată de fiecare dată. La 5-5 a făcut un nou break și apoi a închis setul pe pro­priul serviciu, scor 7-5. Setul secund a fost chiar mai echi­librat, niciuna dintre jucătoa­re nereușind să se desprindă pe tabelă. Friedham a înclinat balanța pe final de set, pe ser­viciul Alexandrei, câștigând cu 6-4. în decisiv, Alexandra a avut 3-1 și 4-2, dar a fost egalată, pierzând patru ghe­muri la rând și setul cu 4-6. Un moment de cumpănă a avut loc la 4-4, când Ignatik a ratat patru șanse de break. Românca a încheiat cu un as și 9 duble greșeli, în timp ce Friedham a reușit 8 ași, dar a făcut tot atâtea du­ble greșeli. Alexandra s-a ales cu un cec de 2.675 de dolari și 19 puncte WTA pentru evo­luția sa. PRISĂCARIU NU A AVUT ȘANSE ȘI Andreea Prisăcariu, beneficiara unui wildcard, a fost învinsă în primul tur de la Transylvania Open. Aceasta a cedat în fața Lesiei Tsurenko, în două seturi, cu 7-5, 6-2. Tsurenko a reușit să câștige fără probleme, în ciuda celor 7 duble greșeli și a faptului că a fost condusă în primul set cu 4-2 și 5-4. Românca va fi recom­pensată pentru evoluția sa cu 2.675 de dolari și un punct WTA. în primul tur la dublu, Jaqueline Cristian și belgi­­anca Alison van Uytvanck au fost învinse de favorite­le numărul doi, Aleksandra Krunic (Serbia)/Lesley Patti­­nama-Kerkhove (Olanda), cu 6-4,6-3, după 69 de minute. CSO Filiași, calificare istorică 9 1 în sferturile Cupei României C­SO Filiași continuă să facă miracole în Cupa României! Micuța grupare doljeană a mai făcut o „victimă“ în Cupa României, de această dată AFC Herman­nstadt, și s-a calificat istoric în sferturile de finală ale compe­tiției. A fost un succes obținut la loviturile de departajare, după ce în cele 120 de minute de joc a fost 2-2. La penaltiuri, Filiași s-a impus cu 4-3 și ast­fel bifează o nouă victorie uri­așă. Prima parte a duelului de la Filiași a fost una extrem de activă. Sibienii au început cum nu se putea mai bine jocul, cu un gol încă din minutul 3 al lui Suntean. Din acel moment, oaspeții nu prea au mai contat în ofensivă, în timp ce trupa lui Găman s-a năpustit asupra porții lui Muțiu; în cele din urmă, egalarea a venit înainte de pauză, în minutul 44, după ce Rogoveanu a transformat în gol o lovitură liberă de la mar­ginea careului de 16 metri; în partea a doua a me­ciului, CSO Filiași s-a apărat așa cum a știut mai bine, iar acest lucru le-a reușit. Oas­peții nu au reușit să-și creeze ocazii mari de gol, s-au apro­piat foarte greu de poarta lui Șerban, iar meciul a intrat în prelungiri: în cele 30 de mi­nute suplimentare a contat o singură echipă, Hermannsta­dt, care a marcat în 107 prin Popescu. Când totul părea încheiat, gazdele au izbutit să egaleze nesperat în min 118, prin Crețu și să trimită meciul la loviturile de pedeapsă. Acolo, inspirația a fost de partea gazdelor. Chiar dacă au irosit două lovituri de pedeap­să, nici sibienii nu au fost mai norocoși, au ratat de trei ori, iar Filiași s-a impus cu 4-3. CSO Filiași: Șerban - Dănescu (74, Zanfir), Dina (87, Bubuioc), Popa, Calu - Pencea (74, Armășelu), Dori­­ță (113, Manolache), Vîlcică - Rogoveanu (113, Crețu), A. Șerban, Fotescu. Antrenor: Mario Găman. AFC Hermannstadt: Muțiu - Buzan (46, Mino), Antoche, Issak, Tomșa - Al­­hassan (67, Petrescu), Niță (46, Popescu), Chirițoiu (46, Pantea), Balaure - Sintean, Platonia. Antrenor: Marius Măldărășanu. SPORT Miercuri, 27 octombrie 2021 • Gazeta de Sud QJ Victorii pe linie pentru CSM Craiova în turul CN Echipe Seniori. Divizia B C­SM Craiova face o figură excelentă la Campionatul Nați­onal Echipe Seniori Divizia B, băieți, la tenis de masă. La competiția desfășurată la Bistrița, în perioada 22-24 octombrie, clubul craiovean a câștigat toate partidele din turul seriei a 4-a, iar acum se regăsește pe prima poziție în clasament, cu maximum de puncte. Pe rând, CSM Craiova a trecut cu 3-0 de SCM Giur­giu, CS „U” Craiova II, STNM Tg Secuiesc, CSS Odorhe­­iul Secuiesc IV, ACS Ardex Botoșani, CS Olt București II și CS FC Argeș Pitești. Echipa pregătită de Li­­viu Nicoli este formată din Cristian Bărbulescu, Gabriel Poștoacă, Patrick Anghel și Mihai Nedelcu. Antrenorul sportivilor de la CSM Craiova, Liviu Ni­coli, s-a arătat mulțumit pe deplin de tot ceea ce au rea­lizat elevii săi la Bistrița și are încredere în promovarea în Divizia A. ș­ „Am avut o evoluție foar­te bună în toate meciurile și­­ am demonstrat că avem un lot valoros. Așteptăm cu încre­­­­dere returul și sunt convins că am luat o opțiune serioasă­­ pentru promovarea în Divizia­­ A, în sezonul viitor“, a spus Liviu Nicoli, pentru GPS. Pagină realizată de Tibi Cocora

Next