Gazeta de Sud, decembrie 2021 (Anul 27, nr. 7863-7883)

2021-12-29 / nr. 7882

Zece puncte de recuperat pentru prezența în Final Four-ul Cupei C­hiar dacă au pier­dut manșa tur, de la Timișoara, baschet­­baliștii Craiovei nu renunță la calificarea în Final Four­­ul Cupei României! SCMU va disputa miercuri, de la ora 17.00 (Digisport/Look Sport), în Sala Polivalentă, meciul retur contra forma­ției din Banat, iar misiunea nu este una deloc ușoară. Alb-albaștrii sunt nevoiți să răstoarne rezultatul din tur și să învingă la cel puțin 11 puncte diferență Timișoara pentru a ajunge în „care­­u­ i­ași“ al competiției. Pe Bega, Craiova a cedat în fața trupei lui Petricevic cu sco­rul de 97-87. Menționăm că ar fi benefică și o victorie la 10 puncte, dacă vom reuși să atingem borna de minimum 98 de puncte. Duelul din tur a fost unul extrem de disputat, iar diferența dintre cele două rivale s-a realizat pe micile detalii, în special din repri­za secundă. S-a mers cam de la egal la egal în marea majoritate a timpului, dar pe finalul meciului Timișoara a scăpat în câștigătoare. Iar victoria nu a fost una oare­care, ci la zece puncte, ceea ce îi face pe bănățeni favo­­ri­t calificare. Craiova s-a prezentat bine în acest meci, dar defensiva a clacat, de aici și cele 97 de puncte pri­mite, destul de multe pentru o echipă cu pretenții în acest sezon. ÎN CAmPIONAT I-AM ÎNvInS Cu mai puțin de două săptămâni înainte, Timișoara și Craiova s-au întâlnit și în campionat, iar câștig de ca­uză au avut oltenii. Trupa lui Rakiouzis s-a impus atunci în deplasare, la șase puncte di­ferență, scor 82-76, după un meci dominat și controlat în totalitate. în acel joc, Fran­klin și Hawley au fost printre cei mai buni sportivi de pe teren. Din 2019 am avut parte de 15 întâlniri directe între Craiova și Timișoara. Opt victorii au bifat oltenii, în timp ce bănățenii au câștigat șapte partide. Pe teren pro­priu, SCMU a cedat în acest an doar în fața lui U BT Cluj, singura echipă din LNBM cu maximum de puncte după 11 etape disputate. De par­tea cealaltă, Timișoara are nu mai puțin de patru înfrângeri consecutive în deplasare, la Cluj, Sibiu, Galați și Volun­tari, dar pornește cu încrede­re înainte de jocul din Bănie, având în vedere avantajul de 10 punte din manșa tur. PELUZA NORD CRAIOVA ȘI-A ANUNTAT PREZENTA LA MECI Un motiv în plus pentru baschetbaliști să lupte până în ultimul minut este că vor avea parte de o susținere spe­cială la această partidă. Gale­ria Universității Craiova și-a anunțat prezența la meciul de baschet printr-un comunicat și, cu siguranță, vor fi un fac­tor important în motivarea jucătorilor lui Rakiouzis. „Hai la sală! Miercuri ne vedem la Polivalenta de la 17 să-i susținem pe băieții de la baschet în încercarea lor de a se califica în Final­ Four-ul Cupei României. Avem de re­cuperat 10 puncte după turul de la Timișoara, dar împreu­nă suntem siguri că o putem face. Toți cei sătui de pauză și toți cei dornici să susțină sportul craiovean sunt aștep­tați alături de Peluza Nord în sectoarele obișnuite. Ne adu­năm în holul sălii Polivalente și intrăm împreună în tribu­nă! Biletele costă 10 lei și se cumpără direct de la sală, iar condițiile de acces din aceas­tă perioadă sunt: vaccin, tre­cerea prin boală, test per sau rapid“, se arată în comunica­tul Peluzei Nord. Simona Radiș și Ancuta Bodnar, cele 9­9­9­1 mai bune sportive din România în 2021 C­anotoarele Simo­na Radiș și Ancuța Bodnar, campioane olimpice la Tokyo, în proba feminină de dublu vâsle, au ocupat primul loc în clasa­­mentul celor mai buni spor­tivi români ai anului, alcătuit de Consiliul Asociației Presei­ Sportive din România. Podiumul este comple­tat de Ana-Maria Popescu, vicecampioană olimpică la spadă la JO de la Tokyo, și de canotorii Ciprian Tudosă și Marius Cozmiuc, care au ob­ținut argintul la dublu rame masculin la competiția de la Tokyo. Așa cum se poate con­stata, au avut prioritate spor­tivii medaliați cu aur și ar­gint la Jocurile Olimpice de la Tokyo, inclusiv medaliatul cu argint paralimpic, Carol Novak, actualul ministru al Sportului; în clasament figurează, de asemenea, cei doi înotă­tori români care s-au făcut remarcați în întrecerile in­ternaționale, Robert Glință și David Popovici, tenismanul Horia Tecău, dar și două din­tre speranțele sportului ro­mânesc, Beatrice Ana (prima campioană mondială a lupte­lor românești - Under-23) și Adrian Șulcă (campion euro­pean și mondial la juniori). Cei mai buni sportivi ro­mâni din 2021 (APSR): 1. Simona Radiș și An­cuța Bodnar (canotaj), 2. Ana-Maria Popescu (scri­mă), 3. Ciprian Tudosă și Marius Cozmiuc (canotaj), 4. Mihăiță Țigănescu, Mugu­rel Senciuc, Ștefan Berariu și Cosmin Pascari (canotaj), 5. Robert Glință (natație), 6. Carol-Eduard Novak (ci­clism paralimpic), 7. David Popovici (natație), 8. Horia Tecău (tenis), 9. Beatrice Ana (lupte), 10. Adrian Șub­­ă (judo). Pagină realizată de Tibi Cocora SPORT Miercuri, 29 decembrie 2021 • Gazeta de Sud JJJj România a învins Turcia în primul meci de la Trofeul Carpați N­aționala masculină de handbal a Ro­mâniei a învins re­prezentativa Turciei cu scorul de 26-24, luni seară, în Sala Sporturilor „Horia Demian“ din Cluj-Napoca, în primul meci de la Trofeul Carpați. Tricolorii au făcut un meci destul de modest, în fața unei echipe multe prea agresive (peste zece eliminări de două minute), dar care s-a apărat bine și care a avut în poartă cel mai bun jucător al partidei. Sportivii antre­nați de Xavi Pascual au ratat foarte mult și nu au reușit să blocheze îndeajuns de mult atacurile oaspeților, dar într­­un final s-au impus. România a început bine și a condus cu 3-0 (min. 6), apoi a avut 6-2 (10), dar câte­va ratări au făcut ca oaspeții să egaleze la șase. Până la pau­ză, „tricolorii" nu au avut mai mult de două goluri în plus, scorul fiind 12-10; în partea secundă, România și-a mărit ecartul la patru goluri, 17-13 (44), dar în min. 50 scorul era de 19-18. Jucătorii noștri au făcut un pas important spre victorie prin trei goluri con­secutive reușite la 20-19 (23- 19), iar apoi diferența a ajuns în premieră la cinci goluri, 26-21. Pe final s-a instalat re­laxarea, iar Turcia a marcat de trei ori în ultimul minut. Scorul final a fost 26-24. De remarcat că Româ­nia a ratat patru aruncări de la 7 metri, iar Turcia a irosit două. România: Dan Vasile, Claudiu Pal - Roland Thal­­maier (3 goluri), Tudor Bugu­­leț (4), Robert Militaru, Cristi­an Ghiță (3), Demis Grigoraș (2), Călin Căbuț, Dan Raco­țea, Andrei Buzle (2), Gabriel Dumitriu (2), Călin Dedu (3), András Szász, Marius Szőke, Gabriel Cumpănici (3), Tudor Boțea, Alexandru Ghiviț (4), Sabin Constantina. Selecțio­ner: Xavi Pascual. Turcia: Yunus Ozmosul, Taner Gunay - Samet Kanbe­­roglu (4), Alp Eren Pektaș (1), Halil Ibrahim Ozturk (5), Ya­­kup Yașar Simsar (7), Șenol Boyar (1), Ozan Erdogan, Oz­­gur Sarak (3), Yigit Eroz (2), Alperen Arabaci (1), Ugur Erceylan, Emre Engin. Selec­ționer: Okan Halay. La turneu trebuiau să participe și echipele Elveției și Iranului, dar acestea s-au retras din cauza infectărilor cu Covid-19 din lot. Astfel, România și Turcia se vor în­frunta de două ori, al doilea meci fiind programat vineri, de la ora 18.05.

Next