Gazeta Învățământului, 1953 (Anul 5, nr. 196-247)

1953-01-03 / nr. 196

Pag. 2 GAZETA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI Rolul educativ al organizației de pionieri Organizația de pionieri își propune ca scop să ajute pe copii la însușirea cunoștin­țelor. Cunoștințele se dau copiilor în școală, la lecții. Totuși succesul instrucției depinde nu numai de faptul cum îi învață învățăto­rul pe copii, dar și de faptul cum învață ele­vii înșiși, dacă ei manifestă interes față de lecții, dacă ei sunt setoși de cunoștințe perseverenți în însușirea acestora. Organi­si­zația de pionieri este chemată să educe la elevi tocmai aceste calități. Desvoltarea se­tei de cunoștințe la copii, tendința spre cu­noștințe, priceperea de a învinge greută­țile la învățătură este sarcina principală a organizației de pionieri. Cunoștințele se capătă nu numai din cărți. Și viața este aceea care dă cunoștințe. Par­ticiparea la munca de folos obștesc face po­sibilă aplicarea cunoștințelor în viață, în practică. Iată de ce organizația de pionieri își construește munca sa astfel încât pio­nierii să îmbine învățătura cu participarea, după puterile lor, la munca de folos obștesc. Pionierii cultivă plante pe lotul școlar de experiență, sădesc și îngrijesc pomi fructi­feri. Alții lucrează în cercuri tehnice. Cei mai mici lucrează în cercuri „mâini îndemâ­­natece" unde învață să manipuleze cele mai simple scule, cei mai mari — în cercurile de radio, de motoare, de aeromodelism și multe altele. După lecții copiii leagă cărți pentru biblioteca școlară, confecționează jucării pen­tru cei mici, aparate de recepție pentru a le trimite la sate. Elevii­ pionieri de la sate ajută vara pe colhoznici să strângă spicele de pe ogoare, să protejeze ogoarele de dușmanii agriculturii. Astfel, în timpul liber, pionierii învață să aducă partea lor de muncă, chiar dacă acea­sta nu este prea mare, la munca generală a țării. In detașamentele de pionieri copiii sovie­tici se joacă mult. Ei fac excursii, turism, se ocupă cu sportul, iau parte la competiții sportive, cântă, desenează. Bucuriile și impresiile comune la distracții și în muncă, învățătura în comun și ajutorul reciproc, discutarea în colectiv a cărților, filmelor și spectacolelor, discutarea faptelor și purtării colegilor, grija pentru aceștia — toate acestea fac din detașamentul de pio­nieri un colectiv strâns unit. Aici succesele unuia sunt succesele tuturor și insuccesele unuia constitue un insucces general. Așa se desăvârșește educația colectivistului, om care își vede fericirea sa în bunăstarea generală. Așa începe educarea unui constructor activ al noii societăți comuniste. Exprimându-și dorința de a păși în rân­durile pionierilor, copilul săvârșește un pas voluntar și conștient, pe deplin accesibil vârstei lui, îndeplinind regulile organizației de pionieri, el face aceasta nu pentru că ci­neva i-ar fi ordonat, ci pentru că el singur în mod voluntar și-a luat aceste angaja­mente pe care le îndeplinește cu mai multă plăcere decât ar fi îndeplinit un ordin. El va începe să învețe mai bine, să ser­vească ca exemplu pentru alți școlari, va munci, îl va ajuta pe profesor, va respecta și iubi mai mult pe părinții săi, deoarece așa procedează toți pionierii. Munca în organizația de pionieri este con­struită pe baza activității independente a co­piilor. îndrumătorii — instructorii de pio­nieri și pedagogii — îndrumează această ac­tivitate. Pionierii singuri aleg din mijlocul lor pe șefii de grupă și învață să se supună conducerii acestora. Pionierii discută și re­zolvă în comun treburile în grupă și detașa­ment. Pregătindu-se pentru adunările de pionieri, îndeplinind însărcinările organiza­ției, activând în cercuri, ei își manifestă ini­țiativa și independența folosind indicațiile îndrumătoare ale instructorilor și pedagogi­lor. Așa se educă un om disciplinat, ener­gic, perseverent, care nu se teme de greu­tăți, așa se educă omul care pune inte­resele colectivului, ale societății mai presus de interesele sale personale. Tocmai pe acest colectiv de pionieri bine închegat se sprijină în fiecare clasă și în întreaga școală peda­gogul sovietic. Fiecare pedagog sovietic ajută efectiv or­ganizația de pionieri în toată activitatea ei. Organizația de pionieri se sprijină pe expe­riența pedagogică și pe cunoștințele învăță­­torimii sovietice. Aceasta permite ca activi­tatea pionierilor să devină și mai plină de conținut și mai interesantă. Părinții văd în organizația de pionieri o organizație folositoare pentru munca de edu­cație a copiilor. Ei văd cum copiii lor încep zilnic să facă gimnastică dimineața, se apucă împreună cu colegii să confecționeze aparate de fizică. Și prinții își amintesc că înainte în timpul ur­or copiii alergau prin curte... Dacă o fetiță este bolnavă, vin pionierii din grupa ei, pen­tru ca s-o ajute pe rând, până va ajunge cu lecțiile la zi... După excursiile la stațiunea tinerilor naturaliști, în curtea casei apar ronduri de flori și pomi fructiferi sădiți de mâinile copiilor... O notă rea­la învățătură este o rușine ob­ștească a pionierilor. Se poate ca un tânăr leninist să învețe prost? Problema cu pri­vire la indolența pionierului devine obiectul de discuție la adunarea grupei, iar câte­o­­dată și a detașamentului. Ca rezultat, pio­nierul simte că el trebue să învețe bine, că el răspunde pentru succesele sale nu numai în fața tatălui și a mamei, ci și în fața or­ganizației sale... învățătorul, părinții copiilor și instructo­rul de pionieri acționează în comun în mun­ca de educație a copiilor. ...Și când școlarul de 9 ani pleacă cu emo­ție la școală pentru ca la adunarea detașa­mentului să dea promisiunea solemnă, să intre în rândurile tinerilor leniniști, — acasă­ la întoarcere îl așteaptă o masă de sărbă­toare, se adună întreaga familie spre a-l fe­licita pe noul pionier și a marca această zi însemnată și plină de bucurie în viața sa de copil. A. STROEV U . R. §>® S. mm imvatA Organizarea și desfășurarea lecției In școala în școala sovietică, forma principală de or­ganizare a activității de învățământ este lec­ția desfășurată cu o anumită grupă de elevi. Această formă include în sine activitatea ge­nerală a grupei întregi și activitatea indivi­duală a fiecărui elev sub conducerea pedago­gului care aplică diferite metode de învăță­mânt. In acest articol vom expune pe scurt prin­cipalele teze didactice după care se călăuzesc pedagogii cu prilejul pregătirii și desfășurării lecției, în conformitate cu cerințele științei pe­dagogice sovietice. Secția în școala sovietică se construește pe­­ baza planificării în studiul fiecărui obiect de învățământ, pe baza unei îmbinări chibzuite a activității întregii clase cu activitatea in­dividuală și pe grupe, în cazurile când aceas­ta este necesar, de pildă, cu prilejul lucrări­lor d­e laborator. Raportul just între activita­tea colectivă și individuală a copiilor la sec­ție este determinat de conținutul materialului studiat, de vârsta copiilor și de materialul di­dactic pe care-l are la dispoziție pedagogul. Succesul în desfășurarea lecției depinde­­ foarte mult de felul cum s’a pregătit pedago­gul pentru lecții. Experiența arată că chiar și cele mai bune cadre didactice, care au un stagiu pedagogic îndelungat, se pregătesc­­ pentru fiecare lecție și acordă acestui lucru­­ mult timp și multă atenție. Numai acel pe­dagog stăpânește măestria instruirii copiilor, care de la o lecție la alta prelucrează conți­nutul materialului de învățământ și metodica de studiere a acestui material. Prima sarcină a pedagogului cu prilejul pregătirii pentru lecție este cunoașterea amă­nunțită a conținutului ei. Pedagogul citește cu atenție textele sau pa­ragrafele respective din manual, determină volumul materialului pentru lecție. El ia atâta material, încât să aibă posibilitatea de studiu temeinic și fără grabă cu copiii a­i în timpul fixat pentru aceasta. Apoi pedagogul chibzuește organizarea și metodele de mun­că la lecție, alege materialul didactic, ve­­­­rifică utilitatea lui, efectuează experiențe, dacă acestea sunt prevăzute și chibzuește ce trebue să dea copiilor de lucru acasă. Pentru fiecare lecție se întocmește un scurt plan scris. In plan se formulează cu precizie tema lecției din care să reiasă clar scopul ei. După determinarea temei lecției, pedagogul arătă în plan mersul lecției, descriind pe­­ scurt conținutul și formele de muncă în suc­cesiunea lor metodică. Dăm mai jos planul Scurt al unei lecții: Aritmetica 25 Ianuarie: „împărțirea nume­relor cu mai multe cifre la numere cu două cifre“. 1. Controlul lucrărilor executate acasă. 2. Exerciții pregătitoare pentru explicarea noului material: rezolvarea orală a exerciții­­lor cu împărțirea numărului cu două cifre la­­ un număr cu două cifre (80 : 16, 72 : 24, 84 : 12, 96 : 24). 3. Explicarea unui nou caz de împărțire , prin rezolvarea exercițiilor : 914 : 24, 792: 22, 4958: 37, 6975: 75, 5568: 64, 4408: 59, 41,424: 48. 4. Exerciții de împărțire și rezolvarea unei probleme cu împărțirea unui număr cu mai­­ multe cifre la un număr cu două cifre : exer­cițiile nr.... nr.... din manual, problema nr... 5. Tema pentru acasă : coloana nr. 2 din exerciții. Rolul conducător la lecție aparține pedago­gului. Aceasta însemnează că instrucția co­piilor o face el personal, fără a­­ încredința această chestiune de răspundere, chiar și numai în unele­ cazuri, elevilor. In procesul­­ instrucției, pedagogul, cu o strictă succesiu­ne studiază cu elevii cursul sistematic al­­ obiectelor de învățământ fixate de programă­ sovietică El nu va admite forme de muncă cu copiii, care să reducă rolul său de îndrumător. Rolul de conducere al pedagogului în ac­tivitatea instructiv-educativă nu se opune ac­tivității elevilor, ci dimpotrivă contribue prin toate mijloacele la ridicarea ei. Pedagogul educă permanent pe elevi în spiritul unei înalte conștiinciozități, dezvoltă prin toate mijloacele forțele și aptitudinile lor crea­toare. Aceasta constitue baza întregii activi­tăți de educație și învățământ a pedagogu­lui la lecție. Fiecare nouă lecție predată este pentru elevi un pas înainte. Pentru a atinge acest scop, pedagogul desfășoară instrucția într-o formă accesibilă, intuitiv, aplică meto­de și procedee verificate în practică, care să corespundă conținutului materialului de învă­țământ și particularităților de vârstă ale co­piilor. Pedagogul fixează în memoria copiilor cunoștințele prin repetare, legând materialul nou cu materialul studiat înainte. Legătura teoriei cu practica este una din­tre sarcinile principale ale învățământului. Pentru aceasta, pedagogul sovietic folosește întreaga­­ varietate a formelor de activitate cu copiii. El efectuează cu ei lucrări de labora­tor. Sub îndrumarea pedagogului, elevii alcă­tuiesc diferite colecții, albume, cresc plante, îngrijesc animale în colțul viu, fac excursii, pregătesc placarde, editează gazete de perete, fac exerciții de rezolvare a problemelor de im­portanță practică. In urma acestei activități, copiii capătă deprinderi de muncă indepen­dentă. Pedagogii sovietici acordă o mare atenție activității independente a copiilor. Pe­dagogul îndrumează executarea temelor de către copii, le explică procedeele de muncă, supraveghează procesul îndeplinirii temei, corectează greșelile și ajută pe copii să în­vingă diferitele greutăți. Ținând seamă de forțele și posibilitățile elevilor, pedagogul le dă elevilor treptat teme mai grele. Școlile sovietice au acumulat o bogată ex­periență pedagogică. Fiecare pedagog mun­cește mult pentru ca, pe baza experienței pe­dagogice înaintate, să-și însușească și mai bine măestria pedagogică și metodica pre­dării, pentru ca fiecare lecție să se desfășoare la un înalt nivel științific, în deplină concor­danță cu cerințele pedagogiei sovietice. Mii de pedagogi din Țara Sovietică stăpâ­nesc pe deplin obiectul specialității lor și predau ca niște adevărați maeștri ai muncii pedagogice. In decursul multor ani, în clasele lor nu există elevi care să rămână în urmă. Elevii lor capătă cunoștințe adânci și temei­nice și au numai note „bune“ și „excepțio­nale“. In regiunea Moscova, de pildă, numărul a­­cestor pedagogi este de peste trei mii, iar la Moscova, Capitala U.R.S.S., numărul lor este de aproape patru mii. Experiența acestor pe­dagogi eminenți este folosită pe larg de către celelalte cadre didactice și le ajută la îmbunătățirea activității instructiv-educative. Pedagogul sovietic este ajutat și sprijinit de numeroase instituții (cabinete pedagogice, institute de perfecționare, instituții de învă­țământ seral și fără frecvență). Cu cadrele didactice se organizează conferințe pedago­gice, lecturi pedagogice etc. Necesitatea acestor măsuri în prezent se simte și mai mult în lumina Directivelor adop­tate de Congresul al XIX-lea al P.C.U.S. cu privire la cel de al 5-lea plan cincinal, spre sfârșitul căruia trebue să fie înfăptuită tre­cerea de la învățământul de șapte an­i la învă­țământul mediu general în capitalele repu­blicilor, în orașele de subordonare republi­cană, în centrele regionale, ținutale și în ma­rile centre industriale. ALEXANDR SOLOVIOV Muzeul politehnic din Moscova S-au împlinit 80­ de ani de la înființarea­ Muzeului politehnic din Moscova, care a de­­venit unul din cele mai mari centre ale pro­pagandei științifice și tehnice. In cele 55 d­e săli ale muzeului sunt prezentate mii de exponate care demonstrează imensele succese dobândite de poporul sovietic, sub conduce­rea Partidului lui Lenin și Stalik, în dezvol­tarea economiei, științei și tehnicei. .In sala consacrată marilor construcții ale com­unismului, vizitatorii examinează cu deosebită atenție macheta în funcțiune a excavatorului „E.S.Z. — 4 — 40“ și alte ma­chete de excavatoare, de autogredere, pompe de botd­ și alte mașini minunate. In secția industriei electrotehnice sunt ex­­pu­se cele mai diferite produse, începând cu utilajul complicat al unei centrale electrice moderne și terminând cu­ aparate electrice folosite în viața de toate zilele. Lin mare in­teres stârnește macheta în funcțiune a unui gigantic turbogenerator a cărui răcire se face cu hidrogen. Un asemenea agregat poate furniza energie electrică unui oraș in­dustrial cu o populație de 1.000.000 de oa­meni. Dar cei mai mulți vizitatori se opresc la start­ul consacrat invențiilor laureaților Premiului Stalin, — Boris și Natalia Laza­­renco, care au realizat pentru prima oară metoda de prelucrare a metalului prin scân­tei electrice care permite prelucrarea meta­lului de orice duritate fără a folosi niciun fel de instrument de tăiere, nemijlocit prin descărcări electrice. In­­ toate sălile sunt expuse materiale care ilustrează în mod grăi­tor succesele obținute de oamenii de știință, inventatorii, inovatori în producție, făuritorii tehnicii noi de înaltă productivitate Vizitatorii examinează cu interes schema primei u­zini­ automate din lume, microscopul electronic, care mărește de 25.000 de ori, un strung rapid unical pentru tăierea șuruburi­­lor construit de fabrica „Krasnîi Proletarii” din Moscova, care realizează o viteză de 3.000 turații pe minut, precum și alte multe admirabile exponate. In rândurile populației din Moscova se bu­cu­ra de o mare popularitate tradiționalele conferințe de Duminică intitulate „Noutățile științei și tehnicii” organizate de acest mu­zeu. Conferințele ținute de muncitorii­ inova­­tori­­— care-și împărtășesc experiența în muncă, atrag de obicei un public numeros. Aici au luat adesea cuvântul vestiții strungari din Moscova, Dicov și Carpov, inițiatorii unor noi metode de muncă, Jandarova, Lev­­cenco, Rojnova, Cononenco și alții. In momen­tul de față a fost organizat un nou ciclu de Conferințe din seria „Tehnica nouă în cel de al 5-lea plan cincinal”. Expoziția muzeului politehnic atrage zilnic mii de vizitatori —­ muncitori, ingineri, teh­nicieni) oameni de știință, elevi, studenți și profesori, in medie, expoziția este vizitată anual de peste 1.000.000 de oameni. Nicolae Bălcescu, luptător pentru culturalizarea maselor largi Revoluționar consecvent, Nicolae Bălcescu și-a subordonat toată creația sa pe tărâm istoric și economic, necesității de a face să triumfe ideile revoluționare, necesității de a justifica idealurile pentru care el milita cu pasiune și curaj. Nu există un singur rând scris de Bălcescu care să nu vorbească despre inevitabilitatea pieirii regimului feudal și da­toria de a contribui la lupta pentru împroprie­tărirea țăranilor și abolirea privilegiilor boie­rești; nu există un singur rând în opera marelui democrat revoluționar, care să nu pledeze cu pasiune pentru datoria sfântă de a lupta cu hotărîre pentru cucerirea indepen­denței, libertății și unității naționale. Pentru ca scrierile sale să pătrundă în mase și să le cucerească pentru cauza revoluției, era ne­­voe însă în primul rând de un număr cât mai mare de cetățeni instruiți, capabili să asimi­leze cunoștințele pe care Bălcescu le trans­mitea prin cărțile sale. Se impunea, de ase­­meni, un număr cât mai mare de cetățeni instruiți, care, după ce și-au însușit temeinic cunoștințele, să lupte pentru a le împărtăși maselor largi, în acea vreme analfabete. Tre­buia, de asemeni, dusă o luptă consecventă pentru ridicarea nivelului cultural al mase­lor, pentru alfabetizarea și luminarea lor. „A ușura pe cei săraci, a povățui ș’a lumina pre cei ne’nvățați, a aduce în calea binelui pre cei vinovați, pe care sărăcia și strâmbătatea i-a rătăcit, iată fapte frățești“ — scrie N. Bălcescu în „Manualul bunului român“. Aceasta ne face să înțelegem cu claritate marea importanță pe care N. Bălcescu o a­­cordă învățătorilor, înalta sa prețuire despre rolul și misiunea învățătorilor, într’o vreme în care aceștia erau desconsiderați, folosiți de boieri ca niște servitori sau pristavi. Există în activitatea revoluționară a lui Nicolae Băl­cescu un fapt deosebit de grăitor în acest sens. Se știe că Bălcescu și-a început acti­vitatea revoluționară intrând ca ofițer în ar­mată. Aceasta, deoarece el își dădea seama că revoluția nu va putea triumfa decât dacă armata va fi de partea poporului, deoarece era convins că, fără o armată bine organi­zată și temeinic instruită, nu vor putea fi cu­cerite independența și Unitatea națională. Ori, in regiment, el consideră de datoria sa să ini­țieze o largă mișcare de alfabetizare și ins­truire a ostașilor și a gradelor inferioare și deschide un curs în care predă scrierea, citi­tul, aritmetica, istoria și geografia. Domni­torul Bibescu nu putea vedea cu ochi buni existența acestui curs, ridicarea nivelului cul­tural, lărgirea orizontului maselor și hotă­răște imediata suspendare a cursului. Faptul că N. Bălcescu a socotit necesar ca odată cu organizarea revoluției, să purceadă el însuși la instruirea maselor, dovedește o­­dată mai mult importanța deosebită pe care marele luptător democrat revoluționar o a­­cordă învățătorilor. Departe de a-i considera doar ca niște slujbași obișnuiți, el îi consi­deră propagandiști ai cauzei revoluționare, propagandiști care pot aduce o contribuție deosebit de însemnată în opera de cucerire a maselor de către revoluție. Se știe că în timpul guvernului provizoriu, al cărui secre­tar a fost, Nicolae Bălcescu și-a asum­at sar­cina de a organiza corpul comisarilor politici al căror rol l-a definit astfel: trebue să facă „pe popor să simtă drepturile sale și să le arate datoriile către patrie“. Cine însă, în acea vreme, putea cunoaște mai bine decât învățătorul drepturile și datoriile pe care tre­buiau să le aibă cetățenii față de patrie? Și cine era mai strâns de mase și putea, deci, exercita o influență mai puternică asupra lor, decât învățătorul? Nu există nici o în­doială că acest corp al comisarilor era alcă­tuit în marea lui majoritate din învățători. Or, se știe că, într’o scrisoare adresată lui Ion Ghica, Nicolae Bălcescu face o apreciere pozitivă privitoare la activitatea acestui or­gan revoluționar. Nicolae Bălcescu îi scrie prietenului și tovarășului său de luptă, aflat atunci într-o misiune diplomatică la Constan­­tinopol, că acești comisari și-au îndeplinit până la capăt misiunea, că în unele împreju­rări defavorabile, ei au avut un rol hotărîtor în salvarea revoluției. Grăitor deasemeni, în ceea ce privește im­portanța acordată de Nicolae Bălcescu învă­țătorilor, rolului lor social, este faptul că în timpul guvernului provizoriu el conduce ga­zeta „Învățătorul satului“. Publicația aceasta — care apărea încă din­ 1843 și se rezuma înainte de revoluție doar la reproducerea de­cretelor emise de Bibescu, de logofeții și vor­nicii săi și la unele sfaturi cu caracter agri­col și medical — devine, sub conducerea lui N. Bălcescu, un instrument prețios al revolu­ției, o tribună care îndrumă învățătorii sate­lor în activitatea lor revoluționară. înalta prețuire a importanței muncii sociale desfășurate de învățători este consecința logi­că a înaintatelor idei pedagogice ale lui­­ N. Bălcescu. Se știe că N. Bălcescu întocmește în exil, după înfrângerea revoluției, „Manualul bu­nului român“. Acest manual, alcătuit după modelul „Manualului republican al omului și cetățeanului“ al filozofului francez progresist Charles Renouvier, prezintă o mare impor­tanță în ceea ce privește cunoașterea ideilor pedagogice ale lui N. Bălcescu. „Manualul bunului român” este alcătuit după metoda catihetică „a întrebărilor și a răspunsurilor“. Orășanul pune o serie de în­trebări, iar comisarul îi dă răspunsul cuvenit. El îi arată astfel superioritatea republicii de­mocratice asupra oricărui alt sistem­ de gu­vernământ, necesitatea de a respecta legile statului democrat și de a lupta pentru tradu­cerea lor în fapt etc... „Manualul bunului român” este un îndreptar pentru comisari în care se arată cum să angajeze și să ducă o discuție, cum să propage ideile revoluționare. În această operă aflăm, printre altele, pu­ternic reliefată ideea prețioasă a posibilității educării și transformării omului. Nicolae Băl­cescu crede în rolul transformator al educa­ției: „Dar încă și pe acest pământ în care sun­tem, oamenii se vor face din zi în zi mai , buni, mai înțelepți, mai iubiți, mai drepți pen­­­­tru frații săi”; întreg „manualul“ e axat, de altfel, pe ideea desăvârșirii omului: „Fă-le desăvârșit! (sublinierea lui Bălcescu). Nu vei fi fericit decât făcându-te mai bun” — dela acest im­perativ își începe comisarul discuția. Băl­cescu își dă apoi seama că procesul de edu­cație, de „desăvârșire” depinde in foarte mare­­ măsură de condițiile social-politice existente, și că aceste condiții pot accelera sau frâna pro­­­­cesul educației. Sub tiranie, de pildă, po­­­­poarele nu se pot lumina. Intr’o republică ][ democratică nu există nicio frână care sä se împiedice buna desfășurare a procesului edu­cativ. „Adevăr­­—­spune comisarul — că poporul nostru nu este destul de luminat cu învăță­tură, dar tocmai pentru aceasta are trebuință de instituții libere ca să se poată lumina, căci sub tiranie nu se pot lumina popoarele . Viața publică și slobodă este buna creștere și învățătura bărbaților, după cum școala este buna creștere și învățătura copiilor”. Bălcescu subliniază deasemeni și valoroasa idee că e mai ușor să educi un om lipsit de cunoștințe decât unul care are o seamă de cunoștințe, dar care are o înțelegere viciată a lucrurilor, care are sufletul corupt. „Apoi e și aceasta adevărat că boerii, ce zic că poporul e prost, nu sunt și ei mai pu­țin proști și lipsiți de orice învățătură; cel puțin poporul e mai puțin stricat decât dânșii și l-a înzestrat Dumnezeu cu o înțelegere sim­plă și dreaptă, ce-i ține loc de învățătură și îl luminează despre interesele adevărate ale lui și ale țării”. Acum, când cu prilejul centenarului morții lui Nicolae Bălcescu, opera acestui mare de­mocrat revoluționar este larg popularizată, iar contribuția lui în desvoltarea culturală și în lupta pentru libertate a poporului nostru, este studiată cu un viu interes, este de dato­ria pedagogilor noștri să cerceteze aprofun­dat ideile pedagogice ale lui N. Bălcescu și să contribue astfel în mod util la cunoașterea gândirii pedagogice progresiste românești. MIRCEA LEONTE Cabinetul pedagogic raional Statul Sovietic acordă o mare grijă creă­rii condițiilor pentru creșterea și perfecțio­narea sistematică a cadrelor pedagogice. M.I. Kalinin, care a acordat multă atenție acestei probleme, a subliniat întotdeauna că învățătorul poporului poate fi un adevărat îndrumător și educator al tinerei generații numai atunci când el se va ocupa zi de zi de lărgirea cunoștințelor sale. Pedagogii sovietici sunt călăuziți în per­manență de această regulă incontestabilă. Institutele de perfecționare a cadrelor didac­tice create în fiecare regiune și cabinetele pedagogice din fiecare raion acordă cadrelor didactice un mare ajutor în perfecționarea măestriei lor pedagogice, în însușirea teoriei marxist-leniniste. In acest articol vom vorbi despre activitatea cabinetului pedagogic ra­ional din Pușkino, regiunea Moscova. Cabinetul pedagogic raional din Puskino, ca și alte cabinete din țară, lucrează sub îndrumarea secției de învățământ raiona­­e și se sprijină pe­ activul cadrelor didactice școlare. In raionul Puskino se numără peste 1000 cadre didactice cu experiență. Mulți din acești pedagogi, în decursul unui șir de ani, nu au elevi care să rămână în urmă. In anul școlar curent, cabinetul studiază sistemul de predare a­ unei serii de peda­gogi din raion, în special a profesorului de literatură S. Brâkin de la școala medie nr. 3 din Ivanteievski — pedagog și metodist cu o calificare înaltă care lucrează la această școală de peste 20 ani. Fiecare lecție al aces­tui profesor se desfășoară la un înalt nivel pedagogic, se distinge prin inventivitate, conține totdeauna profunzime și ceva nou, creator. S. Erâkin nu știe de mult ce înseam­nă repetenția în rândurile elevilor săi. Toți elevii lui din clasele a VIII-X-a au nu­mai note bune. Dar cum își organizează în practică munca lor metodiștii cabinetului pe­dagogic ? In decursul anului școlar, ei studiază cu atenție munca cadrelor didactice a căror ex­periență merită o largă răspândire, studiază organizarea predării. Metodiștii pregătesc, de pildă, materiale cu privire la felul în care își întocmește pedagogul planul de lecție, cum desfășoară lecția, care sunt succesele elevilor. După ce a fost studiat sistemul de muncă al pedagogului, materialul se discută în consiliul pedagogic al școlii respective și, aprobat de acesta, merge la secția de învă­țământ. Secția de învățământ îl examinează și, dacă găsește că experiența pedagogului respectiv poate fi recomandată școlilor din raion, supune materialul discuției cercurilor metodologice și consfătuirii profesorilor de specialitatea respectivă. Numai după aceasta materialul despre experiența înaintată se tri­mite școlilor, unde pedagogii sovietici îl a­­plică în mod creator în activitatea lor ins­­tructiv-educativă. Cabinetul pedagogic din raionul Pușkino popularizează măestria pedagogică, experien­ța celor mai bune cadre didactice din raion ca Nicolski V., Erâkin S., Kudriaveț G., a directorilor de școli, a diferitelor cercuri me­todologice, a unui șir de diriginți de clasă, in cabinetul pedagogic pot fi văzuți în per­manență pedagogi care vin aici ca să învețe din experiența înaintată a colegilor lor. Cabinetul pedagogic raional desfășoară o mare și rodnică activitate­ cu privire la lec­turile pedagogice care se organizează în fie­care an, de obicei în timpul primăverii. Pentru aceasta, cadrele didactice sau colec­tivele întregi ale școlilor, în decursul între­gului an școlar, lucrează la anumite proble­me pedagogice de cea mai mare actualitate. Tema elaborată este discutată apoi în consiliul pedagogic al școlii și, după apro­barea ei, este prezentată sub forma de re­ferat scris cabinetului pedagogic. Astfel, de pildă, învățătoarea V. Priklenskaia de la școa­la elementară nr. 5 din Pușkino lucrează anul acesta la tema : „Sistemul de repetare a materialului din program în decursul în­tregului an școlar“. Colectivul didactic de la școala de șapte ani din Pravdinsk este ocu­pat cu elaborarea unei alte teme și anume: „Organizarea citirii în afara clasei în școala de șapte­ ani“. Profesorul M. M. Nikolski de la școala elementară din Pravdinsk pre­gătește tema : „Cum să folosim experiența miciuriniștilor locali în munca extrașcolară”. Profesorul Cernoiarov a de la­ școala de șapte ani nr. 4. din Ivanteievsk întocmește refera­tul cu temai: „Munca cu epigraful“. Pedago­gii studiază și multe alte probleme intere­sante. Referatele scrise prezentate cabinetu­lui pedagogic sunt studiate, iar cele mai bune din ele sunt recomandate pentru a fi citite cu ocazia lecturilor pedagogice sa­onale, ținu­­tăle și republicane. Cu prilejul lecturilor pe­dagogice, referatele sunt citite de către au­torii lor. Această formă de muncă cu cadrele didactice a căpătat o largă răspândire și s-a afirmat ca una dintre formele eficace ale par­ticipării creatoare continue a cadrelor didac­tice în desbaterea problemelor actuale ale pedagogiei. Cu ocazia lecturilor pedagogice raionale ,din Martie 1952, au citit refera­te 27 de pedagogi. In anul 1953 vor fi ascultate aproape 30 de referate. O form­­ă importantă de activitate a cabi­netului pedagogic este deasemeni organiza­rea prelegerilor cu teme politice și științifice pentru cadrele didactice. Prelegerile se țin atât în localul cabinetului pedagogic cât și în școli. In calitate de lectori,­­sunt invitați adeseori savanți eminenți de la Moscova. In anul școlar 1951—52 s’a ținut un ciclu de prelegeri ca : „Importanța operei lui I.V. Stalin „Marxismul și problemele ling­visticii“, „Moștenirea pedagogică lăsată de Macarenco“, „Marele scriitor rus N.V. Go­gol“ și altele. Pe lângă aceasta, s’au orga­nizat cu cadrele didactice excursii colective la Moscova. In timpul acestor excursii peda­gogii au vizitat Muzeul Politehnic, unde au făcut cunoștință amănunțită cu noutățile tehnicii sovietice moderne, au vizitat vestita galerie Trestiakov, Muzeul L. N. Tolstoi și alte locuri interesante din Capitală. In prezent, cabinetul pedagogic a organizat un ciclu de prelegeri pentru pedagogii din raion, pe baza genialei opere a lui I.V. Stălin „Problemele economice ale socialismului în U.R.S.S.“. Se pregătește o serie de prelegeri cu privire la problemele învățământului poli­tehnic al elevilor. Cabinetul pedagogic are o mare bibliotecă. Aici pedagogul poate obține orice carte. Ca­binetul trimite într'o serie de școli biblioteci mobile. El dispune deasemeni de tot felul de material didactic. Congresul al XIX-lea al Partidului Comu­nist al Uniunii Sovietice, care a avut loc în Octombrie 1952, a trasat sarcini grandioase în domeniul învățământului public. Pedago­gii din raionul Pușkino,­ ca și toți oamenii muncii din Țara Sovietică, studiază minuțios­­ Hotărîrile acestui Congres. La marea grijă a Statului Sovietic pentru învățământul public, cadrele didactică răs­pund prin mobilizarea întregii lor energii creatoare pentru ridicarea continuă a acestui învățământ. La o secție în centrul micului orășel muncitoresc E­­lectrosila, așezat în apropiere de stația Ku­­dinovo, de pe calea ferată Kursk, se ridică clădirea cu două etaje a școlii înconjurată de o frumoasă grădină. In aceste zile de iarnă, ramurile subțiri ale tinerilor meri și peri sădiți de mâinile școlarilor sunt acoperite de brumă, rondurile de flori, pe care încă nu de mult înfloreau ultimile gherghine, sunt aco­perite cu zăpadă. Este liniște pe lotul școlar, îngrădit cu un frumos gard de sârmă, unde din primăvară și până în toamnă au muncit școlarii, au răsădit și semănat, au îngrășat pământul și au privit, au luptat cu dușmanii culturilor și cu buruienile. Ei au desfășurat toată această muncă sub conducerea soarei de biologie Polina Orlova, care prose­îm­bină strâns predarea obiectului său cu lucră­rile practice pe lotul școlar. Tinerii naturaliști au strâns de pe câmpul lor de experiență o recoltă bogată. Locuitorii, bătrâni și tineri, din colhozurile din împreju­rimi veneau să admire știuleții de porumb în­cărcați cu boabe aurii. Datorită îngrijirii pricepute a elevilor, culturile iubitoare de căldură se simțeau pe pământul de lângă Moscova tot atât de bine ca și în su­dul lor natal, împreună cu colhoznicii de multe ori venea aici și agronomul Vladimir Macarov. El avea multe cuvinte de laudă pentru munca elevi­lor și multe lucruri din experiența lor le-a aplicat pe ogoarele colhoznice. Tinerii naturaliști își demonstrează reali­zările lor la expozițiile agricole din raion și regiune. La școală nu există nici un elev care să rămână în urmă la biologie. La exa­­mene elevii dovedesc cunoștințe adânci și temeinice. Datorită lotului școlar, cabinetul biologic are în tot timpul anului o mulțime de plante de tot felul, care sunt folosite la lecțiile de biologie. Una dintre lecțiile curente de biologie în clasa a VI-a este consacrată temei: „Cele mai importante plante de cultură și bazele creșterii lor“. Profesoara Polina Orlova spune că se va studia varza, care în raioanele din jurul Mos­covei este una din principalele culturi legu­minoase. Elevii trebue să cunoască deosebit de bine biologia ei și metodele de creștere. Unul din elevi aduce din cabinetul biolo­gic o căpățâni de varză proaspătă cultivată pe lotul școlar. Profesoara o taie în două și o arată elevilor. •— Varza este formată din rădăcină, co­ceanul tulpinei și mugure — spune ea. — Frunzele verzei cresc din mugurele care se găsește în vârful coceanului. Astfel se for­mează căpățâna. De aici și ghicitoarea popu­lară despre varză : „Patruzeci de cămăși, toate fără cheutori“. Frunzele exterioare fiind la lumină, sunt verzi, iar cele interioa­re, lipsite de accesul luminii, sunt albe, su­culente, zaharoase. Vedeți deci că această că­­pățână este un mugure, mare... Profesoara vorbește apoi despre structura verzei, despre particularitățile sale biologice. De fiecare dată ea arată copiilor o parte sau alta a plantei. Apoi ea începe să întrebe pe copii ce știu ei despre metodele de creștere a verzei. Unul din copii spune că locurile cele mai bune pentru plantarea verzei sunt tere­nurile joase și umede, că pământul în care răsădim varza trebue să fie bine prelucrat și de biologie afinat. Altul arată necesitatea de a­­ îngrașă terenul pe care răsădim varza cu îngrășă­minte minerale.. Elevii enumără îngrășămin­­tele cele mai potrivite pentru varză. Toate aceste cunoștințe practice au fost căpătate de elevi în timpul muncii pe lotul școlar. Profesoara amintește elevilor de marea recoltă de varză pe care a obținut-o colega lor mai mare Raisa Smolina, elevă în clasa a IX-a, datorită aplicării agrotehnicii superioare. In primul an ea a cules de pe parcela sa șase sute centneri de varză, la hectar, iar în anul al doilea aproape de mie de centneri. Fiecare căpățână de varza e crescută de ea atinge 16 kg. Asemenea re­colte obțin pe ogoarele lor colhoznicii frun­tași, maeștri în agricultură. Mai departe, profesoara vorbește despre semințele de varză. Elevii află că varza este o plantă bianuală : în primul an ea dă­ căpa­­țâna, iar în anul al doilea din căpățână cresc semințele. Pentru semințe se aleg de obicei varietățile care dau cele mai mari Căpățâniie de varză se păstrează până recolte, pri­măvara într'un loc rece și în felul acesta ele trec prin perioada de iarorizare. Primăvara, de timpuriu, din căpățână se taie coceanul cu mugure și se răsădește pe parcelă. Roa­dele verzei, adică păstăile, se coc pe tulpină, care crește înaltă. Profesoara Polina Orlova dă copiilor ca temă pentru acasă să deseneze secțiunea unei căpățâni de varză și roadele ei. După acelaș principiu se face predarea bio­logiei și în alte clase. In clasa a V-a, studiind tema „Semințele și însămânțarea“ elevii au preparat singuri semințele pentru în­săm­ânța­­re, le-au farorizat, le-au verificat puterea de germinație, au studiat influența termenelor de însămânțare și a adâncimii însămânțării asu­pra creșterii plantei, au supraveghiat încolți­­rea semințelor. Ei au studiat structura semin­țelor de mazăre și fasole, au observat umfla­rea semințelor, au urmărit încolțirea semin­țelor de grâu, varză, fasole, precum și in­fluența luminii asupra germinației. Studiind rădăcina, structura și rolul ei, co­piii efectuează deasemeni multe experiențe. In timpul iernii, când afară e zăpadă­, elevii fac experiențe cu privire la înmulțirea vegetati­vă. In cabinetul biologic sunt multe plante înmulțite în acest fel — begoni, cactuși, viță de vie de cameră. Tinerii naturaliști studiază pe plante vii structura florii, fac experiențe de polenizare artificială, învață tehnica altoi­rilor. Congresul al XIX-lea al Partidului Comu­nist al Uniunii Sovietice a trasat sarcina de a se păși la înfăptuirea învățământului poli­tehnic în școala medie și de a lua măsurile pentru trecerea la învățământul politehnic general. O asemenea formă a muncii cum este cultivarea plantelor pe loturile și grădi­nile școlare experimentale este unul dintre elementele de bază ale învățământului poli­tehnic. Cunoștințele teoretice legate cu de­prinderile practice pe care le capătă elevii în clasă, pe lotul școlar, în cabinetul biologic, îi învață pe copii să vadă în muzncă un câmp larg pentru aplicarea cunoștințelor științifice dobândite, iar aceasta, la rândul său, duce la­ o atitudine creatoare față de lecții, față de aprofundarea cunoștințelor, de ridicarea nive­lului la învățătură. E. CERNAȘEVA

Next