Gazeta Învățământului, 1960 (Anul 12, nr. 546-593)
1960-01-01 / nr. 546
Coi de însușire a deprinderilor practice Conger . In timpul practicii elevilor în atelierul școlii sau în atelierul unei întreprinderi, in timpul desfășurării unei excursii in producție sau in alte împrejurări, conversația privind un proces tehnologic, o metodă de lucru la o mașină uneată, un procedeu practic de prelucrare a lemnului sau a metalelor, o metodă agrotehnică etc., poate contribui mult la lărgirea sferei de cunoștințe practice ale elevilor și la dezvoltarea deprinderilor lor de muncă. După cum se știe, conversația constituie o metodă frecventă de predare sau de fixare a materialului invățat, care se aplică ori de cite ori cunoștințele însușite de elevi anterior ne permit acest lucru. Ea se poate desfășura cu toți elevii din grupa de practică — și in acest caz trebuie să tină seama de nivelul anterior de pregătire al fiecărui elev in parte — sau individual, in legătură cu operația efectuată de un elev. Conversația cu întreaga grupă de elevi se desfășoară de regulă înainte de încheierea programului de lucrări practice, iar conversația individuală chiar in timpul acestora. In ambele cazuri, conversația organizată de profesorul-maistru in atelier sau de profesorul de fizică, chimie, matematică, științe naturale în cadrul lucrărilor de laborator, al măsurătorilor pe teren trebuie să fie legată de exercițiile practice ce se efectuează, să răspundă scopului lecției care este în curs de desfășurare. In tot timpul conversației profesorul trebuie să aibă un rol activ. El este acela care adresează de obicei întrebarea (fără să excludem posibilitatea și chiar necesitatea ca înșiși elevii să pună uneori întrebări). Profesorul va dirija răspunsurile elevilor, orientindu-i spre acel răspuns care satisface intratetul cerințele întrebării și scopul acesteia. Tot el, de obicei, face completările necesare și trage concluziile ce se impun pentru clarificarea problemei in discuție De asemenea, el veghează ca întreaga conversație ce se poartă să nu degenereze in discuții fără conținut, care nu aduc o contribuție la realizarea scopului urmărit. Conversațiile cu elevii trebuie astfel organizate nicit, sprijinindu-se pe cunoștințele și deprinderile lor, să le stimuleze gindirea creatoare, inițiativa, să-i ajute in soluționarea anumitor sarcini practice. Bunăoară, in cadrul studierii temei „Mașini de rabotat“, după ce elevii clasei a IX-a au cunoscut în producție raboteza după ce au identificat și șepingul, organele principale ale acestora și știu ce operații se pot executa la ele, se va organiza o discuție cu toți elevii. Prin întrebări bine alese, profesorul-maistru îi va ajuta pe elevi să-și fixeze cunoștințele privitoare la construcția rabotezei și șepingului și la principiile pe baza cărora funcționează acestea. Plecând de la întrebări simple, cum ar fi, de pildă : Care sunt principalele organe ale rabotezei ? ; Ce fel de piese se prelucrează la raboteza ? ; Dar la șeping ?; Cum se fixează cuțitul la aceste mașini-unelte ?; Sub ce unghi se ascute tăișul cuțitului rabotezei ? etc. — profesorul-maistru ii poate ajuta pe elevi să desprindă singuri rostul practic al acestor mașini-unelte — prelucrarea suprafețelor mari — să înțeleagă legătura intre unghiul sub care este ascuțit tăișul cuțitului, forma geometrică a tăișului și puterea lui de așchiere, să-și dea seama de necesitatea respectării tehnicii securității muncii în timpul lucrului la mașinile de rabotat. Dacă în timpul conversației li se cere elevilor să-și exemplifice concret răspunsurile, valoarea instruirii practice va fi mult mai mare, în clasa a VI-a, în timpul celor 9 ore de lucrări practice la tema „Tăierea metalelor cu dalta și ferăstrăul" se pot organiza scurte conversații menite să fixeze cunoștințele elevilor cu privire la regulile de minuire corectă a sculelor și dispozitivelor utilizate pentru tăierea metalelor, la poziția corpului în timpul tăierii, la prinderea in mină a diferitelor feluri de dălți, la minuirea ciocanului timpul tăierii cu dalta, la dispozititivele care trebuie folosite, de exemplu, cînd urmărim să tăiem un metal fără ca acesta să sufere deformări etc. Dar conversația se folosește nu numai pentru a fixa și dezvolta anumite cunoștințe și deprinderi practice ale elevilor, ci și pentru a preda cunoștințe practice, pentru a-i ajuta pe elevi să-și însușească mai ușor anumite deprinderi. In cadrul predării unui material nou, profesorul trebuie să acorde o și mai mare atenție conținutului formei întrebărilor pe care le adresisează elevilor, deoarece prin mijlocirea acestor întrebări el trebuie să mobilizeze gindirea elevilor, să-i conducă spre deducții, să-i facă să găsească soluții pentru elucidarea problemei in discuție, să vadă raporturile cauzale ce există fenomene, operații și procese intre de producție etc O asemenea discuție se poate organiza, de pildă, înainte de predarea temei „Construcția aparatelor electrice de încălzire", la clasa a VII-a. Profesorul-maistru poate incepe această lecție cu o întrebare simplă referitoare la acțiunile curentului. Oprindu-se la răspunsul care menționează acțiunea termică a acestuia, el va putea adresa elevilor, in continuare, întrebări privind efectul termic al curentului electric, legea referitoare la cantitatea de căldură dezvoltată de un curent, expresia matematică a acestei legi etc. Prin asemenea întrebări se reîmprospătează o serie de cunoștințe dobîndite de elevi la lecțiile de fizică. Apoi se va trece la întrebări legate strict de noua lecție practică. Intrebindu-i pe elevi ce importantă are în practică efectul termic al curentului, profesorulmaistru se va opri la aparatele electrice de încălzire — reșouri, fiare de călcat, radiatoare — prezentindu-le totodată pe acestea în fața elevilor, descompuse in părțile lor componente. In continuare, întrebările vor fi puse astfel nicit să-i ajute pe elevi să înțeleagă principiul de construcție al aparatelor electrice de încălzire, să-și fixeze în memorie părțile componente ale acestora, regulile de folosire a lor etc. In tot timpul conversației profesorul-maistru va căuta să evite răspunsurile simpliste, să asigure o înțelegere temeinică a fenomenului fizic pe baza căruia sunt construite aparatele electrice de încălzire și a felului cum sunt construite acestea. De aceea, el va pune întrebări cum sunt: Cum variază căldura dezvoltată de curent față de timpul câ trece curentul ?; Dar față de rezistența conductorului ?; Ce este și ce rol are rezistența fierului de călcat ? etc., care îi ajută pe elevi să-și dea mai bine seama de legătura ce există între cantitatea de căldură dezvoltată cînd printr-un conductor trece un curent, timpul ci trece curentul și rezistenta conductorului etc. Concluziile finale ale profesoruluimaistru trebuie să-i pregătească pe elevi pentru exercițiile practice ce urmează să se efectueze și in același timp să-i instruiască asupra regulilor de securitate a muncii in timpul verificării funcționării acestor aparate. De asemenea, in timpul conversației finale profesorul-maistru trebuie să-i conducă pe elevi spre înțelegerea și ilustrarea marii importante pe care o prezintă efectul termic al curentului in diferitele ramuri ale producției industriale In timpul conversației trebuie să se acorde atenție tuturor elevilor și în special acelora care au nevoie de ajutor. Profesorul-maistru va veghea ca atunci cînd un elev întîrzie cu răspunsul să-l ajute sau, atunci cînd dă un răspuns greșit, să-l facă să înțeleagă greșeala. Conversația ca metodă de instruire practică a elevilor iși atinge scopul numai in măsura in care orientează elevii spre răspunsuri clare, complete și concludente, în măsura în care îi stimulează să puna și ei înșiși întrebări privind problemele concrete pe care le-au desprins din procesul practic la care asistă sau participă activ. Ea va putea fi considerată drept reușită numai atunci cind decurge dinamic și vioi,cind si fine pe elevi cu atenția Încordată, gata să răspundă la întrebări. Este bine — și uneori chiar absolut necesar — ca principalele date și concluzii rezultate din tema conversației să fie fixate în scris. De aceea, elevii trebuie să aibă întotdeauna la ei, chiar și în timpul practicii intr-o întreprindere, caietul de practică in care si poată nota cele necesare. Pregătind conversațiile menite să cimenteze cunoștințele și deprinderile practice ale elevilor și să-l ajute in însușirea unor cunoștințe și deprinderi noi, profesorii au posibilitatea nu numai să realizeze scopul propus in lecție, dar și să-și cunoască mai in amănunțime elevii, să se apropie de ei, să se orienteze mai bine asupra pregătirii lecțiilor următoare. F. D. ai ■ «1 Cu sprijinul părinților La Școala de 7 ani din comuna Unguriu, raionul Buzău, s-a realizat o bună colaborare a pedagogilor cu părinții elevilor. Rezultatele acestei strinte colaborări nu au intirziat să se arate. Astfel, cu sprijinul părinților școala a reușit să cuprindă in clasele I—IV pe toți copiii de virstă școlară și să asigure un procent ridicat de cuprindere a elevilor in clasa a V-a. Părinții au dat un sprijin efectiv și la rezolvarea unor probleme gospodărești. Muncind voluntar ei au împrejmuit curtea școlii, au vopsit gardul pe o lungime de 54 m., au instalat în curte o pompă de apă, au revizuit instalația electrică, iar in prezent confecționează cuiere pentru fiecare clasă. Jurnalul educatoarei Jurnalul educatoarei este o formă de evidentă a mumii educatoarei. El cuprinde observațiile acesteia asupra dezvoltării gravei si a fiecărui copil in parte, obținute in urma unor cercetări minuțioase Stopul principal al întocmirii jurnalului este de a o ajuta pe educatoare să-și cunoască bine copiii, să-și formeze o imagine exactă asupra dezvoltării fiecărui copil și asupra dezvoltării colectivului sub influența metodelor și procedeelor aplicate. Jurnalul cuprinde două părți principale. In prima parte vor fi notate observațiile asupra fiecărui copil. La începutul anului școlar, educatoarea notează pe scurt datele personale ale copiilor — starea fizică, starea sănătății și situația familială. In jurnal se repartizează pentru fiecare copil cile 4—5 file in care se fac observațiile propriu-zise. Aici se vor nota in special particularitățile dezvoltării sale intelectuale și morale, progresul pe care-l face în însușirea cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor, rezultatele obținute de din diferite activități (modelaj, desen, citii, jocuri etc), comportarea și atitudinea lui etc. Se rezervă apoi 1—2 pagini pentru caracterizarea de sfirșit de cui, cu care copilul trece în grupa următoare sau la școală. In partea a doua a jurnalulu se notează observațiile asupra colectivului. Este bine ca aceste observații să fie axate pe o anunță problemă ridicată de situația concretă a grupei. De exemplu, in funcție de această situație educatoarea poate urmări in decursul unei luni cum și-a însușit grupa de copii conținutul povestirilor, un altă lună felul cum se exprimă copiii ete. Observațiile educatoarei trebuie să fie însoțite de notarea măsurilor educative luate de aceasta și a efectului lor asupra copilului sau grupei. In acest fel se va vedea și intervenția educatoarei, valoarea metodelor pe care le folosește ea. Jurnalul educatoarei nu este un document formal, in care pot fi însemnate observațiile la intimplare. Observațiile trebuie să fie rezultatul unei cercetări organizate, sistematice, fără întreruperi. In jurnal educatoarea trebuie să însemne manifestările concrete ale copilului, nu aprecieri generale, vagi. Nu se vor nota, de exemplu, observații de felul: ..copilul este disciplinat“ sau ,copilul este nedisciplinat", ci se vor avea in vedere particularitățile individuale ale fiecărui copil, particularități care determină comportarea lui. Este bine să se noteze uneori și unele discuții interesante dintre educatoare și unii copii sau discuțiile dintre diferiți copii, care arată gradul de inteligență al acestora, progresele lor. Trebuie să se dea atenție atit manifestărilor pozitive, cit și celor negative. In nici un caz observațiile nu trebuie limitate la analiza lipsurilor, așa cum tind să facă unele educatoare. La sfârșitul anului școlar, pe baza observațiilor se întocmește caracterizarea copiilor. Aceasta trebuie să îmbrățișeze cu mai multe aspecte, să se refere in primul rind la felul in care si-a însușit copilul cunoștințele prevăzute in îndrumătorul pentru educatoare. In comportarea lui atit in instituția preșcolară, cit și in familie. .Această caracterizare va reprezenta o sinteză a dezvoltării copilului intr-o anumită perioadă. DE LA MINISTERUL INVAȚĂMINTULUI ȘI CULTURII —■ [UNK] [UNK] [UNK] [UNK]...... ........................mia*................. ..... .... Organizarea cursului special «de pregătire cu durata «de 2 ani pentru cadrele didactice în vederea ridicării continue a nivelului învățămintului la clasele V-Vll și pentru a da posibilitatea cadrelor didactice care predau aceste clase să-și completeze stuațiile, prin Hotărîrea Consiliului de Miniștri al R.P.R. nr. 1450 din 2 octombrie 1959 se organizează in continuare, cu începere din anul 1959/1960, cursul special de pregătire cu durata de 2 ani instituit prin Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 1096/1958. 1) In cadrul acestui curs se stabilesc următoarele grupe de specialități : a) Limba romina — istorie — constituție ; b) Limba maternă — istorie — constituție ; c) Limba rusă — limba romina ; d) Limba rusă — limba maternă; e) Istoria — constituție — geografie ; f) Matematica — fizică — cunoștințe industriale ; g) Chimia — științe naturale — cunoștințe agricole. La fiecare grupă de specialități se studiază și metodica obiectului respectiv. In anul II la toate grupele se studiază marxism-leninismul. Cursiștii din școlile în limbile de predare ale naționalităților conlocuitoare de la toate grupele de specialități vor studia limba romina. Cursul de 2 ani este organizat de Ministerul învățămintului și Culturii pe lingă institutele pedagogice de 3 ani din București, Timișoara, Iași, Galați și Craiova, iar in lipsa unui institut pedagogic de 3 ani în Ardeal, cursul se organizează pe lângă I.P.C.D. Cluj. 2) Pot cere înscriere la una din grupele de specialități ale acestui curs : a) învățători, absolvenți ai școlilor pedagogice (cu examen de stat) sau ai fostelor școli normale (cu diplomă de capacitate) ; b) Profesori maiștri (maistre) care după anul 1948 n-au mai putut fi încadrați la specialitatea lor, dacă funcționează în invățămint dinainte de această dată și dacă au diplomă sau certificat de absolvire a unei școli de grad mediu (școală profesională gradul II liceu industrial, școală superioară de arte și meserii, școală agricolă — viticolă — horticolă ele de gradul II, liceu servcicol, școală de economie casnică de gradul II, școală de menaj gradul II) ; c) Licențiați ai unor institute de invățămint superior din alte specialități, dacă funcționează neîntrerupt în invățămint dinainte de Reforma învățămintului din 1948 . d) Absolvenți ai diferitelor școli de grad mediu care au studii superioare neterminate la institute de invățămint superior pregătitoare de cadre didactice (cel puțin un an de studii absolvit) după anul 1948. Dintre aceștia, cei care au absolvit 2-3 ani în învățămintul superior vor putea fi înscriși direct in anul II al cursului special. Pentru a fi înscriși in anul II, candidații vor da examene de diferență la acele specialități sau ramuri ale specialității prevăzute de programa anului I a cursului de 2 ani care n-au fost cuprinse de loc sau au fost cuprinse partial în programele anilor de invățământ superior pe care i-au absolvit. Examenele de diferență se vor da înainte de începutul etapei cu frecvență, la data stabilită de institutele pedagogice de 3 ani și de Institutul de perfecționare a cadrelor didactice din Cluj și vor consta din probe scrise, orale și practice, după specificul obiectului. Cadrele didactice din această categorie vor fi înscrise în mod provizoriu, până la trecerea examenelor de diferență. 3) Pentru admiterea la cursul special, cadrele didactice prevăzute la articolul precedent trebuie să mai îndeplinească și următoarele condiții : a) Să aibă o vechime de cel puțin 5 ani de funcționare, împliniți la 1 septembrie 1959, ca profesori la clasele V-VII, dintre care cel puțin 3 ani la o specialitate prevăzută la cursul special de pregătire ; b) Să aibă vîrsta de cel puțin 35 de ani împliniți la data de 1 septembrie 1959, indiferent de anul înscrierii la curs ; c) Să aibă recomandarea secțiilor de învățămint și cultură ale sfaturilor populare regionale (a orașului București sau a orașului Constanța), pe baza rezultatelor bune obținute în muncă. La cursul special mai pot fi admiși cei care au studiile prevăzute la punctul 2 și care ocupă funcția de activist de partid, activist al unei organizații obștești sau activist în sectoarele de învățămint și cultură ale unor instituții și organizații centrale, director sau director adjunct la școli elementare de 7 ani sau școli medii de cultură generală, inspector la secțiile de invățămint și cultură regionale, raionale și orășenești, cu condiția să fi fost recrutați în această funcție direct din funcția de profesor și dacă perioada de funcționare ca profesor și aceea de director, director adjunct sau activist însumează cel puțin 5 ani impliciit la data de 1 septembrie 1959 și au vîrsta de cel puțin 35 ani împliniți la data de 1 septembrie 1959, indiferent de anul înscrierii la curs. Admiterea la curs a acestora se face pe baza recomandării organizației sau instituției in care ei funcționează. Cererile de înscriere se vor înainta la secțiile de invățămint și cultură raionale (orășenești) pină la 1 februarie 1960, însoțite de următoarele acte : a) copii de pe actele de studii; b) copie de pe certificatul de naștere (copiile vor fi certificate de notariat) ; c) dovadă de funcționare de cel puțin 5 ani ca profesor la clasele V-VII, dintre care cel puțin 3 ani la o specialitate din grupa pentru care se înscrie, cu specificarea perioadelor in care a predat fiecare obiect.