Gazeta Învățământului, 1969 (Anul 21, nr. 976-1023)

1969-09-12 / nr. 1008

ii inutil sacimiLOR tușite se muie Școala generală de 10 ani polarizează atenția tuturor cadrelor didactice Directivele celui de al X-lea Congres al P.C.R. arată că in învățămîntul de cultură generală obiec­tivul principal îl va consti­tui generalizarea învăță­­mîntului obligatoriu de 10 ani. A fost deci firesc ca această acțiune de mare amploare și cu lărgi sem­nificații să constituie una din problemele cele mai viu dezbătute în consfătu­irile anuale. După cum se știe, trece­rea la înfăptuirea acestui pas important în mersul înainte al învățămîntului românesc s-a realizat de la început cu contribuția lar­gă a tuturor oamenilor șco­lii, în urma dezbaterilor ample care au avut loc în anul școlar precedent s-au definitivat conținutul forma de organizare a șco­li­lor de 10 ani. în prezent — așa cum s-a arătat în ca­drul consfătuirilor — tot o operă colectivă trebuie să fie îndeplinirea cu succes a acestei sarcini. .,Colectivul școlii noas­tre — a spus în cadrul con­sfătuirii din sectorul 6 al Capitalei prof. Anghel Tu­­zu, directorul Școlii gene­rale nr. 146 — este gata pregătit să înceapă munca încă din prima zi de școală. Cunoaștem îndeaproape planul și programa școlii generale de 10 ani, am asi­gurat toate condițiile ma­teriale necesare, am utilat și înzestrat laboratoarele, am stabilit locurile de practică. Problemele școlii genera­le de 10 ani au stat și în centrul dezbaterilor din cadrul consfătuirii anuale a cadrelor didactice din sectorul 7 al Capitalei. In cuvîntul său, prof. Irina Ștefănoiu, directoarea­­ Școlii generale nr. 152, subliniat îndeosebi sarcina a 1 pe care o au profesorii­­ școlii generale de 10 ani de a lega învățămîntul de viață, de practică, de a da absolvenților un sistem de priceperi și deprinderi me­nite să le asigure ,într-o perioadă scurtă, după ter­minarea școlii, însușirea u­­nei calificări. în legătură cu aceasta vorbitoarea s-a referit la necesitatea de a se folosi intens materialul didactic. ..în școala în care lucrez — a spus tov. Ște­fănoiu — laboratoarele au fost dotate cu cel mai mo­dern material didactic, cu aparataj de laborator. Ca­­drelor didactice le revine sarcina de a folosi din plin aceste mijloace ce le stau la îndemînă. Or, s-a cons­tatat nu o dată că unii pro­fesori nu utilizează mate­­rialul modern, audio-vizu­­al, că se mulțumesc cu simpla expunere verbală a cunoștințelor; în parte, a­­cest fapt se datorește lip­sei materialelor pedagogi­ce care să-i orienteze în a­­ceastă direcție. Se simte necesitatea editării mai susținute a unor astfel de materiale, ca și a organi­zării unor cursuri de pre­gătire a profesorilor în do­­meniul respectiv. Nu este mai puțin adevărat însă că și cadrele didactice în­seși ar trebui să manifeste un interes mai viu pentru folosirea amplă a mijloace­lor audio-viziale moderne". Și participanții la con­sfătuirea din sectorul 2 al Capitalei s-au referit pe larg la sarcina școlii de 10 ani de a da elevilor o orien­tare profesională și o pre­gătire practică pentru via­ță. Luînd cuvîntul în legă­tură cu această problemă, prof. Marieta Bibanu, de la Școala generală nr. 23, a combătut tendința unor colective didactice înclina­te să dea elevilor mai cu­­rînd deprinderi meșteșugă­rești decît deprinderi le­gate de profesiunile noi. Vorbitoarea a subliniat că în cadrul lucrărilor de la­borator și al lucrărilor practice care se vor efec­­tua in clasa a IX-a trebuie să se pună accentul pe de­prinderile necesare astăzi în uzine și fabrici, în așa fel încît absolvenții școlii generale să fie cît mai bine pregătiți. Referindu-se la aceeași problemă, prof. Eliana An­­tofie, de la Școala generală­­ „nr. 39, a criticat propodiul­­ de ar­te ..sări“ peste unele lecții aplicative, experiențe, lucrări de laborator etc. prevăzute în programe, con­­siderîndu-se că acestea sînt facultative. „Trebuie să fie clar pentru noi toți — a spus prof. Antonie — că avem obligația de a reali­za în întregime prevederile programei și în această di­recție". Prof. Constantin Voicu­lescu a arătat necesitatea colaborării mai intense a tuturor factorilor (școală, organizații de tineret etc.) în munca legată de genera­lizarea școlii de 10 ani, întrucît această sarcină de importanță națională nu se poate realiza prin ac­țiuni izolate, sporadice, ci printr-o unitate strînsă a tuturor celor ce răspund efectiv de instruirea și edu­carea tineretului. VALENTINA PETRESCU In aceste zile premergătoare momentului festiv al deschiderii cursurilor, întreaga aten­ție a corpului profesoral a fost atrasă de consfătuirile anuale ale cadrelor didactice. Desfășurate între 10 și 13 septembrie, ele au a­­nalizat sarcinile ce revin personalului didactic în lumina documentelor celui de al X-lea Con­gres al P.C.R. Exprimîndu-și în cuvinte calde recunoștința pe care o poartă partidului pentru grija per­manentă arătată școlii și slujitorilor ei, învă­țătorii și profesorii și-au manifestat totodată, în cadrul consfătuirilor, hotărîrea de a muncii neobosit pentru înfăptuirea sarcinilor puse în fața școlii de cel de al X-lea Congres al P.C.R. De pe această poziție ei au dezbătut cu un pro­fund spirit de răspundere principalele proble­me ale activității instructiv-educative ce tre­buie rezolvate în anul care începe, au combă­tut lipsurile existente încă, au formulat pro­puneri. Relatăm, în pagina de față, unele aspecte de la consfătuirile din Capitală, din județele Co­­vasna, Neamț și Prahova. V­I­I • • Toata grija pentru copiii clasei 1 Analizînd căile apte să ducă la cît mai buna înde­plinire a sarcinilor trasate de partid în domeniul in­struirii și educării tinerelor generații, cadrele didactice din județul Covasna au a­­cordat cea mai mare aten­ție problemelor legate de conținutul procesului de în­­vățămînt, de modernizarea predării. Un loc deosebit l-au ocupat, în cadrul dis­cuțiilor, aspectele muncii cu elevii de 6 ani care ur­mează să intre în clasa I. Grija acordată acestor as­pecte este cu atît mai mare cu cît din cei 1 700 de copii din județ care au împlinit sau împlinesc vîrsta de 6 ani pînă la 15 septembrie vor fi cuprinși în clasa I mai mult de 1­500 de elevi. Numeroși învățători din Sfîntu Gheorghe, din Ghe­­lința, din Zagon, din Ardu­­la, Voinești, Barcani și din alte localități au vorbit la consfătuiri despre sarcinile specifice predării la clasele compuse în exclusivitate din elevi de 6 ani sau la cele mixte, în care vor în­­­­văța atît copii de 6 ani cît­­ și elevi de 7 ani. Ei au rer­­­­levat faptul că, în urma ex­perienței acumulate, în a­­nul școlar trecut, s-a dove­dit că se pot obține rezul­tate frumoase în activitatea desfășurată cu acești copii La Sfîntu Gheorghe, în­vățătoarele Emna Done, de la Școala generală nr. 3 și Iolanda Csia, de la liceul nr. 1 au subliniat necesita­tea pregătirii deosebite a celor ce predau la clamele I cu copii de 6 ani și au vorbit despre metodele spe­cifice care trebuie folosite în aceste clase. Intre alte­le, s-a insistat asupra im­portanței pe care o are u­­tilizarea jocului didactic, întrucît s-a constatat că e­­levii mici obosesc după 20—25 de minute de predare continuă. Parti­cipanții la discuții au arătat că acest fenomen poate fi combătut cel mai bine prin alternarea comu­nicării de cunoștințe cu jocuri de tipul celor folo­site în grădinițe. De altfel, învățătorii claselor I țin, în general, o legătură strînsă cu educatoarele de la gră­dinițele de copii nu numai pentru a cunoaște modul în care lucrează acestea, dar și pentru a folosi observa­­țiile lor asupra copiilor și pentru a le cere sprijinul în confecționarea diferite­lor materiale didactice. In general, în județ s-a acu­mulat un bogat depozit de material didactic specific predării la clasa I cu elevi de 6 ani, care a fost con­fecționat de învățători. O problemă care a fost de asemenea luată în dis­cuție a fost aceea a mun­cii cu elevi­ de 6 ani în școlile în care învățătorii predau simultan la două sau mai multe clase. S-a subliniat că problemele deosebite pe care le presu­pune predarea în aceste condiții solicită o grijă mai­­ BS­ Í .­­• * : mare din partea forurilor de­­ resort pentru editarea­ unor materiale metodice menite să sprijine munca profesorilor respectivi. în discuțiile lor vorbito­rii s-au oprit și asupra programei de învățămînt de la clasele I cu copii de 6 ani. Unii din aceștia și-au exprimat nedumerirea față de faptul că din programă au fost scoase elementele de teoria mulțimilor, deoa­rece s-a dovedit că se pot obține rezultate bune în a­­ceastă privință. O serie de vorbitori au opinat că în general ar fi necesară o mai judicioasă experimen­tare prealabilă a măsurilor ce se aplică în învățămînt, pentru ca ele să aibă o mai mare stabilitate. VICTOR OCTAVIAN O sarcină primordială: legătura cu practica O problemă centrală a învățămîntului nostru, ca­re, a ocupat un loc de frunte în consfătuirile din județul Neamț, a fost aceea a legării strînse a școlii de practica construcției socia­lismului, cu activitatea din producție. O analiză aprofundată a factorilor și condițiilor a căror întrunire poate asigu­ra o temeinică fundamenta­re practică a pregătirii e­­levilor din școlile de cul­tură dentă generală a fost pre­în cuvîntul prof. Const. Dinu, directorul Șco­lii generale nr. 9 din Piatra Neamț, care a vorbit des­pre acțiunile organizatorice și metodice ce vor fi între­prinse în acest scop la școa­la respectivă, ca și în cu­­vîntul prof. Iuliu Butincu de la Liceul din Bicaz, care s-a referit la formele de colaborare între corpul di­dactic al liceului cu fabrica de ciment din localitate. Pe aceeași linie s-au situat intervențiile la discuție ale prof. Mircea Ionescu, di­rectorul Școlii generale din Tazlău și prof. Constantin Ghika, de la­ Școala gene­­­­rală din comuna Vînători. în același timp, vorbito­rii amintiți, ca și alți par­ticipanți la consfătuirile din județul Neamț, s-au ocupat de condițiile didactice și metodice pe care trebuie să le întrunească pregătirea practică a elevilor astfel ca aceasta să răspundă inte­gral scopului pe care îl are. Pornind de la analiza critică a unor situații din trecut, în care unele activi­tăți practice au fost con­cepute în chip neatractiv, formal, cei care au luat cu­vîntul au subliniat necesi­tatea respectării unor prin­­cipii didactice în progra­marea și îndrumarea aces­­tor activități, astfel încît e­­levii să fie antrenați gra­dat, de la simplu la com­plex, în lucrări variate, care să le cîștige un interes constant. Numeroși vorbitori au a­­rătat că pentru a se asigu­ra o orientare mai judici­oasă și o activitate mai competentă a profesorilor în realizarea pregătirii practice a elevilor se face simțit un sprijin științific mai activ din partea Minis­terului învățămîntului, a Institutului de științe peda­gogice și a Institutului cen­tral de perfecționare a ca­­drelor didactice. S-a cerut să se elaboreze cu priorita­te culegeri de probleme pentru fizică, matematică și chimie, legate de domenii­le aplicative ale acestor științe și de practica teh­­nico-industrială modernă, îndrumări metodice privind efectuarea lucrărilor prac­tice și a practicii în pro­ducție, să se organizeze, la cursurile de perfecționare, instructaje și expuneri pri­vind formele de legare a procesului instructiv-edu­­cativ de practică etc. De multă atenție s-au bucurat problemele organi­zării și desfășurării prac­ticii elevilor în unitățile a­­gricole socialiste. Sarci­nile legate de organizarea științifică a acestei practici, de desfășurarea ei în uni­tățile fruntașe, în care se a­­plică principii avansate de agrotehnică și o tehnologie modernă de producție, au constituit elemente centrale în cadrul intervențiilor din dezbateri. A fost apreciată îndeosebi pe această linie inițiativa Școlii generale din Moldoveni, prezentată de prof. Lucia Ciocan, cu privire la organizarea prac­ticii elevilor pe loturile de cercetare ale stațiunii ex­perimentale agricole din Secuieni, sub conducerea unui inginer agronom, cer­cetător științific. A apărut evident că asemenea iniția­tive, menite să lege pregă­tirea practică a elevilor de formele cele mai înaintate de aplicare a științei și tehnicii, sunt menite să a­­ducă o contribuție de preț la pregătirea multilaterală a elevilor. FLORIN ALEXANDRU Nimic nu trebuie precupețit cind e vorba de educația tineretului In amplul referat pre­zentat la consfătuirea din municipiul Ploiești cît și in discuții s-a acordat o atenție deosebită muncii educative. Analizînd mo­dul cum s-a desfășurat activitatea educativă în a­­nul școlar trecut, măsura în care diversele acțiuni inițiate de școală în cola­borare cu organizațiile U.T.C. și de pionieri au contribuit, prin conținutul lor, la educarea comunistă a elevilor de toate vîrstele, consfătuirea a subliniat că în multe locuri s-au ob­ținut rezultate bune. în același timp, însă, s-a sub­liniat faptul că în multe școli s-a acordat insuficien­tă atenție unor acțiuni me­nite să contribuie la edu­­carea morală și cetățeneas­­că a elevilor, acestea rezu­­mîndu-se adesea doar la organizarea unor acțiuni sporadice și care nu au pu­­tut duce, din cauza modu­­lui simplist de desfășurare, la crearea unor convingeri puternice, a unor sentimen­te mobilizatoare.________ In altă ordine de idei, în consfătuire s-au scos în e­­vidență și o serie de as­pecte formale care se întîl­­nesc în organizarea orelor de dirigenție, care nu au reușit întotdeauna să con­stituie adevărate momen­te educative. Participanții la consfă­tuire au subliniat că în noul an, ținîndu-se seama de sarcinile deosebite care revin școlii în lumina do­cumentelor Congresului, munca educativă va trebui să se îmbunătățească sim­țitor, în mod deosebit s-a pus accentul pe faptul că, se impune cu necesitate modernizarea activității e­­ducative în toate formele sale, școlare și extrașco­­lare, apropierea și legarea ei de fenomenele complexe și variate pe care le ridică viața noastră în continuă prefacere, de preocupările multiple și diverse pe care le au elevii. Criticîndu-se faptul că adesea în munca unor diriginți sau coman­danți de pionieri se mani­festă formalism, anchiloză și rutină, în consfătuire s-a discutat pe larg asupra a ceea ce trebuie făcut pen­tru ca în viitor acestea să dispară. Bunăoară, nu­meroși vorbitori, printre care învățătorul Petre Ni­­colaescu a subliniat faptul că este necesar ca între toți factorii care concură la bu­nul mers al activității edu­cative să existe de la înce­putul anului o permanentă colaborare și să se delimi­teze de la început ceea ce este specific fiecăruia. Alți vorbitori s-au referit la faptul că pentru a pu­tea răspunde cerințelor u­­nei educații moderne, este nevoie în primul rînd ca fiecare profesor să fie nu numai bine pregătit, dar și să gîndească și să acțio­neze în chip modern, să știe ce trebuie să ofere ele­vilor, cum să le ofere, pen­tru a răspunde setei lor de înțelegere și cunoaș­tere. S-a arătat pe bună dreptate că numeroase ac­tivități interesante, cum sunt vizitele la diverse o­­biective industriale, discu­țiile pe diferite teme, ex­cursiile, nu-și ating întot­deauna scopul tocmai pen­­tru că profesorul nu știe pe ce anume trebuie pus ac­centul, ce îi interesează în mod real pe elevi. O problemă deosebit de importantă care s-a dis­cutat la consfătuire a fost aceea a educării politice­­ideologice, patriotice și ce­tățenești a elevilor prin lecții. Arătînd că mai sunt des­tui profesori care socotesc lecția doar o simplă comu­nicare de cunoștințe, nu­meroși vorbitori au subli­­niat că ea trebuie să devi­nă sursa principală a unei educații multilaterale, să deschidă ferestre către via­­ță, către înțelegerea feno­menelor sale. S-a arătat că bogăția datelor și a mate­rialului predat la fiecare disciplină impune să se a­­corde toată atenția pregăti­rii lecției. Incorporarea în lecție a ideilor și idealurilor comuniste, a realităților prezentului atît de bogat, mobilizează resursele mo­rale ale elevilor și îi face să simtă cu toată intensitatea și convingerea adevărurile comuniste“. Se poate spune — fără a epuiza tot ceea ce s-a dis­cutat asupra activității e­­ducative din școli — că în consfătuirea din municipiul Ploiești s-au prefigurat — prin schimbul de experien­ță între participanți, prin analiza obiectivă și res­ponsabilă a lipsurilor, prin propunerile și sugestiile fă­cute — jaloanele unei munci bogate și interesan­te. Toți vorbitorii au subli­niat că nimic nu trebuie precupețiți cînd e vorba de educația tineretului. A re­ieșit de asemenea, din în­treaga desfășurare a con­sfătuirii, hotărîrea tuturor participanților de a realiza în noul an o maximă utili­zare a capacităților de care dispune școala pentru edu­carea elevilor în spirit’­l socialismului, în spiritul u­­nei înalte responsabilități sociale. ELENA CONSTANTIN PLANUL GENERAL DE MUNCĂ UN INSTRUMENT DE PROIECTARE A DINAMICII ACTIVITĂȚII DIN ȘCOALĂ Activitatea ce se desfășoară în școală este atît de complexă, încît cu greu i s-ar putea asigura uni­tate fără precizarea coordonatelor sale și fără ierarhizarea lor în funcție de scopul urmărit — in­struirea și educarea tineretului șco­lar. Este tocmai ceea ce caută să realizeze întregul sistem de plani­ficare a activității școlare, în care planul anual de muncă ocupă un loc de seamă. Calitatea acestui sistem de pla­nificare este determinată în primul rînd de capacitatea de a stabili corect intensitatea accentului ce trebuie să cadă asupra fiecărei laturi a activității cu elevii și de a crea ,,echilibrul interior“ al tu­turor componentelor unei aseme­nea activități; or, toate acestea nu pot fi realizate decît printr-o înțe­legere judicioasă a sensurilor ma­jore ale muncii din școală, prin existența unei concepții de an­samblu asupra întregului său me­canism. Planul de muncă al școlii poate constitui un indicator rațio­nal în activitatea instructiv-edu­­cativă numai în măsura în care este nu un inventar de sarcini, date, nume și prevederi regula­mentare, ci un act care stabilește obiective fundamentale și adre­sează, prin modalitățile de lucru pe care le conține, o chemare conti­nuă la îndeplinirea acestora. Nu afirmăm nimic nou atunci cînd subliniem că planul anual de muncă trebuie să cuprindă pro­blemele fundamentale, majore ale activității din școală, stabilite prin prisma finalității învățămîntului. Totuși, întîlnim nu o dată planuri care nu corelează acțiunile propuse în funcție de îmbunătățirea conti­nuă a pregătirii elevilor. De aici strania situație că multe planuri pot fi foarte bine realizate fără ca pregătirea elevilor să fie la nive­lul cerințelor. Așa se explică inu­tilitatea unora dintre planuri și formalismul care le caracterizează. Esențială ni se pare, în întocmi­rea planului, stabilirea obiective­lor acestuia. Deseori ni s-a întîm­­plat să găsim înserate la „obiec­tive“ formulări de genul următor : „activitatea instructiv-educativă din cadrul lecțiilor“, „activitatea dirigintelui“, „educația fizică a e­­levilor“, „activitatea pe linie de CEC“ etc. Să ne oprim puțin la prima formulare — activitatea in­structiv-educativă. Poate fi oare, acesta un obiectiv? Nicidecum, activitatea instructiv-educativă constituie însăși latura primordială a muncii din școală. A o trece în rîndul obiectivelor înseamnă, de fapt, a ignora obiectivele prin care se poate realiza ea. Or, tocmai sta­bilirea acestor obiective, fixate în funcție de realitatea didactică din fiecare școală, transformă planul de muncă într-un instrument util de lucru. Ele pot consta, de exem­plu, în integrarea elementelor de modernizare a conținutului obiec­telor de învățămînt în sistemul fundamental de cunoștințe, în con­ceperea și realizarea unui raport just de determinare între scopul și conținutul actual al lecției, pe de o parte, și structura sa, pe de altă parte, în realizarea verificării cunoștințelor prin prisma proble­melor fundamentale ale fiecărui obiect etc. La fel stau lucrurile în ceea ce privește „activitatea diri­gintelui“, „educația fizică“ etc. Cît despre „activitatea pe linie de CEC“ (sau alte activități asemănă­toare), este evident că nu este cazul să fie incluse între obiecti­vele planului de muncă. Din păcate, și unele materiale de îndrumare recomandă o întreagă diversitate de obiective, ceea ce are ca rezultat destrămarea uni­tății activității didactice. Manua­lul de pedagogie pentru institutele pedagogice, ed. 1964, după ce enu­­meră nouă aspecte la care trebuie să se refere obiectivele planului de muncă, conchide că acestea sînt „doar unele mai importante din activitatea complexă a școlii“. In realitate, însă, o activitate care se rupe în atîtea laturi „importante“ își pierde specificul și unitatea. După părerea noastră nu are nici o justificare, de pildă, stabilirea ca obiective separate, pe de o parte a activității metodice din școală, iar pe de altă parte a pregătirii ideologice și profesionale a per­sonalului didactic, deoarece aces­tea sînt atît de sudate între ele, încît sferele lor coincid în cea mai mare parte sau se condiționează reciproc : activitatea metodică este o formă de perfecționare a pregă­tirii profesionale, iar pregătirea ideologico-profesională este o con­diție a calității muncii metodice. După părerea noastră, pentru a se stabili un raport corect între obiectivele planului de muncă, toate obiectivele — dar absolut toate — trebuie să fie subordonate unui singur scop: îmbunătățirea pregătirii elevilor. Firește, se cere ca gradul de subordonare să fie diferit de la un obiectiv la altul; de pildă, obiectivele privitoare la realizarea planului de școlarizare, la organizarea muncii în școală, la munca administrativ-gospodă­­rească sunt dependente într-o mă­sură mai mică de obiectivul cen­tral. Ni se pare foarte important ca aceste obiective să nu domine planul de muncă. Facem această precizare deoarece, fiind prin na­tura lor mai concrete și caracte­­rizîndu-se prin necesitate imediată, ele ocupă deseori locul de frunte în plan. Așa se explică faptul că multe planuri nu reflectă caracte­rul intelectual al muncii din școală, ci cuprind, în cea mai mare parte, sarcini administrative. Unii directori de școli fixează în plan și rubrica „cine controlează îndeplinirea sarcinilor“. Ni se pare că, mai ales în această perioadă, cînd se pune cu tărie problema în­tăririi funcției de control a condu­cerii școlii, directorului îi revine rolul de a controla personal înde­plinirea sarcinilor. Totuși, nume­roși directori nu-și prevăd în plan sarcini executive, delegînd unele atribuții ale lor și exercitînd con­trolul numai asupra „delegaților“. Se creează astfel, între director și personalul școlii, o adevărată rup­tură. Se întîlnesc însă și planuri de muncă în care executarea celor mai multe sarcini revine directo­rului, acestea căpătînd caracterul de planuri ale conducerii școlii. Și acest procedeu este greșit, întru­cît planul anual trebuie să reflecte direcțiile de acțiune ale unui în­treg colectiv, în care se cer inte­grate și proporționate toate sarci­nile importante. Firește că pentru fiecare obiec­tiv trebuie să se stabilească moda­litatea generală de realizare, în funcție de condițiile existente. Aici intervin atît măsuri de concepție, cît și măsuri de organizare. Dar constatăm și de data aceasta că măsurile din a doua categorie, care se impun cu mai multă ușurință, avînd un caracter mult mai con­cret, domină majoritatea planuri­lor, dîndu-le un aspect de regis­tru în care se inventariază toate felurile de ședințe și planuri, de forme organizatorice și norme ge­nerale de muncă. De exemplu, în legătură cu activitatea metodică se stabilesc felul și componența co­misiilor metodice, se numesc res­ponsabilii, se fixează termene, se indică numărul de ședințe (uneori și datele la care urmează să aibă loc) etc. La prima vedere s-ar crede că această modalitate este destul de concretă, pentru simplul motiv că are termene, responsa­bilități etc.; în realitate însă avem de a face nu cu un plan, ci cu un grafic de ședințe. In aceste condiții nu apare în plan nici o măsură cu caracter dinamic, mo­bilizator, de orientare — cum ar fi, de pildă, studierea necesităților stringente ale activității didactice din școala respectivă și includerea lor în tematica lucrărilor comisii­lor, căutarea elementului modern ce trebuie introdus în sistemul de lucru al profesorilor pentru preda elementele noi ale programei , etc. După părerea noastră, planul trebuie să fie în primul rînd un document de concepție, de acțiune, nu de înregistrare și de aceea locul dominant în cadrul lui tre­buie să-l ocupe tocmai măsurile cu caracter de concepție. în fond, caracterul concret al planului este dat de cantitatea de gîndire indi­viduală și colectivă cuprinsă în conținutul acestuia, de măsura în care orientează și stimulează ac­tivitatea didactică, înlesnind obți­nerea rezultatelor vizate. Ca atare ni se pare de asemenea că nu are rost să fie incluse în plan datele cu privire la încadrarea școlii (de ce atunci se mai fac fișele de în­cadrare ), la repartizarea pe clase a elevilor, a învățătorilor și diri­­ginților, la constituirea catedrelor, la programul de lucru al diverse­lor categorii de salariați etc. Toate aceste aspecte și multe altele ase­mănătoare, care ocupă o mare parte din plan, pot fi adunate în­tr-un material anexă, dacă direc­torul consideră că în acest fel poate urmări sau întocmi mai re­pede anumite situații. Ar rămîne atunci în atenția con­ducătorului școlii adevăratul plan de muncă, nu de organizare a pro­cesului instructiv-educativ, un plan în care sunt stabilite coordonatele activității școlare pe un întreg an și care este chemat să dea condu­cerii școlii posibilitatea să proiec­teze dinamica acestei activități în perspectivă. Prof. GH. DASCALU PAGINA 3

Next