Gazeta Învățământului, 1969 (Anul 21, nr. 976-1023)

1969-11-21 / nr. 1018

/ A 7 FORME DE PARTICIPARE LA CREAȚIA Despre contribuția omului de la catedră la creația științifică se vorbește tot mai mult în ultimii ani. Problema a fost subliniată și în recentele interviuri luate președintelui Comitetului Uniunii Sindicatelor din învățămînt și cultură referitor la Simpozionul național „Rolul și locul educatorului în procesul de modernizare a învățămîntului“ și rectorului Institutului central de perfecționare a personalului didactic privitor organizarea noului sistem de persafecționare (Gazeta învățămîntului nr. 1015 din 31 octombrie 1969), încadrarea corpului didactic în procesul cercetării științifice devine un imperativ al actualității după ce, pînă la mijlocul secolului nostru, fusese doar un deziderat, o preocupare „de timp liber și de plăcere“, un mijloc oarecare de afirmare al unei „elite științifice“. Evoluția în perspectivă a societății pretinde școlii să se adapteze unor țeluri noi, să învețe elevii cum se pot transforma, ca să se adapteze permanent nivelelor viitoare ale științei și tehnicii, ale societății. In funcție de aceste cerințe, profesorilor de orice grad și specialitate li se solicită o formație orientată către înnoire, adică o formație de cercetători. Numai în contact permanent cu creația, profesorul se menține în ritmul actualelor și viitoarelor dezvoltări ale științei, înțelegîndu-le, ca participant activ și comportîndu-se „prospectiv“. Bineînțeles, preocupările științifice ale profesorilor se pot referi atît la specialitatea obiectului de predare, cît și la pedagogia acestui obiect. Directivele Comitetului Central al partidului cu privire la dezvoltarea învățămîntului menționează în capitolele privind perfecționarea personalului didactic că societățile științifice „vor trebui să-și sporească preocupările pentru ridicarea nivelului pregătirii științifice și metodice a cadrelor didactice, pentru antrenarea mai largă a acestora în munca de cercetare științifică și metodică“. De asemenea Legea pentru Statutul personalului didactic stipulează clar că gradul I didactic se acordă acelor învățători și profesori care dovedesc și „preocupări de cercetare în domeniul pedagogiei sau al specialității“. De asemenea se menționează în Statut că inspectoratele școlare au sarcina de a organiza „sesiuni metodico-științifice de comunicări, simpozioane pe probleme de specialitate și de metodică a predării". Asemenea sesiuni au rostul să fie un cadru de comunicare pentru învățătorii și profesorii care au realizat cercetări și un îndemn la cercetare pentru cei care așteaptă sau se pregătesc să intre în mișcarea înnoitoare. Sesiunile organizate de unele inspectorate școlare ca, de pildă, cele de la Brașov (28 martie 1969), Iași (24—25 mai), Olt (25 mai), Galați (8 iunie), Gorj (16—17 iunie), Argeș (21 iunie), Maramureș (28 iunie) și mai cu seamă sesiunea națională de comunicări organizată de Inspectoratul școlar Dolj în colaborare cu Institutul de științe pedagogice (4—5 aprilie 1969), în cadrul căreia au fost prezentate 140 de lucrări pe tema „Cercetarea științifică în sprijinul perfecționării învățămîntului și educației în școala de cultură generală“ au fost dovezi elocvente ale capacităților de investigație creatoare existente în masa cadrelor didactice, întrucît aproape toate inspectoratele școlare fac, în prezent, pregătiri pentru organizarea unor sesiuni de comunicări științifice, vom căuta să prezentăm unele sugestii izvorîte din experiența acțiunilor anterioare. Dintre formele de participare la o reuniune științifică, cea care se poate caracteriza printr-o contribuție certă la progresul științei respective este comunicarea științifică. Ea cuprinde rezultatul unei cercetări intr-o problemă, răspunsul verificat la o întrebare pe care profesorul, în ipostaza de om al științei, și-o pune în fața unor dificultăți sau nelămuriri. In ce condiții devine eficientă aplicația de educație ateistă la anumite lecții de biologie ? In ce măsură a contribuit la ridicarea tonusului patriotic al lecțiilor de literatură cadrul afectiv al monumentelor istorice cunoscute în excursii ? Ce favorizează mai mult însușirea științelor, imaginea schematică sau planșa policromă ? Examinarea prin lucrări scrise de control, extemporal sau cea orală este mai economică ? Dar care dintre acestea două este mai eficientă ? Elevii consultă mai mult manualul sau notițele ? Dar ce este mai eficient să li se recomande să consulte dintre acestea ? Integrarea în munca didactică a unei emisiuni radio din programul săptămînii respective a fost eficientă ? Acestea, și ca ele multe altele, sînt întrebări privind pregătirea pedagogică a profesorului. Dar sînt și întrebări ținînd de formația sa științifică de specialitate : Cum a început mineritul în județ ? Se poate aclimatiza o anume plantă calitativ superioară în locul unui soi local ? Se poate găsi o altă deslegare a unei probleme de matematică . Care a fost vadul vechiu al rîului din sat ? Comunicarea rezolvă o singură problemă, o singură temă, comportînd un singur răspuns simplu. Comunicarea nu-și propune subiecte complexe,cum ar fi: „Educația intelectuală în școala generală“, „Problema unității de cerințe în școală“, „Valoarea formativă a temelor independente“, „Din istoria învățămîntului în localitate“), a căror tratare să pretindă o cercetare multiplă și o exprimare de genul monografiei, a lucrării de grad, a unei conferințe. Comunicarea științifică este deci cea mai mică unitate în complexul științei, una — dar indispensabilă — din cărămizile cu care se construiește edificiul științei. Ea prezintă o cercetare, dar nu dosarul ei științific. Dosarul științific a,d‘asiä, tot materialul cercetării — potrivit norrmelor de cercetare (de care nu ne ocupăm aici). Comunicarea expune problema, ipoteza, metodologia, concluzia, utilitatea rezultatului, în cîteva pagini. O sesiune științifică, organizată periodic, înmănunchează contribuția științifică din răstimpul respectiv a unui colectiv de cercetători care supun avizului colegilor de specialitate rodul muncii lor. Cercetările se prezintă pe secții de specialitate. Prezentarea nu înseamnă lectura integrală a unui număr de pagini, depășind uneori timpul care, în mod curent, se poate acorda unui Cercetător (5—10 minute) ; prezentarea insistă doar asupra problemei și concluziei, asupra contribuției originale și utilității ei. O sesiune științifică este un for științific, în care activitatea de bază o constituie discuțiile : se cer lămuriri asupra cercetării, se fac aprecieri asupra valorii ei. Dacă cercetătorul își prezintă comunicarea în cîteva minute, nici comentatorii nu pot folosi discuția spre a spune tot ce știu despre ȘTIINȚIFICĂ problemă ci se cere, în principal, ca în cadrul luărilor de poziție să se facă aprecieri asupra valorii cercetării și să se ia act de contribuție. Sesiunea științifică se închide,cu un raport în plenară asupra lucrărilor din secții, apreciindu-se valoarea contribuțiilor științifice, pe grupe de probleme. In scopul unei cît mai rodnice desfășurări a lucrărilor, organizatorii sesiunilor științifice au datoria de a tipări și distribui programul ședințelor, iar ulterior, pe cît posibil, să asigure multiplicarea comunicărilor acceptate. Știința trebuie să înregistreze contribuția oricărui lucrător pe acest tărîm. Cînd comunicările se pot grupa pe o anume temă de actualitate, discuțiile, urmărind concluzii problema in dezbatere, pot fi orgalimizate ca simpozion. (A se vedea exemplul simpozionului pe tema „Educația adulților“ și simpozionul pe tema „Bazele psiho-pedagogice ale educației pionierești“). Simpozionul necesită, ca introducere, un referat care să prezinte problema — ceea ce nu este cazul la o sesiune științifică. Urmează prezentarea comunicărilor și discuții în jurul problemelor abordate. Simpozionul se încheie cu concluzii la dezbateri, menționîndu-se progresul în rezolvarea problemelor. De mare utilitate în munca pentru perfecționarea personalului didactic —1 ca manifestări de dezbatere a unor probleme din domeniul diferitelor discipline de învățămînt ori din pedagogie — sînt și consfătuirile sau schimburile de experiență pe o problemă profesională. Ele vor avea ca bază de discuții un referat, urmat de dezbaterea propriu-zisă și de concluzii. Reuniunile de acest gen nu-și propun rigoarea științifică a sesiunilor de comunicări, nici deplina originalitate în contribuții. Ele sunt utile pentru rezolvarea unor probleme de interes general, dar ele pot fi totodată punctele de pornire ale unor cercetări care să alimenteze o sesiune de comunicări sau un simpozion. Sunt variate posibilitățile de manifestare științifică deschise corpului didactic din țara noastră și este adevărat că, similar mișcării inovatoare din industrie, învățătorii și profesorii sunt tot mai activi în cercetarea științifică. Activitatea societăților științifice ale cadrelor didactice ia un avînt tot mai mare. Institutul de științe pedagogice este tot mai des consultat:1 Tot mai multe școli au trecut ele însele la organizarea unor sesiuni proprii de comunicări științifice *). Dr. DUMITRU MUSTER Institutul de științe pedagogice *) Citez, ca exemplu ,a III-a sesiune de comunicări pedagogice de la Liceul „Gheorghe Șincai“ din București (1—2 aprilie 1969) și sesiunea „Ziua liceului“ Bălcești — Oltețu (10—11 mai 1969), combinată și cu o sesiune de referate ale elevilor. ANUNȚ Uniunea Sindicatelor din Instituțiile de învățămînt și Cultură aduce la cunoștința cititorilor noștri că și-a mutat sediul în Aleea Alexandru nr. 33 — București. Telefon 33 39 12. Pe ce căi modernizăm FORMAȚIA MATEMATICĂ TIN N ANCHETĂ INTERNAȚIONALĂ — Continuăm publicarea răspunsurilor primite la ancheta noastră internațională, în cadrul căreia au fost formulate următoarele întrebări: 1. In ce direcție trebuie orientat, în perspectivă, învățămîntul matematic în liceu ? 2. Sunteți pentru o specializare matematică timpurie ? 3. Care sînt formele cele mai eficiente pentru pregătirea elevilor talentați în domeniul matematicii ? 4. Cum poate fi intensificată contribuția matematicienilor din învățămîntul universitar și din institutele de cercetări la formarea viitoarelor cadre din acest domeniu ? Ne răspund în acest număr : PROF. F.R. WATSON, universitatea din Keele—Anglia Țin să precizez de la început că aceste opinii sunt strict personale, că ele nu reprezintă expresia unei politici oficiale și că în Marea Britanie există un număr important de specialiști care sînt potrivnici acestor puncte de vedere. Iată, acum, și răspunsurile pe scurt: 1 Conținutul invățămîntului matematic este dependent în mare măsură de elevii cărora li se adresează. Am să răspund în raport cu acea categorie care reprezintă majoritatea elevilor și care doresc să stăpînească unele cunoștințe de matematică aplicativă din trei considerente : a) necesitățile de utilizare a mateaticii în viața de toate zilele — calcule, operații economice, taxe evidente simple. Se poate considera că pentru această categorie studiul matematicii e încheiat la nivelul anului II de liceu; b) familiarizarea cu unele noțiuni din domeniul matematicii care se ocupă cu modelarea tehnologiei, ce devine o parte integrantă a fondului cultural al omului modern. De pildă, concepte ca funcția, reprezentarea grafică, optimizarea, demonstrația (argumentul, probabilitatea, programarea computerelor) ; c) cerințele de dezvoltare a personalității și dobîndirea satisfacțiilor ce decurg din pătrunderea sensului unor idei matematice, evidențiată prin „descoperirea“ acestor idei în condițiile activității de toate zilele. Pentru toate cazurile enumerate mai sus are prioritate în momentul de față modul de atacare a programei de Învățămînt față de conținutul propriu-zis al acesteia. Matematica trebuie considerată o activitate care să-i angajeze pe elevi în cea mai mare măsură și nu ca un volum oarecare de cunoștințe care trebuie predat. Consider că specializarea este esențială pentru progresul rapid al științelor matematice, iar tendința existentă în prezent în Anglia este să se reducă nivelul vîrstei la care se încheie pregătirea temeinică a specialiștilor. Așadar, se pune implicit, problema de a coborî limita de vîrstă la care începe pregătirea acestor specialiști. O formă de pregătire a elevilor dotați utilizată pe scară largă în Marea Britanie este crearea unor clase speciale în afara școlilor de masă. Pe baza cunoștințelor predate aceste clase se subdivid în „seturi“ care urmează programe diferite de pregătire. Se caută ca întreg contactul cu studiul matematicii să aibă un caracter creator și stimulativ, astfel nncit să se determine în rîndurile unui număr cît mai mare de tineri dorința de a deveni ei înșiși creatori în domeniul matematicii. Oamenii de știință, și printre ei matematicienii, sînt tot mai convinși că dezvoltarea invățămîntului matematic este tot atît de importantă ca și dezvoltarea matematicii ca știință. Contribuția lor în această privință se poate materializa atît în discuții cu profesorii de matematică dir, învățămîntul mediu asupra conținutului și modalităților de predare a unor teme cu caracter modern care nu le sînt suficient de familiare acestora din urmă, precum și prin redactarea unor lucrări pe aceste teme (aș cita în rîndul acestora excelentele volume ale lui Random Walsh, culegerea „Numere raționale și iraționale" apărută în S.U.A. și studiul asupra matematicii moderne al lui Dunkin și Uspenski, apărut în Uniunea Sovietică. In sfîrșit, se pune problema alcătuirii unor programe de matematică diferențiată în funcție de cerințele diferitelor domenii de activitate în care se încadrează profesiunea căreia doresc să i se dedice elevii. Aș dori să adaug un scurt comentariu final: problemele puse în discuție sunt de mare importanță și de aceea răspunsurile trebuie înțelese în litera și în spiritul în care au fost formulate. Sper că cititorii vor face acest lucru. Dr. docent MIECZYSAW CZYZYKOWSKI, profesor la Institutul politehnic din Varșovia . Actualele tendințe de studiere a matematicii în liceu și în școala generală sînt, evident, influențate atît de progresele științelor matematice, cît și de aplicațiile mereu mai largi ale matematicii în viață. Disciplinele și capitolele care răspund în largă măsură acestor cerințe, înarmării elevilor cu știința abordării matematice a problemelor de viață, de activitate profesională în alte domenii științifice și în tehnologie sunt, după părerea specialiștilor noștri, teoria elementară a mulțimilor și logica matematică, algebra și programarea liniară, analiza combinatorie, metodele de rezolvare numerică și grafică a problemelor, elementele moderne de geometrie analitică. Nu considerăm că se poate pune problema vreunei specializări înainte de ramificarea liceului în secție umanistă și secție matematică realistă. Chiar și în aceste condiții abordăm problema specializării în lirmite foarte precise. 3 Pentru cei care arată față de studiul matematicii un interes ce depășește prima treaptă de orientare școlară, corespunzătoare secției matematice-realiste a liceului, se organizează cercuri și stagii de studiu care, deși au un caracter instituționalizat și li se acordă o atenție deosebită, sînt frecventate facultativ. Sunt multiple căile prin care și oamenii de știință, matematiccienii din învățămîntul universitar pot ajuta acțiunii de modernizare a matematicii școlare și de ridicare a noii generații de matematicieni. Iată, exprimate succint, pe cele mai importante : a) Sprijinirea acțiunii de perfecționare a profesorilor din învățămîntul elementar și mediu și de orientare actuală și în perspectivă a programelor școlare ; b) îndrumarea cercurilor și stagiilor de specialitate ale elevilor talentați; c) Asigurarea unei literaturi și publicistici de inițiere și popularizare care să țină pasul cu evoluția fantastic de rapidă a științelor matematice. Dr. THOMEE VIDAR, profesor la Institutul tehnologic din Göteborg-Suedia Imi veți permite să-mi exprim părerile în formulări matematice, adică foarte scurt. 1 Studiul matematicii moderne la nivelul școlii de cultură generală înseamnă, în esență, o pregătire elementară în teoria mulțimilor și algebra modernă, calculul diferențial și integral, teoria probabilităților și statistica matematică. Un om temeinic pregătit în aceste domenii este un om care poate matematiza și soluționa matematic variate probleme ale vieții contemporane. Să fim foarte atenți și nu-i facem pe elevi savanți să înainte de vreme. Pentru că asemenea savanți făcuți pot deveni savanți falși. Mai bine să le asigurăm tuturor o pregătire matematică de bază și să-i lăsăm să se dezvolte într-un ritm care li sem potrivește cel mai bine. Olimpiadele naționale și Internaționale sunt foarte utile, dar să nu absolutizăm datele pe care ni le furnizează acestea. Tînărul care a rezolvat cel mai bine problemele din cadrul unei asemenea olimpiade nu este, în mod necesar și cel mai bun matematician. I E bine ca specialiștii în mate tematică din învățămîntul superior să participe la comisiile de alcătuire a programelor pentru școala medie și în comitetele olimpiadelor matematice. Dar cel mai important e ca ei să asigure, prin cursuri valoroase și moderne, buna pregătire a viitorilor profesori de matematică. •CONTINUĂRI • CONTINUĂRI • CONTINUĂRI • CONTINUĂRI Condiția materială a liceelor industriale serioasă lipsă de interes. Liceul industrial metalurgic din Hunedoara, care funcționează în cadrul grupului școlar profesional și tehnic nu dispune de cabinete și laboratoare corespunzătoare desfășurării lecțiilor la disciplinele realiste de cultură generală, iar Liceul industrial metalurgic din Galați, cazat cu titlu provizoriu în clădirea unei școli generale, află din punct de vedere al conse dițiilor tehnice de învățămînt în aceeași situație precară. Condiții materiale sub nivelul cerințelor caracterizează și stadiul actual al desfășurării procesului de învățămînt la Liceul industrial din Tîrgu Mureș, depinzînd de Consiliul popular județean. 2. întărirea responsabilității organelor locale pentru condițiile create pregătirii cadrelor necesare economiei fiecărui județ. Intre cerințele de stringentă actualizate pe această linie se înscrie rezolvarea operativă și efectivă a problemei amplasamentelor pentru viitoarele construcții și adoptarea soluțiilor tehnice preliminare. Experiența ultimilor doi ani arată că un procent important dintre obiectivele proiectate au fost întîrziate datorită neefectuării la timp, sau superficialității în executarea acestor operații preliminare (Liceul industrial pentru construcții de mașini din București, Liceul industrial din Arad, Liceul industrial energetic din Sibiu, atelierele Liceului industrial al Ministerului Industriei Ușoare din București). 3. întărirea într-un cadru instituționalizat a legăturilor existente între liceele industriale și marile întreprinderi de profil din localitățile respective. Este știut că majoritatea liceelor industriale pregătesc cadre pentru cîteva întreprinderi, unele funcționînd chiar în localități diferite. Totuși există una sau două mari întreprinderi în care se desfășoară practica majorității elevilor și cu care școala ar trebui să întrețină legături multilaterale. Asemenea relații, fundamentate pe o serie de legături anterioare, sunt stabilite de unele licee industriale din cadrul grupurilor școlare profesionale și tehnice. Nu aceeași este situația liceelor industriale care funcționează independent. Fără îndoială că întărirea legăturilor dintre aceste școli și întreprinderi ar favoriza atît îmbunătățirea desfășurării lucrărilor de construcții și montaj, cît și mai ales dotarea școlilor cu utilaj și piese demonstrative. O ultimă observație cu privire la proiectarea clădirilor pentru liceele de specialitate. Majoritatea se realizează după proiectele tip ale liceelor de cultură generală cu un anume număr de clase. Dar necesitatea predării disciplinelor de cultură tehnică, a efectuării demonstrațiilor și experiențelor solicită ca la liceele industriale majoritatea spațiilor de activitate să fie organizate sub forma cabinetelor, laboratoarelor și atelierelor de lucru. De aceea — și ținînd seama de creșterea în perspectivă a ponderii acestor unități în ansamblul silamului nostru de învățămint — considerăm că este momentul să se treacă la elaborarea unui proiect special pentru liceele industriale, cu una-două variante. Bineînțeles, elaborarea unui asemenea proiect nu ar trebui în nici un caz să determine noi întîrzieri în realizarea planului de investiții și nici perturbări în desfășurarea lucrărilor deja începute. Pledoaria noastră pentru asigurarea condițiilor de spațiu cerute de desfășurarea procesului de învățămînt în liceele industriale presupune implicit, așa cum subliniam de altfel și în însemnările anterioare, că aceste spații să fie organizate și dotate corespunzător activității specifice de instruire și educare desfășurată în liceele industriale. „Pe această linie — ne spune ing. Ion Pușcașu, director general adjunct în Ministerul Invățămîntului — cuvîntul hotărîtor îl au conducerea școlii, colectivul profesoral, Spiritul întreprinzător, orientarea pedagogică modernă, legătura strînsă și colaborarea multilaterală cu marile întreprinderi, în cadrul cărora elevii își desfășoară practica și unde majoritatea vor fi repartizați după absolvire, dau posibilitatea procurării unor Utilaje perfect adecvate scopurilor didactice, chiar dacă un anumit grad de uzură nu permite executarea operațiilor de mare precizie De asemenea, din mașini casate — experiența a numeroase școli profesionale o dovedește — po fi obținute diferite mecanisme și piese deosebit de utile în predarea unor obiecte ca mecanica tehnică, utilaje etc. In sfîrșit, aplicațiile în cadrul orelor de desen tehnic și la cercuri, ca și colaborarea cu școlile postliceale de proiectanți, ar putea fi orientată în mai mare măsură către realizarea de planșe didactice demonstrative“. Numeroase exemple vin să confirme pe deplin aceste observații. Intr-adevăr, datorită grijii conducerii școlii și interesului arătat de întregul colectiv didactic, Liceul industrial de chimie din Pitești, care funcționează în cadrul grupului școlar din localitate, dispune nu numai de ateliere mecanice și cabinete de specialitate foarte bine dotate, ci și de un laborator de fizică și chimie cu o dotare de calitate. Cuvinte de laudă se cuvin, în aceeași ordine de idei, activității desfășurate de colectivele de conducere și didactice ale liceelor de petrol din Ploiești și Cîmpina care dispun de condiții tehnico-didactice deosebite, în special prin autodotare, liceului de industrie ușoară din Cisnădie, liceelor industriei construcțiilor de mașini din Galați și Brașov etc. Un procent însemnat dintre liceele industriale continuă însă să se situeze, din punct de vedere al condițiilor de organizare a activității și de dotare tehnico-materială, sub nivelul cerințelor unui învățămînt menit să asigure producției specialiști cu policalificare, stăpîni pe tehnica și tehnologia înaintată. Astfel, conform normativelor stabilite prin studiile întreprinse de o comisie de specialiști desemnați de Ministerul Invățămîntului, unui liceu industrial îi sînt necesare : un laborator de fizică, unul de chimie, laborator pentru studiul materialelor specifice, cabinet pentru desen tehnic, precum și 4—7 laboratoare pentru disciplinele sau grupele de discipline din specialitate. Se impune totodată, dotarea unor ateliere sau laboratoare tehnologice, organizate pe ani de studii sau grupe de activități, pentru efectuarea lucrărilor practice în școală. Liceele care funcționează în cadrul unor grupuri școlare dispun, în general, de laboratoare pentru disciplinele tehnologice și ateliere — pe care le folosesc împreună cu școlile profesionale sau postliceale — dar nu au, în majoritate, laboratoare de fizică și chimie precum și cabinete pentru anumite discipline de cultură tehnică generală. Situația cea mai precară o ati insă liceele industriale care ocupă localuri în comun cu școli de cultură generală. Majoritatea acestora nu dispun nici de laboratoare, nici de cabinete pentru disciplinele de tehnologie generală și specială și nici de ateliere pentru lucrările practice. Este adevărat că aceste greutăți obiective sunt însoțite în unele cazuri de lipsa inițiativei conducerii școlilor. De pildă, la Liceul industrial pentru construcții de mașini din Tîrgu Mureș, deși existau posibilități, conducerea școlii nu a inițiat nici o acțiune pentru autodotarea școlii. In felul acesta, paradoxal, unități școlare care ar trebui să fie o oglindă a modernizării învățămîntului se situează aproape la polul opus al acestui concept. Este, evident, o situație care nu poate dăinui. Ministerele tutelare de școli și organele locale de în Corelatia: noțiuni — realizarea lor. In acest spirit mi se pare că trebuie înțeles și raportul dintre organizația de pionieri și școală, respectînd caracterul specific al organizației pionierilor, legată de școală, dar fiind altceva decit colectivitatea școlară, adică o organizație a copiilor, în care îndrumarea se face de către adulți, dar în calitate de comandanți ai organizației pionierilor, nu de profesori, nu de la catedră. Viața de organizație trebuie să dea pionierilor, respectiv uteciștilor prilejul desfășurării unei activități practice, concrete, pusă în slujba comunității. Aceasta înseamnă că trebuie să formăm și să dezvoltăm la pionieri și uteciști sentimentul inițiativei, al participării responsabile la alcătuirea programelor de activitate, la luarea deciziilor organizației din care fac parte. O asemenea activitate face posibilă o puternică influențare afectivă și practică a copiilor și tinerilor prin acțiuni efective, orientate, avînd un conținut ideologic și politic real și eficient; ea este, în același timp, cea mai bună pregătire pentru forme superioare, directe de educare politică și ideologică necesare pe trepte de vîrste mai mari. Esențială mi sevățămînt, care cunosc carențele existente, pot și trebuie să treacă la acțiuni urgente și concrete de remediere a acestora, astfel incit, chiar de la prima promoție, liceele industriale să dea cadre cu calificare temeinică și modernă, corespunzătoare concepției pe baza căreia au fost create aceste unități școlare, sentimente — deprinderi pare formarea, mai ales la vîrstele pionieriei, a dorinței și interesului pentru ca, treptat, pe măsura acumulării cunoștințelor și a maturizării, să se treacă la studiul politic și ideologic propriu-zis. Folosind — specific vîrstei și condițiilor concrete — elementele cognitive, afective și praxiologice, activitățile educative cu școlarii mici și mijlocii pot găsi un larg cîmp de afirmare în acțiuni bogate în conținut vizînd formarea dragostei și respectului pentru muncă, cultivarea patriotismului și internationalismului, a unei conduite înaintate, a respectului pentru regulile de conviețuire în școală, familie, în grupurile prietenești și în societate. Ridicarea muncii politice în rîndul copiilor și tinerilor la nivelul exigențelor actuale, creșterea eficienței ei implică corelarea mai strînsă a ideologicului și culturalului, accentuarea caracterului formativ, împletirea elementelor cognitiv, afectiv și praxiologic într-un ansamblu de activități unitar prin conținutul și caracterul său și, totodată, diferențiat pe vîrste ținînd seama de nivelul real al pregătirii și intereselor tinerei generații de azi. PAGINA 3