Gazeta literară, iulie-decembrie 1964 (Anul 11, nr. 27-52)

1964-09-17 / nr. 38

Proletari din toate tarile, uniti-va ! mm 1H mi ifi ipiré ion pass In tara lui Sibalin* — ■ ' «I ................ ........................... ..............................................................— ........... III.IIII——■— I— Ml ■ II. ■ III——— ni ■■■■■«■» • $&'■.'■■ - • V.. ^W.’ Pag. 4-5, AL. AHOWTOIU Cielu da versuri Anul XI Nr. 38 (549) Joi 17 septembrie 1964 ORGAN SAPTAMTNAL AL UNIUNII SCRIITORILOR DIN REPUBLICA POPULARĂ ROMINA 8 pagini 50 bani Pag. 5 . HOTE IESIIE POEZII IULIU [COIEMPORAHI Lirica este, dintre toate, fenomenul literar cel mai greu detectabil şi înca­­drabil în concepte, în lineari­tatea generalizatoare a gîndirii esteti­ce, poezia fiind domeniul delicat şi complex prin excelenţă. Se poate con­stata, totuşi, că poezia ultimelor două decenii constituie o mişcare unitară în tendinţele ei generale, în obiectivul ei interior, în frumoasa generozitate care o animă. Ocupaţi cu determina­rea particularităţilor unui volum sau a personalităţii artistice a unui poet sau altul — ocupaţie foarte necesară ; de altfel,­­ criticul pierde adesea din vedere perspectiva asupra mişcării poetice în ansamblu. Evident, fenomenul poetic din ţara noastră constituie o mişcare vie în plină desfăşurare şi nu poate fi con­siderat ca o categorie închisă, cum sunt acelea pe care le comentează istoria literară, totuşi două decenii de poezie formează o mişcare literară considerabilă, care poate fi surprinsă în liniile ei mari de dezvoltare. Prima observaţie pe care­ aş face-o este tocmai existenţa unei mişcări poetice unitară în ansamblu, fapt cu care ne-am obişnuit dar prin aceasta nu e mai puţin relevabil. Cultura univer­sală cunoaşte existenţa unor mari mişcări artistice — clasicismul, ro­mantismul, simbolismul — care, din­colo de particularităţile diverse exis­tente, au avut o desfăşurare organică şi — în linii mari — unitară, cu poetice aproape unanim recunoscute, între cele două războaie mondiale, se poate vorbi, desigur, încă, de cu­rente şi tendinţe poetice constituite, numai că ele coexistau antagonic, în negaţie unele cu altele. După cel de-al doilea război mondial, asistăm, în foarte multe ţări, la o explozie a cu­rentelor şi tendinţelor, la o atomizare a lor, la efortul de a împiedica formarea oricăror mişcări coerente, totul reducîn­­du-se la personalităţi artistice ce se vor ireductibile. Iată însă că ne aflăm în Faţa unei mişcări literare unitare, care îşi re­cunoaşte o bază filozofică unică — marxism-leninismul — concepţia revo­luţionară despre lume a clasei mun­citoare, o artă deschis legată de cauza proletariatului, inspirîndu-se din efor­tul poporului de a construi o lume nouă, socialistă, dorind, la rîndu-i să contribuie la formarea unei noi conştiinţe, socialiste. Prin urmare, ori­ginalitatea poeziei noastre contempo­rane — a întregii noastre arte — provine din existenţa unei înţelegeri filozofice profund noi, originale, a unei metode vii, fixe şi precise de înţelegere a realului în mişcare dia­lectică. Poetul nu se mulţumeşte să contemple lumea ci contribuie la de­venirea ei în sensul adevărului. Re­­ceptiv la infinita diversitate a realu­lui, el are o atitudine fermă, comba­tivă, poezia sa e pătrunsă de spirit de partid, e un factor conştient de modificare a realităţii, el e conştient de misiunea sa înaltă. Din înţelegerea istoriei decurge cu necesitate optimis­mul­ istoric, credinţa în progres, in victoria comunismului, în ridicarea neîncetată a patriei socialiste. Recenta antologie de poezie (Poezia rom­înă contemporană, B.p.T. 250), reuşeşte să ofere o privire de ansam­blu asupra unităţii în diversitate, să sugereze imaginea unei mişcări poeti­ce originale, vii, dinamice. Prima im­presie e a bogăţiei de nume, cei 110 poeţi prezenţi aici apar ca o sută zece salve in cinstea poeziei noastre contemporane. Cantitatea e premiza absolută a calităţii, o cultură nu se constituie din trei genii evoluînd în vid, iar diversităţii fireşti de gusturi a cititorilor trebuie neapărat să-i co­respundă o diversitate de tonalităţi artistice. Selecţia se face în bogăţie, nu în mizerie, o artă vitală este exuberantă, fertilă în tonuri şi semi­tonuri. De altfel, nu tot ce scrie un poet, dăinuie, chiar la cei mai mari, iar istoria literară cunoaşte nume­roase cazuri de poeţi care au rezistat timpului cu cîteva versuri excelente. O altă impresie bună o creează colaborarea rodnică a generaţiilor. Socialismul a lichidat prejudecata stu­pidă după care tineretul ar trebui să facă tabula rasa din cultura ante­rioară, să înceapă totul de la zero, cultura unui popor fiind, dimpotrivă, un proces dialectic de continuitate şi ino­vaţie, de acumulări cantitative şi salturi calitative (Eminescu, Arghezi) astfel încît a reduce fenomenul numai la unul dintre elementele lui, înseamnă a-l mutila. Evident că, diferenţa există, rezultind din natura lucrurilor, poeţi­lor cu o operă deja constituită la Eliberare, punîndu-li-se alte probleme decit celor ce s-au format în ultimele două decenii. Fertilitatea realismului socialist, en­tuziasmul maselor în realizarea obiec­tivelor istorice, au acţionat fericit asupra poeţilor vîrstnici, insuflîndu-le o­ nouă tinereţe. Cititorul va descoperi, bucuros, rostul nou al acestei gene­raţii care a dat literelor româneşti cîteva decenii de poezie : Tudor Ar­ghezi, O. Bacovia, Victor Eftimiu, Emil Isac, Demostene Botez, Otilia Cazimir, Lucian Blaga, G. Călinescu, Al. Phi­­lippide, Zaharia Stancu. (ordinea e a sumarului, cronologică). Autorii anto­logiei au făcut bine introducînd şi ver­suri ale unor poeţi care s-au dovedit mai activi pe alte planuri (Adrian Maniu, Ion Barbu, Ion Vinea Tudor Vianu, Camil Baltazar, George Lesnea ş.a.). Activitatea creatoare a genera­ţiei vîrstnice, constituie o mărturie elocventă a forţelor pe care revoluţia noastră a ştiut să le reîmprospăteze. O a doua generaţie o constituie poeţii care au trăit în tinereţe sau adolescenţă, în orice caz la vîrsta conştiinţei, anii teribili ai ocupaţiei fasciste, ai războiului (Marcel Bres­­laşu, Radu Boureanu, Emil Giurgiuca, Mihai Beniuc, Cicerone Theodorescu, Virgil Teodorescu, D. Corbea, Eugen Jebeleanu, M. R. Paraschivescu, Ma­ria Banuş, Ion Bănuţă, E. Frunză, Mîhu Dragomir, Geo Dumitrescu, Ve­ronica Porumbacu, Nina Cassian, A. E. Baconsky, V. Tulbure, Dan Deşliu). Fie că au început să publice cu puţin înainte de război, fie cu puţin după, cea mai însemnată parte a creaţiei lor a fost puternic marcată de acest eveniment prin care trecuseră, războiul, ceea ce a dat creaţiei lor o gravitate patetică, un ton zguduitor în apărarea Paul GEORGESCU (Continuare în pagina 7) Geografia valorificării 30co LU =3­07 E leupo o O CD O Cite drumuri parcurge vizitatorul Expoziţiei realizărilor Economiei naţionale ? Două, s-ar părea. Unul, în spaţiu, măsurat în kilometri de-a lungul cărora îl solicită pavilioa­nele, standurile, exponatele. Altul, în timp , timpul celor două decenii în cuprinsul cărora, condensînd surprinzător spaţii istorice cu mult mai întinse, Romînia a urcat pe o prestigioasă treaptă a creaţiei materiale. Iar aceste două drumuri se intersectează continuu, pe toate planurile, în­­cepînd cu cel de prezentare a fiecărei ramuri industriale şi sfîrşind cu cel al semnificaţiei fiecărui exponat. MARIA BANUŞ PĂSĂRI De la Nil au venit şi de la Corint, Păsări cu cioc de argint, Efes şi cîntec strecurat Din mîlul de la Eufrat, Din codrul negru, de apus, Din neaua ţărilor de sus. Şi toate pana şi-au muiat, în cerul Dunării-ngînat, Şi au sorbit, şi-au stat, trecînd, Peste Carpaţi, izvorul blind, Şi au rămas, ca de departe Să se privească, fără moarte, Perechi-perechi, şi faţă-n faţă, Ca-n luminiş de dimineaţă, Printre potire de crăiţe Şi ierbi ţesute-n patru iţe. Mult năzdrăvane păsări-duh, Nesăturate de văzduh, Ascunsul zbor să şi-l desfoaie Pe scoarţa noastră din odaie. Surpriză ! La toate intersecţiile se deschid în faţa vizi­tatorului noi drumuri, care îl invită la itinerare de un fel deosebit. Energetica, de pildă, călăuzindu-l pe la noile ei cetăţi de lumină, îi deschide în faţă drumul apei şi al căr­bunelui. Cenuşărese industriale, neluate odinioară în seamă, o serie întreagă de cărbuni inferiori îşi împlinesc destinul, prin forţa şi lumina dezghiocate din adîncul lor, în peri­metrul trepidant al atîtor noi termocentrale. La un pol — cărbunele. La celălalt — kilowatul. Aşadar, cărbunele Văii Jiului, care pleca odinioară numai pe drumurile de fier ale ţării, călătoreşte acum, înnobilat, şi pe magistralele aeriene ale sistemului energetic naţional, în cadrul căruia termo­centrala „Văii“, aceea de la Paroşeni, pulsează cel mai puternic dintre toate. Un alt itinerar : apă-kilowat. Machetele din expoziţie te transportă instantaneu de pe Bistriţa pe Argeş şi de pe Argeş pe Dunăre. Zadarnicul zbucium al vestitelor ape, supus energiilor omeneşti transformatoare, se discipli­nează riguros în matca unor îndrăzneţe planuri hidroteh­nice. Pe toată lungimea Bistriţei, păstrăvii energetici ur­mează să fie pescuiţi în cascada de hidrocentrale străjuind malurile. La ora cînd toate centralele de pe Bitriţa vor deveni afluenţi ai sistemului energetic naţional, înseamnă că numai de pe urma acestei singure ape moldoveneşti vom dobîndi trei sferturi din producţia de energie electrică a întregii ţări în 1944. Dar Argeşul îmblînzit ? Dar Du­nărea, la Porţile de Fier ! Itinerare ale electrificării,, ale energiilor valorificate. Spectaculos, bogat în semnificaţii, este şi destinul com­­temporan al lemnului. Prefacerea aşchiei în P.A.L. sau P.F.L. (noţiuni pătrunse tot atît de firesc în vorbire ca şi „relon“ sau „mase plastice“) poate fi urmărită într-un im­presionant şir de combinate, unde se adună cu o înţeleaptă grijă lemnul carpatin. Urmăreşti în expoziţie, sugerate, com­plexe procese industriale care fac dintr-o anodină bucată de lemn o sclipitoare placă de faianţă sau, şi mai de necrezut, roţi dinţate concurînd cu succes metalul, mîngîi linia inspirată a unei mobile concepute cu zvelteţi de pescăruş­i şi călă­toreşti de la Suceava la Blaj, de la Brăila la Tîrgu-Jiu. Victor VINTU (Continuare in pagina 2) ECRANUL ANULUI XX GENEZA POEMULUI EMINESCIAN (Problema variantelor) Cu riscul de a părea, de un pedant, cel puţin di­dactic, şi-n orice caz fastidios, o explicaţie, sau mai curînd o precizare, deci o circumscriere a titlului pre­zentului articol nu ni se pare inutilă. E vorba, adică, mai puţin de tainele, oricum misterioase, ce prezidă obîrşia dinţii a unei lucrări, cît de acele trepte suc­cesive prin care trece ea de la lutul inanimat şi inform pină la statura împietrită şi fără de moarte. Căci, dacă spre deosebire, de geneza lumilor , din cosmogonia Scrisorii I, minutul cînd principiul vieţii la fiinţă e mai greu de determinat, etapele, ce decurg din clipa cînd totul a fost pus în mişcare, pe acelea orice peliculă, oricît de puţin sensibilă le înregistrează. Am mai amintit, şi nu o dată, părerea acelui ziarist, după care Luceafărul fusese scris, într-o noapte, în trenul ce-l aducea pe Eminescu de la Iaşi la Bucu­reşti şi am înţeles, în cele din urmă, că în legenda aceasta hiperbolică zace totuşi un mare adevăr. E supremul omagiu, pe care năzdrăvanul geniu al fol­clorului îl aduce atotputerniciei Instantanee a geniu­lui creator. Gîndul că o poemă atît de laborioasă ca Luceafărul a putut ţîşni, ca o altă Pallas Athena, încolfată şi cu suliţa ei de aur, cu tot, din ţeasta jupitereană a părintelui ei, nu e lipsit de farmec, şi, mai ştii, poate şi de o brumă de adevăr. Căci ce scafandru a coborît vreodată la acea adîncime unde se zămislesc capodoperele, şi cine ar putea tăgădui că poetul nostru n-a avut, din chiar minutul dintîi viziunea integrală şi perfectă a poemului său, dovadă că a izbutit să-i dea patina eternităţii, chiar dacă pentru aceasta, i-au trebuit zece ani de trudă, de căutări continui, de munci ale facerii, din mărun­taiele căreia, ca-ntr-o năvalnică frămîntare geologică a concrescut un munte, cu fruntea pierdută în azur sau un atol de o paradisiacă frumuseţe. Cine priveşte o pagină, manuscriptă din Eminescu, Balzac sau Proust, sfîşiată de tot atîtea intervenţii, ale neniţei sau ale creionului, înţelege că se află în prezenţa unei file de hîrtie, mult răbdătoare, nu în sensul vizat de Budai Deleanu, dar a unei file de hîrtie, care a suportat grele chinuri, a unei foi de temperatură, pe care s-au înscris toate vibraţiile febrei creatoare, ce se cer studiate, interpretate şi transcrise cît­ mai caligrafic cu putinţă. De altminteri, calmul uneia din paginile caligrafice ale lui Eminescu, Balzac sau Proust nu trebuie să ne amăgească. Toate au cunoscut flăcările Purgatoriului. Celor cari ar fi putut să-l bănuiască, şi, poate să-l acuze, por­nind de la..înfăţişarea copţată a manuscriptelor­ sale, de cine ştire­­cel u­şuriniţă manufacturieră — Sado­­veanu le-a răspuns anticipativ, cu metafora „faurului aburit“ ale cărui cazne de concepţie şi realizare, abia de te lasă, fruntea brobonită de sudoare, să le ghiceşti. Ca un alt Hephaist, trudind la cuptoarele lui subpămîntene, să refăurească pierdutul scut al lui Achile, autorul Baltagului şi al lui Nicoară Pot­coavă închidea, cu discreţie, cu simplicitate şi ele­ganţă, marea sa experienţă literară, într-o imagine. In mod curent, variantă e orice formă depăşită, înlăuntrul procesului de elaborare al unui poem. Cînd formele acestea­­ depăşite concurg însă la cristaliza­rea unui tipar închegat, autonom, înlăuntrul, fireşte al aceluiaşi motiv, termenul „versiune“ e preferabil. En cazul celor patru elegii, pe care Maiorescu le ti­păreşte în ediţia sa din 1883, sub titlul devenit clasic şi intrat în tradiţie. Mai am un singur dor, pentru aceea începînd cu acest vers, în timp ce pe urmă­toarele trei (cu titlul primului vers) De-oi adormi curînd, Noi voiu mormînt bogat şi iar cînd voi fi pămînt, le însoţeşte de atributele „variantă", „altă variantă'', „altă variantă“. Sînt ele, aceste patru co­lumne ale aceluiaşi cîntec, înfipte în aceeaşi platfor­mă comună şi răsărind, deopotrivă de majestuoase, ca patru ulmi dintr-o tulpină, variante, în sensul de forme (depășite ? Evident, nu. Ele au fost gîndite, de­spoet, autonom,-­ transcrise, așa cum presumam încă de acum un sfert de veac, ca pentru tipar, dim­ PERPESSICIUS (Continuare în pagina 7) COTIDIANUL D­IN PERSPECTIVĂ GEO BOGZA : premiul O.I.Z. Emoţionat şi rumen de soarele Mării negre, cu părul incredibil de alb, ca o zăpadă in septembrie. Geo Bogza a primit in pragul acestei toamne pre­miul Organizaţiei internaţionale a zia­riştilor, înconjurat de prieteni, de confraţi vechi de redacţie, combatanţi in presa progresistă dintre cele două războaie mondiale, cu personalitatea, cu vigoa­rea clocotitorului său talent, intact, după ce a demascat, după ce a acuzat infamia din anii împotrivirii, iată-l pe Bogza, astăzi sărbătorit, după o înde­lungată şi strălucită activitate scriito­ricească. Clipa in care domnul Jean Maurice Hermann, preşedintele O.I.Z.-ului i-a luminat personal distincţia, in nu­mele comitetului executiv al orga­nizaţiei, după ultima sesiune ţinută la Alger, a fost, in afara solemnităţii, şi o clipă de meditaţie. Un prilej de măsurare a forţei de luptă, a puterii de tragere de care a dat dovadă in a trecut ziaristica noastră militantă, în­drumată de partid, şi in acelaşi timp de răspundere profesională in faţa grandioaselor evenimente ce se petrec astăzi la noi şi pe care presa noastră comunistă, cu o tradiţie atît de stră­lucită, are nobila datorie de a te con­semna in cea mai trainică expresie a lor. Un articol — după cum s-a exprimat in cuvintul său de deschidere a adu­nării tovarăşul Nestor Ignat, preşe­dintele Uniunii Ziariştilor din R.P.R. — e ca o săgeată ce pleacă şuierind spre ţintă. Unele săgeţi şuieră scurt şi tac. Altele — şi pe acestea Geo Bogza a ştiut să le trimită cu măiestrie — au şuierat la vremea lor, şuieră şi acum şi ■ vor şuiera şi in auzul generaţiilor ce vin. Dialogul cu Tata moşu in puş­cărie despre ceilalţi hoţi, din guver­nele burghezo-moşiereşti, practicind imuni o tiihărie in stil mare, ne reve­lează moral, in cîteva pagini caustice, o epocă­ întreagă. T'tnărul de azi se infioara^&Bigindul că cineva, odată, a putut trăi o sută şi ceva de minute atît de halucinant şi de precis absurde intr-o aşezare de oameni in care nu se petrecea nimic, ca Geo Bogza la Mizil. Protestul violent, minta, pam­fletul, patosul, se împletesc in publi­cistica sa cu ironia corosivă, cu u­­morul grotesc, şi intre cei doi poli ai inegalităţii sociale, intre castraveţii de trufanda fastuos expuşi altădată primăvara, in vitrină la Capşa, ca nişte prinţi, şi grămezile buboase de castraveţi roşcaţi şi amari zăcind toamna pe caldarim, din care cei ce munceau îşi'făceau „o supă amară'' — Intre aceste două extreme, îmbui­bare şi foame, ochiul neiertător al lui Bogza a surprins toată gama silni­ciilor şi suferinţelor din trecut. Arti­colele, reportajele sale, care demascau cu preţul libertăţii ceea ce istoria condamnase la pietre, politicianismul burghez, teroarea fascistă, au depăşit prin vervă, prin puterea imagi­nilor, ceea ce greşit se înţelege une­ori că trebuie să fie un material de gazetă. Sesizind nervul realităţilor, miezul lor, ele au pătruns direct in lumea durabilă a poeziei. Fiindcă Geo Bogza este intil şi intii- poet. Ţişnind din concret, din amănuntul cotidian,arta lui era , unui vizionar, martor idold al­­cotidia­nului al căruia tib­r­ii desface şi-l arată, simplu, lumii. Această excepţio­nală însuşire, această Spontaneitate creatoare cititorul giostru ’ de azi o in­­tilneşte, o recunoaşte, în stilul, îţi im­punătoarea investigaţie bogziană",, de reporter al prezentului socialist, de­ neo­bosit cercetător­ al vieţii,­­ al istoricelor construcţii din anii puterii populare. Aceasta-i arta ziaristicii — a.­spus, aca­demicianul Geo Bogza oduh­ină mul­ţumiri după primirea premiului O.I.Z. O meserie plină de, participare, de dragoste de oameni,­­de liră feţă de tot ce desfigurează om­ul.,şi încă ceva in plus: „Să ai fanteziei Să fii năz­drăvani după propriile sale cu­vinte — să pui in tot ce ‘Scrii o ar­dere ce descoperă lucrurilor laturi, forme încă neştiute, să proiectezi în­drăzneţ in viitor cotidianul, evenimen­tul, faptul divers, prin a cărui pro­­figidă perspectivă, gazetarul, ca prin­­tr-un ochean, vede departe, relatind in imediat. Culoare. Invenţie. Intensitate. Culoa­re umană, invenţie umană, intensitate umană. Constantin ŞOI­U.

Next