Gazeta Mureşului, 1938 (Anul 8., nr. 1)

1938-01-15 / nr. 1

Amil VIII. No 1. ABONAVEHTUL i 100 Ifi pe an Pentru preoţi învăţători şi săteni 50 Lei pe an Pentru autorităţi — — — 300 Lei pe an Redactor: Profesor MIHAIL DEMETRESCU Numarul 2. iei Târgu-Mureş, 15 Ianuarie 1958 Foaie sÂpiâ3s*âJtaal«& penbirtut B­^spajnboilrea calipiril ia popor Administraţia: Prefectura jud. Mureş Redacţia: Pasagiul St. O. Iosif Nr. 13. 79 a stat­uie la prima nastire Câteva fapte şi constatări Se vor împlini la 24 Ianuarie anul acesta, 79 ani de când în vechea şi strălucita cetate a Iaşilor s’a jucat cea dintâi horă a unirii între fraţii moldoveni şi munteni, despărţiţi până atunci, prin vitregia vremurilor, în două state deosebite şi de multe ori vrăşmaşe. Actul politic de la 1859 a însem­nat pentru neamul românesc zorii reînvierii şi covârşitoarea lui impor­tanţă a fost perfect de bine întreză­rită de făuritorii lui: Cuza, Cogălni­­ceanu, Brâtianu, Alecsandri, Negri şi ceilalţi. Cunoscători adânci ai sufletului românesc şi a multiplelor energii creatoare ce dormitau, înăbuşite, în el, ei ştiau că mica unire pe care cu atâtea trude şi jertfe o înfăptuiau nu era decât doar un semnal: semnalul de descătuşare, de pornire a forţe­lor şi geniului neamului, ţinute până atunci în amorţire. Şi, într’adevăr, ca sub bagheta magică a unui vrăjitor, energiile la­tente, ale neamului nostru s’au des­prins cu iureş greoiu din înţepenirea lor seculară şi biciuite de nobila am­biţie de a se evidenţia în faţa ce­lorlalte neamuri şi de a recâştiga veacurile de amorţire, s’au avântat vânjoase şi mândre pe toate dome­niile activităţii umane. Europa apuseană asista uimită la un măreţ spectacol: redeşteptarea miraculoasă a milioane de indivizi cari, striviţi sub stăpâniri slaine şi nebăgaţi de nimeni până atunci în seamă, se ridicau voioşi din pulbe­rea de veacuri ca să alcătuiască în concertul celorlalte popoare un po­por nou, nebănuit de mare şi de so­lidar; asista uimită la înfiriparea ver­tiginoasă la porţile Răsăritului a unei viguroase şi strălucite civilizaţii, pur­tând pecetea celei mai nobile şi autentice romanităţi. După 79 de ani de muncă înfrăţită, — numai pe jumătate totuşi, până mai ieri, — după sforţările uriaşe ale generaţiilor ce s’au perindat până astăzi, putem cu încredere să ne oprim o clipă şi, privind în urmă, să arătăm lumii, cu legitimă mândrie, opera noastră, dovadă de netăgăduit a puterei noastre şi a posibilităţilor creatoare ale geniului nostru româ­nesc. — In domeniul politic, din nimic, am înfăptuit un stat puternic, orga­nizat deopotrivă cu statele de veche cultură şi civilizaţie din Apus, stat care, ca şi în trecut, nu odată a pu­tut să întindă o mână salvatoare al­tor state, atunci când ajutorul ni­ a fost cerut în numele dreptului şi al ideei de ordine ameninţate. Răsboiul ruso-turc din 1877, răsboiul popoare­lor din 1916, restabilirea ordinei în Budapesta roşie din 1919, dovedesc că n’am cruţat nici o jertfă, oricât de grea să fi fost, atunci când s’a făcut apel la noi. Ca şi altădată, stăm şi astăzi aici în Răsărit cu sforţări şi jertfe, nu totdeauna în­deajuns de apreciare, pavăză a ordinei şi păcei întregii Europe. In domeniul spiritual, numele ro­mânesc a trecut de mult hotarele ţării şi în marea întrecere dintre na­ţiuni, pe acest domeniu, ne putem mândri că nu suntem c­ea din urmă. Sporind patrimoniul comun al uma­nităţii, în tot ce are ea mai înalt spiritualiceşte, cu aportul nostru ro­mânesc, avem puternica nădejde că ceea ce am dat, n’a însemnat decât doar un simplu avertisment pentru tot ceea ce va urma de aci înainte să dea geniul românesc, în plin marş spre culmile luminii. Alecsandri, cân­tăreţ al rasei latine; Masdeu, isto­ric, filolog şi filosof spiritualist; filosoful Conta, eruditul istoric şi filosof in ştiinţa istoriei Xenopol; marii lui urmaşi: Nicolae Iorga şi V. Pârvan, medicii Thoma Io­­nescu, Marinescu şi Leuaditti; ma­tematicii Pompei şi Ţifeica ; savan­tul Racovitză, întemeetorul nouei ştiinţi a speologiei; Traian Vuia, născocitorul şi realizatorul celei din­tâi maşini de sburat; Aurel Vlaicu, Eminescu, unul din cei mai mari lirici pe care i-a avut poate omenirea, pic­torul Grigorescu, compozitorul şi virtuosul vioarei, Enescu, şi atâţia alţii încă, au înscris cu cinste nu­mele de român în repertoriul spiritual al umanităţii. In literatură, în artele plastice, în ştiinţele pur speculative ca şi în cele aplicate, în muzică, în arta drama­tică. Românii au pătruns voiniceşte, dovedind putinţa lor de civilizaţie, precum şi resursele infinite ale ge­niului românesc. Aceste resurse, în urma unirei tu­turor Românilor într’un singur ma­­nunchiu liber şi stăpân singur pe destinele lui, vor fi desigur adâncite şi întărite în anii ce vin, şi Românii se vor afirma nu numai contribuitori la civilizaţia generală umană, dar şi creatori ai unei civilizaţii proprii. Ne în­drituesc la acestea, rezulta­tele căpătate până astăzi, obârşia noastră strălucită, vigoarea şi alesele însuşiri ale poporului nostru, Mihail Demetrescu. M. S. Regele Carol II lămurește opinia publică europeană despre politica României Un foarte important interview acordat marelui ziar englez «Daily Herald» Marele ziar englez «Daily Herald» publică un interview exclusiv acor­dat de M. S. Regele Carol II, trimi­sului special al acestui ziar, d. Eas­­terman. Interviewul a apărut în pagina întâia a ziarului, la loc de frunte. După ce descrie biroul de lucru al M. S. Regelui şi personalitatea Su­veranului «plin de viaţă şi de ener­gie, îndemânatic şi mai ales un băr­bat cu simţ politic suprem, deplin stăpân pe situaţie», ziaristul relevă că M. S. Regele vorbeşte perfect limba engleză, «Mama sa fiind prin­cipesă engleză, fiica Ducelui de Edinburgh, fiul Reginei Victoria». — Cunosc bine ziarul «Daily Herald», a început prin a spune M. S. Regele; este un ziar laburist. Fiecare este îndreptăţit să aibă pă­sari şi respect pe acei cari au păreri personale atâta vreme cât sunt cinstite şi curagioase. «Cuvântul «Dictatură» nu poate avea aceaşi interpretare universală» — Nu este actualul guvern, — a întrebat ziaristul, — o dictatură re­gală sub formă constituţională ? Această impresiune a produs oare­care îngrijorare în străinătate. —­­Acesta este o întrebare de bază, — a răspuns M b Regele; trebue însă să se înţeleagă că un cuvânt ca dictatura nu poate avea aceeaşi interpretare universală. El poate însemna ceva într’o ţară şi cu to­­tul altceva în altă (ară Termenul de de­mocraţie nu poate avea în România aceiaşi aplicare pe care o are în Anglia, unde con­­dijiunile politice sunt cu totul deosebite. Civilizaţiunea noastră s’a desvoltat într’t un timp mai scurt. Ţara dv are o trafd­­ie par­lamentară, sentimentele şi educajiunea po­porului britanic nu sunt aceleaşi ca în Ro­mânia. Din cauza situaţiei partidelor şi a stărilor politice la noi, numai suveranul fiind un element statornic, poate ţine linia dreaptă între ele. Dacă aţi voi să aplicaţi României cuvântul de dictatură, acesta poate fi sen­sul lui şi nimic mai mult. Nu este nicio su­gestie de dictatură, aşa cum o înţelegeţi dv-­Intr’o situaţie dată, este o chestiune pusă coştiinţei Mele să judec care anume lucruri sunt rele Nu este însă în intenţia Mea să iau astfel de măsuri pe cari le im­plică termenul da­­dictatură“. Guvernul Meu se întemeiază pe autoritatea şi spiritul puterii executive, care este Suveranul şi gu­vernul Său. In spiritul Const­iuţiei noastre este Suveranul şi guvernul lucrând îm­preună“. Ziaristul amintind M. S. Regelui că «opinia publică a fost surprinsă de chemarea la guvern a unui par­tid în minoritate», M. S. Regele răspunde: Opinia publică și rolul unui Suveran — «Nu știu dacă alegerile repre­zintă întotdeauna exact opinia pu­blică. Rolul Suveranului este să ju­dece care este cu adevărat senti­mentul public. Nu se poate tăgădui că în România acest sentiment pu­blic tinde către naţionalism. A fost prin urmare mai potrivit cu senti­mentul public să chem la putere un partid mai naţionalist decât al­tele. Alegerea Mea nu s-a călăuzit de ceea ce se va spune în alte părţi, ci a fost făcută numai pe temeiul nevoilor naţionale. Guvernul este de autoritate şi cred că aceasta e necesar. Poporul Meu vrea să simtă că este ordine în ţară. Nu trebue să încercaţi a confunda politica in­ternă cu cea externă. Urmând-o aşa cum o conduc acum, procedez foarte democratic». — Am întrebat pe M. S. Regele, scrie ziaristul, despre părerile Majes­­tăţii Sale asupra cenzurii presei. — «Aceasta nu este un lucru nou în România. Am avut-o timp de patru ani. Nu o aprob în principiu, dar uneori este necesară. Trebue să ţineţi seama că presa din România nu este ca presa din Anglia». Revenind la guvernul român, M. S. Regele declară: — «Am trecut peste alte partide când am chemat acest guvern pen­­tru că am luat în considerare inte­resul țării. In hotărîrea Mea, nu se pune chestiunea fascismului sau alte chestiuni de sisteme. Programul intern al guvernului nu atinge alianțele sau politica noastră peste hotare». — Am întrebat pe Majestatea Sa dacă aprobă programul intern al gu­vernului, scrie ziaristul. — «Este guvernul Meu şi trebue să aibă aprobarea Mea. In ziua în care n’aşi fi mulţumit de felul cum guvernează, voiu cere o schimbare». Chestiunea evreilor din România La o întrebare a ziaristului despre chestiunea evreească și unele svo­­nuri despre măsurile ce s’ar lua, M. S. Regele a răspuns: — .Chestiunea evreilor din România este un factor principal al situatunii. Nu se poate desmint! că există în (ară un puternic sen­timent antisemit. In istoria noastră, această ches­iune este veche. Măsura ce se va lua, pentru a vorbi despre ea, este în principiu revizuirea cetățeniei evreilor cari au intrat în țară după răsboiu. Ceeace s'a întâmplat a fost ceva în felul unei invaziuni de evrei­­ruşi şi galicieni, intraţi ilegal în ţară. Nu­mărul lor s’a exagerat. Unii spun că ar fi până la 100.000, dar maximum a fost cam de 700.000, cari au invadat satele şi cari nu sunt un element bun. Poate fi socotit cetă­ţean cel care a intrat în ţară prin fraudă ? Acei evrei cari au trăit în România înainte de războiu vor rămâne neatinşi. Dar acei cari au venit după războiu sunt fără drept legal, decât acel de refugiaţi. In ce priveşte pe aceştia vom lua în considerare ce trebue să facem. Nu este vorba de expulzare. Dar sentimentul public este că nu putem da drepturi politice invadatorilor. Nu este nici un motiv da nelinişte în străinătate asupra acestei chestiuni. Nu vom fi aspri­ Dacă luăm măsuri ce par nelogice raţiunii eng­leze şi în desacord cu civilizaţia nu trebue să se uite că scopul nostru este de a salva ceea ce rămâne Este important să se noteze că evreii în chestiune, — invadatorii — nu intră sub prevederile tratatelor minorităţilor cari privesc numai pe cetăţenii teritoriilor legal transferate, ca un rezul­t al războiului, Din această chestiune ca şi în altele, întrebarea ce se pune pentru Mine este dacă ea trec peste, sau să urmez opinia publică. CAI priveşte viitorul, hotârîrile Mele vor fi bazate pe ceea ce socot că este mai bine pentru ţara şi poporul Meu“.

Next