Gazeta de Transilvania, 1839 (Anul 2, nr. 1-52)
1839-10-22 / nr. 43
170 104 zile cu palma"), cei mați iobagi, carii țin numai jumătate, sau numai a știa sau a opta parte din moșie, să slujască proporțional, însă făcând ziua în chipul de lege arătat din răsăritul soarelui pănă la apunerea lui cu hugul sau cu palma după cum se poftește de cătră domnul. Iobagii, carii din reniță n'ar vrea a împlini slucjbva domnească, aceil să plătească pe toată ziua cu palma 1 f. arg. iar pentru una cu jugul 2 f. arg, însă spre aceasta trebuie să fie iobagiul mai nainte sudicat de domnul său înaintea a doi marturi vrednici de credință ducând tot d'odată și protocol acuzat în trebile o slujbei așa cât de n'ar fi iobagiu mulțumit cu judicata domnului său, cerând acela ecstract din protocol, domnul să fie îndatorat ai da, după care apoi iobagiul își va așterne așa nedreptățire la Solgăbirău și de aici mai sus. Când rămân pruștii de iobagiu sirimani fără părinți, să se facă conscripție de averia lor, despre care un ecsemplariu să se dea prin solgăvirău la arhivul jurisdicției cuvenite. Când este de a se prețui vreo pagubă făcută, aceia carii o prețuesc, să puie mai nainte jurământ că vor prețui drept, iar la tot feliul de pagube ce s'ar face cu voiea de plin în holde, fănațe, livezi, vii, păduri, făcătorii de pagubă, fie aceia nobilii fie ne-novili, vor fi priviți ca tălhari și pedepsiți după legile statornicite pentru tălhari. (vezi în foile ungurești din Pojon și Pesta toate aceste mai pe larg descrise. Neobosita Silință a literaților precum și a unor mecenați nu numai de a-și înbogăți și supua limba sa națională, dar totdodată de a o și pune în gurile tuturor națiilor în ungaria lăcuitoare, este cunoscută cetitorilor noștrii cu mult mai cine, decât să aibă trebuință de o istorisire în acest obiect mai prelungite. Sgomotoasele pășuni însă, ce se făcură mai de curând, dau la o mulține de oameni din toate națiile acestor patru materie de cugetat prel bogată. Șase milioane de slavi, vreo trei milioane de nemți și ca la două milioane de români lăcuitori în Ungaria și în Transilvania, să'și părăsească limbele sale păstrate de atătea veacuri și să priimească a vorbi și a scrie numa pe cea ungurească. Această idee sangvinică domnea mai la începutul deșteptării așa numitului maghiarism tocma întru înțelesul act luat, deși mai tărziu scăzu cuiva din acel încordătură, mai ales după ce „patronii ei dădură peste niște pedeci grine mai 'nainte neprevăzute. Noi aici nu vrem a întreba, oare străbateva margiialismul cătră țintașie și propusă întocma după iliia ce ferie în capetele unora, sau nu; oare cuvinese ca să fie o limbă oareșicare în patrie. Ca organ general ale tuturor națiilor, pe care provedința binevoi a le așeza să petreacă una cu alta, iar limba lătinească, ca o limbă ce e moartă să se ridice zămând numai între păreții unor daruri de școală; și dacă se cuvine, care să fie aceasta din cele multe? Oare acea limbă de organ general întrodusă, firear hotărâtă și puterear înăduși pe toate celelalte, sau după cum vedem a se întâmpla mai în toate țările Europii, limba de corespondință între gubern, jurisdicții și popor este una, care trebuie să o gie cei mai mulți patrioți interesați mai de aproape de dânsa, iar mulțimea (massa) poporului, purcede avorii și a se închina zviditoriului făpturii tot în limba suptă cu laptele maică sa, pentru care și organele vorbirei sale (limba, ceriul gurii, nasul șci.) așa sânt alcătuite, cât numai aceea o poate vorbi mai limpede și apoi numai într'aceea i se plămălesc și ideile mai cu folos. Pinade, care ar ajuta foarte mult spre a dijudeca această materie într'o parte sau într'alta, cum spre pildă, mai de curând păsul limbei cohemnice, care vorbită de opt milioane suflete, dar în două sute de ani întregi părăsită cu totul întru cultivarea sa și dată în unghiu de alta mai fericită, cu toate aceste abia scoasă din gura unui milion, iar în gura nației bohemice remasă neclintită și acum de nou reînviată și poleită, pilde zic de aceste, la care s'ar putea aduce și limba românească căteva veacuri asuprită și oare și cum încolțată de cea slovenească și grecească, încă nu voim a număra. Singur părerea unui polon trimisă din Agram la jurnalul „Trzodnic Lutegaschi” ne este îndemănă a o împărtăși. Cei căror le place a judeca, vor putea încheia din care urmează și la mai multe. „Numele ungaria, zice polonul, să nu aducă pe nime întru rătăcire. Nu poporul, carele domnește în Ungaria, ci țara se numește ungurească. Acesta este un nume politic și nici de cum nu etnografic. Țara cum se știe, este lăcuită de multe popoare, de unguri, elavi, nemți, armeni, țigani, evrei. Românii de origină, latină, cuprind în ținuturi deschilinite răsăritul ungariei, j adecă vănatul d, și mai cu samă Transilvania. ") pu ca în argean, căci în această țară iovagii slujesc îndoit sau și întreit atâta pentru o moșie întreagă. Spația slavoană e cea mai numeroasă în Ungaria.