Gazeta Transilvaniei, 1853 (Anul 16, nr. 1-104)

1853-01-14 / nr. 4

D­edi date topografice ui ctatictiue decat pe Montelegiu. Atunci căndu o țeară ori fie și numai unu ținutu, taie cu apma aa mijlocu preste desvoltarea rea firescă a evenimint­loru, cunoștințele geografice mi­etatistite sănt mai căutate și Cine se bate? În ce țeră? În care parte a lumii zace acea țeră? Ce în­­tindere ape? Căți locuitori? Acestea sunt întrebăcinile, pe care le pune fiecine. Țeruța Montenegru încă este astăzi în categoria acelora țeri, despre care ne interesămu­ mai deaproape. Colbo de cătră Marea adriatică se face o ramură de munți, carea se începe camu din punturile de unde răurile Drina, Na­­­renta și Moraca își iau începutulu loru, apoi se întinde vite spre amiazăzi pănă la Goluulu de mare de la Cattaro, de nu unde dă spre răsăritu, iară aprope de Scutari se preface în șesu dea alungulu răului Moraca (care ce zice și Poiana). Tot această stindere de pământu foarte muntosu seu adică totu muntele acesta se numește Muntenegru sau slavonește Cernagora. Acestă căruță stă atătu de susu, în cătu ea se vede de pe toți țer­­mii Dalmației. Natura locului seu a terenului înlăuntrulu Muntelui negru ce arată pn ochii călătoriloru ca mi cumu ea s'aru fi regtele Muntelui­ negru se varsă în Moraca, cugetu, cerșitori de daruri, formatu prin vreo erupțiune vulcanică. apin vreunu cutrămuru de focu, prin care scopulii și bolovanii s'au aruncatu din sinulu pământului dreptu în susu, care apoi au căzutu pe suprafața acelui ținutu. Munți de nunți, stăncă de stăncă se întinde cătu vezi cu ochii, iar o parte a munțiloru spre Cattaro este coperită cu nea mai preste totu anulu. Toate răurile și râu­ Îngre aceste 6 și unu râu minunatu, pe care Muntele grinii l­u numescu Vode­­aia. Agele acelui rău crescu în fiecare zi a anului dela apu­­sulu sorelui pănă la miezulu noștii, iar de dimineța pănă la amiazi scadu și se împuțină, în cătu abia se mai cunoște de rău. În Muntenegru nu e nici unu drumu de cară, ui locui­­torii îmblă totu pedeștrii și uneori călare. De aici poate în­­cheie ori­cine pănă în cătu e de anevoie a se apropie cineva cu silă urmată de acei munteni. Locuitorii Muntenegrului sunt slavi tică. Ei se ținu de legea răsăritenă. Țărâța e împărțită în cinci Nahii, sau ținuturi ori Districte, care se numescu Piesei­­vasca, Liesaneca, Cataneca, Riesca și Cernișca și au cu totulu­nu 120 care. Numărulu sufleteloru ce spune numai ne­răuire, de vomu lua însă în terminu de mijlo cu căte 1000 suflete au unu cară, scoatemu numărulu de 120,000. În timpu de bătălii vreo 10 comune vecine din Albania cu vreo 20 mii locuitori mai totudeauna se alătură și se batu lăngă Muntenegrini. Locuitorii Muntenegrului dedau­ la o viață nomadă, adică ocupănduse numai cu păstorirea viteloru și cu răpiri și lotrii îmblă totodeauna armați cumu amu zice, din creștetu pănă în tălpi. În altele ce înțelege­mi ne spusul că ei au o viață foarte simplă, ci tocma pentru aceea sănt oameni prea bine fă­­cuți, osoși și vănoși, ușori și tari, deprinși la arme mai altmintrea de cătu toate ponoarele desnervate și destrămate prin cafele și caruri, prin desfrămări și patimă de lucru lu otră­­vitoriu, prin somnuri de 12 oare­ne zi „ni prin zăcătură între perine de fulgi și sofe de mătase. Ceea ce supără însă mai multu pe cunoscătoriulu de oameni este, că Muntenegrinii pe lăngă ce își ținu mi păzescu credința relegiosă forte străniu, apoi purtarea mi caracterulu loru face unu contrastu foarte urâtu la aceasta, căci ei sânt peste măsură egoiști și intere­­sați, mincinoși, călcători de jurământu fără mustrare de pentru care se umilescu și se degradeză la ori­ce faptă de nimicu și spurcată, apoi mai multu ca toate căutători de răsbunare, iară căndu nu'și mai potu răsbuna pe față cu arma în mănă, atunci se apucă de assasi­­natu (omorulu pe ascunsu, hoțescu, clandestinu)- Aceștia și vorbescu limba croa­­scantu Muntenegrinii. Mulți din prietinii Muntenegriniloru s'au încercatu a des svinui oare acumu urâtele trăsuri din urmă a­le caracgeiului loru. Unii ca aceia observară, că dacă Muntenegrinii sântu călcători de jurământu, răsvunători și assasini la acesta iau adusu în cursulu vecuriloru caru vecinătățile loru, pentru că unele toporă vecine încă nu șiau ținutu mai nici odată cuvântulu, s'au silitu ai subjuga, sau ucisu unde i'au pututu apuca; mai încolo c­ă multe poț dră euroapene numai cu 50” 100 ani mai nainte ce purta totu ca Muntenegrinii, ne caracterulu, pe jurămintele și împăuturile loru nu te puteai lăsa mai nici odată. Kb La cele mai multe casuri jurămintele se puneau (și se mai punu pe ici pe colo) numai pentru ca omenii să căștige timpu căndu să lovescă cu atătu mai siguru și mai cumplitu; în cele din urmă că Muntenegrinii nu se laudă cu mii de școale mari și mici, cu catedrale și cu popi învățați și doctorați, cu tea­­truri, cu poliție și justiție, cu condice de legi și cu parla­­mente legislătive, ci ei săntu fii ai naturei cu caracteru de foști și cumenii, precum­ acelaș ce formă din vecuri prin împregiurăr­ea DPNăpluna Vrașovu, 12.25. Ian. Iarna ne părăsi­răș, pe josu și de la polele șunțiloru nu mai rămase nea­ ntr'aceea preșurile­­ stau totu susu. Găleta de trăit frumosu este 5 pănă „pn dh f. m. c., iară de cucuruzu­ănutău 2 f. 40 cri m. c.­­ Iar' o sinucidere o bucătăresă de la o casă bună de aici ci șțintuite în stare de mamă merse în podu și se spănzură­­ din norocire însă ómenii casei prinseră curundu de veste și o scăpară de o moarte așea spurcată. Unu păcatu nici odată nu îmblă singuru, vi tragțe mi­ne altele după cine.­­ Din Cicu avemu știre, că acolo în 22. Ian­ fu spăn­­zuratu unu săcuiu anume Antal Ferenț, cunoscutu ca lotru de drumuri. Acelu lotru pe la 23. Dec. fiindu în cărcima satului său vede ceva bănișori la unu bietu romănu anume Dănilă Cis­­mașul, care mergea la Cic-Sereda să și victime pasportulu, îi zice că vrea săl însoțească la drumu, îl scoate pănă la unu locu, îl toacă în capu, fără să'l omoare, căci romănulu după căteva loviture grele avu totuș atăta presință a­minței ca să se prefacă mortu, iar apoi săcuiulu îlu despoie de puțini băni­­șori ce alfă la elu și se depărtă! Romănulu cu capulu în­­născutu în sănge se rentorse în satu și spuse totu. Omenii gătiră pe lotrulu, îlu prinseră, llu duseră la trigunalulu judecătorescu; acesta îlu trată după legea marțială și u­u osăndi la turn­. Locuitorii de prin pregiuru se bucurară că au scăpatu de unu blăstămatu cumu mai fusese și Antal Ierenț, Sibiiu, 25. Ian. n. O știre îmbucurătoriă ni se împărtăși prin organulu publicu d'aici cum că înaltulu ministeriu de instruc­­țiune s'a înduratu a aplacida pentru anulu scolasticu curgătoriu la tinerii studiați, cei cu purtare bună, unu ajutoriu de căte 300 a. m. e ne lună, din care ce voru „părgăși 60 stutinți din ori­ce clase de școală, după confesiuni ad. 24 neuniți, 14 uniți, 6 r­ catolici, 6 luterani, 5, reformați și 5 unitari. Această favore prenaltă ne însuflă o măștiere cu atătu mai mare cu cătu că mulți din poi fără de ajutoriu prenaltu. Ne lăngă totă capacitatea, aru fi siliți ași întrerumpe cariera învățăturiloru cu dania statului pentru a cărui serviții ne con­­sfințirămu cu totulu. Nu ne aflămu în stare a ne arăta a nostră datornică mulțămire pentru aceasta preanaltă vrațiă, decătu cu fiesculu omagiu ui­tare făgăduință, că ne vomu sili din resputeri cu pro­­gresulu întru învățături și purtarea morală a ne face demni de grija această părintească. Mai mulți tineri săraci. UNGARILAS. Atătu Jurnalulu Temișoarei, cătu și altele sunt iarăș pline de știri hoțești, cumu și de esecuciuni cu moarte.­­ Dintre lotrii carii călcaseră pe Arp. Colcep zioa mare la Seghedinu unulu anume Vaid. Callo fu și prinsu, apoi în 11. Ianuariu spănzuratu totu în Seghedinu. Acestu lotru fu­­sese proprietariu de o gardă omu în vrăstă de 42 ani și în­­suratu. Din averea lui Cohen se află partea cea mai mare ascunsă la Canada într'unu rordeiu. Jlorpii o apărară cu fuguri, ci jandarmii împușcară pe căpitanulu loru, iară alții fugiră.­­ Doi lotrii făimoși mai prinseră și soldații de la regimen­­tulu Strassoldo și îi aduseră la Temișora. - “In Cacova la 6. Ian. se ațarue tisiiu și puținu ce se află se fură din „Reni” de cătră orașulu Baia patru jandarmi de dopli­re la începutulu lunei c­ prește o bandă de optu lotrii călări și bine armați. Foculu se începu cu furiă; jandarmii fuseră siliți a se retrage ca să chieme ajutoriu, ci lotrii pănă atunci o luară la sănătasa.­­ În 28, Dec. patru lo­­trii prea bine armați și călări intrară la Tatahaza în gra­­dulu unui locuitoriu și după ce bătură cuminițtu pe coti și, luară cu cine cinci cai. Ce dă cu socotela că acea bandă apă di fostu a faimosului lotru Pila Pișta (Stefanu). LUSTRIL. Viena, 20. Ian. Episcopii romano-catolici din Monarhiă conchiemați de cătră Ministeriulu bisericescu se rea­­dunară la Viena în sinodu . iară lucrările și le începură cu denumirea unui comitetu de episcopi catolici, care să s­ea în necurmată cominecătune cu Ministeriulu. Memorii acelui comitetu sănt: Principele Arhiepiscopu cardinalu fride­­ricu Svarțen­erg dela Praga; Otmar Kauser, principe arhi­­episcopu dela Sacsu; A. Volă, arhiepiscopu din Laibach; 1. M. Leonard, episcopii de Dioclețianopul și A. E. pasă Șaptece episcopul dela Briun. Trebue să fie cause prea importante pentru care episcopii r. catolici se readunară în soboru.­­­­ Viena. Statulu după datina s'a luată dela a. 1850 aduce la cunoștința publică sumele baniloru de hărtiă carii cerculeză din partea Statului (afară din notele bancului). Din publicăcinea făcută pe a­ tr. 1852 aflămu că, pe puterea­ prenaltei patente din 15. Maiu 1852 suma cea mai naltă a baniloru de hărtiă de ai Statului nu pute trece preste 175 mil. f. m. c. Din ace­­stă sumă s'au desființatu prin bani scoși din împrumuturu de mai prețuite de cătu ori căndu altădată.

Next