Gazeta Transilvaniei, 1855 (Anul 18, nr. 1-104)
1855-05-28 / nr. 42
- 162 ce voru nedenci după împrejurări, a aceștii publicații, mai mare asprime. Totă odată cedere din partea acei onor. administrații o cu denadinciaă îngrijire pn aceasta. Pentru șefulu depart. N. Crețulescu. K. lașii, 15. Mail. Domnule Korsaniuans ! În Nr. 16 ală Pomaniei literare ai publicatu unu articulu asupra D. G Sion, mi ai alesu publiculu de judecătoru. Curiosul Ce vădu cum Badeca publiculu acestu procesu, m'amu dusu o aduna e săni și le amu făcutu întrebare. Toți mn unanimitate au rostitu că D iGion ai uu unu lucru prematuratu, că nu este acum timpulu a da pe față viiturile noastre, care nu vinu din causa caracterului ce din a creșterii și a influenții streine, că suntu alte viituri și rele mai mari de combătutu, și că și acelea trebue să le trecemu sub tăcere acum căndu avemu nevoe a ne arăta de buni în ochii lumei dela care așteptămu fericirea nóstră, că în urmă romănii avăndu instituțiuni bune ce voru face buni și voru covârși numărulu zeiloru. Căndu au venitu vorba despre Dra d, aă zică că scrierea D'ale nu'i logică, alții au zică că “i lipsește bunulu sensu, arț ii că scrierile unui slavonistu nu potu niciodată ataca ne unu romănu, alții, că Dta faci rău că din causa urei personale dar unu înțelesu cu totulu contraru scrieriloru D. Sion, și că te faci a nu înțelege sensulu epistolei sale, alții au zisu că fiindu că Dompulu Sion au refuzatu de a fi în partida neastră. ..... Dra „me, ai hotărâtu a scormoni re scrierile sale și a ne întoarce pe ridiculu, lucru la care nu vei putea niciodată ajunge, căci poporulu romănescu din Moldova vă cunoaște și pe unulu și pe altulu, cunoaște meritele De petră și știe sacrificiile ce ați făcutu pentru patrie; evenimintele din anii 1853 și 1854 nu suntu departe. Unu cinstitu Sochimeni (ca se mă servezu de limba ce vreiui Dvoastră se întroduceți în țeară) au zisu atunci că elu compareză scrierea Dtale cu o mortăciune sau mortație acoperită cu flori prea frumose și șirositore, dă florile într'o parte și vezi vei găsi. Toți au aplaudatu la această zicere, au găsit'o de bună și adevărată mi au încheietu că: „Domnulu Cion ape dreptulu dea “a numi pedanți, vorbi cu cumpătare în contra viituriloru înrădăcinate în patria sa și de a îndemna spre bine. Că fiecăruia romănu ori și carei apei prosta, personalitatea și posiția ca în societate, îi este recunoscutu dreptulu de a încerca prin mijloace loiale se facă bine patriei sale. Că Dtare 'ți dă dreptulu de a sprijini slavonismulu ori cătu Bei vrea, de a critica pe toți româii, de de a îngropa terminăciuni romăne și de a face ori ce lucruri mucalite ce vei găsi de cuviință, poporulu romănescu va râde de dânsele și fiindcă Domnii romăniloru acuma nu mai au nevoe de suitarii, apoi Dta vei fi suitariulu poporului.” Din partea mea Domnuleți spunu că în adunarea la care eu amu auzitu toate cele de mai susti uitate nu era nici unu rusolatru; nu mă îndoiescu că opinia loru trebue se fie cu totulu contrară de aceea a romăniloru; ei urăscu pe Dn. Sion pentru că e romănu, pentru că e patriotu; și iubescu pe partisanii slavonismului. Pentru ce?. .. C. J. „Decă Principatele dela Dunare au dreptulu de a ce repreçanta pe cine înseși „în conferințele de Viena? PȘ. Capitulațiunile cele vechi ale Țerei romănești și ale Moldovei cu Poarta București începutulu lui Mars. „Pentru ca să se poată respunde la întrebarea: „Deacă Principatele au dreptu a se represânta pe sine înseși la conferințele de Viena?” face de lipsă mai nainte de toate a ne opienia aa esistența în operră de clară a acestora doă țeri față cu Turcia. În momentulu de față căndu tractatele ruseturcești să află în faptă desființate și pe căndu stipulațiunile tractateloru pomenite privitoare la țerile acestea, după cum se explică punctulu întări de garanție dintre cele patru cunoscute, nu mai suntu să ce fae înainte ca redigerea statutului pentru Principate, e de neaperată trebuință a cunoște mai nainte tractatele cele cu multu mai vechi ale Țerei romănești și ale Moldovei, ne care ce întemeieză ecsistința cu dreptu de statu a Țeriloru acestora, și la care se face îndrumare chiaru mi în tractatele ruse-turcești.” Aci urmează: I. Tractatulu Țerei romănești între pr. Mircea I și Sultanulu Baiazetu dela an. 1392..343 Il. Tractatulu alu doilea alu Romaniei între Prințulu Viadu alu V și Sultanulu Mohamed P. În an. 1460. Il. Tractatulu încheietu între Pr. Moldovei, Bogdanu și Sultanulu Selim în an. 1513. În an. 1853 Nr. Gaz. 101 împărtășirămu în Gazetă cele din tăie 2- tractate. E cu scopu astădată să de înșirămu pe toate trele în Voia viitoare No 22. Bară aici procedemu au articululu Ș le ne mai eși din peana acea măiestră totu popn” Nr. 126 din 31 Mais. „Ost. Li București, începutulu lui Maiu, Relăciunea tractateloru ruse-turcești cătră capitulațiile cele vechi ale Țerei romănești și ale Moldovei. Din capitulațiunile Romaniei și Moldovei publicate în articululu precedinte e lesne a veade, cum că Principatele acestea, cu toate că ce puseră ne cine luptu supremația Porții, ele totuși n'au perdutu nici unu caracteru esențialu alu Suveranitatei loru. Însă, după ce nota Rusiei din 19. (31) Isaie 1848 supătare decade intervențiunea in Prințipatele danubiene afirma, cum că țerile acestea „nu ce recunoscu la etate”, cum că ele „politicește” n'aă nici o esistență, decă nu numai pe cătu vinu nu considerătune aici tractatele închiete între Rusia și Portă și cum că ele „singuru numai acestoru tractate” au de amulțămi privelegiele aceste, care s'au adausu seu s'au subetituitu în loculu celoru vechi, ce le posedeau dela întetutu prin capitulăcunile sale cele vechi cu Porta, așa socotimu că face trăbuință, ca se sprijinimu puținte lu aducerea aminte a dinplomației rusești și să dovedimu contrariulu chiaru din aceleași tractate ruse-turcești și din alte scrisori rusești de statu. În dată au întăia ivirea Rusiei la Dunăre, căndu căuta Țarulu Petru I, in anii 1710—1711, a încheie alianță cu Domnii de atunci ai Moldovei și Țerei romănești, ceea ce cu Cantemiru Domnulu Moldovei o și încheiă în an 1711, Rusia tractă atunci Principatele ca pe nește state depline suverane. Titula „Suveranu” se mai vede apoi Domnitoriloru din Țerile acestea în tractatulu de Cuciuc-Cainargi (1774) în termini respirați, pentru că în punctulu 9 alu articlului XVI din tractatulu pomenitu sunătoriu pentru Principate stau din vorbă 'n vorbă următoarele: „Suveranilorumbeloru Principate Moldavia) și Valahia ci se permită, (De permettre encore „au songe gainu des deux principautes) ca să 'și țină nesocoteala ca unu agentu lăngă malta Poartă.” E adeasă, că în colecțiunile de tractate, d. e. la Martens, tecstulu francesu ne dă o altă versiune, adecă: „a Port permetaux Rgchinses de ses depretatu d'avoir ete Aici încă e de însemnatu, că tecstulu apimirisă diplomaticu alu tractatului de Cuciuc-Cainargi nu e celu franțuzeecu ci celu italienescu, precumu ce vede aceasta din apr. din urmă (28), unde se zice respiratu, cum că tractatulu pentru ruși s'a redigeatu în limba rusească și italienescă, eară pentru turci pn cea turcescă și în italieneasca. Apoi în techetulu italianu se află după cumu îlu traduserămu mai susu. . ancora a Sovrani de due principati Moldavia e Valtacehia..., . avere presto la fulgi da Porta etc. Ei, da tecstulu e panglezecuă ce Bine cam de obște înainte, dans cumu ce observează respiratura Martens în colecțiunile cele vechi, e o traducere făcută în Petersburgu suptu auctoritate singuru numai rusescă.”) Cu toate aceste chiaruri după tecstulu ruso- frandesu, unde ce zice: „aux princes de ces deux etats” afirmarea susu adusă în nota cerculară a lui Neselrode din 19. (31) Vuliu 1848: „cum că ilpiminarea e nici odată nu s'au recunoscutu Ha state” e peste ajunsu retrânsă. Celelalte acte adiționale ce urmează după tractatulu de Cuciuc-Cainargi, greutatele și convențiunile pănă și cele dela Ariepman (1826) suntu numai nește repetări ale determină ciuniloru celui din tăiu. Nu e nemica cuprinsu în ele ce nu urmă firește din capitulăciunile cele vechi, departe ca se cuprindă ceva ce aru escuza afirmăciunea „atansu seau substituatu”, de nucumva poate vrea (Rusia) să'nțelegă întracolo mărtinirea tâmpului de domnire a Prințipiloru la 7 ani, cuprinsă în convențiunea de la Axiepman, despre care însă în capitulăturile vechi au e chiaru nemica respiratu determinatu. go, leau tradusu rușii cuc „Malgage leur pen di frogranse” adde și cu cea Ș. ") Traducerea făcută de ruși a travtatului acestuia mai are însă și alte abateri dela tecstulu italianu, care adese dau un altfelu le înțelesu. Ama d, e. în loculu citatu, unde ce zice despre genții Principateloru, cum că „pn acea de privește stăvilunea și zorile loru suntu și ei a se socoti ca oșeni carii au dreptulu ținteloru, cuvintele teistului originalu: „edanche pelte debolezze și puțină importanță, ce nu e togu una și aceea”.