Gazeta Transilvaniei, 1856 (Anul 19, nr. 1-102)
1856-10-18 / nr. 82
318 a AUSTRIA.. Corespondința austriacă (jurnalu oficialu) despre ocuparea Principateloru. Principateloru nu ce țne de aceea, ci împărtășirea, care 0 arată gubernulu c. p. pentru fericita etape a țăriloru acestoru vecine, o va arătao prin faptă în conțelegere amicabilă cu celelalte mari puteri și deosebi cu înalta Poartă, fără ca să mai deducă de aci vreunu motivu pentru îndelungarea ocupației, Principateloru. Despre legea pentru căsătorie. (Încheiere din Nr. tr.) „Foile parisiane ce ocupă de nou, îu deosebită emulăciue, cu amănarea ocupației Principateloru de cătră despărțămentele c. r. trupe austriace. Spre a anula faptele, adaugemu îndată la începutu, ceea ce se pare că ignorează jurnalele francese, cum că și trupe turcești încă totu mai ținu părți ocupate din teritoriulu moldo-valahicu și că ființa loru de față acolo se întemeiează întocma ne aceleaș motive de dreptu ra și a c. r. corpu de armată. Aceeaș titură de dreptu strănsu analogă esculă și presanța flotei reg. britanice în apele mărei negre, cu toată prescrierea cea strânsu mandată a articului anecsatu transitoriu aa tractatulu de Parisu din 30. Marțiu a. . Față cu faptele acestea ce procedu în paralelă pe temeiulu potrivirei, cum se explică acestu dreptu de cătră Austria, Marea Britanie și În Portă, trebue cu totu dreptulu să ne pună la mirare, cum că presa franceză își caută numai una dintre acestea și o comentează cu o nencredere ce nu se pote escala, căndu din contră, pe singura causă, că numitele trei puteri stau deodată în posițiunile militare în Romania, Moldavia precum și în Marea neagră san Pontu, ce vădu cășunate, a o tracta cu indiferentismu. Tractatulu de pace din 30. Martin din norocire stă tare și sigilatu. Noi suntemu convinși că nu cugetă nimene să se atingă de elu, nici o putere nu voiește a se trage îndereptu dela determinăciunile loru. Ceea despre care se tractează acum, e numai o ordine, o urmare pn șiru spre împlinirea determinăciunilorului. Aceasta nu se înțelease de cătră conferința parisiană altfeliu, decătu, că comisarii se voru duce la Constantinopole, îndată ce dezertarea teritoriului turcescu,otărâtă prin artic. 31 alu tractatului din 30. Marțiu, va fi înaintatu destulu spre sine, și că siunea își poate combina venirea ca la București cu deplina încetare a ocupației armate temporare, precum și cu împlinirea articulului HH, în privința rectificăciunei graniței basarabice. Rectificarea graniței Moldovene însă, nu numai că nu s'a finitu, ci ea se află încă în diferință. E cunoscutu, că Rusia nu vrea se predea bolgradului insulile șerpiloru, pe căndru celelalte puteri, cu deosebire cele mai interesate la regularea crestiei granițeloru, să ținu de basa tractatului de pace și silescu predarea loru. Cum că determinarea otarăloru teritoriale, definte pe temeiulu încheierii păcii serbătorești de pace, ar fi numai unu lucru accidentalu, unu punctu subordinatu la esecutarea și realisarea păcii, și din contră că depărtarea teritoreloru de trupele floteloru aliate - ce din partea competentului suveranu ori suzeranu nu se pretinde nici se dorește, ar fi unu punctu, care ar trebui să se desbată în prima linie, cum că apoi dintru acestea și ar trebui înainte de totu să se delătureze o singură ocupație susuținută din aceeaș consecvență cu celelalte două: aceasta e o logică între națională de care noi nu putemu să ne ținemu. Așa dară ocupația durătoare austriacă în Principate se razimă pe aceleași motive de dreptu, ca și cea turcească, pe aceleaș pe care se razimă și maritima ocupație a Mărei negre prin Marea Britanie. Nu din nencredere cătră Rusia ci pe temeiulu rapoarteloru de dreptu, care se află încă de față prin contraverea regulare a granițeloru, mai remănu încă trupele și flotele celoru trei puteri pe părțile teritoriale și pe mări, care în toată întămplarea au să le deșerte, îndată ce demarcarea granițeloru teritoriului osmanu va fi definitivu defiptă. Aici are călcăiulu artic. 31 alu tractatului de Parisu din 30. Aprilie deplina ca aplicare, care după amezarea npinuipului esecutării depărtării (după schimbarea ratificațiiloru) cătu se va putea mai curundu, adauge respiratu: „Gherminulu și mijloacele esecutării voru fi obiectulu unei învoiri între înalta Poartă și între puterile acele, ale căroru trupe au ocupatu teritoriulu ei (alu Turciei).” Înalta Portă însă, după cum s'a atineu, e pe deplinu înțelesă cu Austria și Marea Britanie asupra desemnatului termină, stau mai bine, asupra acestei trăgănări. Decă amu arătatu, că șederea pe locu a trupeloru c. r. mi a turciloru în Principat., ba mi ceea a flotei Marei Britanie în Marea negră, ce razimăne acelaș temeiu, ama upm 675 de aci o nerecitare internă, că ea va lua capătu în aceea zi, în care se va delătura și motivulu de dreptu, ad. deacă cvestia granițeloru să va ordina și defige. Ordinea trebiloru dinCăsătoria, carea este fundamentulu viețuirei în familiă și prin urmare unu institutu de o nemărginită însemnătate pentru neamulu omenescu, a priimitu în legea nouă ad. dela Xpictosu încoace două definițiuni. Canoniștii seau adică legiuitorii bisericești au zisu: Căsătoria este o taină (Sacramentum). Legisrători sireni au zică: Căsătoria este o învoielă (sont gastos). Pănă acum căsătoria după condica civilă austriacă era unu contractu, prin carele „două persoane de seclu diferitu își dechiarau legiuita loru voință de a trăi în comuniune nedespărțibilă, de a naște prunci, de a'i crește și de a fi una la alta de ajutoriu.” Eară după 1atu legei cestei de acum întocmite după concordatu „căsătoria este o împreunare între bărbatu și femeie, care s'a orânduitu din voia lui Dzeu pentru îmmulțirea neamului omenescu și pentru împrumuta ajutorință. Căndu vei căuta bine scopulu ambeloru acestoru definițiuni este unulu și acelaș, arăta numai, că legea civilă pune temeiu pe voința părțiloru, căndu legea canonică lăngă voința omenească pune voia lui Dzeu. Întru altele diferințele între amândouă legile ar fi cam următoarele: După condica civilă logodna nu îndatora pe părți mici se silioase și cununa, nici măcar a împlini unele altele din căte promiseseră la logodnă, adică logodna se putea strica. Din contră legea cea sancționată acum dă logodnei putere îndatorătoare, ba încă și prunci mai mici de 14 ani se potu logodi, numai apoi după ce au trecutu de 14 ani să deciare din nou, că stau pe îndatorirea ce au luatu asupră și în logodnă. Maiîn scurtu, acum logodna capătă o putere atătu de mare, încătucelu care o ar strica și ar vrea a se căsători cu altă personă, căsătoria lui este pelegiuită, afară deacă și partea părăsită s'ar învoi la stricarea logodnei? Mai încolo După condica civilă fiecine avea dreptul a se căsători, deacă în legile civile nu se afla vreo pedecă sunătoare asupra lui. Acum însă legea zice, că statulu nu poate opri pe nici unu creștini a ce căsători; din contră biserica poate opri pe toți pe carii legea lui Dseu și a bisericei pi dechipră nedestoinici. Noua legiuire osebește două feluri de pedeci ale căsătoriei, adică: pedeci care anulează căsătoria seau adică facu ka aceea să nu aibă valoare, mi pedeci ape numai că tu oprescu căsătoria. Însă o căsătoriă oprită nu se poate și anula, ci ea rămăne în puterea sa și numai că tu cei carii au călcatu. legea (prin nepăzirea vreunei forme ș. a.) se supunu la pedeapsă dictată totu de lege. În cătu pentru nevaloarea seau adică nulitatea căsătoriei aflămu între legea din condica civilă și între cea sancționată din 20. Oct. a. c. diferințe însemnătoare. După legea mai veche adică năucii seu hăbăucii (blodsimige) și minorenii seau nevrastnicii nu putea păși la căsătorie, căndu din contră legiuirea nouă nu cunoaște nici nedestoinicia hăbăuciloru, și chiar în privința minoreniloru pune de principiu, că fetițele împlinindu anulu alu doisprezecelea să fie destoinice de a se căsători. Ie rituirea nouă dechlară căsătoria unei persoane libere cu unu sclavu de nulă, măcar că legea civilă austriacă încă din 1. Ianuar. 1812 pusese de principiu, cum că „eclavia seau iobăria (întru înțelesulu de robu seau omu alu cuiva, precum mai este în Rusia), în Austria nu mai este suferită, și că orice oclavu este liberu din minutulu „pa carele acelaș ap păși ne pământu” austriacu ori măcarne o corabie austriacă, că că ap intra în servițiulu vreunui austriacu.” O altă pedecă de căsătoriă s'au mai pusu prin 21 alu legei de acum, încru care ce zice, că deacă una din sățile căsătorite Cap călugări, atunci căsătoria 05 Ce socotească” de anulată. Pendecă de căsătoriă din rudenia sângelui pănă la gradulu de veri primari a rămasu ca mi mai nainte; din contră s'a dat adaosu ca pedecă rubirea prin tainele botezului și mirului între botezați, botezători și între părinții aceloraș, cum și între adoptivi (luați de sufletu) și între adoptători și între lăuntru, precum și ceea a gubernului viitoriu și a organisarii părinții acestora. Cumnățiunea pănă la gradulu alu 4-lea ră-