Gazeta Transilvaniei, 1873 (Anul 36, nr. 1-99)

1873-08-02 / nr. 59

pentru încrederea ce a pus’o din nou in person’a s’a si promite o activitate neobosita intru promovarea benelui Associatiunei spre a merită încrederea primita. După pertractarea unoru lucruri neesentiali, adunarea s’a dechiaratu de închisa, or’ adunarea anului veritoriu s’a decisu a se trene in lun’a lui Iuliu ori Augustu, in Vâlcele (Élőpatak). Afara de unu incidentu neplacutu, provocatu prin presiedintele provisoriu, caci trebui se predé scaunulu presidialu presiedentelui ordinariu, — adunarea a decursu in cea mai buna ordine si desbaterile cu tóta seriositatea si maturitatea. Pacinii brasioveni si oaspetii din satele vecine, cari au luatu parte la asta adunare, se intoarsera deplinu multiumiti acas,a atatu cu cele pertractate in adunare, catu si cu ospitalitatea si iubirea fratiesca, cu cari fura primiti prin Sacelenii romani. Că inchiare nu tienu a fi superfluu de a amenti, ca merita in fine a amenti si aceea, ca după masa ospetii, cercetară scólele si besericele din Satulu lungu si romanii nostrii de acolo secerară sume de laude pentru jertfele făcute intru redicarea de beserici si scoli frumose, in specia cu multa bucuria fu privitu edificiulu celu maretiu, cu unu etagiu alu scelei celei noue, si cu tóta surprinderea fu admirata frumós’a pictura si escelentele grupări de tablouri sânte in beserica din susu, lucrate de pictorulu Popescu. Avuramu si ospeti din depărtare, chiaru si dela Clusiu, cari multu se interesara de datinele, ordinea si viétima interna, casele si economi’a casnica a saceleniloru. Cu tóte fura foarte multiumiti, numai cu mare durere observară, ca nu pucini dintre saceleni începu asi parasi portulu loru celu puru nationalu! in specia s’a vediutu una mulţime de fetiorasi si fetitie imbracati in vestmente străine, — o gramada de prunci partanesce nădragi nemtiesci largi si stricaţi catu nu scii, suntu ei oare sprintenii băieţi de romani sau pui de jidanu?! Ba si la unele femei s’a observatu, ca începu asi schimosi portulu loru celu pitorescu. Portulu nostru celu nationalu este o relicvia de celea mai scumpe dela străbunii noștri. Poporulu nostru trebue se-lu păstreze cu tota scumpetatea, antaiu ca e romanescu, apoi ca femeile nostre lu făcu in casa loru, elelu tiesu, casa si croescu, este mai trainicu, mai frumosu si pentru poporulu nostru mai eftim că orce altu portu, caci si panur’a, pandi’a, se gatesce din firele de lana ori canepa tarsa de nevast’a romana! Apoi in specia, imbracamintea femeiloru romane sacelene este de o frumsetia atatu de pitoresca, in catu mai ca nu o întrece altu portu romanescu. Ca se iese din modu unu portu ca esta, ar’ fi o paguba forte mare; va esi inse cu incetulu din usu, caci după cumu s’a observatu mai susu o parte mare a prunciloru portandu vestminte străine, se va dedă cu acelea atatu de tare, catu candu va fi mai mare, voru tiena vestmintele stramosiesci a fi pentru densii prea proste. Nu se cere dela cei ce crescu la scoli in cetati si-si caatiga cu pean’a panea, ca se nu reci pe vestmintele cetatiloru, — dar’ cu poporulu romanu, care locuesce la sate, se ocupa cu agricultur’a sau economi’a de vite, sesi schimbe catu de pucinu vestmintele sale, cu soiventie nemtiesci, nu se pote nece de aceea rectifică, caci vestmintele romane suntu mai trainice si mai accomodate ocupatiunei poporului romanu, de catu arsurile cumpărate cu bani scumpi de prin boite; banii daţi pre astea, se potu intrebuintiă spre lucruri mai bune. Haii’a de a schimbă portulu romanescu cu strainu, se afla si in alte parti intre romanii nostrii. Amu atinsu aicea, nu pentru Sacele numai, ai caroru locuitori romani, altcumu suntu unii dintre cei mai verdi romani, — ci amu luatu ocasiunea de a atinge si asta parte din vietia nostra sociale, că un’a, carea merita că se ne ocupamu cate odata si de dens’a. Bolgari’a. (Certele bulgariloru cu grecii, stadiulu in care ajunse emancipatiunea. Macedovlachii). Suntu mai bine de diece ani, de candu in diamele europene se citescu sciri si faime diverse despre desbinarea dintre grecii si bulgarii din asia numit’a Turci’a europana, dér’ cele mai multe sciri din cate s’au vediutu pana acilea publicate mai alesu nemtiesce, suntu totu ce pote fi mai incurcatu, mai nesiguru si adesea forte falsu. Multe din relatiunile officiali de ale unoru consulate inca suntu scrise de nisce ómeni carii nu cunoscu delocu natura hyerarchiei si dreptulu canonicu alu eclesiei orientale si cu atatu mai putinu scopurile eminentu politice si nationali, pe care le-au nutritu si le nutrescu grecii pana in diuma de astadi sub largele pale ale falonului preotiescu si ale mantei episcopesci. Noi romanii avemu temeiuri mai multe, care ne făcuse ne interessamu de aprópe de processulu ce decurge intre numitele deue popora orthodoxe, si care processu se dice ca este »eclesiasticu.“ Pentru că se fimu bine intielesi, ar’ trebui se apucamu firulu forte departe, din trecutulu, din istori’a României si a Bulgariei, presupunemu inse l’a toti lectorii cunoscintie istorice, si asia ne apropiamu de presentu. Bulgarii sub domni’a turcesca au patit’o cu grecii, camu cumu au patit’o si moldovoromanii totu cu grecii, si romanii de dincoce cu maghiarii. Grecii s’au sciutu inturce si invertt mai bine pe la Porta, au sciutu totuodata a orbi pe bulgari cu ajutoriulu ritului intru atata, incatu acestia veniră la nefericit’a credintia, ca numai limb’a greca este sacra si lasata de Ddieu că se fia ascultata dela altariu si ca rugatiunile esite din gur’a unui popa si mai alesu unui calugaru grecescu suntu de o miie de ori mai bine primite, că din gur’a preotiloru si calugariloru de alte nationalitati. Se intielege de sine, ca frumseti’a si inalt’a cultura a limbei grecesci au ajutatu fórte multu pe greci in acesta directiune, in catu se faca pe mai bine de cinci milione de bulgari, că se-si despretiuasca cu totulu limb’a loru, se nu o cultive de locu si se remana fara picu de literatura. Din momentulu in care grecii au dedatu pre bulgari a -si despretiui limb’a loru, incalecarea nu a mai fostu inpreunata cu difficultate mare. Bulgarii pe la orasie începură a invetia barbatesce limb’a greca, care că limba scrisa’i ajută si la comerciulu loru, ssia ei o introduseră si in familii, începură a -si greci numele, a se da preste totu de greci si a le fi rusine de naţionalitatea loru, buna-aara cumu facea si romanii cei serbiti in Banatu sau cei unguriti in Transilvani’a si Ungari’a. Cadiati pana la trept’a acesta, bulgarii pe la cetati începură se -si cara ei insii episcopi greci,ca suntu mai intrelepti si au daru mai mare, mai curatu. Acei archierei concentrară successive una potestate in manile loru, care se potea asemenă numai cu potestarea papei dinainte de reformatiune. In Bulgaria fiacare archiereu grecu era unu popa infailibile si domnu absolutu nu numai preste spirite, ci si preste corpuri si preste pungile oameniloru. Sub acelu despotismu era vai de acelu bulgaru, care ar fi cugetatu, fia si numai la unu simplu Abcedariu bulgarescu. Ne aducemu amente, ca in anulu 1843 venise aici la Brasiovu unu bulgaru, care că multi alti bulgari si greci, se căsătorise totu aici si avea oresicare urme de scóla. Acelu omu bunu se încercă se dea la tipariu unu manuscriptu bulgarescu, care nu era nici mai multu nici mai pucinu, decatu traductiunea cartiei de rogatiune, care pe latinesce se dice Breviariu, or’ pe slavonesce Ceasoslovu. Noi informaramu pe acelu crestinu despre jugulu in care gemea si literatur’a nóstra, ei arataramu ca nu fusese asia de multu, decandu archiereulu dela Blasiu voindu a tipări »Ceasoslovulu“ pare-mise in a cincea editiune, a trebuitu se’lu tramita spre censura la guberniulu dela Clusiu, ai cărui membrii in majoritatea loru era calvini, unitarian!, luterani, ei inse avea unu pretestu dicundu, ca se temu că nu cumva vlachii se puna la cartea de rogatiune, in locu de Predoslovia (Precuventare, Prefatiune) vreuna proclamatiune că celea de ale lui Horia. Cărţile besericesci pentru clerulu romanescu de relig. orient, se potea tipări numai in Bud’a. Mai reflectaramu pe bulgaru si la greutatea ce vine din necunoscerea limbei, pentruca din trei censori de carti, mari si tari, pe carii aveamu in Brasiovu, nici unulu nu cunoscea limb’a bulgaresca si nici vreuna alta slavona. In fine intrebaramu pe bietulu omu, ca de ce nu tiparesce Ceasoslovulu d. e. in Bucuresci. »Acolo domnitoru, tipariulu este prea scumpu, daca nice in Bucuresci nu se poate tipări fara censura aspra, preste aceea trebue se se cera si „blagosloveni’a“ metropolitului Ungrovlachiei, or’ acela mi-a disu, ca nu e tréb’a prea s. sale, se mergu la Tiarigradu, se cercu la patriarchia, daca archiereii din Bulgari’a nu’mi dau »blagoslovenia;“ dér’ eu me temu, ca in locu se ’mi dea blagoslovenía, nu cumuva se me asuprasca pecatosulu de mene.“ Sarmanulu se temea foarte tare de anathema. Mai tardiu amu auditu, ca zelosulu bulgaru totu a mersu la Constantinopole că se încerce la patriarchia, dar’ a fostu datu pe usia afara. Mai avea bulgarii si pana in acea epocha cârti besericesci in limb’a slavona, vnse de cele aduse din Russi’a, pe care numai unii prea pucini le intielegu. In fine anulu 1848 scuturase chiaru si pe bulgari din profundulu loru somnu, or’ bellulu orientale ii inpinse binisioru înainte. Cu toate acestea spunu toti acei romani literati, cati petrecuseră in Constantinopole si in alte parti ale Turciei sau că essiati prin fortia, sau de buna voia, ca poporulu si preotimea bulgariloru mai era inca maltratata de catra clerulu superiore grecescu si de călugări in modu asia barbaru, precumu aflamu din chronicele nóstre ca au fostu tiranitu clerulu romanescu nici in Transilvani’a si Ungari’a pana in secolulu trecutu, ba si pana in acesta. Repausatulu intru fericire Ioanu Eliadu petrecuse una parte a essiliului seu de siepte ani in Constantinopole, apoi in insul’a Chiosu, unde este metropoli’a grecesca si unde fusese elu internatu, or’ mai tardiu trecu si in Bulgari’a cu ostea turcasca spre a fi mai aproape de patri’a sa de trei ori nefericita. In acelea tempuri Eliadu informatu la facl’a locului culesese multe date foarte interessante despre relatiunile bulgariloru cu grecii. Intre altele ne insemnaramu si urmatoriele din narratiunea lui I. Eliadu. Episcopii si metropolitii grecesci au potestate infricosiata, ei inchidu pe omeni, ii punu in lantiuri, ii bătu la falanga, ii globescu cu sume mari de bani, apoi si afurisescu fórte desu (că si rabbinii jidoviloru). Taxele ce iau pentru administrarea unoru sacramente, pentru ingropatiuni, sententia de judecata, suntu adesea enorme. Cununi’a costa siepte sute de lei turcesci, recasatori’a care in Orientu se intempla mai desu, totu una mie. Desgroparile mortiloru la cate siepte ani, unu abusu inventatu totu din specula, se platescu cu bani grei. Călugării greci nu s’au indestulatu cu ramurile de simonia si specule scarnave remase din vechime, ci au mai introdusu si alte nove. Asia d.e călugării dela faimosele monastiri din Ayteo- Opolo (Muntele santu in Macedonia) se bucura de privilegiulu esclusivu de a mărturisi numai ei pe locuitorii toturoru districteloru confiniarie, or’ preotiloru de miru le este interdisu a primi dela óameni mărturisirea pecateloru. In monastiri suntu mai multi confessari (duhovnici), carii suntu inpartiti pe districte si plaiuri sau plase (cercuri). Acei confessari placa in toate posturile din satu in satu, intra prin casele oameniloru si ’i silescu a’si confessa pecatele, or’ sub titlu de canonu platescu fóarte multu. Cine nu are bani, platesce cu cate unu animalu, cu cerealii, femeile cu pensa si cu alte treseturi. Pecatele oameniloru suntu specificate cu multa rigoare, care merge asia departe, in catu de pe oamenii căsătoriţi ii intreba, daca se culca duminec’a la unu locu, in care casu inca nu se platosea canonu grosu. Pe fiii mici (Unigeniti) ii iau dela parenti, ii ducu la vreo monastire, unde’i lega cu unu feliu de lantiu, le citescu si’i declara de »robi ai maicei preceste;“ dar’ parentii trebue se platosea multu pentru acea operatiune calugaresca. Pe alti oameni carii nu potu calatori la Ierusalimu mai alesu din lipsa enormeloruspese.