Gazeta Transilvaniei, ianuarie-iunie 1884 (Anul 47, nr. 1-108)

1884-05-23 / nr. 77

REDACŢII.»­RA ŞI A Dili XISTRAŢI C­EA : BRAŞOVÎI, piaţa mare Nr. 22. „GAZETA“ IESE ÎN FIECARE DI. Pe anu anui 12 fior., pe şese luni 6 fior., pe trei luni 3 fior. România şi străinătate. Pe anui 36 fr., pe şese luni 18 fr., pe trei luni 9 franci. SE PRENUMERĂ: la poşte, la librării şi pe la doi. corespondenți. ANULU XLVII. „ .. ANTM®'”*11E: « O seria garmondu 6 cr. și timbru de 30 cr. v. a. pentru fiecare publicare Scrisori nefrancate nu se primescu. — Manuscripte nu se retrămitu. NR 77. Marți, Mer­cur­­ în 23 Main (4 Iunie) 1884. I Conferința electorală generală a alegătorilor­ români din Transilvania, Banat­ şi Ungaria ţinută în Sibiu. Şedinţa de la 1 Iuniu st. n. r. La ora 10 l­ a a­­m­­fundă presenţi peste 150 dele­gaţi, d. Parlenie Cosma, preşedintele comit, centrală per­manentă, deschide şedinţa prin următ­orul­ discursă adesea întreruptă de aplauzele şi aprobările celoră de faţă: Domniloră! Ca preşedinte actuală ală comi­tetului permanentă centrală, instituită în conferinţa dela 1881, se salută din inimă, ca pe unii, cari la apelulă comitetului în aceste timpuri grele cu rară abnegaţiune aţi binevoită din mari depărtări a Ve osteni la acestă locă estremă ală patriei comune, pentru ca împreună să ne consultămă asupra marei cestiuni, care, fundă la or­dinea­­Jilei, agiteaza toate spiritele ce se intereseazâ de sar­tea patriei. Domnulă secretară ală comitetului va avea norocirea a Vea raportă despre agendele principale ale activității co­mitetului; or’ eu Ve ceră voiă să-mi permiteți pe câtă se poate de scurtă a Ve atrage atențiunea asupra situa­­țiunei­ noastre în generală. Dela ultima conferință generală s’au petrecuta lucruri în patria noastra, la care noi nu ne-amă putută așteptă. Programa partidei naționale a produsă o înverşu­nare generală atâtă la guvernă, câtă și la toate partidele politice, potă tficecă chiar’și la întregă elementură maghiară. Numai decâtă la alegerile din 1881 s’au pusă în mişcare toate petrile în contra candidaților­ naționali; s’au folosită toate mijloacele, permise și nepermise, numai ca se se închidă cu desăvârșire ușile parlamentului dinain­tea partidei naționale. In acestă punctă s’au unită toate partidele, și ast­­felă partida națională, care nu poate și nu voesce se lupte cu altfelă de arme, decâtă numai cu arme morale, a fostă bătută în toate cercurile electorale, afară de ală Caransebeșului. ^—PrgTiHsiTiriT a fostă mai cu samă punctulă primă ală programei pentru cei din Ungaria, or’ pentru cei din Transilvania s’a mai adausă și resistința pasivă. Dar considerândă, că în fruntea programei noastre se­­țice că, ,partida națională va lucra pe terenă legală* pentru esoperarea drepturilor­ cuprinse în programă, și considerândă cele petrecute de atunci în coace față cu celelalte puncte ale programei, trebue să constatămă, că acela a fostă numai protesctă, ca să se potă intimida ună poporă, care de secuii a dată dovectî, că este c­on­­solut de sine şi nu este aplicată a se desna­­ţi o n al­is­m. (Aplause!) ~ Tntr’ună stată poliglotă, într’ună stată unde legisla­­ţiunea s’a simţită îndatorată, celă puţină în aparinţă a garantă prin lege egala îndreptăţire a naţionalităţilor­, şi într’ună stată în fine, unde chiar din gura Mo­nare fiu­lui aucţimă încuragiare pentru desvoltarea naţionalităţii noastre, o programă ca a nostră numai exagerată nu se poate numi. Singură numele »partidă naţională«, deputată na­ţională« este deajunsă ca fără deosebire, guvernă, par­tide politice şi jurnalistică, să­ la întâmpine cu antipatie, pe când­ ei toţi facă numai politică naţională maghiară, în parlamentă, în oficii şi în societate. (Aşa! Aprobări!) Nu vor fi să audă de autonomiilui Lejansi­­­yla­­n­­­e­i, doar pentru aceea in toate cestiuni­le, cari privescă ''pTTosta clasă privilegiată, se aducă legi, cum e bunioara legea electorală și legea agrarră etc. și se iau măsuri speciale pentru Transilvania. Toate acestea însă se facă fără concursulă poporului, care formază ma­­joritatea locuitorilor­. Nu se facă nici măcară încercări pentru a face posibilă acestui popor, conlucrarea la di­­rigerea sorții sale, dar nici Românilor­ din Ungaria propriă nu li­ se permite, ca se trece peste pragulă par­lamentului, decâ o spună apriori, că voiesc a se lucre în sânulă legislaţiunei în direcţiunea acesta. Usură limbei naţionalităţilor, nu numai că a remasă eschisă în justiţiă, dar în mai multe comitate s’a scosă chiar şi din afacerile comunale, totă numai prin ucazuri de ale şefiloră. La aplicarea funcţionarîlor şi nu numai că nu se con­sideră naţionalitatea poporului, pentru care se aplică, dar din contră, se scotă din posturi aceia cari sunt din sânulă poporului, deci acela nu este maghiară, fie ei chiar cei mai aprigi aderenţi ai partidei guvernului. Legea despre egala îndreptăţire a naţionalităţilor­ este numai o reclamă în afară, dar literă mortă şi obiectă de batjocură înăuntru. Autonomia bisericeasca e în modă forte simţitoră jignită. Biserica română e degradată la ună rolă forte umilitoră pentru dânsa. Inveţământul­ în şcolele confesionale e lovită deja de mai ’nainte şi progresulă e împedecată şi mai multă prin noua lege pentru sculele medii. Din visteria statului nu numai că nu se încuviin­­ţază nici ună bană pentru cultura nostră naţională, dar din contră, casulă din Caransebeşă este dovadă eclatantă, că nici din averea nostra nu ni se mai permite, ca să înființămă institute de învățământă cu limba de propu­nere românescă. (Așa!) Legea electorală este totă cea vechiă cu toate ab­­normitățile sale, el în aplicare față cu naționalitățile nici­­ aceea nu se consideră ca neviolabilă. Șovinismul­ de maghiarisare nu numai că nu s’a mai moderată, dar din contră în timpulă mai recentă s’a organisată astfelă, încâtă astăzi demoralisarea este vir­tute patriotică, or constanța de caracteru este pecata strămoşescă, de care Românulă numai prin maghiari­sare s’ar putea curăți. Libertățile publice față cu Românii s’au vătâmată în mai multe rânduri, ni s’au călcată biserici şi şcoli, ni s’au interzisă adunări poporale şi electorale, s’au intentată procese criminale unoră fruntaşi, pentru­ că s’au folosită de drepturile ce competă fiecărui cive în stată con­stituţională, şi peste totă fără nici o causă, amă fostă suspicionațî și tractați în mai multe rânduri, ca unii a căroră lealitate și patriotismă se trage la Indoiealâ. Se mai amintescă ceva și de sarcinele publice? Decâ în toate punctele anteriore n’am putută con­stată decâtă­ regresă, aici simțimă cu toții], tcă trebue se constatămă ună progresă, o perfecționa e într’ună gradă fără esemplu la alte state civilisate, în timpă de pace și durere — nu putemă speră ca progresulă în aceasta pivință se se curme curândă, căci într’ună stată în care elementele ce­ lă compună nu se tracteaza cu mă­­suri egale, se referă puteri enorme pentru apărare, și rămână puțini la lucru, or lucrur­ nu este bine­cuvântată. (Aprobări!) Ună punctă mai este în programa nostră, care acum trei ani a rămasă nedeslegată: cestiunea du­alismului. Credă că a sosită timpulă să ne pronun­­țămă și asupra acestui punctă. Stă Domnilor,i­amă trecută în revistă întreaga pro­grama nostră de la 1881, fără ca se fi putută află măcar numai ună punctă în viața nostră publică de 3 ani, la care să ne putemă odihni cu mulțămire. Totulă progreséaza numai spre mai rău, și decá este ceva, ce ne poate servi spre mângăiere, este adevărulă necontestabilă, că în urma mâsurilor­ luate prin conferinţa dela 1881 noi şi causa năstrăamă de­­venită mai cunoscuţi atâtă în lăuntrucată şi în afară ş­i a­s­t­ă -­i trebue se observe şi cei dela care atârnă sortea nostră, că patria nostră nici faţă cu Românii nu mai este baricadată cu muri chinezesci. Dar decâtă­tate mai durerosă este, că în urma agitaţiunei presei fără consciinţă, ideile falsificate de pa­triotismă şi şovinismulă fără cumpătă au infectată astăzî întrâ’ga societate maghiară, încâtă chiar dintre bătrâni vedemă pe omenii vânători de popularitate traşi în curentulă de maghiarisare fără resonă, însuşi guvernulă nu cuteza să dea peptă cu acestă curentă pe­­riculosă pentru patriă, or cei înțelepţi se mulţămescă cu rolulă de simpli privitori şi nu se sciu orientă să ia în mână lampa lui Diogene­scu se se consoleze cu fatala, sentință: mundus vultdecipi, ergo decipiatur.« Maghiarul­ n’are termină în limba sa pentru »Un­guri și Ungaria.« Pentru aceea nu scie și nu voesce se facă deose­bire între »ungură* și »maghiară« or statulă ungară este indentică cu statulă maghiară, in locă de stată a Inven­tată »idee de stată* pe care o numesce »ideea de stată maghiară« și pe toți aceia, cari nu voră să priceapă aceasta idee nedefinită, ci țină la stată, la coroana Sântului Ștefană nefalsificată, îi timbreaza de rei patrioți, de trădători. Astăzî, pe strade, în adunări şi în jur­nalistică e însultatată Românulă, care ţine la caracterulă său naţională şi voiesce să ră­mână, aşa cum l’a lăsată D.Zeu şi să-şi des­­voalte naţionalitatea sa. Scimă noi că »apa trece, petrile rămână« şi că cu timpulă va trebui să încete şi acestă parocsismă, dar cu toate acestea trebue să țînemă contă de boia ce domineaza situațiunea de astăzî. Nu o putemă vindecă la momentă, căci bolnavulă este inpacientă, nu voiesce să vâdă nici să audă, a de­venita nervosă, cu abnegațiunea înăscută Românului și cu îndelunga răbdare, care este virtutea noastra, speră însă că cu încetulă îlă vomă aduce la resenă, îlă vomă face să recunoscă, că suferindă noi sufere patria, că toți avemă neaperată trebuință de sprijină reciprocă, că voimă şi trebue se ne împăcămă unulă cu altulă, dar ca îm­păcarea noastra să fie folositoare pentru stată, trebue să fie sinceră și fără reservă, să fie în păcare între FOILE­T­ON II. Calul îl fărm­ecala. (Narațiune din viața Săcelenilorii.) de Arona Densușanu. — Ai gătată, uncheașule? — Cândă nu-țî va ajunge îți mai­­ spună. — Acum asculta-mă și pe mine. Florica este fată ca toate fetele, cu doi ochi, cu două urechi şi cu două picioare. A doua este trupeşă; a treia, sănătosă; a patra, nu-i între urgii; a cincea, are zestre mii de oi şi mii de galbeni, şi în urmă este singura fată la părinţi. Auiji bărbate! I dă fetei acum zestre două mii de oi şi două mii de galbeni, şi după moartea părinților, totă averea rămâne ei. Ințeles’ai bărbate dumneata! — Adevătele e sănătosă și bănosă,... nu-i urgiă... hm, hm! femeiă este ea ori cum și cum, ca toate feme­ile __ — Ce are cineva aici atâta și de la frumsețe! Fru­­moasa, urâtă, cum este muerea, ședețî câte­ va septemari a­casă într’ună ană, și întâlnirea rară, scii tu vorba, face grâu din secară! — Dar’ vedî tu, cu averea trebue să trăescî în totă locală, și deca nu-i unde-ți trebue și cândă îți trebue, ce plătesce? De, avemă avere de la Dum­nezeu, dar scii tu cândă socrală, tată-teu, fie ertată, a venită numai cu bățulă dela târlă, chiar pe timpulă acesta! Pare că­ lă védii adî! Ii plângea toți de durere! Cândă va da Dumnecreu se se împreune averea nostră cu a lui Stiubeiă, atunci putemă cruce C­ă-i lucru cu fe­­meiă. Mocârțană cu căciula trasă în céfa, cum îlă ve()i pe Stiubeiă, dar elă este omă la locă. Vetţî elă aşa cum este şi-a făcută avere, câtă nu schimbă cu nimeni. Basarabia e albă de târlele lui­ Trinei ! Zică piţigoiele şi co­­dobîţele Lafşa, pentru că nu se întorţonază ca ele, nu bate toate Vinerea calea Braşovului, ca să înfunde pe cei armeni cu sute de fiorini pe mâtăsării şi blănării, cum face Fîţa lui Sfîr­­lógá, Păuna lui Dírlógá, Sfírleza lui Burdufă-golă şi Ţâposa lui Frunză-’n-buză. Sărmanii bărbaţi, sărmanii bărbaţi! Nici nu mai potă dă pe acasă de reală zarafiloră, căci sunt datori cu perii de pe căciulă cu totă. Trina şade acasă, tarce şi ţese­lă şi nóapte cu Florica, îmbracă ciobanii şi ducă tâncuri de dimii (pănură) şi de zechi la Braşovă. Lége banală cu Zece aţe şi-lă aduce a­casă. Nu-lă lasă ca celelalte foloase la armeni pe sdrenţării de haine, pe pesmeţî, pe ceară şi rosolă şi câte alte mirodenii. — Doue mii de oi și două mii de galbeni! Lucră­­toare și stringătoare! repetă bătrânulă Beliană, adevărată nu-i lucru de glumă! Dar apoi ai vorbită tu baba mai de aproape, ori așa pe pipăite? — Am vorbită, n’am vorbită, deca vrem noi are să se facă. Trina de multă îmi dă tercoale! Cum o vedă dar scie s’arunce unghița. — Bine, arunc’o și tu! Incredințeză-te bine despre zestre, auZî, zestrea! — La Sântu-Ilie o s’aducă pe Mar­celă să-i facemă capu. * * * Beliană avea însă u­ă spună la inimă. Elă scia că Mărcelă iubesce nebunesce pe alta. Beliană avea în Trestieni, în România, ună prietenă unde trăgea totă deauna cândă venea acasă. Nae Țintă, așa îlă chemă pe pretină, avea o fată ca de optspreZece ani, frumosă și voiosă ca o Zi de serbatoare. Mărcelă o cunoștea de cândă eră de Zece ani, căci atunci îlă dusese tată-său întâiă la târlă. Și cea mai mare ser­batoare pentru elă eră cândă venea a­casă și abătea la Ţintă. Prima­ vera la Sân-Georgiă Mărcelă, dela cinci­spre-zece ani încolo, tot-de­una venea cu oile la munte, și mai cu una mai cu alta își făcea cale în Trestieni, ca se vedă pe Lelița. Aşa se numea fata lui Ţintă. In Săcele se lățise vestea, că Mărcelă o să ia pe Florica lui Știubeiă. Unii se mirau de acâstă le­gătură neasemanată. Mărcelă frumosă, Florica o butu­rugă și cu nasulă lătăreță la vârfă ca o cépa. La cei cu fete le părea réu de Mărcelă și de zestrea lui, la cei cu feciori le părea réu nu de Florica, ci de zestrea ei, căci în cele din urmă atunci ca și acum, căsătoriile în

Next