Gazeta Transilvaniei, iulie-decembrie 1885 (Anul 48, nr. 145-289)

1885-11-08 / nr. 249

Nr. 249, plica basa de operaţiune, or Muntenegrula ar fi degra­dată la o republica a la San-Marino. Austria nu perde timpu. Călătorii spună, că consulatură austriacă în Alba­nia este centrală unei mişcări austrofile. Sprijinită din partea Vaticanului, Austria a câştigată dlerulă albanesă, şi ginţile catolice, cele mai belicoase, orbite de luciulă aurului, care e forte rară p’acolo, dorescă de multă domnirea austriacă. Inchipuiţi-vă acum Austria dom­­nindu la Adria dela Grado pănă la Corfu, cu Trientală ca m­ă­ică în inima italiană, cu o porte deschisă spre a năvăli asupra Italiei pe la Isonzo, cu porturi de răs­­boiu în Pola, Seberico şi Vallona şi întrebaţi-ne, dacă nu trebue să strigămă guvernului italiană: întorceţî pri­virea spre Orientă!“ . La 16 Noemvre n. a apărută în Roma o broşură politică sub titlul­: Speranţele Italiei. Autorul­ se trice, că e una deputată. In broșură se zice. Totulă favorisăză înaintarea Austro- Ungariei la Marea Egeică și dominațiunea ei în Marea Adriatică. Italia trebue să ia parte la toate răsboaiele viitoare și se împedece pe cale diplomatică, cu totă puterea, formarea de grupuri ostile Italiei. Ocuparea Albaniei de cătră Italia ar fi fatală. Ţinta Italiei este dobândirea unei graniţe naturale. Independenţa întregei Italie geografice e o condiţiune e înflorirei şi puterei naţiunei. De aceea politica Italiei trebue se fiu îndreptată în contra Austro- Ungariei. Cu alianţe bune Italia ar putea începe singură resboiu cu Austro-Ungaria. RESBOIULUI ŞI ATITUDINEA PUTERILOR, ţ­iarele ruse, care pănă acum făcuseră destule im­putări Bulgarilor­, că au făcută lovitura de stată din Rumelia orientală fără scirea Rusiei, începă a lua cu totă seriositatea partea Bulgarilor­. Declarațiunea de resboiu a Serbiei a produsă în Petersburg o impresiune grozavă. Mai toate 4­arele de­clară, că conferința ar face bine să se împrăştie câtă mai curândă, deoarece tractatură dela Berlin nu se calcă nu­mai de statele Balcanice. In astfel­ de împrejurări, si­linţele Rusiei d’a se restabili status quo nu ducă la nici o ţîntă. „Novoje Vremia“ zice, că Rusia să’şî întrebuin­ţeze acum deplina sa libertate de acţiune, deoarece în faţă slăbiciunei Turciei e necesară să ia Rusia măsurl d’a restabili pacea în ţările unde suntă de representată interesele proprii naţionale, şi să nu ţină seama, că aare corespunde aceasta tractatului din Berlin călcată de toţi şi în faţă nimicită, ori nu. „Novosti“ găsesce, că Rusiei nu-i poate conveni, a interveni ac­i pentru Bulgari. Tre­­cândă Rusia, în Bulgaria, asta se poate întâmpla esclusivă numai pentru apărarea proprielor­ sale interese. Dar într’ună asemenea casă s’ar nasce ună résboiu euro­­pénu. Aliarele suntă de acordă a declara, că după cum se pare, nu esistă nici o eșire din aceste încur­cături. Cei din Filipopolu pretindă a sei hotărîtă, că Ru­sia se interesăză cu deosebire de Macedonia, voindă pentru acăstă din urmă o autonomia mai mare, fie şi în contură unirei bulgare. Unirea va veni mai târziu de sine şi ar avèa mai mare efectă unirea celor­ trei ţări frăţesc!. ,,Przegland“ anunţă din Petersburg, că acolo se vorbesce despre apropiata­­retragere a ministrului Giers şi despre rechi­marea trimisului rusă Persiani din Bel­gradă. Contele Ignatieff a fost­ chemată la Petersburg, se­­jice, că va fi trimisă în misiune extraordinară la Viena, Berlină, Parisă şi Londra. Alţii erica, că Igna­tieff va pleca în Bulgaria, unde se bucură de mare po­pularitate „Times“ scrie mereu în contra Serbiei. Gladstone e mai puţină amică Serbiei şi Austro-Ungariei, decâtă Bulgariei şi Rusiei. In genere pressa engleză consideră pe Serbia aproape sinonimă cu Austro-Ungaria, şi pe Bulgaria cu Rusia. O telegramă din Roma, publicată de „National Zeitung/­ despre atitudinea Italiei arată eventualitatea unei meditaţiunî italiane la Balcani. După scrrile foiloră din Londra, cele trei puterî im­periale şi Italia s’ar fi înţelesă, considerându-se, că con­­flictulă sârbo -bulgară va rămâne localisata, se continue conferința. „Paris“ crede a sei, că guvernulă francesă ’șî­ a dată energice silințe se opreascâ pe Serbia d’a întră în acțiune. Trimisulă turcescă Zi­d-bei din Belgradă a decla­rată lui Garaşanin, că Parta nu va întreprinde nici o ostilitate contra Serbiei. Porta pare hotărîtă să observe neutralitatea şi să stea pasivă câtă timpă nu se calcă directă, prin luptă, drepturile şi interesele Turciei. Conferinţa lucrăză înainte. Se î'cer că s’a pri­­mită propunerea, ca Turcia singură să someze pe prin­­ţulă Alexandru a părăsi Rumelia. Lucrările conferenţei se vor­ mărgini la cestiunea rumeliată. Momentulă pentru paşi diplomatici pe lângă părţile beligerante nu s­ă credă acum oportună puterile, pănă ce nu se va ivi o schimbare decisivă. Graniţele sârbo-bulgare din punctul­ de vedere etnograficii. .Beogradski Dzevnik,« care are legături cu cei mai de frunte bărbaţi politici şerbi, publică ună articula scrisă de rectorulă universităţii din Belgradă, d. Stucovicî, în care arată cum ar trebui să se rectifice graniţele sârbe dinspre Bulgaria. Autorul­ articulului lămureste construirea politică de art­ a Bulgariei şi susţine, că pe timpul şi domniei Turcilor­, Serbia se învecina cu sangeaculă Vidinului şi Sofiei. Judeţul­ Vidinului are trei cercuri, Belogragico, Vidinii şi Cula, cu 38 de comune şi 100,500 locuitori. Judeţulă Bercovaţă, care are două cercuri, Bercovaţă şi Cutloră, cu 61 de comune şi 59,000 locuitori. Ju­­deţulă Tun are trei cercuri, Bresnică, Trnă şi Tari­­brodă, cu 43 comune şi 65,500 locuitori. Judeţulă K­ii­­stendilă cu 4 cercuri, Dujnik, Isvorsk, Kiistendilă şi Radomiră, cu 78 comune şi 144.000 locuitori. Judeţulă Sofia e despărţită de Serbia numai printr’o limbă forte îngustă de pomentă şi la resolvarea cestiunii de com­­pensaţiune şi acestă judeţă va fi luată în consideraţiune, trebue dor cunoscute şi graniţele etnografice ale acestuia. Judeţul­ Sofia se împarte iu 5 cercuri, Iskrak, Zlatica, Nevosela, Samocof şi Sofia, cu 237 comune şi 161,000 locuitori. In aceste judeţe locuitorii mai toţi sunt­ creştini. Numerul­ Evreilor­ e neînsemnată şi Mahomedanii numai în judeţul­ Vidinului facă 5 procente din totali­tatea locuitorilor şi, în celelalte judeţe ei dispară aproape cu desăvârşire. După naţionalităţi, afară de Sârbi, în numără mai compactă suntă Românii ală cărora numără între Timok şi Lom se urcă la 18.000. Sârbii suntă mai compacţi in Trn, Ku­stendilă şi Samokof. Grecii suntă numai prin vre-o câteva familii representaţi. Judeţulă Tin, aparţină odinioră la sangeaculă Nişă, »şi la congre­­sulă din Berlină delegatulă Austro-Ungariei a propusă să fiă dată Serbiei. Toţi representanţii puterilor­ dela congresă au aderată D. acăstă propunere, cândă însă a doua 4* trebuia semn­ă protocolală, unulă din repre­­sentanţî a protestată. In ceea ce privesce ţinutulă Vidinului şi Bercovaţă, zice d. Stucovicî, toţi o sciu, că locuitorii loră aparţi­­nândă rasei sârbe suntă şi trebue să fiă ţinuturi, cari se facă parte din regatulă sârbă, deşi şoviniştii Bulgari se încercă a dovedi contrariulă. Aceste cinci judeţe bulgare cu 530.000 locuitori şi 447 comune le pretinde Serbia şi dacă nu i­ se opuneau piedec­­ea de multă le-ară fi ocupată. Aceasta e o dorinţă unanimă a Sârbilor­ şi Regele a trebuită să cedeze opi­­niunei publice şi se supuse voinţei naţionale, pe care chiar şi atunci va trebui să o ducă la îndeplinire, când conferinţa ar dori să restabilască pe deplină statuia quo ante. Pentru confirmarea datelor­ statistice mai sus d­es­­puse, autorul, în cestiune amintesce, că la 1878 Sârbii, după ce au ocupată cerculă Cula, au făcută ună recen­­sementă din care resultă , că în acelă cercă suntă 66 comune curată sârbe, 13 bulgaro-sârbe și 8 curată bulgare. La 1830 comisi­­ea de limitare ruso-turcă a dată Serbiei valea întrăgă a Timocului, pe care principele Milosă n’a voită să o primascâ, fiindcă se temea de ciocniri cu agalele şi beii din acelă ţinută. Într’ună altă articula apărută totă in ,,Beograd­wki Dzevnik,“ scrie fostulă ministru de justiţiă Pan­tel­ici, într’ună tonă forte răsboinică, zicândă, că Sârbia chiar şi fără aliaţi se va lupta pentru trium­fală dreptăţii şi pen­tru marea ideiă de Stată sârbă constituită pe basa prin­cipiului naţionalităţei. Bulgarii, zice d. Danten­ci, n’au drepturi istorice, n’au o ideă de Stată bulgară şi suntă lipsiţi de consciinţa naţională, căci redeşteptarea loră din letargia seculară politică a trebuită să se facă prin pu­ternicele oştiri ale Rusiei. Bulgarii pentru Europa şi pentru lumea cultă creştină n’au nici ună merită. Ei şi astăzi formază pentru Rusia „ună capă ată bunei spe­ranţe.“ Bulgaria n’are ună trecută istorică, n’are ună presentă politică şi nu va avea nici viitoră politică. Poporulă sârbă nuse trebue se privească cu mân­drie la trecutul­ lui politică şi de aceea elă, ori şi ce ar face lumea, trebue să lucreze din toate puterile pentru restabilirea unităţii sale naţionale. Elă nu mai poate re­nunţa la o idee de ună­itată sârbă naţională. Sârbia întrâgă, respunzândă la apelulă regelui, se găsesce sub arme. Vai de aceia, cari voră cuteza a provoca patrio­­tismulă înflăcărată ală Serbiloră. In poporă s’a deştep­tată consciinţa politică a Serbiei şi puternica idee de Stată sârbă. Această redeşteptare a consciinţei naţio­nale, e uniculă şi cela mai bună aliată a Serbiei. Ro­­porulă cu bucurie aleargă sub stegula vulturului albă, sârbă, desfăşurată de regele Milană. „Videlo,“ între altele ziced c­ă formele seci ale di­plomaţiei pentru năbuşirea pociturilor­ politice născute nu o poate mulţumi pe Serbia. De aceea ea trebue ca cu arma în mână să-şi asigure acum când e timpulă drep­turile şi interesele sale naţionale. FOILETONII. GURIERU LITERAR II. (Colecţiunea documentelor) Hurmuzaki; volumul I V acum apăruţii; documente dintre anii 1650 1699. — Dintr’aceste docu­mente: politica lui Şerbană Cantacuzenu, Domnulu Ţerii-Românesci : diplomaţia română şi diplomaţia imperială a Austriei. Călugării diplomaţi. Indoelile Domnilor­ şi boerilorii români.­ Istoria Ţării-Românesci dintre anii 1650 şi 1699 e cuprinsă, chiar și în operiie istorice cele mai desvoltate, în 20 sau celă multă în 30 pagine. Cele ce se potă spune în aceste pagine, istoricii români le-au spusă; pro­blemele ce născeau la fiă ce pasă în calea istoricilor­ noștri de pănă mai acum 10—15 ani româneu numai indicate, nimeni n’ar fi putută spera, cu isvorele ce sei posedau pe atuncî, a loră sciintifică soluţiune, său dăcă unii se încum­etau a presinta vr’una din aceste probleme cu deslegarea ei, acăstă deslegare numai pe adevărate documente nu se întemeia, numai pe cale critică nu era urmărită și ajunsă. Astăzi, cestiunile istorice suntă altfelă considerate că mijloacele de cari dispunemă pentru a le studia suntă multă mai naraeroase și mai bogate prin ela însele. Afară de cronici, în cari — să nu se uite! — suntă de toate, dar unele și cele mai multe abia eflorate, afară de ceva bătrâne documente, istoricii noştrii n’avău alte de consultată. Şi dăcă pentru istoria internă a ţărilor­ române se mai găsia p’icî pe colea câte ceva, pentru istoria esternă lipsa era completă, nimică, său aprópe nimică. In colecţiunile, cari au începută şi continuă darea la lumină a documenteioră istorice, privitóre la relaţiu­­nile nóstre cu puterile străine, şi în specie cu Apusulă, de sigură, că cea mai folositóare şi mai bogată prin nu­mărul­ şi însemnătatea elementelor, ce conţine, este colecţiunea răposatului întru fericire Eudoxiu de Hur­muzaki, colecţiune publicată de Ministerul­ Instrucţiunei publice sub auspiciele Academiei române. Al­ cincelea volumă (partea­­) din acăstă colec­ţiune se ocupă tocmai de epoca de care vorbeam mai susă, conţine documentele datate din anii 1650 — 1699, şi anume anii, cari, din punctul­ de vedere ală activi­tăţii diplomatice române, suntă anii cei mai plini şi mai curioşi pentru cercetătorul, pasionată ca şi pentru diletantele de totă mâna. Acestă volumă a apărută acum. Rosfoindu-la, orî­cine se va pută lesne convinge, că şi elă, ca şi celelalte cinci deja apărute, e o camera de amănunte, de destăinuiri, de lămuriri, cari­tate, cu egală putere, aruncă asupra istoriei, său scheletului de istoriă ce posedemă deja, lumina său mai bine luminele cele mai vii. Câtă viaţă şi, dăcă aşă pută a­cea câtă espresivitate nu câştigă domnia lui Şerbană-Cantacuzenă, bunăoră in partea ei diplomatică, din documentele acestui ală cin­celea volumă din Colecţiunea Hurmuzaki. Ceea ce pu­ţină apărea — şi lucrură se esplică lesne — pentru di­plomaţia lui Şarbană Cantacuzenă din documentele fran­­cese ale Colecţiunei Odobescu, şi din publicaţiunile con­timporane ce aveamă odinioră ocasiune de a le consulta la biblioteca naţională din Parisă, apară cu cele mai interesante amănunte din documentele acestui volum­. Noi pănă acum nicăeri n’amă cetită mai multe şi mai elocinte probe de modulă cu care Şerbană Canta­­cuzenii voia să scape de Turci, să se urăscă, fără a-şi jicni întru nimică drepturile ţarei, cu imperială Austriei, să găsăscă ună felă de liniă, aproape cu­ neputinţă de găsită şi atunci ca şi mai în urmă, pe care mergândă să rămână la egală distanţă de Turci, de Nemţi şi de toţi banii săi vecini. In multe din documentele acestui volumă şi ma­­cu sămă în „Instrucţiunile“ său mai propriu în răspun­surile date la 16 Aprilie 1687 solului trimisă la Bucui­resci de împăratul­ Leopold I., se vede bine şi lămurită dibuelele Domnului, care se ostenesee cu nuntea şi cu trupulă a găsi acésta negăsibilă liniă. Şi totuşi, pe nesimţite, cu tote precauţiunile sufle­tului său celui bănuitoră, cu tóate gândurile în cari cădea şi din ei­i vai de acela ce l’ară fi scosă , Şerbană în­tră din ce în ce mai afundă în făgaşulă politicei impe­riale, părăsia firulă tradiţională ală politicei române, re­începea greşelile lui Mihaiu Vitezul, şi lui Radu Şerbană Basarabă, uita temerile şi justele bănueli ale lui Mateiu Basarabă, şi imprima diplomaţiei Ţărei­ românesci mişca­rea cea puternică spre Viena, pe care Brâncovănu şi sistemu­l de continuă şi nefolositoare oscilaţiune abia pu­tură — nu totdăuna — s’o oprăscă său celă puţină s’o micşoreze. Pentru punctul­ acesta, documentele Hurmuzaki, ilustrate cu puţinele documente mai dinainte publicate în diferite vechi colecţiuni — mî-aducă aminte pe cele din magasinulă istorică, tacă pe cercetătoră să vădă miş­­cându-se înainte-i toate iţele diplomaţiei imperiale, prin ţesătura cărora apare firulă celă grosă dar dreptă, ima­gine a sinceritaţei, a iubirei de ţară şi a bunului simnţă strămoşescă, firulă cu care începeau înainte d’a imita pe Nemţi, toţi Domnii ţârei românescî negociaţiunile loră. Călugării catolici, emisari fideli, deştepţi, tortuoşî ai dip­lomaţiei imperiale, facă potecă între Viena şi Bucuresci, voră se scie de tóte, vină mereu pentru a citi pănă in adânculă sufletului de Domnă ală lui Şerbană, amână și prelungescă negociațiunile și ca tot­dăuna, fără escop- GAZETA TRAN­SHV­ANIEI 1885.

Next