Gazeta Transilvaniei, iulie-decembrie 1885 (Anul 48, nr. 145-289)
1885-11-08 / nr. 249
Nr. 249, plica basa de operaţiune, or Muntenegrula ar fi degradată la o republica a la San-Marino. Austria nu perde timpu. Călătorii spună, că consulatură austriacă în Albania este centrală unei mişcări austrofile. Sprijinită din partea Vaticanului, Austria a câştigată dlerulă albanesă, şi ginţile catolice, cele mai belicoase, orbite de luciulă aurului, care e forte rară p’acolo, dorescă de multă domnirea austriacă. Inchipuiţi-vă acum Austria domnindu la Adria dela Grado pănă la Corfu, cu Trientală ca măică în inima italiană, cu o porte deschisă spre a năvăli asupra Italiei pe la Isonzo, cu porturi de răsboiu în Pola, Seberico şi Vallona şi întrebaţi-ne, dacă nu trebue să strigămă guvernului italiană: întorceţî privirea spre Orientă!“ . La 16 Noemvre n. a apărută în Roma o broşură politică sub titlul: Speranţele Italiei. Autorul se trice, că e una deputată. In broșură se zice. Totulă favorisăză înaintarea Austro- Ungariei la Marea Egeică și dominațiunea ei în Marea Adriatică. Italia trebue să ia parte la toate răsboaiele viitoare și se împedece pe cale diplomatică, cu totă puterea, formarea de grupuri ostile Italiei. Ocuparea Albaniei de cătră Italia ar fi fatală. Ţinta Italiei este dobândirea unei graniţe naturale. Independenţa întregei Italie geografice e o condiţiune e înflorirei şi puterei naţiunei. De aceea politica Italiei trebue se fiu îndreptată în contra Austro- Ungariei. Cu alianţe bune Italia ar putea începe singură resboiu cu Austro-Ungaria. RESBOIULUI ŞI ATITUDINEA PUTERILOR, ţiarele ruse, care pănă acum făcuseră destule imputări Bulgarilor, că au făcută lovitura de stată din Rumelia orientală fără scirea Rusiei, începă a lua cu totă seriositatea partea Bulgarilor. Declarațiunea de resboiu a Serbiei a produsă în Petersburg o impresiune grozavă. Mai toate 4arele declară, că conferința ar face bine să se împrăştie câtă mai curândă, deoarece tractatură dela Berlin nu se calcă numai de statele Balcanice. In astfel de împrejurări, silinţele Rusiei d’a se restabili status quo nu ducă la nici o ţîntă. „Novoje Vremia“ zice, că Rusia să’şî întrebuinţeze acum deplina sa libertate de acţiune, deoarece în faţă slăbiciunei Turciei e necesară să ia Rusia măsurl d’a restabili pacea în ţările unde suntă de representată interesele proprii naţionale, şi să nu ţină seama, că aare corespunde aceasta tractatului din Berlin călcată de toţi şi în faţă nimicită, ori nu. „Novosti“ găsesce, că Rusiei nu-i poate conveni, a interveni aci pentru Bulgari. Trecândă Rusia, în Bulgaria, asta se poate întâmpla esclusivă numai pentru apărarea proprielor sale interese. Dar într’ună asemenea casă s’ar nasce ună résboiu europénu. Aliarele suntă de acordă a declara, că după cum se pare, nu esistă nici o eșire din aceste încurcături. Cei din Filipopolu pretindă a sei hotărîtă, că Rusia se interesăză cu deosebire de Macedonia, voindă pentru acăstă din urmă o autonomia mai mare, fie şi în contură unirei bulgare. Unirea va veni mai târziu de sine şi ar avèa mai mare efectă unirea celor trei ţări frăţesc!. ,,Przegland“ anunţă din Petersburg, că acolo se vorbesce despre apropiataretragere a ministrului Giers şi despre rechimarea trimisului rusă Persiani din Belgradă. Contele Ignatieff a fost chemată la Petersburg, sejice, că va fi trimisă în misiune extraordinară la Viena, Berlină, Parisă şi Londra. Alţii erica, că Ignatieff va pleca în Bulgaria, unde se bucură de mare popularitate „Times“ scrie mereu în contra Serbiei. Gladstone e mai puţină amică Serbiei şi Austro-Ungariei, decâtă Bulgariei şi Rusiei. In genere pressa engleză consideră pe Serbia aproape sinonimă cu Austro-Ungaria, şi pe Bulgaria cu Rusia. O telegramă din Roma, publicată de „National Zeitung/ despre atitudinea Italiei arată eventualitatea unei meditaţiunî italiane la Balcani. După scrrile foiloră din Londra, cele trei puterî imperiale şi Italia s’ar fi înţelesă, considerându-se, că conflictulă sârbo -bulgară va rămâne localisata, se continue conferința. „Paris“ crede a sei, că guvernulă francesă ’șî a dată energice silințe se opreascâ pe Serbia d’a întră în acțiune. Trimisulă turcescă Zid-bei din Belgradă a declarată lui Garaşanin, că Parta nu va întreprinde nici o ostilitate contra Serbiei. Porta pare hotărîtă să observe neutralitatea şi să stea pasivă câtă timpă nu se calcă directă, prin luptă, drepturile şi interesele Turciei. Conferinţa lucrăză înainte. Se î'cer că s’a primită propunerea, ca Turcia singură să someze pe prinţulă Alexandru a părăsi Rumelia. Lucrările conferenţei se vor mărgini la cestiunea rumeliată. Momentulă pentru paşi diplomatici pe lângă părţile beligerante nu să credă acum oportună puterile, pănă ce nu se va ivi o schimbare decisivă. Graniţele sârbo-bulgare din punctul de vedere etnograficii. .Beogradski Dzevnik,« care are legături cu cei mai de frunte bărbaţi politici şerbi, publică ună articula scrisă de rectorulă universităţii din Belgradă, d. Stucovicî, în care arată cum ar trebui să se rectifice graniţele sârbe dinspre Bulgaria. Autorul articulului lămureste construirea politică de art a Bulgariei şi susţine, că pe timpul şi domniei Turcilor, Serbia se învecina cu sangeaculă Vidinului şi Sofiei. Judeţul Vidinului are trei cercuri, Belogragico, Vidinii şi Cula, cu 38 de comune şi 100,500 locuitori. Judeţulă Bercovaţă, care are două cercuri, Bercovaţă şi Cutloră, cu 61 de comune şi 59,000 locuitori. Judeţulă Tun are trei cercuri, Bresnică, Trnă şi Taribrodă, cu 43 comune şi 65,500 locuitori. Judeţulă Kiistendilă cu 4 cercuri, Dujnik, Isvorsk, Kiistendilă şi Radomiră, cu 78 comune şi 144.000 locuitori. Judeţulă Sofia e despărţită de Serbia numai printr’o limbă forte îngustă de pomentă şi la resolvarea cestiunii de compensaţiune şi acestă judeţă va fi luată în consideraţiune, trebue dor cunoscute şi graniţele etnografice ale acestuia. Judeţul Sofia se împarte iu 5 cercuri, Iskrak, Zlatica, Nevosela, Samocof şi Sofia, cu 237 comune şi 161,000 locuitori. In aceste judeţe locuitorii mai toţi sunt creştini. Numerul Evreilor e neînsemnată şi Mahomedanii numai în judeţul Vidinului facă 5 procente din totalitatea locuitorilor şi, în celelalte judeţe ei dispară aproape cu desăvârşire. După naţionalităţi, afară de Sârbi, în numără mai compactă suntă Românii ală cărora numără între Timok şi Lom se urcă la 18.000. Sârbii suntă mai compacţi in Trn, Kustendilă şi Samokof. Grecii suntă numai prin vre-o câteva familii representaţi. Judeţulă Tin, aparţină odinioră la sangeaculă Nişă, »şi la congresulă din Berlină delegatulă Austro-Ungariei a propusă să fiă dată Serbiei. Toţi representanţii puterilor dela congresă au aderată D. acăstă propunere, cândă însă a doua 4* trebuia semnă protocolală, unulă din representanţî a protestată. In ceea ce privesce ţinutulă Vidinului şi Bercovaţă, zice d. Stucovicî, toţi o sciu, că locuitorii loră aparţinândă rasei sârbe suntă şi trebue să fiă ţinuturi, cari se facă parte din regatulă sârbă, deşi şoviniştii Bulgari se încercă a dovedi contrariulă. Aceste cinci judeţe bulgare cu 530.000 locuitori şi 447 comune le pretinde Serbia şi dacă nu i se opuneau piedecea de multă le-ară fi ocupată. Aceasta e o dorinţă unanimă a Sârbilor şi Regele a trebuită să cedeze opiniunei publice şi se supuse voinţei naţionale, pe care chiar şi atunci va trebui să o ducă la îndeplinire, când conferinţa ar dori să restabilască pe deplină statuia quo ante. Pentru confirmarea datelor statistice mai sus despuse, autorul, în cestiune amintesce, că la 1878 Sârbii, după ce au ocupată cerculă Cula, au făcută ună recensementă din care resultă , că în acelă cercă suntă 66 comune curată sârbe, 13 bulgaro-sârbe și 8 curată bulgare. La 1830 comisiea de limitare ruso-turcă a dată Serbiei valea întrăgă a Timocului, pe care principele Milosă n’a voită să o primascâ, fiindcă se temea de ciocniri cu agalele şi beii din acelă ţinută. Într’ună altă articula apărută totă in ,,Beogradwki Dzevnik,“ scrie fostulă ministru de justiţiă Pantelici, într’ună tonă forte răsboinică, zicândă, că Sârbia chiar şi fără aliaţi se va lupta pentru triumfală dreptăţii şi pentru marea ideiă de Stată sârbă constituită pe basa principiului naţionalităţei. Bulgarii, zice d. Dantenci, n’au drepturi istorice, n’au o ideă de Stată bulgară şi suntă lipsiţi de consciinţa naţională, căci redeşteptarea loră din letargia seculară politică a trebuită să se facă prin puternicele oştiri ale Rusiei. Bulgarii pentru Europa şi pentru lumea cultă creştină n’au nici ună merită. Ei şi astăzi formază pentru Rusia „ună capă ată bunei speranţe.“ Bulgaria n’are ună trecută istorică, n’are ună presentă politică şi nu va avea nici viitoră politică. Poporulă sârbă nuse trebue se privească cu mândrie la trecutul lui politică şi de aceea elă, ori şi ce ar face lumea, trebue să lucreze din toate puterile pentru restabilirea unităţii sale naţionale. Elă nu mai poate renunţa la o idee de unăitată sârbă naţională. Sârbia întrâgă, respunzândă la apelulă regelui, se găsesce sub arme. Vai de aceia, cari voră cuteza a provoca patriotismulă înflăcărată ală Serbiloră. In poporă s’a deşteptată consciinţa politică a Serbiei şi puternica idee de Stată sârbă. Această redeşteptare a consciinţei naţionale, e uniculă şi cela mai bună aliată a Serbiei. Roporulă cu bucurie aleargă sub stegula vulturului albă, sârbă, desfăşurată de regele Milană. „Videlo,“ între altele ziced că formele seci ale diplomaţiei pentru năbuşirea pociturilor politice născute nu o poate mulţumi pe Serbia. De aceea ea trebue ca cu arma în mână să-şi asigure acum când e timpulă drepturile şi interesele sale naţionale. FOILETONII. GURIERU LITERAR II. (Colecţiunea documentelor) Hurmuzaki; volumul I V acum apăruţii; documente dintre anii 1650 1699. — Dintr’aceste documente: politica lui Şerbană Cantacuzenu, Domnulu Ţerii-Românesci : diplomaţia română şi diplomaţia imperială a Austriei. Călugării diplomaţi. Indoelile Domnilor şi boerilorii români. Istoria Ţării-Românesci dintre anii 1650 şi 1699 e cuprinsă, chiar și în operiie istorice cele mai desvoltate, în 20 sau celă multă în 30 pagine. Cele ce se potă spune în aceste pagine, istoricii români le-au spusă; problemele ce născeau la fiă ce pasă în calea istoricilor noștri de pănă mai acum 10—15 ani româneu numai indicate, nimeni n’ar fi putută spera, cu isvorele ce sei posedau pe atuncî, a loră sciintifică soluţiune, său dăcă unii se încumetau a presinta vr’una din aceste probleme cu deslegarea ei, acăstă deslegare numai pe adevărate documente nu se întemeia, numai pe cale critică nu era urmărită și ajunsă. Astăzi, cestiunile istorice suntă altfelă considerate că mijloacele de cari dispunemă pentru a le studia suntă multă mai naraeroase și mai bogate prin ela însele. Afară de cronici, în cari — să nu se uite! — suntă de toate, dar unele și cele mai multe abia eflorate, afară de ceva bătrâne documente, istoricii noştrii n’avău alte de consultată. Şi dăcă pentru istoria internă a ţărilor române se mai găsia p’icî pe colea câte ceva, pentru istoria esternă lipsa era completă, nimică, său aprópe nimică. In colecţiunile, cari au începută şi continuă darea la lumină a documenteioră istorice, privitóre la relaţiunile nóstre cu puterile străine, şi în specie cu Apusulă, de sigură, că cea mai folositóare şi mai bogată prin numărul şi însemnătatea elementelor, ce conţine, este colecţiunea răposatului întru fericire Eudoxiu de Hurmuzaki, colecţiune publicată de Ministerul Instrucţiunei publice sub auspiciele Academiei române. Al cincelea volumă (partea) din acăstă colecţiune se ocupă tocmai de epoca de care vorbeam mai susă, conţine documentele datate din anii 1650 — 1699, şi anume anii, cari, din punctul de vedere ală activităţii diplomatice române, suntă anii cei mai plini şi mai curioşi pentru cercetătorul, pasionată ca şi pentru diletantele de totă mâna. Acestă volumă a apărută acum. Rosfoindu-la, orîcine se va pută lesne convinge, că şi elă, ca şi celelalte cinci deja apărute, e o camera de amănunte, de destăinuiri, de lămuriri, caritate, cu egală putere, aruncă asupra istoriei, său scheletului de istoriă ce posedemă deja, lumina său mai bine luminele cele mai vii. Câtă viaţă şi, dăcă aşă pută acea câtă espresivitate nu câştigă domnia lui Şerbană-Cantacuzenă, bunăoră in partea ei diplomatică, din documentele acestui ală cincelea volumă din Colecţiunea Hurmuzaki. Ceea ce puţină apărea — şi lucrură se esplică lesne — pentru diplomaţia lui Şarbană Cantacuzenă din documentele francese ale Colecţiunei Odobescu, şi din publicaţiunile contimporane ce aveamă odinioră ocasiune de a le consulta la biblioteca naţională din Parisă, apară cu cele mai interesante amănunte din documentele acestui volum. Noi pănă acum nicăeri n’amă cetită mai multe şi mai elocinte probe de modulă cu care Şerbană Cantacuzenii voia să scape de Turci, să se urăscă, fără a-şi jicni întru nimică drepturile ţarei, cu imperială Austriei, să găsăscă ună felă de liniă, aproape cu neputinţă de găsită şi atunci ca şi mai în urmă, pe care mergândă să rămână la egală distanţă de Turci, de Nemţi şi de toţi banii săi vecini. In multe din documentele acestui volumă şi macu sămă în „Instrucţiunile“ său mai propriu în răspunsurile date la 16 Aprilie 1687 solului trimisă la Bucuiresci de împăratul Leopold I., se vede bine şi lămurită dibuelele Domnului, care se ostenesee cu nuntea şi cu trupulă a găsi acésta negăsibilă liniă. Şi totuşi, pe nesimţite, cu tote precauţiunile sufletului său celui bănuitoră, cu tóate gândurile în cari cădea şi din eii vai de acela ce l’ară fi scosă , Şerbană întră din ce în ce mai afundă în făgaşulă politicei imperiale, părăsia firulă tradiţională ală politicei române, reîncepea greşelile lui Mihaiu Vitezul, şi lui Radu Şerbană Basarabă, uita temerile şi justele bănueli ale lui Mateiu Basarabă, şi imprima diplomaţiei Ţărei românesci mişcarea cea puternică spre Viena, pe care Brâncovănu şi sistemul de continuă şi nefolositoare oscilaţiune abia putură — nu totdăuna — s’o oprăscă său celă puţină s’o micşoreze. Pentru punctul acesta, documentele Hurmuzaki, ilustrate cu puţinele documente mai dinainte publicate în diferite vechi colecţiuni — mî-aducă aminte pe cele din magasinulă istorică, tacă pe cercetătoră să vădă mişcându-se înainte-i toate iţele diplomaţiei imperiale, prin ţesătura cărora apare firulă celă grosă dar dreptă, imagine a sinceritaţei, a iubirei de ţară şi a bunului simnţă strămoşescă, firulă cu care începeau înainte d’a imita pe Nemţi, toţi Domnii ţârei românescî negociaţiunile loră. Călugării catolici, emisari fideli, deştepţi, tortuoşî ai diplomaţiei imperiale, facă potecă între Viena şi Bucuresci, voră se scie de tóte, vină mereu pentru a citi pănă in adânculă sufletului de Domnă ală lui Şerbană, amână și prelungescă negociațiunile și ca totdăuna, fără escop- GAZETA TRANSHVANIEI 1885.