Gazeta Transilvaniei, iulie-decembrie 1885 (Anul 48, nr. 145-289)
1885-08-02 / nr. 171
REDACŢIVNR* ŞI A»HI.MSTR.i|iniEA : BRAŞOVU, piaţa mare Nr. 22. ,GAZETA« IESE ÎN FIECARE DI. Pe unii ani 12 fior., pe şese luni 6 fior., pe trei luni 3 fior. România şi străinătate: Pe anii 40 fr., pe şăse luni 20 fr., pe trei luni 10 franci. SE PREfiUMERĂ: la poşte, la librării şi pe la doi. corespondenți. ANULLI XLVIII. âNUNCIUSILE: O seriă garmonda 6 cr. și timbru de 30 cr. v. a. pentru fiecare publicare Scrisori nefrano&te n» te primescii, — Vanutoripts nu se retrămirî. m 171. Mercurî 2 (14) Augustu. 1885. Brașovtî, 1 (13) Augustu 1885. Vorbiamu în numerulu de alaltăerî de limba maternă, care este cea mai scumpă proprietate a omului pe acesta pămentă. Cum își aperá Románulu aceasta sfântă proprietate ? Pentru conturbarea posesiunei suntu legi, cari pedepsescu aspru pe culpabili. Pentru o miserabilă brezdá de pământă, ce i-a tăiat’o vecinulu, Românulu este în stare se se judece pănă la imperatula, dară când domnulu ungurescu se bagă cu plugula fara de nici unu dreptu în pământulu limbei românesci, tace mulcom, ba îşi mai ia încă şi pălăria din capu și îi duce domnului şi viţelulă şi purcelula şi mielula și se roaga de iertare, că vițelulă nu-i așa grasu, purcelula nu-i așa mare, mielula e cam crudă. Acum vr’o 15 ani s’a întâmplată pe câmpiă, că una țărână română s’a dusă c’ună frumosă juncă la ună tergă, să-i capete părechiă. întâmplarea fatală a voită fuse ca și solgabircula să aibă ună juncă ca ală Românului. Solgăbircula cere dela elă să-i vândă junculă. Țâranulă nu vrea. Atunci celă dintâiă se folosi de urmatoarea stratagemă : elă puse pe ună omă din satu să se ia la bătaia cu omulă cu juncu. A doua zji vine omulă cu pricina și se plânge în contra proprietarului juncului. Solgabircu la mână îndată doi gendarmî după elă și ’lă aducă legată cotă la cotă. Apoi îlă aruncă într’o închisoare pestilentă. A doua di îlă chiamă înainte și îijice : Acuma dai junculă ? Bietulă omă ca să scape din închisoare trimite acasă după juncă și d-lă solgabiréu căpătă părechiă la junculă său. Apoi să nu alerge ţăranulă nostru cu caşulă dule la „domnii“ săi ca să-i mai îmblânjască puţintelă ? Ei „domnii“ sătui şi îmbuibaţi din sudorea şi munca Românului scriu prin gazetele lor„ unguresc!, că poporă mai bună şi mai blândă nu mai este pe faţa pământului, că elă este mulţâmită cu stăpânirea actuală, numai gazetarii români nu suntă mulţumiţi. Cum se poate una ca acesta, ca poporală română să fie mulţămitu când elă ţîpă ca din gura şarpelui ? Ce folosă însă că țipă, căci nimeni nu-i sare în ajutoră, elă o păţesce pretutindeni şi în toate ca omulă cu junculă. Deregătorii comunali în locă să margă cu poporală și să lupte pentru elă în mai multe caşuri suntă slugi plecate ale puterniciloră (j^e’ î ei nu mai curmă drumulă de pe la uşile domniloră și de pe la bucătăriile dómnelor, cari pună câte o vorbă bună, ca să nu-i dea afară din poştă şi să-i facă de ruşinea satului.. Vedemă cu durere că cei ce intră în derogătoriile satului prea uşoră se învaţă la băutură, la traia bună, la lucşă şi la neactivitate se învaţă ca pentru interesele lor personale să sacrifice fără de nici o milă interesele cele mai vitale ale comuneloră. De aceea la ei servilismul d e în floare și domnii cei șireți sciu să se folosească cu prisosă de păcatele și slăbiciunile loră. Cum o se poate apără în asemeni împrejurări deregătorii comunali limba poporului, de încălcările pașaleloră din comitate ? Dar cine să ajute atunci poporului, cine să lupte contra abusurilor şi pasiunilor ? Va zice cineva: preotulă, căci elă este omă luminată şi independentă! Aşa ar fi dăcă nu ar preferi cei mai mulţi să tacă ca să nu-şi „creeze dificultăţi“ sieşi şi celoră dela cârma bisericii faţă cu d-lă Trefort, care ţine saculă cu grăunţele. Veţiice: deci nu poate face preotulă nimică pentru poporă, atunci să facă dascălulă. Dar bietulă dascălă ce poate face, când este legată de mână şi de picioare, pentru că de-o parte nu’lă îngăduie preotulă, dacă e fricosu, er pe de altă parte îlă ţine de păru inspectorulă de scóle ungurescu, mai alesă după ce din neglijenţa ordinariatelor nóastre guvernanţii dispună esclusivă de fondulă de pensiune, dela care atârnă viitorulă familiei sale. Cine să apere der moşia nóstra scumpă, limba strămoşescă, de invasiunile şi atacurile duşmane? piseamă că multe şi mari suntă slăbiciunile şi neajunsurile deregătorilor comunali, ale preoţiloră şi învăţâtoriloru noştri. Din norocire însă nu toţi suntu slabi, nu toţi suntă sclavii împrejurăriloră triste în cari trăiescă. Avemă mulţi, forte mulţi oameni de inimă, oameni bravi, curagioşi şi muncitori, în a cărora peptă bate o inimă caldă românască. Cătră aceştia adresămă noi aceste şire spre ai îmbărbăta în lupta loră dreptă, sfântă şi legiuită întru apărarea proprietăţii noastre strămoşesc!. Să fim perseveranţi, să nu şovăiască şi în totă momentulă să fie pătrunşi numai de ună singură gândă: de aşi uni puterile materiale şi spirituale cu toţi cei buni şi bravi pentru isbânda dreptăţii! Mişcări în biserica gr. or. din Ungaria Sub acestă titlu scrie „Allgemeine Zeitung“ din München: »Nelămurita situaţiune, care cu tote silinţele marilor puteri totă ţine în încordare şi ferbere spiritele în peninsula balcanică, îşi are o principală causă în stările religiose bisericeşcî, care s’au desvoltată acolo sub influenţa lungei domnii turcescî şi cari înmurescă prin urmările loră şi asupra ţărilor vecine, anume Ungaria. ’Intre aceste biserici are cea greco-orientală o deosebită importanţă nu numai din causa însemnătăţii sale istorice şi culturale ce o are în aceasta parte a Orientului, ci şi pentru că numeroşii credincioşi ai acestei biserici suntă totodată şi membri ai statului ungară şi pentru că acesta confesiune coincide aici cu respectivele naţionalităţi. Nu-i mai puţină însemnată nici posiţiunea publică de dreptă a acestei biserici gr. or. în statuia Ungariei. Ea posede după istorie şi origine, după privilegii şi legile statului, o autonomie moştenită din bătrâni întărită de repeţite ori şi aprobată — autonomie care este totdeodată şi ună zidă de apărare pentru susţinerea şi desvoltarea fiinţei naţionale a credincioşilor săi. Intregatulă ungară numără biserica greco-orientală aproape 20, milioane (2.434.890) suflete scu 157/10 procente din întreaga poporaţiune. Numai romano-catolicii întrecă ia numără pe credincioşii bisericii ortodocse. Aceştia sunt împărţiţi în două mitropolii de sine stătătore: în patriarchatură sârbescă din Carloviţă şi mitropolia română din Sibiu; aceea are şase, acăsta două episcopii, aşa că în Ungaria are biserica aceasta doi archiepiscopî şi opta episcopi. Apoi nu trebue a trece cu vederea, că aceasta biserică poarta un timbru pronunţată naţională. Cu unele escepţiuni ce dispară, se ţină de biserica aceasta numai Şerbi şi Români, şi anume Serbii au 855,412, Românii 1 497,864 suflete. Deosebită importanţă trebue să dămă acestei coincidenţe a poporului cu confesiunea bisericescă, numai ea esplică în modă mulţămitoră luptele lungi, ce are să le porte Ungaria cu Serbii din pricina organisării bisericei lor naţionale autonome şi ne lămureşce căuşele adevărate ale celei mai nouă desbinări între ministerială ungurescă şi biserica română din Ungaria şi Ardălă. Principiul de naţionalitate domneşce întrega viaţă de stată şi socială a acestei ţări, şi după cum stăpânitorii maghiarii au adoptată ca principiu conducătoră ală acţiunilor legislatorice şi administrative ajungerea unei ţinte finale, statuia naţională maghiară unitară, totă astfelă acelaşi principiu e şi steaua conducătoare a poporaţiunilor nemaghiare din ţară şi astfel şi punctulă de cristalizare ale unei intensive mişcări care în ciuda multelor măsuri de strâmtorare şi opresiune ale statului şi societăţii unguresci, totă a ajunsă la o însemnată reacţiune. Mai cu sămă despre Saşi, Sărbi şi Români se potefice acesta, cari toţi au ună puternică scută în instituţiunile autonome bisericescî pentru apărarea caracterului loră naţională. Aceasta bisericeasca autonomiă, cu care după lege este împreunată şi independenta administrare a sc0feloră confesionale-naţionale şi a averei bisericei şi sc0reloră, forméazâ pentru aderenţii şi apărătorii nivelătorului şi unificatorului stată naţională maghiară o piedecă, pe care voescă cu orice preţă să o rostogoleascá, pe unde se poate, din cale ca pe-o petrá. Fără a ne lăsa aici în o critică a acestui sistemă ce domneşce în Ungaria, voimă să constatăm, numai, că neamurile nemaghiare din ţară se simtă neliniştite în a loră fiinţă naţională şi suntă adâncit neincredetoare faţă de toate actele cercurilor conducătoare în cestiunî de autonomiă bisericăscă. Aceasta neîncredere a mai fostă de curendă mărită prin mai multe împrejurări în modă esenţială , mai cu seama înfiinţarea aşa numitelor die reuniuni de cultură maghiară*, cărora în primulă rendă li se atribue tendinţe de maghiarizare, au mărită într’ună modă neobicinuită mişcarea dintre fiemaghiari. Atacurile în presă suntă cu multa mai violente, mai pătimaşe, repeţita achitare a diarelor române prin jurială din Sibiiu , îndemnată pe guvernă să desfiinţeze acesta juriu şi să lase pe Saşi şi Români la eventuala judecare a jurielor maghiare din Gloşiu şi Târgula Murăşului. Se înţelege că acesta faptă a guvernului nu a contribuita de locă la domolirea spiritelor, ci a produsă tocmai ună efectă contrară. Nu mai puţină mişcare a produsă şi o disposiţiă a ministrului de culte ungurescă, care se socoteşce dreptă, o directă lovire a autonomiei legale bisericescî a Românilor. La 29 Maiu 1861 dase adecă împăratulă pentru sprijinirea preoţilor a diecesei gr. or. din Ardela o anuală subvenţiune de 24.000 fi. din visteria statului şi lăsase în sarcina episcopului gr. or. a(jl (archiepiscopă) împărţirea acestui ajutoră în înţelegere cu consistoriulă său. In contra acestoră disposiţiunî rescriptură ministerială din 18 Ianuarie 1884 ordonă comuneloră bisericesc! şi preoţiloră să ’şî trimătă acum rugăriie loră »nemijlocită la ministrulă de culte şi instrucţiune, de unde se voră trimite mitropolitului şi sinodului spre a-şi da părerea;« totuşi rescriptură declară lămurită, că »ministrulă la propunerea mitropolitului nu numai că nu e legată cu privire la persoane,« ci „poate să le schimbe după propria-i bună chibzuela.“ Sinodulă archidiecesană a rugată de repeţite orî pe ministru să-şî retragă ordinaţiunea, totuşi după o audienţă la Maiestatea Sa se făcu numai modificaţiunea, că din numita sumă de sprijinire i se lăsară mitropolitului să împartă între preoţii lipsiţi 4000 fl. „pentru ridicarea autorităţii sale şi asigurarea influenţei sale patriotice;“ celelalte 20.000 fl. voesce ministrulă să o împartă elă. Sinodulă a decisă în 18 Iunie a. c., că „sub condiţiunile normativului ministrului nu poate primi ajutorulă de 24000 îl. Acăstă respingere nu împedecă însă pe numeroşi preoţi greco-orientali să’şî trimită la ministrulă cererile loră de ajutoră, găsindă ministrulă în acestă chipă prilegiu să’şi realiseze declararea, că, în casulă dată, va împărţi ajutorulă fără autorităţile bisericesc!. Nerespectarea condusului sinodală din partea clerului greco-orientală din punctă de vedere canonică şi disciplinară apare fără îndoială împreunată cu îngrijiri, căci prin o astfelă de slăbire a relaţiunilor, se poate uşorii deschide drumul.