Gazeta Transilvaniei, ianuarie-iunie 1886 (Anul 49, nr. 1-144)
1886-02-23 / nr. 44
Nr. 44, că armele se voru înapoia în porturile Italiei de unde plecaseră, Vodă-Cuza şi guvernul său consimţi la inapoiarea lord. Insă Sir Henri Bulwer nu se ţinu de cuvântă; armele fură predate Turciei, care în adevără consimţi în fine deşi tărcjiu ale Înapoia Italiei. In faţa lipsei de cuvântă ală ambasadorului engles Vodă-Cuza nu tăcu. El il protestă formaici. Atunci, Sir Henri Bulwer se recunoscu greşită, dar adăogă aceste cuvinte cătră agentul nostru din Constantinopole, nemuritorul C. Negri, pe care naţiunile cele mici nu trebuesc le uite niciodată în fața promisiunilor!! națiunilor« celulă mari: »da! am lipsită angagjamentului luată, dar aceasta am făcut’o din ordinul guvernului meu, prin urmare, deci Vodă-Cuza este ofensată prin neținerea cuvântului meu să declare resbelă Majestăței Sale Britanice“. Aceste spuse ale mele constitue o pagină a istoriei noastre şi din care voiu deduce conclusiunile ce ’mi suntă necesarii în interpelarea mea. Totă în acelaşi timpă, preşedintele guvernului naţională ungară Kossuth, marele Prometeu al Ungariei, trata cu Cavour pentru formarea unei legiuni cât de numerosă de Unguri, care se coopereze cu armata italiană în contra Austriei pe lăngă însăşi revoluţionarea Ungariei şi Transilvaniei. Avisată de acestea, guvernulă Austriei ’şî închise ermetică graniţele prin ună îndoită cordonă pentrua opri emigrarea Maghiarilor, tineri, cari voiau a se Înrola în regiunea ungară. Singura fruntaria, prin care se putea străbate, cu toate măsurile luate de autorităţile austriece, era frontiera de pe Carpaţi, faţă cu România. In adever, pe lângă greutatea de a păzi o frontieră atâtă de întinsă şi de variată, pe lângă simpatiele, ce causa ungară avea în România, apoi patrioţilor ungarî mai le veneau în ajutor, însuşi autorităţile vamale şi însuşi autorităţile militare de graniţe, care deşi supuse guvernului austriacă, totuşi erau în cea mai mare parte de Maghiari, şi însuşi aceştia conduceau pe junii emigraţî pănâ la fruntariele române, aretându-Ie căile şi prevenindu-i în contra orice pericole până la intrare în România. Astfel, numai în Moldova au fost intrată peste 4000 de Unguri. Agentulă Austriei din Iaşi, baronulă Goedel de Landemia adresată atunci, după multe conversațiuni verbale, o notă amenințătoare făcându-ne respungători, pentru că autoritățile noastre luau din mâna autorităților austriace pe tinerii Maghiari și le dau ospitalitate în România. Pentru istorie, d-loră, vă voiu spune că acea notă porta data de 7 (19) Octombre 1860. O a doua notă cu data de 21 Noemvre (3 Decembre) făcea pe guvernulă română răspunctătora şi pentru intrarea armelor a francese şi italiene în România. Şi în sfârşită a treia notă cu data 26 Noembre (8 Decembre) repetă pe celelalte. Totă pentru istorie, domniloră mei, nu pentru a mă lăuda, vă voiu spune răspunsulă ministerului din Iași la aceste amenințări. Guvernulă slabă ală Moldovei a răspunsă, că departe de a se face răspuncjătoră de intrarea Unguriloră în țară, cari ne sileau pe noi se facemă enorme cheltueli pentru întărirea fruntarielor române, pentru sporirea numărului agenților polițienesc! prin orașe, noi facem răspuncjătoare pe autoritățile austriace, care înlesneau emigrarea Ungurilor, și ne sileau la cheltueli ce nu trebuia să ne privească ca nefăcute în interesul nostru. Nota mea se află tipărită în analele diplomatice din anulă 1860 său 1861, nu ’mi aducă aminte. Vătrăndă Austria, că nu putea dobândi nimică dela guvernulă română, s’a adresată la alte puteri, şi în curândă neamă văcjută asediaţi de note din tóte părţile, şi mai alesă dela puterile Nordului, ameninţândă România chiar cu ocupaţiune, deci vomă cuteza a înlesni rescularea Ungariei şi Transilvaniei, prin simpla învoire a patrioţilor unguri de a se concentra în România. Ministerulă din Bucuresci, care a urmată ministerulă d-lui Ionă Brâtianu, nu avu curagiula de a resiste. Elă începu a înapoia pe tinerii unguri, parte înapoi peste Carpaţi, parte peste Dunăre, parte a’i da în mâna autorităţei vamale austriace. Domnulă Cuza amsninţată, îngrijată de pericolulă ocupării ţârei şi gâsindă resistenţă în ministerulă meu, e’a adresată directă cu ordină la prefectă. Acela din Galaţi, cât p’aci era să dea 20 tineri pe mâna consulatului austriacă. Ear am aflată la timpă şi ear am oprită aceasta călcare a ospitalității. Acestea nu suntă lucruri născocite, suntă toate de notorietate publică , suntă cunoscute însuși Ungurilor, de pe timpuiu din 1860, şi suntă mărturisite de însuşi marele patriotă maghiară Kossuth în memoriele sale. Atuncea Vodă-Cuza a venită In Iaşi, ca se doboare împotrivirea mea sau la casă contrară să ’şî schimbe ministerulă , se arestase şi se dase în judecată mitropolitulă pentru mituirea patrahirului şi recurgere la străini. Camera vrea numai decâtă să sechestreze averea lui Vogoride, spre a se imita ceea ce se făcuse în Ţara Romanică, unde se sechestrase averea lui Ştirbeiu sau a lui Alexandru Ghica, nu’mî aducă bine aminte. Eu m’am împotriviii acestui secvestru votată de Cameră cu nnd vote de majoritate. Toate aceste au servită de pretecstă demisionărei mele. In faptă însă retragerea mea dela guvernă a fostă concursulă ce am dată causei ungare nu tota timpulă cătă am stată la putere. La Bacău, Romană și Galaţi, acolo se concentraseră încă cu deosebire Ungurii, acolo ei se pregăteau până la desghețulă Dunărei pentru formarea legiunii. Mulți din ei erau fără mijloace, le afectasemă dor câte ună francă pe (J'i fiecăruia. Acesta s’a găsită reu; și pe lângă cele de mai susă mi se imputa și aceste cheltueli făcute cu Ungurii, și dérme hotării se 'mi dau demisiunea. Eta, d-loră, ce (Jice Klapca, care era in Iași venită spre a încheia cu Vodă-Cuza o nouă convențiune, eta ce (jice elă în raportulă seu cătră Kossuth, raportă care porta data din 16 Februarie 1861: »In principate, afacerea nóastra din nou a luată o turnură nefavorabilă. Ministerulă Kogălniceanu a fostă silită să se retragă dela putere, facendu locu unui ministeră unde figureaza Hurmuzachi care e cunoscută în deobște ca ună partisană ală Austriei, și care a fostă totdeauna pe față în contra ministerului dinainte, care da nenorociților. Maghiari adunați In Valea Siretului, câte trei lei vechi ajutoră pe tji.« Prin urmare, d loră, vedeți că eu am dreptul se me pună in fața națiunei maghiare ca partisană ală ei. D voastre poate veți vedea In purtarea mea o politică anti româneasca, căci veți tjice: cum se poate ca ună ministru română să fi fostă partisanulă Unguriloră, mai alesă în apropiere de a. 1848! Dați-mi voia se vă spun și se vegret. ce fele de partisană ală Unguriloră am fostă și sunt. Am fostă partisanulă loră, d-loră, tocmai pentru ca să facă se remână Transilvania cum a făcut’o Dumnedeu şi cum a recunoscut’o însuşi marele rege ală Ungariei Sântul Ştefană că trebue se fiă: o ţară poliglotă, o ţâră care seflă trăsătura de unire intre naţiunea maghiară şi între naţiunea română. Pentru Români, Transilvania este legurile naţionalităţei nóstre, este bascina, este matca din care au eşită roiurile române, cari trecândă dincoa de Carpaţi au fundată statele lui Radu-Negru şi ală lui Bogdan- Dragoşă, astăzi regatulă liberă şi independenta ală României, dar care are în dosulă ei dreptă (fară de apărare naţionalitatea română de peste Carpați, naționalitate, care deca se va fextermina in Transilvania, va compromite și în România scumpa nóastra naționalitate. (Aplause.) D-loră, cum v’amă spusă, nu puteau Ungurii să ia parte la luptă alături cu armata italiană, decâtă trecendu prin România, fiindcă numai prin frontiera d’alungului Carpaţilor, putea să se întreţină o comunicaţiune uşoră între emigraţi şi patrioţii maghiari din afară şi din lăuntru, fiindcă numai prin sprijinulă guvernului română putea să se înlesneasca isbucnirea revoluţiunei ungare. Alexandru-Cuza-Vodă primi a se înţelege cu Ungurii în aceasta privinţă. Inse ca condiţiune sine qua non puse înţelegerea pentru asigurarea existenţei şi drepturilor naţionalităţei române in Transilvania. Aceasta a fostă şi întâia şi ultima condiţiune a ministerului din Moldova; căci acolo s’a tratată mai multă încheiarea convenţiunilor. Intre România şi între guvernatorulă Ungariei, titlu ce păstra Kossuth şi după retragerea sa dela putere. In ţara Românâscă tratările s’au condusă pe câtă sevn, în deafară de schimbările dese ale ministerului, directă de Vodă-Cuza prin mijlocirea d-lui Ionă Bălăceanu, acreditată lângă marele ministru ală Italiei, Cavour. In Moldova afacerea s’atratată cu Klapca şi Töleki şi prin corespondenţă chiară cu Kossuth. Eu, d-loră, nu desesperă că odată au se iasă la ivealu actele diplomatice ale lui Vodă-Cuza, sustrase arhivelor statului dela 1866; atunci se va vedea că cu toate greşelile sale, acestă Domnă a avută o inimă, care simțea românesce, o inteligenţă şi o voinţă lucrândă românesce-Dați-mî voe, d-loră, se vă dau pe scurtă cetire de convențiunile încheiate în acelă timpă cu patrioţii unguri. Acesta o facă mulţămită lui Kossuth, carele deşi după ce au trecută nevoile, după ce statulă ungară şi-a redobândită individualitatea patriei şi-a schimbată opiniunea şi a redevenită duşmanulă Românilor, cu toate acestea totuşi a publicată tustrele convențiunile încheiate cu Cuza-Vodă.________(Va urma.) GAZETA TRANSILVANIEI Broşura d-lui Mocsary. (A Közművelődési egyletek és a nemzetiségi kérdés. IIta X. Y. Budapest, Kókai Lajos, 1886.) (Urmare.) Ministrul Trefort, în enciclica sa, adresată alegători- Iorii sei din Pojona, aJist că la noi se arată semnele disoluțiunii statului. Mare vorbă! A produsă ună efectă sguduitoră, deși noi nu suntemă obicinuiți a lua în seriosă limbutele declarațiuni ale d-lui ministru, der și elă ’șî-a dată osteneala a slăbi imediată acestă cuventu ce i-a scăpată din gură. Elă n’a putută înțelege altceva sub semnulă acestei disoluțiuni, decâtă amintitele mișcări de naționalitate. In scrisoarea amintită citeaza elă adecă multe și în adeveru mari rele, elă ejice, că noi n’amu avea nici mă simță nici pentru industriă, nici pentru sciință, adecă ele Infățişază nobilulă poporă maghiară ca o națiune aproape nefolositoare (şi aceasta părere plină de dragoste ne aduce aminte foarte multă de declarațiunile făcute mai demultă in „Bester Lloyd“); dar toate acestea, precum și aceea, că suntem săraci (şi la aceasta după părerea lui ărășî suntemă noi vinovați), n’ar fi nici ună reu, deca nu s’ară arăta semnele disoluțiunii statului, cu alte cuvinte, deca n’ară esista acele rele din partea naționalităților. Da, acum începe și elă a le observa, dar în adeveru, că nu s’a gândită la ele atunci, când a făcută să se voteze legea asupra instrucțiunei generale a limbei maghiare, a pusă să se voteze negreşită nu din entusiasmă pentru națiunea maghiară, pe care elă, vedemă noi bine, o strînge la peplă cu atâta dragoste, ci de aceea Hindu că elă vede în maghiarisare unu mijlocii eficace de Sntralisare. Atunci ar fi trebuită se se gân*deascâ, că nu e bine se se joace cineva cu foculu. Ingrijitoare suntă fără ’ndoială acele raporturi ale naționalităților, der trebue se cădemă la învoială tocmai cu aceste rele, fiindă că nu stă în puterea noastra d’a face se dispară de pe faţa pământului naţionalităţile. A trăi cu ele fără 'ndoială că nu este o problemă mică şi anume cu atâtă mai multă, fiindă că noi suntemă obligaţi a afla modulă învoelii şi ală eseenţa consecventă şi înţelepţesce, deoarece raporturi ca la noi nu esistă nicâerî şi prin urmare nu putemă învăţa dela alţii, cum trebue să le tractămă acelea. Noi nici n’amă simţită aceste, rele, câtă timpă numai classa nobilă a posedată o ponderositate între cetăţenii patriei, câtă vreme limba latină a fostă limba statului; dar a fostă cu neputinţă a susţină privilegiile nobililor şi limba latină, şi de când s’a Introdusă egalitatea de dreptu şi a începută se se lăţăscă cultura generală, susţinerea şi desvoltarea naţionalităţii apără tocmai ca ună lucru aparţinătoră îa cerculă de dreptă ală libertăţii personale. A schimba noua situațiune creată prin aceasta, nu stă nici în puterea statului, nici în puterea societății. In nici ună stată nu găsimă o stare a lucruriloră analogă cu a noastra. Rusia seu Germania, fiă cu dreptă și cu cuviință, seu fără acestea, dar totdeauna fără peliculă poate procede după placă ,cu naţionalităţile lor, Elveţia nu ni-o putemă lua ca modelă, căci ţăra nóastra nu constă din cantoane, nu este o ţară mică şi nu e întocmită pe o basă neutrală, internaţională, ci durere, e avisată a purta resboe; vecina Austria nu e ună stată compactă cum suntem noi, în singuraticele ei provincii potă fi mai înăsprite frecările naţionale, ele nnse nu au ponderositatea celoră dela noi. Situaţiunea noastra este alta decum e dealtmintrelea pretutindenea. După măsura acestei situaţiunî trebue noi Inşine se aflămă modus vivendi cu naţionalităţile, noi înşine trebue să determinămă o deosebită politică de naţionalitate. Pentru convieţuirea pacinică sau cela puţină pentru a face putincioasa simpla esistenţă unii lângă alţii, chiar de n’ar fi în fericire neturburată, ună mijlocă e acela pe care noi ageriţi prin învăţăturile sistemului absolută, l’am primită la începutulă aerei celei nouă constituţionale şi care a obţinută încoronarea s’a in legea de naţionalitate din 1868. Ală doile (?) este acela care, precum se pare, vrea să-lu introducă acum celă mai nou curentă şovinistică: maghiarizarea generală. Da, aceasta şi nimica mai puţină are de gândă în acestă momentă opiniunea publică şi aceasta însemnătate are mişcarea reuniunilor de cultură Eu sunt gata a renunţa la aceea, d’a voi să convingă pe cei ce mergă cu aceasta direcţiune sau suntă târâţi cu ea, că aceste planuri suntă nişee gărgăuni şi neesecutabile, dar cu toate astea fiă-mi permisă a cere la ună lucru ună răspunsă seriosă şi sinceră. Şi acestă unulă e: Crede cineva, că resolvarea cestiunii naţionalităţilor s’ar putea resolva în scurtă timpă pe calea maghiarisării generale? Nu-i vorbă, am aurită şi astfelă de vorbiri, că in timpă dejece ani se poate maghiarisa ţara întrăgă. Bine, fiă în zece ani, dar fiecare este convinsă în interiorul său despre aceea, că aceşti (iece ani nu suntă asiguraţi pentru noi? Şi deci înainte de espirarea acestoră dece am bate ora, despre care Kossuth vorbesce atâtă de elocventă, şi déca acésta oră ne găsesce în cea mai mare înferbinţără a luptei ce amă provocat’o noi cu maghiarisarea, ce să facemă atunci, pentru ca să mântuimă patria? Căci crede oare cineva, că naţionalităţile ar suferi în linişte, ca nimicirea loră cu mijloace sociale și de stată să se pună în lucrare cu atâta putere? „Cu mână de feră le vomă ținea îngenunchiate, deca e nevoiă — se face — der cum, deca acestă mână de feră capetă în acestă timpă altceva de lucru? Naționalitățile liberate odată de aceasta mână, nu voră deveni cu atâtă mai periculoase ? Stavilele cestiunii orientale s’au 1886.