Gazeta Transilvaniei, iulie-decembrie 1887 (Anul 50, nr. 142-288)
1887-10-10 / nr. 223.
Nr. 223, sciu toţi Românii cum l’au vexată, cum l’au lipsiţii chiar de drepturile cele mai sfinte cetăţenesc! şi cum au ridicată în urmă acasă nemernică in contra lui, pănă la guvernu, că ar fi inamica ală patriei, ală maghiarismului, şi mai presusu de tóte ale neviolabilei »idei de stată« Pe basa acesta s’au făcută apoi cercetările cele mai stricte, care s’au estinsu nu numai asupra vieţii sale din Sătmară, ci şi asupra trecutului lui, începândă dela copilăriă, pănă asupra întregii lui vieţi, ba luatu s’au în acestă cadru familia, rudeniile, amicii şi tote legăturile sale existente şi ficte, şi urmarea?.... adeverirea românităţii lui neexcepţionabile, patriotismă adevărată şi nu de modă, nevinovăţia perfectă şi ruşinarea, — de s’ar sei ruşina — vrăşmaşilor. Ba nu! A urmată şi altceva: ridicarea lui din catedra ce o ocupa*) şi transferarea său denumirea (fără să cără) la gimnasiulă de stată din Losoncz. Ce judecată logică şi umană! Ună inamică ală statului, ună omă periculosă pentru totă ce e „ideia de stată maghiară“ să fiă denumită la ună instituta de stată (maghiară) cu salată duplicată/ Au mese din tote aceste, şi nu se vede pre cuiulă proverbială ?.... Toţi s’au unită în părerea, că tote aceste suntă aranjate şi executate numai ca să lă potă trage dintre Români, din elementulă său de viaţă. Dar s’au înşelată! Domnulă directoră ală nostru a voită a trăi mai bine din prescură, decâtă din preţuia consciinţei sale sacrificată binelui trecătoră şi păcii ce i-ar fi dată Tăuţii şi Jidanii oraşului Losoncz; şi din graţia Ilustrisimului Domnă fipiscopă diecesană Dr. Ioană Szabó, astădi lucră în via domnului, în parochia Sisiescu, ocupându se pe lângă oficială său în înţelesă strictă luată şi mai departe cu diregerea şi conducerea periodicului începută încă în Satinară, „Revista Catolică“ şi cu desvoltarea şi conducerea sentimentului naţională românescă în aceste copleşite margini românesce. Şi aceste suntă causa urgisirei d-sale. Este cunoscută On. noştri cetitori lupta ce a începută d-lă directoră în causa respectării limbei românesc! ca limbă oficiosă la forurile de administraţiune şi celelalte oficii în comitatul nostru. In ace-îlă causă s’a şi publicată în cursula I. ală „Revistei C.“ ună studiu meritară, arătândă basa şi dreptulă folosirii limbii nóastre în tóate căuşele nóastre oficiose. Lupta s’a terminată cu o tăcere adâncă din partea vice-comitelui, ca forulă competentă de a aduce judecata în causa apelației d lui Lucaciu, contra pedepsirei lui prin pretorele Smitt cu 100 fl. pentru „cutezanţa“ că respinge cu indignaţiune apucăturile nemernice, grobiane şi silitare a respecta „limba statului“ (sic!) Aceste s’au întâmplată acu’să doi ani. De atunc apoi ochii „prietiniloru noştri compatrioţi“ precum şi toate minţile lor, au fost aţintite într’acolo, că cum l’ar pută oarecum blama (?) și nimici (?!) Și ăcă diavolesculă loră sufletă s’a şi măgulită a alta modulă: ală tortura și a lă colporta. Pe drept ă său pe nedreptă? — Gu basă său fără aceea? — — — Le e iotă una! Să-șî arate numai puterea ce o au pe conta slăbiciunii nostre! L’au prinsă dără, oprindu lă în drumulă de a pută merge la adunarea generală a Associaţiunii transilvane ce s’a ţinută in Sibiiu, şi după primulă interogatoră ce i-au făcută, l’au aruncată in închisăre (preventivă, rogu-mi-te). Şi acăstă Inchisore preventivă a ţinută dela 26 Augusta st. n. pănă la 1 Octomvre, adecă chiară cinci săptămâni. Timpă chiară destulă de a pută tortura pe ună sufletă dreptă şi cu caracteră, pe o familiă şi mai nevinovată, timpă suficientă de a pută alarma ţăra şi lumea că s’a prinsă „sobolulă* ce săpa temeliile patriei! Onoratură publică cetitoră va fi scundă deja din jurnalele nóastre, că ce s’a făcută în acesta intervală de cinci săptămâni, nici nu-i vomă supăra dar mai multă, amintindă numai aceea ce nu s’a fostă amintită in acele, adecă tractarea „umană“ cea îndurată în Inchisoare iubitulă nostru directoră, că a fostă isolată de toţi, fiă rudenii său prieteni, fiă chiară muerea sa ori tatălă său bătrâno, că nu i a fostă iertată a ceti nici ună chiară, decum cărţile duse chiară de noi din biblioteca sa frumósa. Şi este undeva casă ca aici, ca să nu fiă iertată unui deţinută a’şi căuta mângâiere în năcatiulă său sufletescă în rugăciuni? Abia se poate presupune! Şi totuşi s’a întâmplată, că d-lă Lucaciu două săptămâni a fostă lipsită chiară şi de acăstă dulce mângâiere, nedându-i se cartea de rugăciuni — din causă că e scrisă românesce — şi a fostă fără ea pănă nu ’i s’a predată aşa (Jăcândă cu forţa din chiară partea soţiei sale d-na Paulina Lucaciu. Făcutu-s’au paşii cei mai energici, ba chiară şi ilustrissimulă nostru Episcopă s’a îndurată a se întrepune pentru câtă de mai grabnica pertractare şi decernere a lucrului, ca aşa câtă de iute să i se vedea libertatea răpită, însă îmiadară. Nu s’a făcută nici o ispravă, pănă când Maiestatea Sa Regele n’a părăsită Transilvania. — Mai multe foi interne şi străine au făcută combinaţiuni, ce se vădă a fi întemeiate, între aceste două evenimente. — S’a făcută în urmă cercetarea şi fasionarea martorilor d-lui Lucaciu (la vre-o 80 inteliginţă şi po ■ poră, cari au fostă de faţă la conferenţa electorală de astă vărâ, ţinută prin alegătorii colegiului electorală de Baia mare, în Tăuţii de susă, care conferenţă, respective discursură rostită în acea adunare, a fostă basa presumtivă a d’ţinerii) şi s’a văzută tendinţa răutăciosă şi infernală a acusatorilor: lonă Tomna, Sigismund Pap, Iosif Liptâk şi vre-o 85 ţărani din vre-o trei comune, cari nici din faţă n’au fostă la acea conferenţă, — precum şi nevinovăţia acusatului. După acăsta la l Octomvre a fostă apoi redată d lă Vasilie Lucaciu libertăţii, familiei, rudeniiloră, amiciloră, parochiei şi poporului, care în aceste cinci săptămâni egiptene n’a încetată a-lă ruga pe atotputerniculă D-leu, ca să lă aducă nevătămată «casă între aceia, cari atâtă de multă îlă iubescă şi îlă stimăză. Trecândă acesta timpă de jale, prima lui cugetare a fostă punerea în lucrare a continuării „Revistei Catolice», care asemenea este ună ghimpe foarte mare în ochii împintenaților noştri prietini. Maghiarisarea e în punctulu de a’şi frânge gâluliî■ Oraşulă Deva ceruse dela ministeră o scólá superióra de fete, dér i se răspunse într’unii modă care face problematică înfiinţarea şi esistenţa scólei, căci ajutorulă în bani cerută oraşului de ministru e aşa de mare, încâtă oraşulă nu-lă pote da. In Băesci e scóla de stată şi e cercetată de 120 şcolari, cari suntă înghesuiţi într’o cameră de 45 metri pătraţi şi au numai ună învăţătoră; cererea de a se da ună învăţătoră ajutătoră a fostă respinsă o mână de Maghiaro-jidanî din Ilea-mureşiană, lângă Dobra, cere de ani o seală de stată; cererea li s’a respinsă In Petroşenî şi Dobra e nevoiă de institutori ajutători, la scólele de stată ; cererile s’au respinsă. In Oreştiă s’a redusă ună postă de institutare la scóla de fete a statului. In cele mai multe scóle de stată au fostă instituite învăţătore de lucru, ministrulă a ştersă toate lefurile acelora din considerațiuni de economie. Stă ună câmpă de activitate pentru .Kulturegylet“, dăcă-i dă mâna! Ministrulă ungureseu de comunicațiune face atente pe toate oficiele poştale şi telegrafice, din incidentul unui casă concretă, la norma esistentă, că rude în liniă suilare şi scoboritoare,, ca şi in liniă laterală până la a treia spiţă, precum şi cele ce stau în raportă de adopţiune nu potă funcţiona în unuia şi acelaşi oficiu, unde unulă ar fi chemată să controleze pe celălaltă. Trecerea sub tăcere a unui astfel de raportă cade sub pedepsă disciplinară. Acăstă interzicere nu privesce şi pe manipulante, care facă servicii alăturea cu bărbaţii lor, respective cu capulă familiei sub răspunderea acestora din urmă. —x— Ministrulă ungurescă de interne a publicată premiulî pentru prinderea tâlhariloră în comitatele Somogy, Vesprim şi Zala, şi anume pentru prinderea tâlhariloră ucigaşi 1000 fl., pentru a tâlhariloră jefuitori 600 fl. şi pentru denunţarea tăinuitoriloră (gazdeloră de hoţi) 300 fl. Jurisdicţiunile au fostă încunosciinţate despre acăsta. Comandantulu corpului de armată din Ardeală, Feldzgm. br. Schönfeld, e bolnavă de reumatismă la încheeturi şi zace în spitalulă oficerescă din Viena. Ministrulă ungurescă de comunicaţiune a dată concesiune preliminară pe ună ană locuitorului din Cluşiu Samuilă Horovitz pentru construirea unei căi ferate pentru tramvai cu vaporă, care să ducă dela gara Cluşiului prin mai multe strade din Cluşiu pănă la scala de agricultură din Mănăşturul Cluşiului. Societatea literară „Petru Maioră“ s’a constituită de nou, alegându-şî comitetulă pe anulă administrativă 1887/8 în modula următoră: Președinte: Vasile Fodor, drd. în dreptă; vice-președinte: Vasile Bologa, st. phil.; secretară : Georgiu Papp, st. phil.; cassară : Petru Corneană, st. jur.; controloră: Iosifă Blaga, st. phil.; bibliotecară: Ionă Onciu, st. technică; notari: Tibhonă Babeşă şi Isidoră Papp st. jur.; redactoră: Ioană Curiţia st. phil, colaboratori: Teodoră Coşă st. techn. şi Valeriu Branisce, st. phil. In comisiunea literară s’au alesă: Ioană Suciu, drd. în dreptă; Vasile Bologa st. phil.; Petru Corneanu, st. jur.; Iosifă Blaga, Georgiu Popp, Ioană Curiţia şi Valeriu Branisce st. phil. Pentru comitetă: Vasile Fodor, preşedinte. Georgiu Popp, secretară. —x— Ună călătoră dă „României Libere“ mai multe amănunte interesante despre Căile ferate sârbe. Exploatarea se face de cătră o companie francesă, sub controlulă *) Profesoră de religiune gr.-cat. şi limba română suplinindă între aceste vacanţele catedrelor istorice şi de limba germană. FOI LETON II. O NOAPTE TERIBILĂ, de Maurice Reynold, traducere de Ioană E. Prodanu. (Urmare.) — Ioana, cea mai în vârstă, are toate defectele cele înşiri, poate încă şi altele, ... câte odată în vorbirea ei afli lucruri stranii, precum şi în mersă, ceea ce eu nu potă înţelege de unde vine. Adeseori mă întreba dăcă reflectăză ea asupra însemnătăţii cuvintelor de cari se folosesce, şi pe cari nu le poţi auiji din gura orî cărei fete tinere. Ea este pentru mine o enigmă, şi mî-ar plăcea să-ţî audă şi părerea ta în privinţa ei. Ea acuşi îmi insuflă iubire, acuşi mă face totală indiferenţă, câteodată ea mi se înfăţişăză ca ună monstru de răutate!... apoi mă cuvântă, o singură privire, mă facă să credă, că m’am înșelata pe deplină şi că am de a face cu o tânără a cărei cutezanţă isvorăsee chiar din nevinovăţia ei. Maria, cea mai tânără, e odestă și blândă; ea cu toate că-și adorăză sora, totuşi e cu mare grije ca să nu-i imiteze estravaganțele. Eu te asigură că într’ună ană său doi, din acăsta s’ar face o nevăstuță forte bună. — Ce-mi folosesc e că mi le spui aceste, cjise René Magnien cu ună surîsă melancolică, tu stii bine că eu n’am nici avere și nici nu sunt din neamă mare, condițiuni, cari să-mi permită a aspira la fiica unui marchisfi. — Oh! ună marchisă, precum se'cea ruinată său aproape dusă pe copcă. — Ah! — Se vorbesee.. . . tu înțelegi că eu, necunoscândă familia de Verriere? decâtă numai dela sosirea mea în orașulă Spa, n’am multe informațiuni despre ea. . . . Se vorbesee că marchisulă cam smintită, între altele, mai e și totala supusă doctorului Hubert, mă felă de Mefistofele, care a devenită domnă absolută asupra clientului său, și-lă împinge în întreprinderi financiare periculoase pentru marchisă , dar avantagioase desă memoratului doctoră. .... De câteva minute, René, fixându-șî ochii asupra unei părechi care se legăna în valsă, nu mai era așa atentă la enarațiunea amicului său. — Spune-mi dără, zse elă întrerupându lă, cine e acăstă fată frumoasa cu ochii săgetători, care luau acolo? Ea purtă o pălărie mare cu pene albe, așezată puţină la o parte. Atașatură își intorse capulă. — Aha, acăsta e Ioana de Werrières, chiar ea ; și elă acolo e și sora ei care asemenea danțăză. Când jucătorii se opriră ună momenta, d-lă de Beaulieu își presenta pe amiculă său Ioanei. Acăsta cu o privire absorbitoare îl impresiona în modă particulară. Lui i se păru, că i-o căjută la sufletă, la inimă; elă se simțea atinsă în modă straniu, ceea ce avă dreptă urmare, că abia pută îngâna câteva cuvinte când o rugă pentru ună valsă. Ea consimți surizându-i grațiosă. René răcrimându-se de o columnă, aștepta cu nerăbdare momentulă, în care se poatu strânge la peptură său talia încântătorei tinere şi o urmărea cu ochi duioşî pănă când ea sbura cu alţii în vârtejulă jocului. René, dela fire liniştita şi care alteori se putea stăpâni, acum nu mai scia de sine, agitaţiunea, neastâmpârulă îlă făceau să tremure . . . minutele i se păreau ore. In fine elă se pută îndrepta spre Ioana și a-i oferi braţulă. — Ei bine, Domnule, îi zise ea subirânda, după ce se învârtiră odată prin sală, și după ce René îi spuse că pănă atunci niciodată nu cunoscuse farmeculă răpitoră ală valsului, ei bine, se părea că D-vostru suferiți de amuţălă?! Eu credeamă că Francesii ... şi D-v6stră sunteţi Francesă, amiculă D-vóstra mi-a spusă . . . ară fi neîntrecuţi în vioiciunea loră . . . — Domnişoră, D-v0stră vorbiţi de Meridionali, eu suntă dela Nordă. — Ah! dela fruntariă! sunteţi cumva vr’ună vecină ală bunurilor nóastre dela ţărâ ?! — Oh! nu, eu locuescă în Paris, D-soră, şi n’am moşiă de locă. GAZETA TRANSILVANIEI. SOIRILE PILEI. Cetimă în „Pester Lloyd“: »Ni se scrie din Timişora, că partida liberală din Caransebeşă, care întrunesce în sine pe tote elementele fidele statului, se pregătesce pentru o nouă alegere în locuia generalului Doda, căruia în sensul regulamentului camerei în curândă îi va fi declarata mandatură său de perdută. O parte dintre alegătorii dătători de măsură intenţionăză a propune candidatura arendaşului băilor Herculane (Mehadia) şi fostului directoră ale Carltheatrului din Viena, Karol Tatarlzy, care deja sta odată seriosă în combinaţiune. Deja are să i se adreseze în curândă o întrebare în acăstă privinţă". „Fiemdinblatt" încă a luată o ironică notiţă despre acăstă avansare de la teatru în dietă. —x— —x— 1887.