Gazeta Transilvaniei, iulie-decembrie 1887 (Anul 50, nr. 142-288)

1887-12-03 / nr. 266

Nr. 266. Ienesci suntă aleşi in cercurile: Brebula (necunoscutu încă); în Lugosă Dr. Alexandru Mocioni; în Făgetă Con­stantină Rădulescu; în Buziaşă Atanasiu Cimponeriu; în Ghiladă Aureliu Drăgană; in Verseţă Martinii Ţapu ; în lamă llie Trăila; în Şasea montană George Szerb; în Oravita llie Trăila (de două ori); în Bogşa Iuliu Petricu; în Caransebeşă Ioană Bartolomeiu; în Chababi­ stra Ionă Popoviciu; în Teregova Patriciu Drăgălina; în Domaşina Ilie Curescu; în Mehadia Leontină Simonescu; în Prigor Ştefană Velovanu; în Bozovici Iulie Novacu■ în Biserica’.­­albă Ioană M. Roșu; în Alibunară Simeonă Moldovanu; In Satulă-nou Petru Tisu. —x— Metropolitulu serbii Angelici suferindă de bălă de peptă, a ceruta și ’i s’a acordată din partea ministrului ungurescă de culte ună concediu de 6 luni, pănă în 1 Maiu a. T. spre a petrece în insula Corfă. Se­­zice că amintitură metropolită şi-ar fi făcută şi testamentală. Pe timpul­ absenţei sale din Carloveţă, afacerile metropoliei şi archiepiscopiei le va conduce episcopulă eparchiei Ba­dea Vasilian Petrovici. .Branika, m­ă diară sărbescă, este tare cătrănită, şi cu dreptă cuvăntă, asupra metro­­politului Germană, pentru că elă a cerută concediu dela ministrulă de culte, căci prin acesta pasă ală lui a de­gradată demnitatea metropoliei serbesci. Ce ar­e'ce la acesta, întrebă numitulă (fiară, metropoliții Stratim­irovicî sau Kaiacici, deca s’ară scula din mormentă ? Concediu for­mal ceră numai funcționarii subordinațî ministrului, ajungea deci simpla notificare a plecărei și sub­stituirei. — Grea lovitură pentru poporulă sărbescă, décá metropolitulă ioră a ajunsă a fi slujbașulă guvernului ungurescă! —x— Inspector­ului r. de dare ală comitatului Clusiu a raportata în adunarea dela 12 Decem­vre a comitetului administrativă, că in cuartalulă ultimă ală anului curentă s’au încassată în darea directă 397.076 fl 641/a or., ră­­mânăndO restanță 430.325 fl. 421/,, cr.; va se dicâ nici jumetate din dare nu s'a putută încassa. Restanța în anulă acesta e cu 18 689 fl. 91‘/i cr. mai mare ca acum ună ană pe astă vreme. In darea militară din datoria totală de 74 355 fl. 811/* cr­­ebia s’au putută încassa 14,791 fl. 501/s cr., rămânendă restanță 59,564 fl. 31 cr. v. a. — »Fericite“ stări! —x— la şedinţa dela 6 Decemvre a presbiteriului evan­­gelică (săsescă) din Braşovu s’a pusă în discusiune acea ordinaţiune a ministrului ungurescă de comunicaţiune, prin care se dispune a se adresa scrisorile oficiose în limba ungurescă pentru a pute fi scutite de parte. Adu­narea declară ca nelegală acăstă ordinațiune și hotăresce că de fătă să se adreseze scrisorile oficioase în limba un­­gurăscă, mai bine vom­ plăti porto, adresăndu-le în limba germană, care este limba oficiosă a bisericei evangelice. — Mai corectă și drăptă hotărire nu se poate. —x— In zilele acestea a trecută prin gara Uras­ovă m­ă transportă de 14 vagoane cu tunuri trimise din Berlină pentru Romănia. Erî ni s’a telegrafiată că depulatulă ungură Lite­­raty a murită in urma unui duelă ce a avută. Duelulă­­ a avută cu advocatulă din Pesta Dr. Eugen Pasztely Amândoi duelanții erau rudenii, nevestele foră fiindă su­rori. Dușmănia datez-l dela alegerile pentru dietă, efind Pasztely a păşită în același cercă ca contracandidată ală lui Literatu, deși fără resultată. — x— FON­JSTONO. Balada Beleş-u.l'u.i. (de V. Alexandri.) I. Plânge Prahova în vale Şi se vaetă mereu, Totu ducându in a sa cale Dorulă Peleşului său. Tulburată se repede Vrăndă de stânci a se isbi, Căci cu dânsa nu’lă mai vede Râvnitoră de-a se iubi. De când apa curgetoare Şi cu soarele cerescă Au menire inviitoare Pentru sânile pămăntescă, Dându’i viéța şi rodire, Veselie şi norocă, Eu, prin dulce răcorire, Elă, prin razele-i de focă, — Peleşulă cu flori pe frunte Şi’n veşminte de cri­stală, Venea j­lnică dela munte. Peste maluri dândă năvală. Şi toţi brazii, în mirare De-a’lă vedea clocotitoră, Fremătau cu întrebare: Unde’lă duce vială doră? Elă sbura, cum găndulă sboră, Prin sălbatice păduri, Locuite odinioră De urşi mari, de mari vulturi, Şi mergea ca s­ă se culce, Plin de vieţă, fericită, Pe ală Prahovei sîn dulce, Ga ’ntr’ună legănă multă iubită. Ş’amândoi, in desfătare, Se duceau întrulocaţi, Pănă ’n josă peste hotare, Multa departe de Garpaţi, Veseli rătăcind­ă prin lume, Sub ceră vecinică zimbitoră, Elă, uitândă chiar ală său nume, Ea, chiar locu’i de isvoră. Bune vremi erau p’atunce, Când ursitului din stânci Nu’i păsa ca să s’arunce Peste râpele adănci. I­ mâna dorulă ce este Dulce ală inimei aventă, Care trece ea ’n poveste Peste mări, pe sub flămentO. Dar acum elă intârzie... Drumu ’n cale’i s’alungitu! Ea ’IO aştâptă ca să vie Din 4°rl pănă la sfmţitO, Şi sărmana tulburată, Se totă vaetă mereu, Purtândă grija necurmată, Grija Peleşului său! II. Intr’o 4'- • • a?a se spune, Gălătorulă tinerelă ()ăii ’n cale’i o minune, O minune de castelă, Ce într’o clipă răsărise Din pomentnlă scorburosă Ş’a lui porţi cu dragă des-­l­ise Unui rege gloriosă. Ela venit trecăndă în sere Şi sub codri bătrânesc! O Regină cântătore De a munţiloră poveşti, Şi frumoase Mărgărite Pe sălbatice potici, Şi pe drumuri năsipite Urme de piciore mici. S’auzb ce nu s’aude Ia desimile din munţi; Nu urlărî de fiare crude, Nu căderi de braţi cărunţi, Ci divina armonie De dulci glasuri argintii Şi de organă ce re’nvie Umbre albe de copii. Fermecată, Peleşulă şede Pe o stâncă ’n locă oprită. Vede, ce nu’i vine-a crede, Simte, ce n’a mai simţită. Ca şi densulă, în uimire, Urieşii cu vei f'O albă Primblâ ţinteşa privire Pe castelulă acelă d’albă. Splendidă’i ’nalta clădire, Ce strâluce-acum sub ceră Cu maiestra ’mpodobire Unui mândru juvaer . . E menită ca să devia, In presentă şi viitoră, Cuibă voiosă de ospeţiă, Cuibă de glorii şi onoră­­m. Stă Regele sosesce l­ângă Peleşă, gănditoră. Şi’l­ intréba, de voesce Ga să’i fiă muncitorii, Căci e june, şi e tare, Câtă optă-zecî de murguşori Şi cu braţulă lui e ’n stare, Să ’nvertescă toţi de mori! GAZETA TRANSILVANIEI. Ministrulă ungurescă de comunicaţiune face atente jurisdicţiunile printr’ună cercuiară, că numai judecătoriilo­r. suntă in dreptă a secvestra scrisori şi pachete poştale precum şi telegrame. Alte persoane oficiaie, ca d. e. că­pitanii de polițiă, fisolgabireii, comandanții de gendar­­merie etc. in nici ună casă nu s.intă îndreptățiți a face aceasta. Dar comunicări despre date autentice cu privire la astfelă de scrisori etc. se potă cere și dela şefii auto­­rităților­ polițienesc!. —x— Alalta sără au arsă în Ulița de mij’ocă din Bra­­șovu-vechiu două şuri pline cu bucate și ună gr­ij­­ă. —x— „Priest’s Transilvanian (Hungarian) Gold Mines (Li­mited)« este titlulă unei noue societăți de acții, ce s’a întemeiată în Londra cu ună capitală de 90,000 lire, ca se cumpere și să esploateze minele de aură dela Sf. Ni­­cofi și St. Măria în Ardeală. Prețuia cumpărării e de 60,(X)0 lire, care se va plăti jumătate în banî gata, ju­­mătate in acții plătim deplină. De lângă Oita*), Decemvre 1887. Şcolele de stată din Făgăraşă facă m­are propa­gandă de maghiarizare. Copii de romănă nu m­ai sciu altfelă saluta, decâtă , a­ászolgája“. In anulă şcolară tre­cută aproape la 180 elevi români cercetară şinlele ele­mentare şi civile de stată din Făgăraşă. Notari, preoţi şi învăţători români îşi trimită copii la şcolele acestea. Mai bătătură la ochi este purtarea învăţătorului de stată D. Gabor, fostă înv. dirig. grăniţăresc ș — carele face mare halb­ă şcolelară de stată. Cop­i de română alergă din toate unghiurile comitatului la acestă învăţă­tură româno-maghiaronă, carele după cum sunt infor­mata din isvoră demnă de foţă credinţa, nici nu vor­­besce cu elevii săi români românesce. Limba română nu se propune la acestea şcole b­ ună vomitată curată românescă, pre când legea şcolară zice, că la astfel­ de şcole limba ţinutului trebue pro­pusă, ca obiectă de învăţământă. Ar fi de dorită ca să se propună şi limba română in fiăcare clasă a acestoră soule. Insă de aşa ceva nu prea avemă speranţă. Opincarulă. Selagiu, 8 Decemvre 1887. Onorată Redacţiune! Ca ună simplu cronicară vină a înregistra în preţuitul!­ 4):,,':i ce redigeaţi d na de 15 Noemvre 1887, în care preotimen din tractură Crasnei şi-a ţinută »contemiţa preoţescâ­­ ţinu­­lă î­n comuna Sie­rederă, sub presidium Reverendisimului domnă Alimpiu Barboloviciu. Ca toate cete e solemne ale Românilor­, astfelă şi cu deosebire acesta conferinţă s’a precedată de serviciulă divină celebrată de pivoţimea tractuală sau­ pontifi­cală Reveren­disimului domnă Vicatiu. Biserica cea frumóasa şi spaţiosă de pelcă, care ară servi de de­­cese elvor şi unui oraşă, răsuna de căutările armonioase esecutate de co­rulă preoţescă, câtă şi corulă şcolarilor condusă de invăţâtorulă locală Petru Chişiu. — La finea serviciului divină on. domnă Ignaţiu Sura preotă în Main, conformă programei conferinţei, ne-a vorbită despre­­In­durarea lui Dumnezeu“. Atâtă conţinutulă câtă şi pre­darea disertaţiunei a fostă satisfăcătore, daună ea din incidentu­l tărgului în­­Crasna a fostă puţină poporă la biserică. După serviciulă divină luând ună mică dej­ună la ospitaliera mesă a confratelui nostru on. d-nă Vasilii Chelie preotă Io­ală, cu topi ne­amă îndreptată spre *) Ce facă Oltenii? Şi-au jurată singuri peirea? Nu vădă că au ajunsă a perde şi comuna Făgăraşă? Vomă reveni. — Red, scolă, locuia »conferinţei preotesei“. Ne-a fostă mare bucuria, când amă văzută că trebue să înhrămă într’un edili­ciu de tată nou, bine situată, avăndă o sală pentru învăţămentă acomodată referinţelor­ scolastice şi higie­­ni­e, precum şi a parlamentele necesarii pentru învăţă­­tură. O comună aşa mică cu 880 suflate, avăndă o biserică relativă lam­e frumoasa, şi o şco­ă confesională modernă, precumă şi casă parochială din materială so­lidă, poate fi mândră de progresulă făcută, precum şi de conducătorii săi bisericesc­. Reverendisimul. Domnă Vicariu a deschisă şedinţa printr­ună discursă bine alcătuită, in care nu a semna­lată chiămarea importantă ce o avemă şi care îşi are basa în virtuţile teologice credinţa, speranţa şi iubirea, cari a-le protegea, menagea şi a­ le păstra in puritatea Ioră desăvârşită, ca pe atari miloce cu ajutorulă cărora pu­­temă conduce sigură la măntuinţă turma nouă încred­in­ţată spre păstorire, ne impune sf. maică biserică. Co­­rolariulă acestoră virtuţi o formezi iubirea, iubirea ne a îndemnată a alerga intr’o adunare sciinţifică religiosă, cr esaminândă starea nóastra religiosă morală, precum şi a turmei păstorirei nóastre încredinţate, să conchidemă că are amu regresată sau chiar progresată faţă de aceste trei virtuţi teologice; in casată ănteiu se ne stringemă rendu de, să e­sam­inămă ranele cari ne bântuescă şi ni­­micescu efectulă sublimă ală acestoră virtuţi şi acele după putinţă să le estirpăraă ; er în ală doilea casă să ne felicitămă şi succesele dobân­dite să ne servéscu de nou stimula, pentru de a lucra în direcţiunea indigerată de spiritula acestora trei virtuţi. După acestă discursă invocanda ajutorulă spiritului -fantă, şedinţa se declară deschisă. Constituindu-se şe­dinţa prin alegerea notarului adhoc in persoana on. d-na Ioană Ilieşiu preotă în Crasna, conformă programei Con­ferinţei on. d-nă Gregoriu Simonă preotă în Huretă este provocată a-­şi ceti disertaţiunea impusă de conferinţa precedentă despre: „Sacramentulu Căsătoriei*. Acesta disertaţiune deşi a dovedită ililiginta esemplarâ a d-lui disertantă intru studiarea teologiei şi moralei, totuşi pare că n’a saţiată in destulă aşteptarea conferinţei, care cu cea mai încorpată atenţiune a urmărită desvoltarea ta­­blourilor­ acestei importante teme ce s’ v vădită din cri­ticele varii şi forţe instructive îndreptate în contra trac­­tărei prea teoretice a temei, obiecţionândă conferinţa, că nu intr’atâta expunerea stereotipică a principiilor­ teo­logice şi morale faţă de acestă sf. sacramentă, ci apli­carea şi desvoltarea lui faţă cu relaţiunile noastre locale şi sociale, trebue să formeze subiectură, care ea m­ă filă roşiu să se strecoare prin totă disertaţienea. Altcum operatură are meritul­ de a pute fi dată publicităţii. — Dându se cetire protocolului conferinței precedente se au­tentică lu totă estensiunea. După aceasta se încinge o viuă discusiune față de venerata ordinaţiune consistorială dto 8 luniu a. c. Nr. 4059, in care d­erulă este provocată a conlucra între inteligenți şi ponoră premergăndă cu esemplu, la co­lectarea de bani pentru înfiinţarea unui fondo comună n­ecesară, care colectă apoi să se aştârnă la venerabilă consistoriu. Conferinţa unanimă se decheară, că de locă nu e dispusă a adera la înfiinţarea unui nou fondă die­cesanu, pănă atunci pănă când nu va primi o dare de simă severă despre demersulă, regresată, stagnarea seu dură înflorirea (?) fondurilor­ esistente diecesane Mai încolo conferinţa cu o vină mult,ambce ia no­­tiţă despre îngrijirea veneratului presidiu, faţă cu biblio­teca tractuală, reţinăndă pentru viitorul­ acesteia o acţia de a institutului de credită „Silvania“, totodată se sus­­ţ­ie de misiunea, ca fiăcare preotă să contribue pe ană câte 1 ti, pentru acestă bibliotecă. Să ia apoi la discusiune afacerea fondurilor­ de bucate, a­şa numite „grânare bisericesc! şcolareO insti­­tuţiune mai salutară ca ac­esta nici că se póte, şi impor­tanţa ei este precisatâ prin insuinţa tare a preoţim­ei din acestă tractă, care u­rmândă esemplnlă demnului său con­­ducătoră, a arătată cu acesta o casiutie frumóse resultale, căci potă veni timpuri, şi mi se pare că nu suntă de­mne, când bietulă po oră ingenui­ huită chiu sub po­vara nenumăratelor­ imposite, să nu mai potă răsufla ,şi in amărăciunea sufletului său să strige u­ă „nu mai avemă de unde11 şi atunci câtă de bine ne voră prinde fondurile nóstre eclesiastice-școline esistente, pentru aco- 1887.

Next