Gazeta Transilvaniei, iulie-decembrie 1888 (Anul 51, nr. 143-286)
1888-12-03 / nr. 266
redactiuea, Administratiimea si Tipografia, BRAŞOVU, piaţa mare Nr 22. Sensuri nefrancate nu se primesc“. Manuscripte nu se rerimica ! Birourile de atunci nu: „Gazeta11 iese în fie-care di Abonamente pentru Anstro-Dumi« Pe unu »nu 12 fl., pe şase mili 6 fl., pe trei luni 3 fl. Pentru România şi străinătate Pe unü anü 40 franci, pe sósé luni 20 franci, pe trei luni 10 franci. Se prenumeră la toate oficiele poştale din întru și din afară și la doi. colectori. Abonamentul pentru Braşov: la administrațiune, piața mare Nr. 22, stagiul I I.,pe unu anü 10 fl., pe șese luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 cr. Cu dusulu în casă. Pe unu anu 12 fl., pe sese luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. Unu esemplaru 5 cr. v. a. seu 15 bani. Atâta abonamentele câtu și inserțiunile suntu a se plăti înainte. Bra fovu, piața mare Nr. 22. Inserate mai primescü în Vlena Rudolf Mosse, Haasenstem & Vogler (Oto Maas), Heinrich Schalek, Alois Berndl,M,t>ukes, A.OppeWc,J. Hanneberg ; în Budapesta: A. V Goldberger, AutonMexei, EcksteinBemail în Frankfurt: G. h, Haube; în Hamburg : A. Steiner. Preţul inserţiunilorii: o seria garmonda pe o coloana 6 cr. şi 80 cr. timbru pentru o publicare. Publicări mai dese după tarifă și învoială. .Reclame pe pagina IlI-a o serie 10 cf. v. a. sau 80 bani. Nr. 266. Braşovii, Sâmbătă 3 (15) Decemvrie 1888. „Kolozsvár“ și biserica română p. orientală. IV. După ce a produsă atâta scandali cu cei doi dintâi articulî ai sei, vine acum „Kolozsvár“ și în articulula seu primii din Nr. 285 recunósce, că a tradusă falsă adresa omagială, după „Hermannstädter Ztg.“ Recunósce că în textulu originală, ce’lă publică și densulă acuma, nu se află cuventulă „birodalom“, și că rău a făcută că s’a încrecută în „Hermanstädter“, constată însă, că espresiunea „Ungaria şi Transilvania“ se află şi în textulă genuină ală adresei, ba pe basa documentelor ce le are în mână, constată şi aceea, că însuşi ministerială ung. de culte şi instrucţiune publică în corespondenţele sale oficiale întituleză pe capulă bisericei gr.-or. astfelă: „Escelenței Sale d-lui D-nă Mironă Romană archiepiscopă și metropolitul tuturor Românilor, gr.-or. din Ungaria și Transilvania“. Cu toate acestea înse, 4i°e foaia ungureasca, gr.-orientaliloră nu le-arii fi fostu permisa se se folosesca de acestă espresiune, căci autorii adresei trebuia se scie, că acea espresiune este necorectă şi vätämatore. A recrută cineva vr’o gugumăniă mai clasică ca acesta ? ! Atrage apoi atenţiunea ministrului actuală Albin Csaky asupra acestei „greşeli“ şi crede că ministrulă câtă mai curendă va dispune cu tota energia cassarea titulaturei nelegale şi prin o circulară va provoca pe toate autorităţile respective, pe copii bisericesc! etc. ca în viitoră, în actele oficiale se se folosesca numai de titlu şi espresiuni corecte care suntă în consonanţă cu legile ţerei. Mirare că nu pretinde de la guvern şi cassarea cuvintelor de „Mare Principe ală Transilvaniei“ din titulatura Maiestăţii Sale. Apoi tată în acelaşi numără la altă locă publică „Kolozsvár“ următorea telegramă, care, după noi, putea se rămână reservată la casă de trebuinţă pentru ministrul Csaky, dar nicidecum nu se potrivea cu posiţiunea capului bisericei gr. or. ca ea se figureze în coloanele unei foi unguresc de gaşcă. „Articulul primit din „Kolozsvár“ de omi n’are nevoiă de comentară ca fiecine să pricépă, că acela nu este altceva decât o nouă operă a urei confesionale şi a intoleranţei sub velula patriotismului. Autorul omite cu intenţiune din şirulă emigraţii oră pe Bărnuţă, Laurianu, Papiu şi pe nenumăraţi greco-catolici din timpulu mai nou, şi numai emigranţi greco-orientali vede prin Bucuresci. Acesta nu mai este frumos, nu este lucru cinstită, dar nu e nici procedură patriotică. Binevoiţi a publica adresa trimisă în Intrega estensiunea sa, să o judece publiculă cetitură directă. Mirona Romană"1. In nexă cu acesta îșî mai face chefulă autorulă articulului din cestiune a potenţa invectivele sale şi a-o mai şi codi, dar din „hazafiatlan szellem“ (spreitu nepatriotică) totă nu o slăbesce. „In articulii noştri — cjice —amă vorbită de spiritulu nepatrioticu ce domnesce în biserica greco-orientală... îşi va aduce aminte Escel. Sa, că ’nainte cu câţiva ani în sinodu seu dera în congresă, (va se cjicâ nici elă nu scie unde, nu cumva în conferenţa politică naţională?) când era vorbă de ajutorulă de stată, s’a hotărîtă ca în contra disposiţiunei guvernului se se petiţioneze la Imperaturii când Acela va fi în Vienaa... „Tn momentulă acesta nu suntemă în stare se ilustrămă pe deplină spiritulu nepatrioticu ce domnesce în biserica greco-orientală (atunci de ce nu ve ţineţi gura ?) dar în curendă vomă pertracta acâstă cestiune, şi încă pe basa decisiuniloră representanţei bisericesc! şi ale cuvântăriloră cu cari s’au motivată acelea, (ce bună cronicară va fi avendu „Kolozsvár“!) şi nu vomă porni după bârfeli.“ (Va se dică ca acuma!) „Maiorescu, Papiu, Laurianu şi Bărnuţiu precum scitu noi (reu sciţi!) au ieşiţii ilin legăturile bisericei gr. catolice, oi decă n’au ieșită, acesta împregiurare încă nu restornă opiniunea scriitorului acelui articolă, după care în România, pentru legăturile religionarie greco-orientalii se simtă mai acasă decâtă grecocatolicii?“ Er causa, că spiritulă în biseserica gr. or. este așa precum este o derivă respectivulă de acolo, că bărbaţii care aparţină la acesta biserică, din România îşi capătă prafulă de puşcă, curagiulu. Nu vom reflecta la tote bădărăniile câte se cuprindă în acest articulî, căcî nu merită atâta considerare. Unele insinuări suntă înse de o natură atâtă de gravă, în câtă fără privire la modulă cum, şi la loculă unde s’au născută, trebue se ne ocupămă puţină de ele. Spiritulu este „nepatrioticu“ în biserica gr. or, şi acésta din simpla causă, că religiunea este identică cu a României. Este dară o causă elementară acésta pe care nici se voiască nu o potă delătura greco-orientalii noştrii, căcî ei suntă cu multă mai slab! decâtă se poatu întrena pe România. Dacă este adevărată acesta, şi dacă este mă reu atâtă de mare, încâtă pentru acestă reu nici linişcea dorită de Maiestatea Sa la iubileulă său nu o puteţi lăsa neconturbată, voi sunteţi mar! şi tar! care impuneţî la totă lumea, folosiţi-vă de puterea vostră şi reglementaţi pe România, ca se curmaţi isvorulă răului. Dar cele ce susţineţi nu suntă adevărate. Românii din România nu merită acelă complimentă, căci ei, nici ca societate nu facă absolută nimica pentru coreligionarii lor“ din statul” nostru, nu facă nici măcară câtă face „Societatea sântului Ladislau“ şi „Societatea Ciangăilor““ de aici pentru Maghiarii din România. Ce aţi cjice când vreună episcopă din România, d. e. al „Ungrovlachiei“ şi-ar lua voia să facă visitaţiunî canonice şi să organiseze parochii pe la noi, precum o face episcopală maghiară Szász Domokos din Cluşiu prin România? Românii de dincolo n’au avută pănă acuma răgază de a îngriji nici de biserica loră de acasă, necum să se mai gândescă a ajutora biserici dîn străinătate. Dacă în timpurile vechi s’a aflată câte ună creştină evlaviosă din România, care constrînsă de împrejurările de acasă, a aflată adăpostă în Braşovă, şi a făcută câte o fundaţiune pentru bisericile de aici, asta n’are nimică de a face cu statulă României. Statulă română nici n’a pretinsă dar nici n’a avută niciodată vr’o influinţă asupra comuneloră bisericesc! din Braşovă, cu atâtă mai puţină asupra bisericei gr. or. de aici. Şi în fine nu cu ajutorulă vostru au ajunsă şi aceste averi în mânile câtorva familii grecescî, numai ca să nu contribue la înaintarea în cultură a strâmtoratului daar numărosului poporă română ? Noi fără îndoieala urmărimă cu mai multă atenţiune toate mişcările, ce se manifestă în biserica gr. or. română, decâtă „Kolozsvár“ şi cu inimă liniştită putemă constata, că nu se nutresce „spirită nepatriotică“ şi nici că se poate nutri într’o biserică organisată cu atâta FOILETONULU „GAZ. TRANS.“ H Poesii în presa de I. Turgenieff. I. Baba. Eram pe câmpă. Deodată mi se păru, că audă paşi uşori în urma mea... Me urmărea cineva. Me uitai Indereta și vădui o babă uscată şi gârbovită, acoperită cu nisce sdraii ca surduri uresutdu, pauan tălpi. Numai obrazulă i se vedea, obrazulă sbîrcită și galbenă, cu nasulă lungăreţă, ascuțită. Făcui mă pasă , cătră ea, — atunci a stată pe locă. — Cine eşti ? ce vrei ? ce eşti ? cerşitore? aştepţi milă? Baba nu răspunse. Mă plecai spre ea şi observai atunci, că amândoi ochii îi suntă acoperiţi cu-o peliţă subţire străvedie, cum putemă vedea şi la unele pasări, care peliţă scutesce ochii de lumina prea repentină. Inse la babă era în nemişcare aceasta peliţă, de unde am dedusă, că bătrâna e orbă. — Aştepți milă? o întrebai a doua oră. Ce me urmăresc!? Inse baba eră rămase mută, dar se părea că a devenită și mai gârbovită. Me ’ntorsei în fine și ’mi continuai calea. Der tată audiamă în urma mea pașii acei ușori și amăsurați. O fi totă muerea aceea, cugetamă; ore ce voesce dela mine? Insă am mai adausă în cugetulă mea, de sigură a rătăcită fiindă orbă, şi acuma îmi urmăresce paşii după audă, ca să potă ajunge eră între oameni... Aşa este, aşa! Cu toate acestea mă cuprinse o ne-A Am d n 4- X m wii aa ^ aX v«n L a Vi a viiAuumuij yx xxxx uv |7ux vt vw xxu vuvui urmăresce direcţiunea ce mi-am luat’o, ci din contră, ca și cum ea m’ar cârmui pe mine, ca și cum m’ar împinge când în stânga când în dreapta, și ca și cum eu m’așă lupta — o luptă nențelasă — dar totuși o urmăream vrendu-nevrenda. Intr’aceea eu totă înainteză... Când în calea mea deodată apare ceva ca o negruţă, care se totă lărgeşce... ceva ca o gropă... „mormentală“ îmi plesnesce prin minte. Aşa deră într’acolo mă împinge bătrâna pe mine. Mă ’ntorcă repede. Baba eră stă înaintea mea.... Inse acuma vede. Mă privesce cu ochi mari şi periculoşi, cari semenă multă cu ochii paserilor răpitore. Mă uită mai de aproape în fața ei, în ochii ei. Când deodată eră’i acopere polița subțire, şi trăsurile’i arăşî devină tâmpite. Iată — cugetam — baba aceasta va fi sortea mea, pe care nu o poate ’ncunjura nimenea. Nu o poate ’ncunjura, nu o poate ’ncunjura! Ce absurditate! Probeză numai ! Şi deodată me ’ntorcă într’o direcţiune cu totulă contrară. Me păzescă, însă erá audă cum me urmareseu paşii uşori aproape... de totă aproape...şi eră e groapa adâncăj înaintea mea. Apucă altă direcţiune, şi eră audă paşii aceia la spatele mele, şi erá vedi pata négru înaintea mea. Ori încătrău mă ’ntorcă, ori în stânga ori în dreapta, ca ună epure fugărită, — totă aceea și erăsî totă aceea! Așteptă numai — cugetai în mine — te-oiu înșela eu pe tine! Voiu rămâne aici,— și am și rămasă, am ședută pe pământă. Baba stă la spatele mele. Nu o vedu că ar fi acolo, dar o simță, — o sciu. Și deodată zărescă ceva: pata aceea care era atâtă de departe pănă acuma se apropie, parcă înotă cătră mine. Dumnedeulă meu! Privescă în jură... Baba mă privesce lungă și se ’ncercă a’mî surîde din fălcile’i lipsite de dinți. — Nu scapi de mine! II. Unul din care-i îndestulitu cu sine. Pe una din stradele capitalei trece cu paşi elastici unii tineri. Purtarea’i este senină şi console, ochii îi sclipescă, zîmbesce şi faţa’i plăcută şi simpatică îi este rumenă. Ce i s’a întâmplată ? Dori a moştenitu? Seu este înaintată la o treapta mai mai iar Daraiu aştepta amanta . Sau numai ună dejună gustosă — şi numai simţulă sănătăţii depline îlă face atâtă de fericită? Dar a căpătată ordinulă cavalerescă ală împăratului Stanislau ? Nicidecum, — nici veste nu-i de acestea. Nu acestea suntă care îi face bucuria. Numai cu puţină mai ’nainte a născocită o calumniă despre ună cunoscută ală său şi ea răspândită cu mare isteţime, aşa că acuma a fostă norocosă a o audi de pe buzele unui al treilea, încâtă şi elă o crede. Ah, câtă este de îndestulită acuma junele acesta plăcută şi de mare speranţă, şi ce e mai multă, — câtă este de graţiosă...