Gazeta Transilvaniei, iunie 1889 (Anul 52, nr. 122-145)
1889-06-03 / nr. 124
Redactiunea, Administratiunea si Tipografia: BRAŞOVU, piaţa mare Hr 22. Scrisori nefrancafce nu se primesca. Manuscripe nu se retrimicu ! Birourile Se asnscrii: Braşovu, piaţa mare Hr. 22. Inserate mai primescü ín Viena Rudolf Mosse, Haasenstein & Vogler (Oto Maas), Heinrich ScJialek, Alois Herndl, M,Dukes, A.Oppelik,J. Danneberg ; în Budapesta: A. V Goldberger, AutonMezei, EcksteinBemat; Ín Frankfurt: G. L, Daube; ín Hamburg: A. Steiner. Preţul inserţiunilora: o seria garmonda pe o coloana 6 cr. in 30 cr. timbru pentru o publicare. Publicări mai dese după tarifă şi învoială. Reclame pe pagina III-a p ■eriă 10 cf. v. a. sau 80 bani. Nr. 124. Braşovt, Sâmbătă 3 (15) Iunie „Gazeta“ iese în fiecare cţ ibonaielte pentru Austro-Ungaria Pe unu anü 12 fl., pe şese luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. Pentru România şi străinătate Pe unu anu 40 franci, pe şase luni 20 franci, pe trei luni 10 franci. Se prenumeră la toate ofticie.1 poştale din întru şi din afară și la doi. colectori. Abonamentul pentru Braşovv: la administrațiune, piaţa mare Nr. 22, stagiul I I., pe unu ană 10 fl., pe şase luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 er. Cu dusul în casă. Pe unu anu 12 fl* P® sese luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. Unu esemplaru 5 cr. v. t*. seu 15 bani. Atâta abonamentele cât şi inserţiunile suntu a se plăti înainte. Braşovu, 2 Iunie După năvala dată de guvernulu ungurescu şi de organele lui asupra averei fondurilor graniţeresci năseudene, urmă ataculu îndreptată în contra averiloru fondurilor grăniţerescî caransebeşene, or acum în urmă ataculu în contra averiloru fonduriloru şi şculeloră grăniţerescî făgărăşene. Ministeriulu ungurescu de culte şi instrucţiune publică se pregătesce a comite una atentată asupra şcolelor grăniţerescî din fostula regimentu I română de graniţă, dispunendu, ca de aci înainte şcolele acestea se fiă comunale şi decî se se predea administraţiunii politice, şi eforiile şcolare se se alega de administraţiunea politică. Aşader, ca şi la Năseudă, gu- z nula ungurescu voiesce se ia mâna Româniloră din regimentulu I de graniţă şcolele şi Ridurile pentru ca se le pună la ■nosiţiunea tuturor adunăturii străine, precum şi sub ingerinţa administraţiunei ungurescî. In faţa acestei încercări de atentata la viaţa şi esistenţa şcoleloră grăniţerescî române, comitetul administrativă ala fondurilor acestora şcole a convocată po foştii grăniţerî ai regimentului I de graniţă la o adunare generală pe cjiua de 11 Iunie spre a lua mesurî şi a face paşii de lipsă, ca se se mănţină şi respecteze drepturile grăniţerilor, asupra şcolelor şi fondurilor lor”. Adunarea s’a ţinută şi s’a alesu o deputaţiune de cinci membri, care a compusu o adresă, ce va fi înaintată ministrului de acesta deputaţiune în frunte cu domnii căpitani Stanciu şi Cosgaria. Nu scimți cum se va socoti în urmă guvernul ungurescu ; putemu sei înse, că nu uşoră îi va fi a severşi acesta din urmă atentată, căci grăniţerii din vorbă pară a fi hotărîţi a nu ceda decâtă numai forţii. „Nu voiu preda nimica, pănă ce nu se va finalisa causa la ultima instanţă. Numai forţa brachială mă va putè coverşi deocamdată“ ! Aşa se asigură, că a răspunsă vredniculă preşedinte ală comitetului administrativă ală şcoleloră, br. Ursu, cândă inspectorulă ungurescu de şcole l’a întrebată, că ce se va face cu şcolele pănă la decisiunea ministrului, ce o aştepta comitetulu, deorece ministerulă a ordonată se se prede şcolele neamânatu administraţiunei politice. Astfelă stă lucrulă cu şcolele grăniţeriloră din fostulu regimentu I de graniţă. Aşa voiescă se le resplatesca şi loră serviciile aduse patriei şi tronului prin sângele versată pe câmpurile de bătaiă. Aşa sele respecta guvernul ungurescu jertfele ce le aducă Românii în bani şi sânge. Necum se fiă împărtăşiţi Românii la foloasele publice, în măsura jertfeloră loră, dar nici de ceea ce e după drept şi legeală loră, să nu se mai potă împărtăşi ca de-o proprietate sfântă şi nealienabilă a loră? Hotărîrea grăniţeriloră de a nu lăsa să fiă călcate în picidire drepturile loră, întemeiate pe actele fundaţionale şi disposiţiunile prea înalte, precum reiese din cuvintele distinsului loră conducătoră lor. Ursu, ne îndreptăţesce a spera, că guvernul ungurescu se va gândi şi se va răsgândi înainte de a comite un nou atentată în contra desvoltării noastre pacinice, a limbei şi a culturii nostre românesci, somorită a stării actuale a Bulgariei, precum şi a situaţiunei principelui Ferdinand I de Coburgă : „Situaţiunea politică actuală a Bulgariei este forte precariă. Nimeni aci nu crede în stabilitatea cârmuirei actuale şi toţi din moment, în momentu aşteptă o schimbare radicală. Ce e dreptă, nu s’a produsă pănă acii nici o mişcare revoluţionară, care să potă da temeri seriose, dar turburările cele mai grave isbucnescu atâtă de lesne şi atâtu de subită în Bulgaria, încâtu putemu spune că nu dormimu sur des roses. Mai întâiu în totă ţera e unu curentu ostilu în contra guvernului, care e compusu de omeni cu totulu impopulari şi care astăcfi nu stau la putere decâtă graţie forţei baioneteloră şi sistemului autoritară de guvernamente pe care l’au introdusă. In Bulgaria astăzi nu mai există libertăţi publice. Libertatea presei e suprimată de faptă, căci abia vre-o douăfiare oposante se mai găsescă în Sofia, pe când în alte timpuri erau vre-o şepte optă. Aceste douăfiare scriu cu mare precauţiune, căci decă ar părăsi oarecare limite, pe care guvernul le-a pusă manifestărilor spiritului de oposiţiă, redactorii morţi ară fi espuşi la totă felulă de miserii şi brutalităţi. Cu tote acestea ura în contra guvernului dinfi în efi e mai vădită şi ne tememă forte multă, ca acesta ură să nu isbucnască și să nu se producă vr’o mișcare de stradă într’ună termenă forte scurtă. Afară de acesta, Bulgarii nu iubescă pe principele de Coburgă, în contra căruia o mare antipatiă domnesce în totă țera. Amintirea principelui Alexandru de Battenbergă e încă vie în inimele Bulgarilor, pe cari i-a condusă la victoriă, căci elă se devotase cu desăvîrşire ţărei sale adoptive, mergendă pănă a cheltui mare parte din lista sa civilă pentru îmbunătăţiri folositoare Bulgariei. Dar antipatia în contra principelui Ferdinandă nu predomnesce numai în stratele de rosă. Principele de Coburg este urîtă şi în cercurile oficiale, şi de cătră oficerii săi. Principele Bulgariei duce o viaţă cu totul retrasă. El nu prea se amestecă în treburile statului, nici nu se interesază aşa de multă de ceea ce se face în ţara Bulgărescă. De doi ani, de când e domnitoră în Bulgaria, principele Ferdidinand a părăsită rareori Sofia. Acum,câteva dile etă avea de gândă să se ducă la Exposiţia universală din Paris, dar principesa Clementina l’a sfătuită să renunţe la acăstă călătorie.“ Toastula Ţarului şi Serbia. Din Petersburg, se scriu următorele chiatului „Correspondance de l’Est“ . Evenimentele din Belgradă ni-au întărită opinia, că în Serbia s’a produsă nu o revoluţie trecătoare în sentimentală publică, dar o mişcare naţională seriosă şi durabilă. Rusia a înţelesă, că pentru ca poporulă sârba să rămână fidelă acestor nouă tendinţe, are nevoe de sprijinul unei puteri, de o putere nu mai puţină imposantă. Prin urmare, deci Rusia nu voeşce să pardă cea câştigată, trebue să împedece din tote puterile orice ingerinţă faţă cu naţiunea sârbă ori din ce parte ar veni. Pentru acesta Ţarulă a ridicată acelă toastă în onorea prinţului Muntenegrului. Elă a voită să dea a înţelege celoră dela Viena, că mare răspundere voră lua deca voră căuta să realiseze ameninţările unoră foi în privinţa Serbiei şi sandjakului Novibazară, Toastul Ţarului şi Austro-Ungaria. Din Budapesta se comunică: D-lă Csernatonyi, amiculă celă mai intimă ala d-lui Tisza, revine în „Nemzet“ asupra toastului Ţarului şi-lă comenteza într’ună sensă cu desăvârşire pesimistă. Autorulă articolului socotesce cuvintele Ţarului ca unei apelă adresată popoarelor din Balcani învitându-le a se strînge în jurul principelui Nicolae. D-lă Csernatonyi dice, că Parisulă oferă, este adevărată, lumii spectacolulă unei serbători; dar resboială nu e mai puţină posibilă, în opera bală mascată se aude de asemenea musică sgomotosă, se vădă măscî şi danţatori şi cu tote astea, în mijloculă acestei deslănţuiri a veseliei ducele e ucisă. După d-lă Csernatonyi, Tarulă ar fi decisă să pună in mişcare Gestiunea Orientului, cu tote că pregătirile se facă cu multă precauţiune. Fiindă dată caracterulă oficiosă ală diarului „Nemzet“, se pune articolulă d-lui Csernatonyi în legătură cu apropiata deschidere a de- FOILETONULUI „CAZ. TRANS“. (3) IDespre critică. Cum s’a născută și câtă de departe a mersă. (Prelegere umoristică.) Sumetele cuvinte ale lui Virgiliu, cumcă Romanii şi-au reservată sie şi arta de a domni, lăsândă celelalte arte pe sema poporelor subjugate, s’au împlinită acum cu desăvârşire. Aceia, cari părăsiseră ori ce artă, şedeau acum pe scaunele judecătoresci şi siliau pe cei învinşi ca se îndeplinescă prestaţiunile artistice cele mai înfricoşate, pe când ei înşişi criticau „pe vieţă şi morte.“ Liberii preoţi ai artei celei libere au trebuită să facă locă mai anteia sclavilor şi dup’aceea celor condamnaţi la morte, deoarece numai astfel de omeni puteau fi întrebuinţaţi pe loculă de perdare, căci înalta critică, cea fără nici o considerare, transformase locul de spectacolă într’ună astfel de locă detestabilă. Tote masele şi graţiele însă de frica criticatorilor, însetaţi de sânge, îşi căutaseră deja de multă refugiu în mormintele artiştilor decedaţi. In aceste asile apoi ce-i dreptă, că s’au bucurată de linişte îndelungată. Intr’aceea partea nostră a lumei a devenită creştină sau celă puţină s’a botezată. Mulţi dintre cei nefericiţi, cari pentru desfătarea publicului au cădută victime ale neumanei critice, au fostă canonisaţî ca martiri şi sfinţi, şi icoanele loră erau adorate acum în modulă acela, după cum refusară ei de a adora statuele împeraţiloră; dar prin acesta n’a avută nicidecum o serie mai bună. Decă critica de pănă aci a stârpită de pe faţa pământului pe toţi artiştii, critica cea urmată de aci înainte, cea călugăresc), şi-a făcută datorința cum se cade spre a le suci gâtulă opereloră acelora. In ochii călugărilor, totă frumseţea lumeasca era ună lucru diavolescă amăgitorii, de aceea aruncară operile lui Fidia şi Praxitele în cuptură, pentru ca din marmoră să facă vară pentru mănăstiri. De aceea au prefăcută biblioteca din Alexandria, tesaurulă poeţilor antici, în cenuşe. De aceea Borna papală a nimicită, cu neobosinţă, monumentele de artă, pe care le jefuise din tote părţile Borna împărătască. Critica cea nagră (călugărescă) a stată multe vacuri, ba chiar o miiă de ani peste mormintele artelor frumóase. Numai icone ticălose, legende proste călugăresci şi priveliscî scârbose de mucenici puteau ca se trecă prin censura popilară. Intr’aceea omenii se îngreţoşară de aşa numita „estetică din valea plângerii“, cea urmată şi după care judecau şi condamnau criticatorii cei sfinţi, şi mă siră de bărbaţi curagioşi au cutezată a îndrepta o critică sdrobitoare în contra legendelor autorisate sfinte şi în contra scenelor din ladă zugrăvite. Lucru de sine înţelesă, că acestora bărbaţi nu li-a mersă mai bine ca strămoşiloră loră, cari n’au voită să îngenunche înaintea cap’d’operiloră artistice îndumnezeite, nu, căci ei fură judecaţi la morte pe rugă şi totodată cu ei şi mii de partisani ai loră au devenită martiri. Critica cea négra (călugărescă) îşi îndeplinea misiunea sa cu atâta zelă, încâtă, când n’a mai fostă nici o artă frumosă de a o prigoni, afla ea una nouă, anume arta cea negră, ai cărei cultivatori şi învăţăcei erau condamnaţi cu toţii la morte. De cumva afla cineva la ună sărmană artistă vre-ună tablou, ce sămăna câtă de puţină cu vre-ună omă care trăia, atunci atâta îlă chinuiau, pănă ce spunea, că acelă tablou este destinată ca să facă vrăjitorii în contra originalului ; deci vre-ună poetă lyrică nefericită era audită de cătră cineva declamândă nisce versuri pe cari nici ună omă nu le pricepe — şi o astfelă de plăcere pregătescă lyricii încă şi în diua de astăzi oamenilor — atunci pe unulă ca acela îlă siliau prin chinuri ca să mărturisescă, că acelea versuri suntă nisce formule pentru vrăjire ; şi de cumva vre-o sărmană ţigancă tînără a avută nenorocirea de a cânta şi a juca aşa de frumosă, încâtă vreună omă însemnată s’a îndrăgostită cumva în ea, atunci acea sărmană fiinţă era acusată de vrăjitore şi o astfelă de acusaţiune însemna totă atâta câtă o sentinţă de morte. Arta cea negra a răpusă viaţa la mii de bărbaţi şi la sute de mii de femei. Poate că va protesta cineva, din cauză că judecătorii inquisitor suntă socotiți între criticători; dar aceasta protestare nu va folosi nimică, deoarece n’a JUTUT La situaţia Bulgariei. „Epoca“ din Bucuresci primesce din capitala Bulgariei următorea descriere po