Gazeta Transilvaniei, iunie 1889 (Anul 52, nr. 122-145)

1889-06-03 / nr. 124

Redactiunea, Administratiunea si Tipografia: BRAŞOVU, piaţa mare Hr 22. Scrisori nefrancafce nu se pri­mesca. Manuscrip­e nu se re­trimicu ! Birourile Se asnscrii: Braşovu, piaţa mare Hr. 22. Inserate mai primescü ín Viena Rudolf Mosse, Haasenstein & Vogler (Oto Maas), Heinrich ScJialek, Alois Herndl, M,Dukes, A.Oppelik,J. Dan­­neberg ; în Budapesta: A. V Gold­berger, AutonMezei, EcksteinBemat; Ín Frankfurt: G. L, Daube; ín Ham­burg: A. Steiner. Preţul inserţiunilora: o seria garmonda pe o coloana 6 cr. in 30 cr. timbru pentru o pu­blicare. Publicări mai dese după tarifă şi învoială. Reclame pe pagina III-a p ■eriă 10 cf. v. a. sau 80 bani. Nr. 124. Braşovt, Sâmbătă 3 (15) Iunie „Gazeta“ iese în fie­care cţ ibonaielte pentru Austr­o-Ungaria Pe unu anü 12 fl., pe şese luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. Pentru România şi străinătate Pe unu anu 40 franci, pe şase luni 20 franci, pe trei luni 10 franci. Se prenumeră la toate ofti­cie.1­­ poştale din întru şi din afară și la doi. colectori. Abonamentul­ pentru Braşovv: la administrațiune, piaţa mare Nr. 22, stagiul I I., pe unu ană 10 fl., pe şase luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 er. Cu dusul­­ în casă. Pe unu anu 12 fl* P® sese luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. Unu esemplaru 5 cr. v. t*. seu 15 bani. Atâta abonamentele cât­ şi inserţiunile suntu a se plăti înainte. Braşovu, 2 Iunie După năvala dată de guver­­nulu ungurescu şi de organele lui asupra averei fondurilor­ graniţe­­resci năseudene, urmă ataculu în­dreptată în contra averiloru fon­durilor grăniţerescî caransebeşene, or acum în urmă ataculu în con­tra averiloru fonduriloru şi şcule­­loră grăniţerescî făgărăşene. Ministeriulu ungurescu de culte şi instrucţiune publică se pregă­­tesce a comite una atentată asu­pra şcolelor­ grăniţerescî din fos­­tula regimentu I română de gra­niţă, dispunendu, ca de aci înainte şcolele acestea se fiă comunale şi decî se se predea administraţiunii politice, şi eforiile şcolare se se alega de administraţiunea poli­tică. Aşader, ca şi la Năseudă, gu- z nula ungurescu voiesce se ia­­ mâna Româniloră din regi­­mentulu I de graniţă şcolele şi Ridurile pentru ca se le pună la ■nosiţiunea tuturor­ adunături­­i străine, precum şi sub inge­rinţa administraţiunei ungurescî. In faţa acestei încercări de a­­tentata la viaţa şi esistenţa şco­­leloră grăniţerescî române, comi­­tetul­ administrativă ala fonduri­lor­ acestora şcole a convocată po foştii grăniţerî ai regimentului I de graniţă la o adunare gene­rală pe cjiua de 11 Iunie spre a lua mesurî şi a face paşii de lipsă, ca se se mănţină şi respecteze drepturile grăniţerilor, asupra şco­­lelor­ şi fondurilor­ lor”. Adunarea s’a ţinută şi s’a a­­lesu o deputaţiune de cinci mem­bri, care a compusu o adresă, ce va fi înaintată ministrului de a­­cesta deputaţiune în frunte cu domnii căpitani Stanciu şi Cos­­garia. Nu scimți cum se va socoti în urmă guvernul­ ungurescu ; putemu sei înse, că nu uşoră îi va fi a severşi acesta din urmă atentată, căci grăniţerii din vorbă pară a fi­ hotărîţi a nu ceda de­­câtă numai forţii. „Nu voiu preda nimica, pănă ce nu se va finalisa causa la ultima instanţă. Numai forţa bra­­chială mă va putè coverşi deo­camdată“ ! Aşa se asigură, că a răspunsă vredniculă preşedinte ală comitetului administrativă ală şco­­leloră, br. Ursu, cândă inspectorulă ungurescu de şcole l’a întrebată, că ce se va face cu şcolele pănă la decisiunea ministrului, ce o aş­­tepta comitetulu, deorece minis­­terulă a ordonată se se prede şcolele neamânatu administraţiunei politice. Astfelă stă lucrulă cu şcolele grăniţeriloră din fostulu regimentu I de graniţă. Aşa voiescă se le resplatesca şi loră serviciile aduse patriei şi tronului prin sângele versată pe câmpurile de bătaiă. Aşa sele respecta guvernul­ ungu­rescu jertfele ce le aducă Româ­nii în bani şi sânge. Necum se fiă împărtăşiţi Românii la foloasele publice, în măsura jertfeloră loră, dar nici de ceea ce e după drept şi lege­ală loră, să nu se mai potă împărtăşi ca de-o proprietate sfântă şi nealienabilă a loră? Hotărîrea grăniţeriloră de a nu lăsa să fiă călcate în picidire drepturile loră, întemeiate pe ac­tele fundaţionale şi disposiţiunile prea înalte, precum reiese din cu­vintele distinsului loră conducătoră lor. Ursu, ne îndreptăţesce a spera, că guvernul­ ungurescu se va gândi şi se va răsgândi înainte de a co­mite un nou atentată în contra des­­voltării noastre pacinice, a limbei şi a culturii nostre românesci, somorită a stării actuale a Bulgariei, precum şi a situaţiunei principelui Fer­­dinand I de Coburgă : „Situaţiunea politică actuală a Bul­gariei este forte precariă. Nimeni aci nu crede în stabilitatea cârmuirei actuale şi toţi din moment, în momentu aşteptă o schimbare radicală. Ce e dreptă, nu s’a produsă pănă acii nici o mişcare re­voluţionară, care să potă da temeri se­riose, dar turburările cele mai grave isbucnescu atâtă de lesne şi atâtu de subită în Bulgaria, încâtu putemu spune că nu dormimu sur des roses. Mai întâiu în totă ţera e unu curentu ostilu în contra guvernului, care e compusu de omeni cu totulu impopulari şi care as­­tăcfi nu stau la putere decâtă graţie forţei baioneteloră şi sistemului autori­tară de guvernamente pe care l’au in­trodusă. In Bulgaria astăzi nu mai există li­bertăţi publice. Libertatea presei e su­primată de faptă, căci abia vre-o două­­fiare oposante se mai găsescă în Sofia, pe când în alte timpuri erau vre-o şepte optă. Aceste două­­fiare scriu cu mare precauţiune, căci decă ar părăsi oare­care limite, pe care guvernul­ le-a pusă ma­­nifestărilor­ spiritului de oposiţiă, redac­torii morţi ară fi espuşi la totă felulă de miserii şi brutalităţi. Cu tote acestea ura în contra gu­vernului din­­fi în efi e mai vădită şi ne tememă forte multă, ca acesta ură să nu isbucnască și să nu se producă vr’o miș­care de stradă într’ună termenă forte scurtă. Afară de acesta, Bulgarii nu iu­­bescă pe principele de Coburgă, în con­tra căruia o mare antipatiă domnesce în totă țera. Amintirea principelui Alexan­dru de Battenbergă e încă vie în ini­­mele Bulgarilor­, pe cari i-a condusă la victoriă, căci elă se devotase cu desă­­vîrşire ţărei sale adoptive, mergendă pănă a cheltui mare parte din lista sa civilă pentru îmbunătăţiri folositoare Bulgariei. Dar antipatia în contra principelui Fer­­dinandă nu predomnesce numai în stra­­tele de rosă. Principele de Coburg este urîtă şi în cercurile oficiale, şi de cătră oficerii săi. Principele Bulgariei duce o viaţă cu totul­ retrasă. El­ nu prea se ames­tecă în treburile statului, nici nu se in­­teresază aşa de multă de ceea ce se face în ţara Bulgărescă. De doi ani, de când e domnitoră în Bulgaria, principele Ferdi­­dinand a părăsită rare­ori Sofia. Acum,câteva dile etă avea de gândă să se ducă la Exposiţia universală din Paris­, dar principesa Clementina l’a sfătuită să renunţe la­ acăstă călătorie.“ Toastula Ţarului şi Serbia. Din Petersburg, se scriu următorele chiatului „Correspondance de l’Est“ . Eve­nimentele din Belgradă ni-au întărită opinia, că în Serbia s’a produsă nu o revoluţie trecătoare în sentimentală pu­blică, dar o mişcare naţională seriosă şi durabilă. Rusia a înţelesă, că pentru ca poporulă sârba să rămână fidelă a­­cestor­ nouă tendinţe, are nevoe de sprijinul­ unei puteri, de o putere nu mai puţină imposantă. Prin urmare, deci Rusia nu voeşce să pardă ce­a câştigată, trebue să împedece din tote puterile ori­ce ingerinţă faţă cu naţiunea sârbă ori din ce parte ar veni. Pentru acesta Ţarulă a ridicată acelă toastă în onor­ea prinţului Muntenegrului. Elă a voită să dea a înţelege celoră dela Viena, că mare răspundere voră lua deca voră căuta să realiseze ameninţările unoră foi în privinţa Serbiei şi sandjakului Novi­­bazară, Toastul­ Ţarului şi Austro-Ungaria. Din Budapesta se comunică: D-lă Csernatonyi, amiculă celă mai intimă ala d-lui Tisza, revine în „Nemzet“ a­­supra toastului Ţarului şi-lă comenteza într’ună sensă cu desăvârşire pesimistă. Autorulă articolului socotesce cuvintele Ţarului ca unei apelă adresată popoare­­lor­ din Balcani învitându-le a se strînge în jurul­ principelui Nicolae. D-lă Csernatonyi dice, că Parisulă oferă, este adevărată, lumii spectacolulă unei serbători; dar resboială nu e mai puţină posibilă, în opera bală mascată se aude de asemenea musică sgomotosă, se vădă măscî şi danţatori şi cu tote astea, în mijloculă acestei deslănţuiri a veseliei ducele e ucisă. După d-lă Cser­natonyi, Tarulă ar fi decisă să pună in mişcare Gestiunea O­­rientului, cu tote că pregătirile se facă cu multă precauţiune. Fiindă dată caracterulă oficiosă ală diarului „Nemzet“, se pune articolulă d-lui Csernatonyi în legătură cu apropiata deschidere a de- FOILETONULUI „CAZ. TRANS“. (3) IDespre critică. Cum s’a născută și câtă de departe a mersă. (Prelegere umoristică.) Sumetele cuvinte ale lui Virgiliu, cumcă Romanii şi-au reservată sie­ şi arta de a domni, lăsândă celelalte arte pe sema poporelor­ subjugate, s’au împli­nită acum cu desăvârşire. Aceia, cari părăsiseră ori ce artă, şedeau acum pe scaunele judecătoresci şi siliau pe cei învinşi ca se îndeplinescă prestaţiunile artistice cele mai înfricoşate, pe când ei înşi­şi criticau „pe vieţă şi morte.“ Liberii preoţi ai artei celei libere au trebuită să facă locă mai anteia scla­­vilor­ şi dup’aceea celor­ condamnaţi la morte, deoarece numai astfel­ de omeni puteau fi întrebuinţaţi pe loculă de per­­dare, căci înalta critică, cea fără nici o considerare, transformase locul de spec­­tacolă într’ună astfel­ de locă detesta­bilă. Tote masele şi graţiele însă de frica criticatorilor­, însetaţi de sânge, îşi căutaseră deja de multă refugiu în mormintele artiştilor­ decedaţi. In aceste asile apoi ce-i dreptă, că s’au bucurată de linişte îndelungată. Intr’aceea partea nostră a lumei a devenită creştină sau celă puţină s’a bo­tezată. Mulţi dintre cei nefericiţi, cari pentru desfătarea publicului au cădută victime ale neumanei critice, au fostă canonisaţî ca martiri şi sfinţi, şi icoanele loră erau adorate acum în modulă acela, după cum refusară ei de a adora sta­­tuele împeraţiloră; dar prin acesta n’a avută nicidecum o serie mai bună. Decă critica de pănă aci a stârpită de pe faţa pământului pe toţi artiştii, critica ce­a urmată de aci înainte, cea călugăresc­), şi-a făcută datorința cum se cade spre a le suci gâtulă opereloră acelora. In ochii călugărilor, totă frumseţea lumeasca era ună lucru diavolescă amă­gitorii, de aceea aruncară operile lui Fidia şi Praxitele în cuptură, pentru ca din marmoră să facă vară pentru mă­năstiri. De aceea au prefăcută biblio­teca din Alexandria, tesaurulă poeţilor­ antici, în cenuşe. De aceea Borna pa­pală a nimicită, cu neobosinţă, monu­mentele de artă, pe care le jefuise din tote părţile Borna împărătască. Critica cea nagră (călugărescă) a stată multe vacuri, ba chiar o miiă de ani peste mormintele artelor­ frumóase. Numai icone ticălose, legende proste că­­lugăresci şi priveliscî scârbose de muce­nici puteau ca se trecă prin censura po­­pilară. Intr’aceea omenii se îngreţoşară de aşa numita „estetică din valea plângerii“, ce­a urmată şi după care judecau şi con­damnau criticatorii cei sfinţi, şi m­ă siră de bărbaţi curagioşi au cutezată a în­drepta o critică sdrobitoare în contra le­­gendelor­ autorisate sfinte şi în contra scenelor­ din ladă zugrăvite. Lucru de sine înţelesă, că acestora bărbaţi nu li-a mersă mai bine ca strămoşiloră loră, cari n’au voită să îngenunche înaintea cap’d’operiloră artistice îndumnezeite, nu, căci ei fură judecaţi la morte pe rugă şi totodată cu ei şi mii de parti­sani ai loră au devenită martiri. Critica cea négra (călugărescă) îşi îndeplinea misiunea sa cu atâta zelă, încâtă, când n’a mai fostă nici o artă frumosă de a o prigoni, afla ea una nouă, anume arta cea negră, ai cărei cul­tivatori şi învăţăcei erau condamnaţi cu toţii la morte. De cumva afla cineva la ună săr­mană artistă vre-ună tablou, ce sămăna câtă de puţină cu vre-ună omă care trăia, atunci atâta îlă chinuiau, pănă ce spunea, că acelă tablou este destinată ca să facă vrăjitorii în contra origina­lului ; deci vre-ună poetă lyrică neferi­cită era audită de cătră cineva decla­­mândă nisce versuri pe cari nici ună omă nu le pricepe — şi o astfelă de plăcere pregătescă lyricii încă şi în diua de astăzi oamenilor­ — atunci pe unulă ca acela îlă siliau prin chinuri ca să măr­­turisescă, că acelea versuri suntă nisce formule pentru vrăjire ; şi de cumva vre-o sărmană ţigancă tînără a avută nenoro­cirea de a cânta şi a juca aşa de fru­mosă, încâtă vre­ună omă însemnată s’a îndrăgostită cumva în ea, atunci acea sărmană fiinţă era acusată de vrăjitore şi o astfelă de acusaţiune însemna totă atâta câtă o sentinţă de morte. Arta cea negra a răpusă viaţa la mii de bărbaţi şi la sute de mii de femei. Poate că va protesta cineva, din cauză că judecătorii inquisitor­ suntă so­cotiți între criticători; dar aceasta pro­testare nu va folosi nimică, deoarece n’a JUTUT La situaţia Bulgariei. „Epoca“ din Bucuresci primesce din capitala Bulgariei următorea descriere po­

Next